Publicitate

■ Primăria Roman şi firma Rossal au fost sancţionate pentru stocarea ilegală a gunoiului menajer pe strada Ogoarelor ■ „Implicarea cetăţenească alături de cea politică poate avea efecte pozitive atunci cînd ai dreptate“, a declarat deputatul USR Iulian Bulai ■

Deputatul USR de Neamţ, Iulian Bulai, a făcut cunoscut că firma de salubrizare Rossal SRL şi Primăria Roman au fost verificate şi sancţionate de Comisariatul Judeţean pentru Garda de Mediu Neamţ şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie pentru folosirea unui teren neautorizat pentru a depozita şi sorta deşeuri menajere. Într- un demers comun, parlamentarul USR şi preşedintele filialei Neamţ a acestei formaţiuni, Radu Samson, au sesizat cele două instituţii după ce cazul a fost făcut public de romaşcani în mediul on-line. Aceştia semnalau că angajaţii Rossal foloseau frecvent un teren din zona fabricii TRW pentru a depozita gunoiul menajer strîns din oraş în timpul zilei, ca mai apoi să îl mute în maşini mai mari şi să îl transporte la groapa autorizată de la Girov. De asemenea, inclusiv o maşină a Primăriei Roman ar fi fost surprinsă vărsînd gunoi acolo. În primă fază, parlamentarul USR a avut o corespondenţă cu Primăria Roman, care a menţionat că nu a emis nici o autorizaţie pentru folosirea acelui teren de către Rossal. În schimb, comisarii Gărzii de Mediu şi poliţiştii au efectuat controale şi au sancţionat primăria şi firma Rossal. Au fost efectuate trei controale în această lună şi s-au descoperit depozitări neconforme de materiale de construcţii şi biodeşeuri (crengi) în cantităţi mari, pe o suprafaţă de circa două hectare. La ultimul control, s-a dispus salubrizarea totală a zonei şi montarea de panouri avertizoare privind interzicerea depozitării deşeurilor, aplicîndu-se primăriei şi o sancţiune. În ceea ce priveşte firma Rossal, i s-a interzis depozitarea deşeurilor în zonă şi a primit o amendă contravenţională de la Poliţia Locală Roman. De asemenea, conform adresei Gărzii de Mediu Neamţ, firma Rossal a mai primit o amendă, de 50.000 lei, pe data de 17 aprilie, ulterior acestor controale, dar nu se specifică dacă are vreo legătură cu acelaşi subiect. „Rezolvarea problemei depozitării neconforme de deşeuri în zona Ogoarelor este pentru mine un exemplu puternic că implicarea cetăţenească alături de cea politică poate avea efecte pozitive atunci cînd ai dreptate. Îi mulţumesc celui care a sesizat problema pe Facebook şi îi îndemn şi pe alţii să facă la fel cînd văd încălcări ale legii. Totodată, mulţumesc comisarilor de la Garda de Mediu şi poliţiştilor care au fost prompţi, au verificat aspectele semnalate şi au luat măsuri pentru a îndrepta lucrurile“, a declarat Iulian Bulai. Conform răspunsului de la Garda de Mediu, Rossal a semnat, pe 4 aprilie 2018, un contract de concesiune cu ADI ECO Neamţ pentru Zona 2 – Roman, urmînd ca în această perioadă să se semneze şi procesul verbal de predare primire a maşinilor, utilajelor din staţia de sortare şi transfer Roman. „Anunţul privind funcţionarea staţiei de sortare din Roman este de bun augur şi sper să rezolve toate problemele, dar consider că tot rămîn nişte semne de întrebare. Mă refer la orarul de funcţionare de la Girov, din cauza căruia şi angajaţii de la Rossal erau nevoiţi să depoziteze pe unde apucă gunoiul. Gunoi se strînge non – stop din oraş, dar la Girov poate fi transportat doar pînă la ora 16. Poate erau necesare demersuri privind permanenţa la depozitul de la Girov. Nu ştiu dacă influenţează deschiderea staţiei de sortare de la Roman asta, dar cred că poate fi regîndit programul de la Girov“, este de părere Radu Samson, preşedintele USR Neamţ.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.