Contactează-ne

Actualitate

Cupa Ronin, o competiţie ce devine tradiţie la Bicaz

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la ediţia cu numărul XII au participat peste 100 de sportivi de la cluburi din Moldova ■ „Sînt optimist, văzînd că de la an la an tot mai mulţi copii şi tineri se inscriu în clubul nostru pentru practicarea acestui sport prin care urmărim educaţia prin mişcare, disciplină şi fair- play“, a declarat Constantin Roibu, antrenor al Clubului Ronin ■

Pentru karatiştii din Bicaz, anul competiţional 2020 a debutat prin Cupa Ronin, ediţia a XII-a. La startul confruntării, una găzduită de sala de sport a Şcolii Nr.1 Bicaz, s-au aliniat sîmbătă, 7 martie, peste 100 de sportivi din Iaşi, Oneşti, Bacău, Piatra Neamţ, Iaşi, Bicazu Ardelean, Tulgheş, Dămuc şi oraşul gazdă.

Aceştia s-au întrecut la cele două probe, kata şi kumite, pe categorii de vîrstă, de la preşcolari la cei de vîrsta maturităţii sportive. Dincolo de faptul că au evoluat pe teren propriu, sportivii din Bicaz au avut o comportare foarte bună, urcînd podiumul de premiere atît la kata, cît şi la kumite, împărţindu-şi titlurile cu ceilalţi sportivi, prilej de mare mîndrie pentru urbea de sub baraj.

La ambele categorii s-au evidenţiat Denisa Chindea, David Oniga, Luis Marc, Albert Postolache, Serafim Mariciuc, Xenia Mariciuc, Iustin Chişor, Ioan Chişor, Ioana Oniga, Bogdan Bucur, Amalia Moga, Daria Sandu şi Ilie Covasan, la care s-au adăugat şi un număr important de începători.

„Sîntem bucuroşi că am reuşit să organizăm şi ediţia 2020, cea de-a XII-a în demersul acestui sport, unul care a cucerit Bicazul de mai multă vreme. Competiţia, ce s-a bucurat de o prezenţă mare a sportivilor, a fost posibilă prin generozitatea Consiliului Local şi a Primăriei Bicaz, dar şi a unor oameni de suflet, ce iubesc acest sport.

Concursul, care prin calitatea sa competiţională face o imagine bună oraşului, s-a desfăşurat în condiţii excelente, n-au existat accidentări, iar sportivii bicăjeni au avut o comportare foarte bună.

Arbitrajul a fost asigurat de către o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai karateca, respectiv Ionuţ Ştefănescu, centură neagră 3 Dan, Constantin Roibu, centură neagră 2 Dan, Ioana Neagu, centură neagră 2 Dan şi Toader Fîrţală, centură neagră 1 Dan, ajutată de unii karatişti tineri.

Totodată sînt optimist, văzînd că de la an la an tot mai mulţi copii şi tineri se inscriu în clubul nostru pentru practicarea acestui sport, prin care urmărim educaţia prin mişcare, disciplină şi fair- play“, a declarat Constantin Roibu, antrenor al Clubului Ronin Bicaz. Sportivilor laureaţi în concurs li s-au înmînat cupe, plachete, medalii şi diplome.

Ar mai fi de adăugat faptul că atmosfera plăcută din concurs şi calitatea organizării acestuia s-au datorat efortului depus de către antrenorii bicăjeni şi sponsorii locali. Cupa Ronin Bicaz a fost înmînată grupării Bassai Dai Piatra Neamţ pentru ocuparea locului I pe cluburi, locurile II şi III, fiind obţinute de către clubul Steel Tonic Neamţ şi respectiv Kokoro Iaşi.

„Deşi este greu ca astăzi să organizezi competiţii de anvergură, din lipsa banilor, iată că Bicazul a reuşit cea de-a XII-a ediţie a Cupei Ronin la care au participat foarte mulţi concurenţi din întreaga Moldovă. Un lucru deosebit pentru că în asemenea ocazii se promovează imaginea oraşului Bicaz şi un stil de viaţă sănătos.

Astfel, copiii în loc să stea la computer sau la tabletă, vin într-o sală de sport şi fac mişcare, fapt ce este de lăudat. Avîndu-se în vedere că este prima competiţie a acestui an, ne-am bucurat că prezenţa sportivilor a fost numeroasă, văzîndu-se că de la ultima competiţie a anului trecut copiiii s-au pregatit foarte bine. Felicit organizatorii şi pe toţi sportivii indiferent de vîrstă şi categorie!“, a declarat la finalul competiţiei Ionuţ Ştefănescu, preşedintele Clubului Ronin Piatra Neamţ şi liderul echipei de antrenori.

Pentru cei mai buni dintre karatiştii Bicazului, dar şi ai celorlalte cluburi din ţară urmează pregătirea pentru competiţiile de la Iaşi, Piatra Neamţ, Tulgheş, Campionatele Naţionalele de la Oneşti, în iunie. După aceea vor fi pregătite două tabere cu activităţi recreative, care vor fi organizate la finele anului şcolar la Durău.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Cazul minorului bătut şi umilit sexual se complică

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cazul minorului bătut şi umilit sexual, pe o stradă din Roznov, în plină zi, se complică. IPJ Neamţ a emis joi, 28 mai, un comunicat de presă în care se spune că trei tineri au fost reţinuţi, fiind acuzaţi că au distribuit, prin intermediul unei rețele de socializare, înregistrarea video în care minorul apare în ipostaze cu caracter sexual explicit, fiind evident vorba despre minorul agresat. “Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. din Neamț au efectuat cercetări într-un dosar penal de pornografie infantilă, fiind puse în executare șase mandate de aducere. Trei tineri au fost reținuți.

La data de 27 mai a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurori DIICOT – BT Neamț, au continuat investigațiile într-un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice.

Din cercetări a reieșit că, la data de 25 mai a.c., trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, ar fi distribuit, prin intermediul unei rețele de socializare, o înregistrare video în care un minor apare în ipostaze cu caracter sexual explicit.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au ridicat trei telefoane mobile în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, au fost puse în executare șase mandate de aducere, cei în cauză fiind conduși la sediul DIICOT – BT Neamț.

În baza probatoriului administrat, față de cei trei tineri, procurorul DIICOT a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Conform unor informaţii apărute în presa locală din Neamţ, printre tinerii reţinuţi este şi cel care ar fi dat în vileag întreaga întîmplare şi care susţine că ar fi sesizat inclusiv poliţiştii, însă aceştia nu ar fi reacţionat prompt. Cazul în sine ridică mari semne de întrebare şi sperăm ca o anchetă internă în Poliţie să descîlcească iţele extrem de încurcate ale unui caz în care un minor este agresat şi umilit sexual ziua pe o stradă dintr-un orăşel, asupra poliţiştilor planează suspiciuni că ar fi reacţionat cu superficialitate, iar cel care a dat în vileag întreaba întîmplare se alege cu cătuşe pentru pornografie infantilă.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: A nins pe Ceahlău. Cum va fi vremea

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ meteorologii susţin că nu scăpăm de precipitaţii şi va fi cam rece ■ a nins pe Ceahlău, stratul de zăpadă măsurînd 4 centimetri ■ ceva mai cald va fi spre finalul săptămînii viitoare ■

Prima minivacanţă de la debutul pandemiei începe pe 29 iunie, cînd oamenii muncii pleacă acasă, de la serviciu şi se întorc marţi, 2 iunie, pentru că luni, 1 iunie, este liberă prin lege. Ar fi timp berechet de ieşit în natură, la aer curat, însă condiţiile meteo nu sînt chiar favorabile.

La circa o săptămînă după ce pe Ceahlău s-a topit toată zăpada, miercuri 27 mai, au revenit ninsorile, iar joi dimineaţă meteorologii au măsurat 4 centimetri de nea. Nici pe viitor nu se anunţă condiţii meteo mai bune şi pînă duminică, la ora 23:00, e în vigoare o informare de ploi.

Vor fi averse, grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vîntului şi vijelii. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi 15-25 l/mp şi pe arii restrînse 30-40. Pe 29 mai, vor fi averse, dar ar putea fi şi episoade cu cer degajat.

Valorile termice diurne se menţin la 16 grade, iar peste noapte nu mai mult de 10 grade. Sîmbătă 30 mai, nu mai vedem soarele, cerul va fi acoperit şi sînt promisiuni să plouă slab. Maxima diurnă rămîne la 16 grade, iar minima nocturnă la 10 grade.

Ultima zi a lui Florar, duminică 31 mai, va fi cea mai frumoasă din ultima perioadă de timp. Specialiştii spun că va fi cer variabil cu soare, pare că nu mai plouă, dar cel mai important este faptul că la amiază se vor înregistrat valori termice nesperate de pînă la 20 de grade. Dacă previziunile de acum se adeveresc luni, 1 iunie, se întorc precipitaţiile, dar mai mult în doua parte a zilei pentru că dimineaţă va fi soare.

Maxima diurnă scade la 18 grade, în schimb se face mai cald peste noapte cînd se vor înregistrat 12 grade. Prima zi de muncă de după minivacanţă va fi pe modelul celei precedente, ploi după amiază, 16 grade ziua şi cam 12 grade noaptea cînd din nou sînt aşteptate averse.

Cam la fel va fi vremea cel puţin pînă la finele săptămînii viitoare. Se menţin condiţiile de ploaie dar se face ceva mai cald şi avem primisiuni de vreo 22 de grade spre finalul intervalului.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Procesul comisarului şef Tablan, la Curtea de Apel

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la solicitatea lui Paul Tablan, Tribunalul Neamţ a stabilit că în cauză este competentă Curtea de Apel Bacău ■ magistraţii din judeţul vecin vor tranşa disputa fostului comandant al Poliţiei cu şefii din Capitală ■ Paul Tablan a contestat ordinul prin care a fost demis de la şefia IJP ■

Procesul în care fostul comandant al Poliţiei Neamţ, Paul Tablan, se luptă cu şefii ierarhici, se mută de pe rolul Tribunalului Neamţ pe cel al Curţii de Apel Bacău.

La patru luni de la sesizarea instanţei, după încetarea stării de urgenţă în care nu s-a judecat nici un proces civil, instanţa nemţeană a admis cererea formulată de Paul Tablan, s-a admis necompetenţa Tribunalului Neamţ, iar în şedinţa de pe 27 mai s-a dispus declinarea cauzei la Curtea de Apel Bacău.

„Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ. Declină competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul Tablan Costel Paul, cu domiciliul ales în Piatra Neamţ, str. Mihai Viteazu, nr. 19, bl. C1, demisol, birou 3, judeţul Neamţ, în contradictoriu cu pîrîţii Ministerul Afacerilor Interne, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Revoluţiei, nr. 1 A, sector 1, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, cu sediul în Bucureşti, str. Mureş, nr. 4, sector 1, Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu sediul în Bucureşti, str. Mihai Vodă, nr. 6, sector 5 şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, cu sediul în Piatra Neamţ, str. Eroilor, nr. 16, judeţul Neamţ, în favoarea Curţii de Apel Bacău – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Fără cale de atac“, conform instanţei.

În cauză, Tablan are calitatea de reclamant şi a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Interne, reprezentat prin ministrul Marcel Vela, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin chestor principal de poliţie Liviu Vasilescu, dar şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Neamţ, prin comisarul care l-a înlocuit în funcţie, Neculai Catană. Alături de aceştia calitate de pîrît în dosar o are şi Oficiul Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), instituţia care nu a mai prelungit certificatul lui Tablan, iar în lipsa acestuia a pierdut funcţia de conducere.

Totul a început la final de noiembrie 2019 cînd Tablan a fost demis după ani de zile în care controale şi verificări dispuse la instituţia pe care a condus-o nu au scos nimic imputabil la iveală. Pentru că, cel mai probabil, nu s-a găsit un alt mod dar se dorea înlăturarea din funcţie, nu i-a fost prelungit certificatul ORNISS ce permite accesul la informaţiile clasificate.

Fără acest certificat, nici un ofiţer nu poate lucra în structurile operative. În lipsa documentului Paul Tablan nu a mai îndeplinit toate condiţiile necesare pentru funcţia de conducere dar, în sfîrşit le-a îndeplinit pe acelea pentru a fi demis de la comanda Poliţiei Neamţ, ceea ce, desigur, s-a şi întîmplat.

Este foarte probabil ca demiterea acestuia să fi venit ca urmare a faptului că a deranjat pe cineva sau pe mai mulţi din mediul politic. Cu începere de pe 3 decembrie 2019 la comanda IPJ Neamţ a fost numit Nicolae Catană, pe o perioadă determinată, de 6 luni, pentru preluarea atribuţiilor de inspector şef.

Citește știrea

Trending