Publicitate

• Vasile Dumitrache, fost director la Petrotub, spune metaforic despre actuala Arcelor Mittal Steel că este un bolnav cu metastaze“, dar nu imposibil de vindecat • el consideră că problemă majoră o constituie acum repartizarea inechitabilă din Cehia a productiei • în companie mai lucrează aproximativ 900 salariati •

Unul dintre ex-directorii de productie ai fostei firme Petrotub, Vasile Dumitrache, e de părere că societatea, care a trecut în 2017 printr-o perioadă mai dificilă în ceea ce priveste mentinerea unui portofoliu de comenzi care să-i asigure profitabilite, poate să se mentină pe piata tevilor fără sudură. Asta, numai în cazul în care actualul management va reusi să rezolve cîteva din problemele cu care se confruntă. „M-am numărat printre specialistii invitati, recent, la marcarea a 60 de ani de la darea în folosintă a combinatului Petrobub si am perceput firma în faza actuală de dezvoltare ca fiind un «bolnav cu metastaze», dar care poate fi vindecat. Probleme există în fabrică, în diverse locuri. Se încearcă să se repare cîte ceva, pe ici pe colo. Importantă a fost rezolvarea uneia dintre problemele de mediu, legată de instalatia de lăcuire a burlanelor. Cei care lucraseră la Laminorul de 16 toli, în primii ani de la darea în folosintă, au fost impresionati de instalatia de lăcuire modernă. Rezolvarea problemei lăcuirii tevilor a fost dintotdeauna nodul gordian al uzinei de la Roman. Discutînd metaforic despre societate este ca în cazul unui bolnav de neoplasm, care, după extirparea unui punct cu metastaze se laudă spunînd: «Uite ce ficat curat am eu acum» dar, de fapt, el are bolnav întreg organismul. Am înteles din discutia cu cei din actualul top-management că boardul international al companiei nu vrea să închidă capacitatea de productie de la Roman, dar mingea se află în terenul celor care lucrează acum, aici“, a declarat Vasile Dumitrache. Acesta a apreciat că cea mai mare problemă a companiei o constituie faptul că portofoliul de comenzi al Arcelor Mittal se împarte din Cehia după principiul «cine împarte, parte-si face!», cehii producînd acum componente pe care nu le-au fabricat niciodată, de tipul burlanelor 958 API, «perla» Petrotub de altădată. Opinia fostului director este aceea că, neavînd o structură avantajoasă de productie, este aproape imposibil ca societatea să progreseze asa cum se doreste: „Nu e vorba de bîrfe, ci de informatii certe, aflate de la acea reuniune cu o parte dintre cei care au lucrat la Petrotub, fie la darea în folosintă a capacitătii de productie, în perioada 1957-1959, fie ulterior. În opinia mea, rezolvarea problemelor de la Mittal Steel ar trebui începută cu repartitia corectă a comenzilor. Dacă ai comenzi, ai marfă, ai marfă, ai bani si atunci poti spune că «mirosi a destept», cum se exprima, plastic, cineva. Asta înseamnă că poti să-ti faci o strategie de dezvoltare pe termen mediu si lung a societătii“.

Încă se face productie

Fostul director a mai arătat că productia în luna decembrie 2017 a fost de aproape 9.000 de tone de teavă, ceea ce ar însemna aproape 100.000 de tone pe an, existînd însă sincope în cantitatea totală a ultimilor ani. Cît priveste viitorul societătii, fost director spune că afirmatiile sale au o anumită doză de subiectivism, pe care o au toti cei care au lucrat la Petrotub: „Refuz să cread că fabrica de la Roman se va închide, în ciuda notei de pesimism pe care o au o parte din specialistii care au plecat în diverse etape din societate. Personal, mă număr printre cei care cred că fabrica încă mai poate scoate productie. Patronul, atunci cînd a cumpărat si-a luat o serie de angajamente înscrise în contractul de privatizare, chiar dacă Guvernul Năstase a modificat ulterior o parte din clauzele din contractul de vînzare – cumpărare“. O altă problemă esentială a fabricii ar fi împutinarea personalului calificat si înalt calificat, prin prisma faptului că nu s-a reusit o colaborare eficientă cu Inspectoratul Scolar pentru ca să se reia pregătirea fortei de muncă pentru Arcelor Mittal Steel, în sistemul învătămîntului profesional dual si post-liceal. „S-a ajuns în etapa în care nu se mai prea poate progresa cu cîrpeli, ci trebuie să se treacă la înlocuirea unor module. Societatea a rămas cu trei capacităti de bază: FMT, 16 si 20 de toli, pe care a fost concepută uzina de la Roman în 1957. Partea de Trăgătorie, Stossbank de 4 toli, partea de Reductor si partea de 1 tol, 2 toli 1 si 6 toli au fost capacităti de nisă, fabricate la Roman în perioada în care piata internatională cerea teavă. Pentru fabricarea lustrelor, de exemplu se folosea teavă de trăgătorie, care în anii 1991-1992 era cea mai scumpă teavă produsă la Roman. Cele trei capacităti de bază de care vorbeam sînt în picioare si pot face teavă, în conditiile în care în paralel se va aplica si un program serios de investitii“, a mai opinat Vasile Dumitrache. Acesta apreciază ca la ora actuală nu mai există probleme cu materia primă, tagla, care se găseste fără restrictii si la preturi accesibile. „Nu criza petrolului sau a tevii face ca la Roman să nu fie comenzi. Fabrica aceasta a fost dată în folosintă în 1957 ca să facă burlane de tubaj de mare adîncime. Problema mare este cea pe care v-am spus-o: repartitia productiei din Cehia, care nu are experienta Romanului în fabricarea de burlane 958 API. Romanul poate lejer fabrica 250.000 de tone de teavă pe an“, a mai explicat specialistul. Reamintim faptul că SC Petrotub a fost vîndută de Guvernul Năstase în octombrie 2003 fiind preluată de Mittal Steel, care mai detine în România capacităti de productie la Galati, Hunedoara si Iasi. În 1989 la Petrotub lucrau vreo 10.000 de angajati, în prezent rămînînd 920.

Comentarii Facebook
- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here