Contactează-ne

Tribuna Nemțenilor

De ce nu vreau să merg la vot

Știre publicată în urmă cu

în data de

Jumătate dintre românii cu drept de vot nu au mers la urne pe data de 10 noiembrie 2019. Şi nici pe data de 24 noiembrie nu vor merge.

Nu am mers şi nu voi merge la vot fiindcă am o părere destul de bună despre mine. Mă consider un om onest şi vreau să-mi păstrez această părere bună în ceea ce mă priveşte. Părerea mea despre mine, intimă, este absolut importantă, nimeni nu mi-o poate schimba.

Ne naştem, trăim şi murim singuri, unici, înconjuraţi de ceilalţi, dar tot singuri şi unici suntem, cu ale noastre. Dacă Viorica Dăncilă, o caţă indigestă, alfabetizată din mers, cu mintea odihnită, dar receptivă, care va vorbi peste o lună într-o engleză fluentă, cum a promis, or Iohannis, un mălai-mare, zâmbăreţ, cu serviciile secrete la butonieră, pregătit deja pentru o altă vacanţă de cinci ani, în chiloţi, pe plajă, or la schi alpin, alături de femeia care stă întotdeauna în spatele unui bărbat puternic şi, care, când e chemată la DNA, nu se duce, uite-aşa, că nu vrea ea, aşadar, dacă unul din cei doi, inevitabil, va fi ales preşedinte al României, exact în coteu mă doare, fix în pix mă interesează de ei, n-am nici o treabă.

Nu votez cu niciunul, nu mă deranjez să merg acolo, mi se pare sub demnitatea mea să pun o ştampilă pe numele unuia sau altuia dintre cei doi candidaţi la preşedinţia României. Acel spaţiu intim, unde tragi perdeluţa ca să pui ştampila, mi se pare acum a fi un fel de closet puturos, unde nu am nici un chef să intru.

Pentru ce să intru acolo? Pentru cine să intru acolo? Pe cine să votez eu acolo?! Să votez un modest profesoraş de fizică din Sibiu, ajuns nici el nu ştie cum la Cotroceni, dar încurajat, aplaudat şi pupat în fine…, acum, pas cu pas de un ciudat avatar al unui ziarist jenant, un carierist penibil, Rareş Bogdan? Care este antipatic şi când respiră?! Să votez o analfabetă funcţional, cu broşă, promovată de un actual locatar la Rahova, la puşcărie, pe bune, fiindcă acolo îi este locul, o feministă de bâlci care iubeşte foarte tare românii şi România, de nu mai poate ea de dragul românilor?!

Bre, vocea aia a ei, de şefă de scară la bloc, mă zgârie pe timpan, îmi jigneşte inteligenţa pe care cred eu că o mai am în cap, în creierul din cutia craniană a capului meu, mi-e greu să ascult discursuri retroactive ale Elenei Ceauşescu, care a fost, ştim cu toţii, profesor univ.dr. academician, în fine… Iar despre domnul actual şi viitor preşedinte, să fie primit! Alegeţi-l oameni buni, că altul mai bun nu mai aveţi de unde.

Votaţi Iohannis! Votaţi Viorica! Că eu, personal, nici cu salvarea nu mă duc la vot. N-am nevoie nici de urna mobilă, de nimic, n-am nici un chef să votez nişte neconcludenţi. Şi ca mine mai este încă jumătate din populaţia României, cei care nu vor merge la vot. Porcăiţi-vă la televizor, daţi-vă-n stambă, faceţi ce ştiţi voi mai bine, cu minţile voastre consiliate de specialişti, dar asta nu înseamnă că puteţi păcăli şi cealaltă jumătate a României, cea tăcută şi jenată de prestaţia voastră penibilă. Jumătate dintre români nu vă iau în serios şi vă cataloghează drept exact ceea ce sunteţi cu adevărat: nişte circari. Bre, când vă aud cum faceţi apeluri de genul Dragi români!, mi se face greaţă. O greaţă pe care o resimte jumătate din populaţia cu drept de vot din România.

Dragi să vă fie ai voştri, apropiaţii voştri or cei din săli, nu românii de la firul ierbii, pe care voi îi vedeţi doar din elicopter, ca pe nişte furnici, nu sunteţi nici de stânga, nici de dreapta, sunteţi nişte bieţi amatori în politică, nişte corigenţi care a-ţi trecut întâmplător clasa şi a-ţi ajuns în nişte fotolii mult prea mari, în fine, la acest capitol al şezutului staţi amândoi bine, mea culpa, aici staţi amândoi bine. Amândoi aveţi deja cururile mari. Unul ca şase case, din meditaţii, alta cu 9 ani de UE şi soţ afacerist, staţi binişor.

Oricum, sunteţi amândoi nişte parveniţi, nişte gomoşi, nişte fiinţe antipatice, lăudăroase, găunoase şi mult prea pline de sine, care simt o nevoie patologică să ne dea lecţii. Să ne înveţe ce este bine şi ce este rău în viaţa asta a noastră. Aici am vrut să ajung: Nu suport să mi se dea lecţii de viaţă de la nişte politicieni de două parale, de la nişte personaje străine mie, neprietenoase, false, lovite de nulitate, oameni cu un nivel de cultură cu mult sub nivelul prietenilor mei.

Nişte ciudaţi care îşi belesc fasolea în zâmbete sau rânjete electorale, ca nişte caricaturi fără nici un haz. Cum aş putea eu să fiu entuziasmat de madam Viorica Dăncilă?! Ce fraze memorabile aş putea eu cita din cărţile stupide ale domnului Iohannis?!

Pentru mine, sincer, sunt nişte oameni banali, neinteresanţi, în condiţii normale nu mi-ar face nici o plăcere să mă lungesc la vorbă cu o şefă de scară, or cu un lungan profesor de fizică, plin de sine, care, pe deasupra, scrie cărţi la fel de plicticoase ca el. Nişte banali. Pe care dintre ei să-l votez ca preşedinte al României pentru următorii cinci ani?

Spre bun exemplu ar fi fost interesanţi un Alexandru Cumpănaşu, că acela-i nebun cu acte în regulă, or madam Bruynssels, o aiurită al cărui nume este imposibil de reţinut. Nu mai zic de Paleologu, un mare mister cu barbă care a uitat că, totuşi, respiră în România.

Şi zic: mi se pare sub demnitatea mea să merg la vot. N-am pe cine vota. N-am pe cine alege. Vorbesc despre nişte politicieni făcuţi la seral, unul cu meditaţii şi primărie, cealaltă o nefericită alegere aleatorie, întrucât era o fată bună, neconflictuală. Desigur, am avut parte şi de politicieni cu şcoală, nu mai departe de Iliescu, şcolit la Moscova, îl avem model de-afară şi pe Emanuel Macron, cu Şcoala Naţională de Administraţie.

Sau, revenind la oile noastre, Elena Udrea, cu masterat în securitate şi apărare naţională, chestii, socoteli, nu te joci cu te-încurci. Totuşi, dincolo de orice mişto, să mă deplasez la o secţie de votare, să arăt cartea mea de identitate, să iau o ştampilă şi un buletin de vot şi să votez or un profesoraş îngâmfat, care şi-a aruncat cu un gest regal pardesiul sepepistului, or o şefă de scară la un bloc cu doar patru etaje, este deja prea mult, nu-i de mine.

Nu m-aş mai putea uita în oglindă când mă bărbieresc. Mi-ar fi jenă, m-aş simţi umilit să-mi dau acordul unuia sau celuilalt dintre cei doi ajunşi în turul doi. De asta nu mă duc la vot. Şi ca mine, încă o jumătate din cetăţenii cu drept de vot din România.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Alll

    21 noiembrie 2019 at 1:58 PM

    Pentru a va anula votul. In alta ordine de idei, toti se plang ca o ducem prost, dar nu fac nimic. Un explu simplu: cati IT-isti care in privat castiga mii de euro, ar lucra la stat pt sume considerabil mai mici? Exemple sunt multe…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Puncte de vedere

Știre publicată în urmă cu

în data de

Creştineşte, îmi pare rău de ce i s-a întâmplat lui George Floyd.

Profesional, condamn acţiunile nesăbuite ale poliţistului năuc care au curmat o viaţă de om.

Omeneşte, mă declar împotriva oricăror forme de violenţă: fizică, verbală, scrisă, virtuală sau telepatică, din vârful buzelor sau din adâncimea rărunchilor.

Civic, mă dor discriminările deschise ori mascate privitoare la sex, vârstă, religie, ocupaţie, culoare a pielii, grad de cultură, educaţie, înălţime, culoare a ochilor sau părului, etc. etc.

Bărbăteşte, urăsc lipsa de respect pentru femei, violul şi agresiunile la adresa lor, exploatarea sexuală şi persiflarea lor nemeritată.

Părinteşte, mă ridic împotriva lipsei de dragoste pentru copii, împotriva abandonului, neglijării, exploatării şi indiferenţei faţă de ei.

Patriotic, desfid dispreţul faţă de ţară, naţie, origini, istorie şi oamenii ei de seamă, îi urăsc pe trădătorii de orice fel, pe cei care se ploconesc faţă de tot ce vine din afară şi-i iubesc pe cei care ţin la tradiţii, obiceiuri şi tot ce ţine de fiinţa naţională.

Cultural, urăsc stricătorii de limbă, îi deplâng pe cei care au rămas (dacă au rămas) doar cu ce le-a trecut pe la ureche în şcoala primară şi care n-au mai pus mâna pe o carte sau revistă.

Informatic, preţuiesc mânuitorii de PC, îi admir pe cei care comunică cu necunoscuţii de la mii de kilometri depărtare şi-şi împărtăşesc gândurile, neputinţele şi speranţele.

Mă trage de mânecă propria conştiinţă: vezi, dom’le să nu te deochi de-atâta perfecţiune!

Îi dau dreptate, îmi scuip în sân şi… dau cu bâta-n baltă, mai ales că Internetul îmi aduce sub priviri un filmuleţ. Demn de Hitchcock. Îi derulez o dată, de mai multe ori şi mai că nu-mi vine să cred: în plină stradă, o tânără îmbrăcată într-o rochie în culori ţipătoare, cum le stă bine tinerilor, se aşterne în genunchi şi invită trecătorii de culoare în faţa ei să-şi exprime regretul pentru ucisul Floyd şi să-şi demonstreze penitenţa. Cum? Sărutându-le picioarele! Nici lor, oamenilor de culoare, nu le vine să creadă, ezită, se apropie timid, cei mai mulţi din curiozitate. Tânăra se apleacă şi sărută, ţintit, bombeurile bocancilor sau pantofilor posesorilor. Întâmplător… numai negre.

E greu de desluşit semnificaţia filmului şi a gestului. În definitiv, libertăţile oamenilor nu se discută. Departe de mine gândul de a judeca pe cineva. Şi apoi, şi Iisus a spălat şi a sărutat picioarele unor semeni. Dar… picioarele lor, nu bocancii sau sandalele. Păcat!

Regizorii au greşit, au făcut lucrurile doar pe jumătate. Un plus de dolari făcea treaba ca lumea. Piciorul gol avea alte miresme. Ba îi inspira şi pe alţii să ia parte la acest amplu spectacol, însemnând violenţele şi jaful bezmetic al unor magazine, beatificarea unui cetăţean certat cu legea şi cu oamenii, mai prieten cu cuţitul şi cu puşcăria, înfiinţarea unei burse cu numele lui de aur, cu dărâmarea unor statui simbol, retragerea unor cărţi din biblioteci ori suspendarea unor filme celebre de pe piaţă, toate mărturii ale unui trecut glorios şi a demnităţii unei naţiuni model. Nu cred că lucrurile se vor opri aici.

Degradarea are slujitori mai mulţi decât progresul şi evoluţia societăţilor. De pretutindeni.

Citește știrea

Politica

Viaţa politică nemţeană în perioada interbelică

Știre publicată în urmă cu

în data de

Participarea României la Primul Război Mondial a avut importante consecinţe şi asupra locuitorilor din Neamţ.

În timpul conflagraţie, judeţul, la fel ca întreaga Moldovă, a trebuit să facă faţă unor cerinţe care depăşeau cu mult posibilităţile de aprovizionare a frontului şi a populaţii cu cele necesare.

Potrivit dării de seamă întocmite de prefectul Panaite Criveţ, în 1919 „Pagubele pricinuite de război în averea publică a locuitorilor se ridică la 54 milioane lei. Invalizii de război sunt 650, orfani de pe urma tăzboiului avem 3.300. La acestea se adaugă numărul celor căzuţi şi dispăruţi în urma suferinţelor. Populaţia totală este de 170.000 de suflete“.

Reforme înfăptuite după război au dat societăţii româneşti un caracter mult mai dinamic, au schimbat în mod radical structurile sociale şi politice, dând naştere unei Românii foarte deosebite de cea veche. Schimbarea se face simţită şi pe plan local.

Prin Reforma Agrară din 1918-1921, potrivit aceleaşi dări de seamă despre starea judeţului, s-a trecut „în stăpânirea ţăranilor 32.000 hectare care împreună cu cele 40.000 cât aveau înainte de expropiere face la un loc 72.000 hectare cultivat aflat în mâna ţăranilor, iar proprietarilor mari rămânându-le 8.000 hectare care împreună cu livezile şi păşunile se ridică la 15.000 hectare“.

Adoptarea votului universal, care înlocuia vechiul sistem cenzitar, a însemnat „pulverizarea vieţii politice, fragmentarea spectrului politic până atunci stabil şi dominat de numai două partide, cel conservator şi cel liberal“. El a avut drept urmare o participare mult mai largă a cetăţenilor la viaţa politică şi în al doilea rând o creştere însemnată a numărului formaţiunilor politice care apar pe scena politică.

Vechea dualitate a celor două partide care alternau la putere a fost înlocuită printr-o înmulţire de partide „din care singurul cel naţional-liberal cu puternica lui organizaţie s-a pututu menţine în fruntea războiului şi după ea, iar partidul conservator reprezentat prin câteva vechi figuri politice dispăru aproape cu desăvârşire.

Au rămas în faţă Partidului Naţional Liberal, partidele care aveau să profite de curentele democratice ivite după război. Apărură astfel gruparea ţărănistă, partidul poporului, manifestaţiile mai accentuate ale grupării d-lui prof. Nicolae Iorga ca şi rolul partidului naţional transplantat din Ardeal prin noua configuraţie a României Mari“.

Regimul democratic instaurat după 1918 începea să caracterizeze treptat şi viaţa politică din această regiune. Rivalităţile dintre partide, campaniile electorale cu toate framântarile lor şi polemicile dintre lideri au dat o notă aparte vieţii politice de pe întinsul Neamţului. Ion Costinescu, Gheorghe Măcărescu, Ion Matasă, Ernest Kirculescu, Nicu Ioaniu, Dimitrie Sturdza, Panaite Criveţ, Leon Mrejeriu, Leon Pşepelinschi sau Alexandru Comăniţă au condus destinele acestui judeţ sau au reprezentat interesele acestuia în Parlament.

Unii dintre ei au trecut de la un partid la altul din dorinţa de a face carieră politică şi atunci disputele au devenit mai interesante şi larg comentate de presa locală. Ziarul Biruinţa subliniază faptul că: „au trecut atâţia ani după război şi totuşi ţara noastră nu a intrat încă în periada de linişte şi muncă, iar între oamenii politici e o dihonie cum rar s-a văzut, nu sunt doi şefi de partide să se poată înţelege între ei şi mai ales să lucreze“.

Un exemplu grăitor este avocatul Ion Matasă care mărturisea că „am încercat să intru în PNL. Influenţat de scrierile poetului Mihai Eminescu, nu simpatizam acest partid dar credeam că-mpreună cu alţii, vom forma stânga acestui partid“. A renunţat la liberali şi a fost unul din fondatorii organizaţiei Neamţ a Partidului Ţărănesc.

Peste câţiva ani, în timpul guvernării liberale 1934-1937, îl găsim printre menbrii PNL, membru în delegaţia permanentă, despre care spunea că este singurul pe care se poate bizui ţara iar „la baza acestuia stau idei care nu se schimbă după bunul plac al şefilor ori după bătaia vântului“. După război, liberalii au continuat să joace un important, reprezentând cea mai puternică formaţiune a perioadei interbelice.

Influenţa pe care a avut-o „e datorată rolului pe care l-a jucat în opera înfăptuirii României Mari, fiind acela care a început şi condus războiul nostru. În acelaşi timp el, prin acordarea votului universal şi prin reforma împroprietăririi ţăranului, graţie principiului exproprierii, s-a pus în fruntea celor mai înalte curente democratice, aşa că nu numai că a stat în curentul vremii dar a depăşit în unele privinţe cele mai înaintate curente ale vremii noastre.

De acum încolo prin PNL ca şi prin celelalte partide, viaţa noastră politică nu poate să evolueze decât numai în sfera celei mai largi şi sincere democraţii“. Liberalii au condus aproape neîntrerupt din 1914 până în 1918. După o perioadă de reorganizare şi extindere a organizaţiei, liberalii au revenit la putere între 1918-1919, 1922-1926, 1933-1937.

Aceleaşi etape le putem urmări şi în Neamţ. După 1918, organizaţia Neamţ şi-a întărit rândurile, a devenit mai puternică, obţinând un prim succesl în timpul alegerilor din noiembrie 1919. Pentru Adunarea Deputaţilor au fost admişi candidaţii de pe lista PNL: Dr. Alexandru Comăniţă, Dr. Ion Costinescu, Leon Pşepelinschi şi Leon Mrejeriu, iar pentru Senat, Ştefan Potop.

Chiar ei mărturiseau că: „Îndărătul ordinii păstrătoare de echilibru, îndărătul liniştii ce dă posibilităţi de progres, am fost şi suntem pionierii tuturor ideilor înaintate, pentru a asigura înlăuntrul graniţelor noastre naţionale progresul şi dreptatea socială“.

Citește știrea

Actualitate

Planul Naţional de Investiţii şi Relaxare Economică – blana ursului din pădurea liberală

Știre publicată în urmă cu

în data de

Miercuri 1 iulie, în grădina restaurantului de la Clubul Diplomaţilor din Bucureşti, în prezenţa Preşedintelui Klaus Iohannis şi altor circa o sută de persoane, majoritatea diplomaţi străini, Ludovic Orban a lansat în sfârşit, mult aşteptatul Plan Naţional de Investiţii şi Relaxare Economică (PNIRE).

Evenimentul se înscrie în programul PNL, numit pompos “Reclădim România”. Titlul programului nu este de inspiraţie divină, pentru că presupune că a existat o Românie clădită, care a fost demolată şi acum liberalii şi-au propus s-o reclădească. Dacă Preşedintele Iohannis insistă, de prin 2017, să ne convingă că guvernarea PSD a fost dezastruoasă şi a demolat România, nu ne explică şi cine a clădit această ţară, care a fost demolată.

La rândul său, Klaus Iohannis a anunţat naţiunea că grandiosul plan PNIRE este diamantul coroanei sale prezidenţiale, la construcţia căruia s-a implicat direct, alături de Guvernul Orban, dar după largi consultări şi cu alţi reprezentanţi ai unor cercuri interesate, selectaţi după criterii numai de el ştiute.

Pe de altă parte, premierul executiv Ludovic Orban s-a lăudat public că acest Plan Naţional (PNIRE) a fost finalizat mai de mult timp, dar l-a întârziat pentru că lipsea apostila premierului de facto, Klaus Iohannis. Meritul preşedintelui este incontestabil, când te gândeşti că şi-a rupt din timp, pentru a-şi arunca un ochi asupra îndreptarului spre o Românie Normală, numit Plan Naţional de Investiţii, pentru ai da “bun de tipar”.

În grădina Clubului Diplomaţilor, Ludovic Orban s-a autofelicitat că a terminat de scris Planul, pe care trebuia să-l fi prezentat în Parlament cu opt luni în urmă, la investirea sa ca premier în 4 noiembrie 2019.

De atunci şi până acum, premierul Orban nu şi-a putut prezenta public Programul (sau Planul), deoarece a avut de înfruntat trei obstacole majore. Primul obstacol a fost PSD-ul, pentru că nu a vrut anticipate. Al doilea obstacol a fost lipsa vizei de la Preşedinte pentru “bun de tipar”. Al treilea obstacol a fost pandemia, în care şi- a irosit energiile pe ordonanţe militare.

Primul obstacol a fost înlăturat de Preşedintele Iohannis, care a boicotat Guvernul PSD timp de doi ani, dându-l jos cu ajutorul lui Tăriceanu şi Ponta. Al doilea obstacol, tot Preşedintele l-a rezolvat, dându-şi avizul pe Plan, între două deplasări la Sibiu.

Al treilea obstacol, acela al imposibilităţii prezentării publice a Planului, pe pajiştea de la Clubul Diplomaţilor, pe motiv de pandemie, premierul Orban şi l-a rezolvat singur, prin Hotărârea de Guvern nr. 32 din 29 iunie 2020. Prin această hotărâre, în plină pandemie, Guvernul Orban a dat dezlegare pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor la iarbă verde, doar cu diplomaţi, mese şi grătare, pentru “activităţi cu caracter diplomatic”.

A fost şi norocul ambasadei Statelor Unite, care pe 2 iulie, şi-a putut sărbători ,,Ziua Independenţei” din 4 iulie. Cu această ocazie, a luat cuvântul şi Ludovic Orban, care nu a ratat o reverenţă, anunţându-l pe ambasadorul Statelor Unite că este fericit, deoarece stă alături, pe aceeaşi tribună cu el şi cu preşedintele Iohannis.

Fericirea i se trage, de când a constatat că în toată cariera de Preşedinte a lui Klaus Iohannis, el, Ludovic Orban, este singurul premier agreat de acesta. Klaus Iohannis a declarat deseori că este mulţumit de Guvernul Orban, acesta fiind singurul guvern cu comportament de subordonat, cerându-i aprobare pentru toate virgulele din actele guvernării, dar oferindu-i ca recompensă şi dreptul de exclusivitate, în a anunţa el primul, de la Cotroceni, despre tot ce face Guvernul Orban.

Relansarea Economică a României se face prin relansarea Programului de guvernare al PSD-ului din 2016

Cine are curiozitatea de a răsfoi cele 158 de pagini ale Planului liberal, va constata cu uşurinţă că acesta este o însăilare de teme din Programul de guvernare al PSD şi teme din programele mai vechi, eşuate, ale PNL.

Documentul nu are însă multe tangenţe cu un Plan Naţional de relansare concret, cu termene, costuri şi surse de finanţare, ci este un simplu Program de guvernare, limitat la o înşiruire de promisiuni electorale, pe care orice formaţiune politică le-ar face, dacă vrea să câştige alegerile.

Klaus Iohannis se încăpăţânează să ne convingă că Planul vizează relansarea economică a României, deşi a existat o creştere economică recunoscută a guvernării PSD, dar şi o cădere economică produsă de guvernarea coronavirusului.

Întrebat de presă, de unde ia banii, cu care să finanţeze un aşa de grandios Plan, Ludovic Orban a formulat un singur şi acelaşi răspuns. A făcut trimitere la “o sută de miliarde de euro”, pe care speră, să le primească de la Uniunea Europeană. Se mizează pe ipoteza că prin pădurile UE hălăduieşte un urs mitologic, care se bagă chior în cătarea puştii liberalilor, a cărui blană, atât Klaus Iohannis cât şi Ludovic Orban, o vor primi ca bonus, pentru că au scos PSD-ul de la guvernare.

Analişti cu scaun la cap ne avertizează că Planul lui Orban este un copy – paste grosolan după Planul de guvernare al PSD, care abundă prin măsuri şi soluţii de stânga.

În anul 2016, Liviu Dragnea a prezentat acest plan, ataşând la fiecare măsură promisă, costurile şi sursele de finanţare, pentru a fi credibil. Electoratul l-a crezut şi l-a creditat cu un scor electoral nevisat, de 46%.

La acelaşi scor visează acum Ludovic Orban şi Klaus Iohannis pentru PNL, dar le-a scăpat un amănunt esenţial. Pentru ca Planul să fie plauzibil, măsurile, soluţiile şi sursele de finanţare, trebuie să fie precizate, măsurabile şi credibile.

În anul 2008, pe când Ludovic Orban era ministrul Transporturilor, în Guvernul Tăriceanu, ne promitea 2.000 de kilometri de autostrăzi în 4 ani, adică 500 km pe an.

În Planul de acum, Orban reconsideră promisiunea de atunci, angajându-se să realizeze doar 3.000 km de autostrăzi, în zece ani. Prin acest obiectiv, Ludovic Orban ne anunţă că are două certitudini. Prima, că va da în funcţiune 300 km de autostrăzi în fiecare an. A doua, că are de gând să ne guverneze cel puţin zece ani, de acum încolo, vrând să-i egaleze pe Băsescu şi pe Iohannis în mandate.

La prezentarea Planului, pe pajiştea Clubului Diplomaţilor, prezenţa Preşedintelui Iohannis a fost primul pas al Normalităţii, semn că a dat la pace cu PSD-ul. Susţinând Planul lui Orban, Klaus Iohannis îndepărtează PSD-ul de obiectivul moţiunii de cenzură, prin care să debarce guvernul actual. Cum să debarce PSD-ul un guvern, care îţi relansează propriul Program de guvernare?

Ludovic Orban ne mărturiseşte că este otrăvit

Recent, Ludovic Orban a lansat avertizarea naţională că “PSD otrăveşte tot ce atinge”. Cele două partide, PSD şi PNL, au convieţuit frăţeşte în Uniunea Social-Liberală, până când Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au despărţit. În toţi anii de existenţă a USL-ului, între cele două partide nu s-a respectat nicio distanţare socială, nu s-a respectat igiena mâinilor după îmbrăţişări şi nu s-au purtat măşti împotriva virusului social-democrat sau a virusului liberal.

Ludovic Orban a ţinut lumânările, la cununia de atunci a PSD cu PNL, până la moartea politică a USL, care i-a despărţit. Rămâne o enigmă. Cu ce vaccin s-a tratat Ludovic Orban, pentru a nu rămâne otrăvit, după atingerea de PSD?

Citește știrea

Trending