Publicitate

Apreciază postarea

■ în cauză sînt patru arestaţi preventiv şi un arestat casnic ■ anchetatorii au găsit la suspecţi stupefiante şi bani ■

Cei patru pietreni săltaţi de oamenii legii la finele lunii trecute pentru trafic de droguri rămîn după gratii. Prima instanţă a dispus privarea de libertate, însă acuzaţii au contestat măsura şi au mers în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Bacău. Acţiunea a fost respinsă ca nefondată, astfel că decizia instanţei de fond a devenit definitivă. Este vorba de Gabriel Mantu, Gheorghe – Antonio Bozu, Andrei Ionuţ Mantu şi Vlad Ştefan Fundătură. Cu toţii sînt acuzaţi de săvîrşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decît cele prevăzute de actele normative în vigoare, fără a deţine autorizaţie, în formă continuată, trafic de droguri de risc în formă continuată şi deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului. Desciderile oamenilor legii ce au avut loc pe 22 februarie la Blocul 40 din Piatra Neamţ pe Aleea Ulmilor, aproape de piaţa Dărmăneşti. În acelaşi dosar o femeie a fost plasată în arest la domiciliu. Este vorba de Elena – Marsilia Mantu căreia i-au fost impuse mai multe obligaţii şi i s-a atras atenţia asupra faptul că dacă nu se supune, arestul la domiciliu poate fi înlocuit cu arestul preventiv. Gruparea a fost destructurată în urma unei acţiuni în forţă a oamenilor legii cînd poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate din Neamţ, sub coordonarea procurorilor DIICOT Neamţ şi sprijinul IPJ Neamţ au prins în flagrant delict trei tineri cu vîrste între 19 şi 29 de ani, toţi din Piatra Neamţ. Asupra lor au fost găsite 3 grame de cannabis şi 30 de grame de substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, ce urmau a fi comercializate. Ulterior au avut loc mai multe percheziţii domiciliare, 4 la locuinţele bărbaţilor şi una la femeia de 34 de ani, din Piatra Neamţ. Au fost găsite şi ridicate de oamenii legii aproximativ 50 de grame de cannabis, 2 kilograme de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, mai multe cîntare electronice, laptopuri, tablete, telefoane mobile stick-uri de memorie, dar şi importante sume de bani. Este vorba de nu mai puţin de 38.000 de euro şi 22.500 de lei. Iniţial, cei 5 au fost reţinuţi, ulterior bărbaţii fiind arestaţi, iar femeia fiind plasată în arest la domiciliu. La acţiune au participat şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.