Contactează-ne

Actualitate

Decizii importante ale Camerei Deputaţilor pentru medicii de familie şi părinţii cu copii minori

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ medicii de familie, scutiţi de la plata impozitului pe clădiri ■ părinţii cu copii minori pot beneficia de zile libere pentru supravegherea acestora ■

Senatorul PNL de Neamţ, Eugen Ţapu-Nazare, a anunţat recent o serie de decizii luate în Parlament şi care vin în sprijinul medicilor de familie şi a părinţilor cu copii minori.

„Cei peste 11.000 de medici de familie din România, inclusiv cei 238 din judeţul Neamţ, sunt scutiţi de la plata impozitelor pe clădirile în care îşi desfăşoară activitatea cabinetele medicale, în urma modificării Codului Fiscal, aprobată de colegii din Camera Deputaţilor.

Această iniţiativă legislativă aparţine PNL încă din 2018, când am votat-o în Senat, dar a fost îngropată ulterior prin sertare, de adversarii noştri politici, care au condus Camera Deputaţilor în toţi aceşti ani. Am rămas, însă, consecvenţi şi astăzi putem da această veste bună medicilor de familie, a căror activitate de o importanţă majoră s-a văzut inclusiv în această perioadă, când s-au aflat şi ei în prima linie a bătăliei cu pandemia de COVD-19. O altă decizie importantă votată în Camera Deputaţilor vine în sprijinul părinţilor cu copii minori, care nu au cu cine-i lăsa în perioada suspendării cursurilor, dar şi în vacanţa de vară, dacă autorităţile decid să închidă programele ”after school”, taberele şcolare sau locurile de joacă.

Astfel, unul dintre părinţi va primi zile libere, zile care se acordă şi celor care au copii mai mici de trei ani. Cuantumul indemnizaţiilor aferente zilelor libere este suportat de angajator şi este 75% din salariul de bază aferent unei zile lucrătoare. Indemnizaţia este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, iar angajatorul poate recupera din Fondul de garantare a creanţelor salariale contravaloarea indemnizaţiei nete achitată salariatului aflat în concediu. Beneficiază de zile libere pentru îngrijirea minorilor, doar cu acordul angajatorului, salariaţii dintr-o serie de domenii cheie: sectorul energetic naţional, telecomunicaţii, radioul şi televiziunea publică, domeniul nuclear, asistenţa socială, transporturile în comun şi pe calea ferată, salubrizarea localităţilor, aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură, apă, comerţ alimentar, producţie şi distribuţie de medicamente, farmacii, distribuţie de carburanţi. În cazul persoanelor aflate în concediul pentru creşterea copilului, dreptul acestora la indemnizaţie se va prelungi cu încă 180 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Cererea pentru acordarea de zile libere trebuie însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere a celui de-al doilea părinte, din care să reiasă că nu a solicitat aceleaşi facilităţi la locul său de muncă”, a declarat Eugen Ţapu-Nazare, viceliderul Grupului PNL din Senatul României.

Actualitate

Amenzi de infarct

Știre publicată în urmă cu

în data de

Două infracţiuni constatate şi sancţiuni contravenţionale de peste 330.000 de lei au fost aplicate de poliţiştii nemţeni în urma unei acţiuni ce a avut ca scop prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul exploatării agregatelor minerale.

Totul a avut loc în perioada 16 – 17 octombrie 2020, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, cînd poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Neamţ, împreună cu lucrători din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române, Gărzii Naţionale de Mediu şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, au verificat perimetrele de exploatare deţinute de 10 societăţi comerciale.

În urma acţiunilor de control, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvîrşirea unui număr de două infracţiuni prevăzute de Legea nr. 107/1996 şi Legea 85/2003, totodată fiind aplicate un număr de 5 sancţiuni contravenţionale la Legea 107/1996, în valoare totală de 111.500 de lei.

De asemenea, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 211/2001 şi 2 la O.U.G. 195/2005, în valoare totală de 180.000 de lei. Şi cei de la Apele Române au aplicat o sancţiune contravenţională la Legea nr. 17/1996, în valoare totală de 40.000 de lei.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 21 de cazuri noi. Naţional – 2.466 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ numărul total de cazuri este de 4.846, cu o incidenţă de 1.63 la mia de locuitori

Până pe 19 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 182.854 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

132.082 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.466 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 322 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 5.931 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 18.10.2020 (10:00) – 19.10.2020 (10:00) au fost raportate 59 de decese (26 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.296. Dintre acestea, 757 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.860.226 de  teste. Dintre acestea, 8.040 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.681 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.359 la cerere.

Pe teritoriul României, 20.968 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.678 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 47.407 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 48 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.227 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 7.084 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.497.210  lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 12 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.829 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.013 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  122 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Angajări la Jandarmerie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ se recrutează personal din sursă externă ■ dosarul trebuie depus pînă la data de 8 noiembrie ■ contractul este pe durată determinată ■

Jandarmeria Neamţ anunţă recrutări personal din sursă externă. Este vorba de un număr de 11 posturi, despre care doritorii trebuie să ştie de la bun început că sînt pe perioadă determinată.

„Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ organizează selecţie pentru încadrarea temporară, fără concurs a 11 posturi de execuţie vacante de subofiţer, pe o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă“, anunţă Jandarmeria Neamţ.

Este vorba de 3 posturi de subofiţer operativ principal la Detaşamentul 1 Jandarmi Mobil Piatra Neamţ, iar alte 3 posturi sînt la Detaşamentul 3 Jandarmi Bicaz, respectiv subofiţer operativ principal, subofiţer operativ principal (şi conducător auto) şi subofiţer operativ principal (specializarea veterinar).

Încă 4 posturi libere sînt la Detaşamentul 4 Jandarmi Roman. Este vorba de 2 locuri de subofiţer operativ principal (şi conducător auto) şi alte 2 locuri de subofiţer operativ principal. Un alt post similar este la Detaşamentul 5 Jandarmi Tîrgu Neamţ – Postul de Jandarmi staţiunea balneoclimaterică Bălţăteşti. Pentru a participa la procedura de selecţie, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile legale, criteriile specifice şi cerinţele pentru ocuparea posturilor vacante. Nu se admit derogări de la nici una dintre condiţiile de participare prevăzute în anunţurile publicate la adresa: http://www.jandarmerianeamt.ro/category/cariera/angajari-din- sursa-externa/.

Candidaţii care solicită înscrierea la selecţie vor transmite dosarul de recrutare, în format electronic (scanat, în format pdf, într-un singur e-mail), pînă la data de 8 noiembrie 2020, ora 12:00, la adresa de e-mail : selectie.det1@jandarmerianeamt.ro – pentru posturile vacante din cadrul structurii Detaşamentul 1 Jandarmi Mobil: selectie.det3@jandarmerianeamt.ro – pentru posturile vacante din cadrul structurii Detaşamentul 3 Jandarmi Bicaz; selectie.det4@jandarmerianeamt.ro – pentru posturile vacante din cadrul structurii Detaşamentul 4 Jandarmi Roman; selectie.det5@jandarmerianeamt.ro – pentru posturile vacante din cadrul structurii Detaşamentul 5 Jandarmi Tîrgu-Neamţ – Postul de Jandarmi Staţiune Balneoclimaterică Bălţăteşti.

În cazul în care dimensiunea ataşamentelor depăşeşte 15 MB vor fi transmise mai multe e-mailuri succesive, numerotate crescător. Candidaţii care îndeplinesc condiţiile de participare şi ale căror dosare de recrutare sînt complete şi corect întocmite, vor fi planificaţi la interviu. Interviul se va desfăşura la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, conform graficului activităţilor, în baza planificării ce va fi afişată pe site-ul unităţii.

Interviul va fi înregistrat audio- video. Candidaţii selecţionaţi trebuie să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic. Aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I., printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. Candidaţii selecţionaţi vor fi încadraţi pentru o perioadă determinată, ce nu poate depăşi 30 zile de la data încetării stării de alertă, iar la expirarea termenului pentru care au fost încadraţi vor fi trecuţi în rezervă de drept.

Relaţii suplimentare pot fi obţinute de la Serviciul Resurse Umane al Jandarmeriei Neamţ, telefon: 0233/230391, interior 24407/ 24535, luni-vineri, între orele 08:00 – 16:00.

Citește știrea

Trending