Publicitate

Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“ Neamţ organizează evocarea ilustrului profesor Constantin Borş (1912-1998), la două decenii de la trecerea în eternitate miercuri, 31 ianuarie 2018, de la ora 17, în Sala Info-Club. Manifestarea care-l are în prim plan pe unul dintre cei mai celebri dascăli ai ţinutului are loc în cadrul proiectului „Să cunoaştem istoria judeţului prin memoria comunităţii. Oameni, locuri, fapte“, a cărui primă ediţie a reunit, joi, 16 noiembrie 2017, sub genericul „Platforma Industrială Săvineşti – Roznov“, numeroase personalităţi ale vieţii economice şi culturale care au marcat destinul de astăzi al municipiului Piatra Neamţ şi al întregului judeţ. Matematician, publicist şi poet, Constantin D. Borş a fost unul din cei mai iubiţi profesori pe care i-a avut şcoala nemţeană de matematică. Ilustru profesor şi om, Constantin Borş, s-a născut la 13 mai 1912, în familia inginerului silvic Dimitrie Borş, fiind prîslea familiei. În decembrie 1969, la iniţiativa sa, s-au sărbătorit 20 de ani de la înfiinţarea filialei din Piatra Neamţ a Societăţii de Ştiinţe Matematice din RSR, care s-a remarcat printr-o activitate fructuoasă. Eforturile erau concentrate pe două idei: calificarea profesională şi modernizarea predării. Activitatea practică a filialei era îndrumată de academicianul prof. Grigore C. Moisil şi de prof. dr. docent A. Haimovici. Cu un an înainte, a avut loc la Piatra Neamţ (15-16 iulie 1968), Consfătuirea pe ţară a matematicienilor, lecţiile practice cu preşcolarii entuziasmându-i pe cei 70 de profesori participanţi. Manifestarea a avut parte de aprecieri extrem de favorabile de la Grigore Moisil: „Piatra Neamţ joacă un rol important în modernizarea predării matematicii“. În anul 2012, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea profesorului emerit pietrean (cetăţean de onoare al municipiului din1995), în prezenţa fiului său, Dan Mircea Borş, s-a inaugurat la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş Cabinetul de matematică Constantin Borş şi s-a desfăşurat un simpozion dedicat vieţii şi activităţii inegalabilului profesor.

A fost în primul rînd omul, părintele, pedagogul desăvîrşit, neuitatul model de mare sufleţie şi profesionalism

Dar iată ce îşi aminteşte Emil Nicolae, poet şi critic de artă, despre dascălul pietrean: „Nu l-am văzut niciodată stînd jos, aşezat pe un scaun, pe un fotoliu sau pe o bancă: în clasă, la şcoală, era mereu în picioare şi sprijinit cu cotul de un pervaz al ferestrei (avînd privirea saşie, nu ştiai dacă-l urmăreşte pe elevul de la tablă sau pe altcineva); în cerdacul casei sale de pe strada Plutaşului (nu departe de intersecţia cu strada Bicazului, fostă str. I.V Stalin, fostă str. col. Roznovanu, la cîteva zeci de metri de fosta locuinţă a «Braunerilor», despre care habar nu aveam pe-atunci!) mi-a vorbit de nenumărate ori cel mult sprijinit de balustrada de lemn; înlăuntru, în prima cameră din dreapta, cînd stăteam la masa ovală şi îi citeam versuri, îl simţeam cum se plimba prin spatele meu, până în momentul în care primeam în scăfîrlie bobîrnacul de alint şi auzeam: «tolomacule, ai nimerit-o!», ceea ce însemna că i-a plăcut. Relaţia mea cu „domnul Borş“ a fost una mai degrabă literară. Între altele, el mi-a pus în mână, pentru prima dată, monumentala «Istorie…» a lui George Călinescu (prima ediţie), el mi-a atras atenţia asupra poetului matematician Ion Barbu şi tot el mi-a semnalat apariţia celor 11 elegii de Nichita Stănescu. Tîrziu, şi de la alţii, am aflat că făcuse parte din aşa-numita «generaţie pierdută» a ultimului Război Mondial (v. ciclul de poeme «Jurnal de război»), că a cîştigat un concurs de sonete iniţiat de revista «Contemporanul» prin 1946, clasîndu-se înaintea mult mai celebrului, ulterior, Ştefan Augustin Doinaş, şi că îşi semnase «producţia» literară (poeme şi articole) cu pseudonimul Lucian Mircea“. Şi Mihai Emilian Mancaş, la rîndu-i un profesor renumit în Piatra Neamţ, are amintiri plăcute despre cel care i-a fost şi lui dască;: „Fără de catalog, fără să pună vreodată mîna pe cretă, Constantin Borş ne-a deschis tărîmul minunat al matematicii, cu blîndeţe, cu îndemînare, cu note de 2 şi, mai ales, de 10. Era o adevărată vrajă. M-am descoperit dintr-o dată iubitor de geometrie şi trigonometrie mai mult decît de proză, aşa că la finele anului reprezentam liceul la olimpiada de matematică, alături de selecţia pentru literatură… Inegalabilul «Costică» a fost în primul rînd omul, părintele, pedagogul desăvîrşit, neuitatul model de mare sufleţie şi profesionalism. Una din fericirile adolescenţei mele este nemaipomenitul noroc de a-i fi fost ucenic!“. În final prezentăm o declaraţie a matematicianului despre „condiţia“ profesorului: „Faptul că unii dintre foştii elevi ai unui profesor – de matematică sau nu – îşi amintesc cu un respect anume de profesorul lor, nu poate fi, cred, un «secret» al profesorului. Ci un ideal pe care fiecare dascăl se străduieşte – uneori zadarnic – o viaţă întreagă să-l împlinească“.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.