Contactează-ne

Actualitate

Cupa României, va fi suspans şi în retur

Știe publicată cu

în data de

■ Cimentul Bicaz şi Voinţa Ion Creangă au cîştigat jocurile susţinute pe teren propriu ■ sub Baraj, gazdele au învins pe CSM Ceahlăul cu 1-0, iar Voinţa s-a impus cu 3-2 în faţa formaţiei Speranţa Răuceşti ■

Cupa României, faza judeţeană, şi-a consumat miercuri, 16 mai, prima manşă a semifinalelor, cu două jocuri echilibrate ce s-au disputat pe terenurile din Bicaz şi Ion Creangă. Cele patru formaţii s-au înfruntat timp de 90 de minute, însă finalistele vor fi cunoscute abia peste o săptămînă, pe 23 mai, după returul de la Piatra Neamţ, respectiv de la Răuceşti. Pe stadionul de sub Baraj, Cimentul şi CSM Ceahlăul s-au înfruntat de la ora 18.00 în primul meci dintr-o serie de trei consecutive programate în Cupă şi play-off-ul Ligii 4. Gazdele şi-au respectat statutul de deţinători ai Cupei României, faza judeţeană, şi s-au impus cu 1-0 prin golul lui Bălăjel, care în minutul 62 a înscris cu un şut plasat pe lîngă portarul Chiruţă. Şi pînă atunci, echipa lui Cristi Luca a mai avut ocazii de a marca, în minutul 27 Avram trimiţînd mingea în bara transversală în urma unei lovituri libere de la circa 25 de metri. „Sînt mulţumit de rezultat. S-a alergat foarte mult, e greu chiar şi cu echipa a doua a Ceahlăului. Noi nu avem condiţie fizică, am venit de la muncă. Felicit jucătorii şi ne pregătim pentru următoarele jocuri. Duminică sper să vină jucătorii care au lipsit astăzi, pentru că va fi un altfel de meci, mai greu şi încercăm să jucăm cît mai bine cu toate echipele. E un campionat puternic, s-au făcut investiţii, cine e mai bun să cîştige şi să meargă la baraj. În Cupă încercăm să apărăm trofeul cîştigat anul trecut“, a declarat antrenorul Cimentului, Cristian Luca, acesta confirmînd jurnaliştilor o veste care circula de ceva vreme în mediul sportiv, retragerea sa definitivă de la echipă. „De la vară eu mă retrag, poate încearcă altcineva să facă echipă la Bicaz. Am probleme personale pe care vreau să le rezolv, am alte planuri de viitor. Am încercat din 2009 şi pînă astăzi şi cred că echipele pe care le-am antrenat au jucat şi la juniori, şi la Liga 5, şi Liga 4. Jucăm fotbal, nu facem anti-joc, jucăm bărbăteşte şi la minge”, a precizat Luca. La jocul de miercuri, tehnicianul echipei Cimentul Bicaz a trimis în teren următoarea garnitură: Spiridon – Pascu, Creţu, Zaiţ, Avram, Bordeanu, Şerban, Apreutesei, Patrichi, Bălăjel, Harbuzaru. De partea cealaltă, trebuie precizat că pietrenii şi-au creat puţine ocazii de poartă, în primul rînd datorită presiunii constante exercitate de echipa gazdă care putea chiar să-şi mărească avantajul pe final de meci.

„Adevărul este că nu ne-a mers jocul“

Profesorul Gabriel Rădulescu a trimis în teren următorul unsprezece: Chiruţă – Albu, Smău, Andreş, Sârbie, Ov. Toma, Hodorogea, Vîlea, Mateiciuc, Robert Vasile, Parfeni. Aşa cum anunţa şi înainte de joc, tehnicianul pietrenilor a preferat să mizeze la Bicaz pe o serie de jucători foarte tineri, mai puţin folosiţi în jocurile de campionat, mai ales că peste trei zile, respectiv duminică, 20 mai, Ceahlăul va reveni sub baraj pentru un nou joc cu Cimentul, partidă ce contează pentru etapa a III-a a play-off-ului Ligii 4. „Cimentul Bicaz este o echipa bună, experimentată, a stat bine în teren, a jucat bine, noi am aliniat mai mulţi juniori, foarte puţini dintre titulari. Nu am făcut o partidă grozavă. Ei au dat un gol în urma unei faze mai ciudate, am avut un jucător accidentat, nu s-a dat mingea afară pentru a interveni medicul. Adevărul este că nu ne-a mers jocul, a fost sub aşteptările noastre. Dar este explicabil, pentru că am întîlnit o echipă experimentată, care a ştiut să gestioneze şi jocul, şi duelurile de unu contra unu. Duminică va fi altceva, e un joc pentru campionat, vom veni cu toţi titularii, se vor schimba datele problemei”, a declarat antrenorul Gabriel Rădulescu. De la aceeaşi oră cu jocul de la Bicaz a avut loc şi manşa I a semifinalei de Cupă dintre Voinţa Ion Creangă şi Speranţa Răuceşti. În urma unei înfruntări spectaculoase, cu cinci goluri, gazdele de la Ion Creangă s-au impus cu 3-2 (2-2), însă echipa lui Daniel Zavate are nevoie de o victorie cu 1-0 în returul de la Răuceşti pentru a ajunge în finala competiţiei, aşa cum remarcau şi oficialii echipei pe pagina de Facebook. „Pierdem la Ion Creangă în prima manşă a semifinalelor Cupei României, însă păstrăm şanse mari la calificarea în ultima fază datorită celor două goluri înscrise de George Leonte şi Ionuţ Afloarei“. În meciul de la Ion Creangă oaspeţii au deschis scorul în minutul 10 prin Leonte, însă gazdele au egalat după doar patru minute prin Alex Arusoaiei. Ionuţ Tofan (23) a marcat pentru 2-1 în favoarea Voinţei, însă Afloarei (25) a stabilit scorul pauzei, 2-2. În actul secund, gazdele au revenit din nou pe tabelă, scorul final (3-2) fiind consemnat în urma reuşitei lui Tulbure din minutul 68. Partidele retur din semifinale Cupei României vor avea loc miercuri, 23 mai, de la ora 18.00.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

35 de pui arşi de vii

Știe publicată cu

în data de

Un incendiu ce a avut loc joi, 23 mai, în crucea nopţii, a distrus o magazie a unui localnic din Băluşeşti, comuna Icuşeşti, iar flăcările au ucis şi 35 de pui pe care proprietarul îi avea în incintă. Apelul pentru ajutor venit prin numărul unic de urgenţă 112 a fost înregistrat în dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ la ora 23:30. La locul indicat de apelant au plecat în viteză militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autocisternă. Forţele profesioniste au fost sprijinite de membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Icuşeşti care au acţionat cu stingătoare şi alte mijloace de stîngere pînă la sosirea pompierilor de la Roman, reuşind să localizaze incendiul. Focul a făcut scrum magazia realizată din lemn cu învelitioare din tablă, cu o suprafaţă de circa 15 metri pătraţi, dar şi bunurile din interiorul construcţiei, respectiv o moară de furaje, scule şi echipamente electrice. Au pierit în foc şi 35 de pui. La final specialiştii ISU au cercetat şi au ajuns la concluzia că nu a fost vorba de o mînă criminală, ci totul s-ar fi datorat efectului termic de la un echipament de iluminat amplasat necorespunzător.

Citește știrea

Actualitate

S-a inaugurat Piaţeta „Garabet Ibrăileanu“

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ Primăria Roman, în colaborare cu Filiala Roman a Uniunii Armenilor din România au realizat o plachetă care marchează numele piaţetei

Primarul municipiului Roman, Lucian Ovidiu Micu şi preşedintele Filialei Roman a Uniunii Armenilor din România, Emanuel Nazaretian, au dezvelit joi, 23 mai, o plăchetă ce marchează piaţeta cu numele scriitorului Garabet Ibrăileanu, de la a cărui naştere s-au împlinit 148 de ani. Ceremonia a avut loc în prezenţa unui grup de elevi de la Colegiul Naţional Roman-Vodă însoţiţi de Cornelia Jora, custodele muzeului Calistrat Hogaş. „Am profitat de această zi în care comemorăm 148 de ani de la naşterea lui Garabet Ibrăileanu şi am dorit să punem în aplicare o hotărîre a Consiliului Local mai veche, prin care 12 piaţete din Roman au primit numele unor personalităţi care au marcat istoria Romanului. Astăzi (joi, n.r.) am inaugurat această piaţetă, care va purta numelei scriitorului Garabet Ibrăileanu. Pînă la sfîrşitul anului toate piaţetele din Roman care poartă numele acestor personalităţi vor fi marcate, în funcţie de evenimentele specifice. Mulţumesc tutruror celor care s-au implicat în marcarea acestui eveniment, respectiv comunităţii armene şi copiilor de la Colegiul Naţional Roman-Vodă, parte din ei ambasadori ai Europei, pe care îi felicit că se implică în viaţa culturală a Romanului“, a declarat primarul Lucian Micu. Preşedintele Filialei Roman a Uniunii Armenilor din România a mulţumit autorităţilor locale pentru decizia de a marca legătura scriitorului şi criticului literar Garabet Ibrăileanu, cu oraşul Roman. „Îmi exprim recunoştinţa faţă de Primărie şi Consiliul Local care au dat dovadă de consideraţie şi respect faţă de înaintaşii noştri valoroşi, alături de Garabet Ibrăileanu, Mihail Jora,V. Gh. Morţun, oameni de origine armeană, legaţi de Roman“, a declarat dr. Emanuel Nazaretian, preşedintele Filialei Roman a Uniunii Armenilor din România. Între 1879 şi 1883 scriitorul şi criticul literar Garabet Ibrăileanu a urmat şcoala primară la Roman, apoi între 1883-1887 a urmat cursurile Gimnaziului Roman-Vodă, fiind unul din elevii eminenţi. La 1 iulie 1889, împreună cu Panait Muşoiu şi Eugen Văian a editat la Roman revista Şcoala Nouă, de orientare socialistă, care a apărut pînă în 1890. Garabet Ibrăileanu a fost secretar de redacţie, semnînd articolele cu pseudonimul Cezar Vraja. Piaţeta care a primit numele ilustrului scriitor se află amplasată în laterala Poştei, clădire monument arhitectonic, pe strada Cuza Vodă. Pînă acum, în oraş au fost inaugurate, cu diverse ocazii, Piaţeta Max Blecher, Piaţeta Dragoş-Vodă, Piaţeta Episcop Mechisedec Ştefănescu, Piaţeta George Radu Melidon, Piaţeta Sergiu Celibidache, toate fiind legate de trecerea prin Roman a unor personalităţi marcante.

Citește știrea

Actualitate

Şcoala Muşatinii a fost autorizată

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ aceasta va funcţiona în incita Fundaţiei Melchisedec Ştefănescu unde funcţionează, deja, şi o grădiniţă ■ micuţii vor avea program after school ■

În mai multe şcoli din judeţ se află în aceste zile echipele de acreditare ale unităţilor şcolare. În zilele de 16 şi 17 mai a avut loc o astfel de vizită şi la Şcoala Primară Muşatinii din Roman. „Activitatea desfăşurată pe parcursul celor două zile a fost o colaborare eficientă între echipa şcolii şi cea a evaluatorilor Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Preuniversitar. La activităţile prevăzute pe agenda vizitei de evaluare a participat din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, inspectorul şcolar Maria Ghiniţă. Vizita de evaluare s-a finalizat cu un raport din care rezultă că această şcoală îndeplineşte toţi indicatorii de calitate prevăzuţi de standardele ARACIP privind autorizarea Şcolii Primare Muşatinii, care urmează ca în săptămînile următoare să primească de la Ministerul Educaţiei şi documentul oficial care certifică autorizarea. Aşteptăm părinţii să analizeze, cu obiectivitate contextul actual şi viitor şi să ştie ce-şi doresc pentru copii lor pentru un început al parcursului şcolar, garantat de o educaţie de calitate susţinută de principii şi valori socio-morale solide. Micii şcolari vor beneficia de condiţii optime de educaţie şi dezvoltare a personalităţii într-un spaţiu generos, sigur şi foarte bine dotat, o programă care respectă curriculumul învăţămîntului naţional al ciclului elementar – inclusiv al clasei pregătitoare, 18 elevi – numărul maxim de elevi în clasă, şi nu în ultimul rînd, competenţele didactico- metodice a două învăţătoare, recomandate de rezultate şi certificarea profesională a gradului didactic I. Confortul psihic al părinţilor este asigurat de programul şcolar desfăşurat în intervalul 8.00-17.00 care include: de la orele 08.00 la 12.00 activităţi instructiv-educative. De la 12,00 la 13,00 se va servi masa şi vor avea loc activităţi recreative şi de odihnă, iar de 13,30 la 17,00 elevii vor participa la activităţi opţionale şi la programul after school“, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei. Înscrierile se vor face la sediul şcolii, din incinta Grădiniţei Melchisedec Ştefănescu, taxa şcolară urmînd a fi de 550 lei, acoperind cheltuielile amintite.

Citește știrea

Trending