Publicitate

■ nedoritul incident s-a petrecut pe E 85, la Castelul de Apă ■ cauza accidentului a fost oboseala la volan, şoferul unui ciment- truck intrînd în alte două vehicule ■ una dintre victime, o fată de 23 de ani, a fost transferată în comă la Iaşi ■ circulaţia a fost întreruptă total pe drumul european mai multe zeci de minute ■

Accidentul petrecut miercuri seara, 27 iunie, pe DN2-E85, în apropierea Castelului de Apă, în care au fost implicate trei autocamioane, riscă să aibă urmări dintre cele mai grave. Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ a anunţat, în cursul zilei de ieri, 28 iunie, că au fost numai două victime, dintr- un TIR care transporta ciment, şoferul şi prietena acestuia. Fata este în starea cea mai gravă, trebuind să fie transferată la un spital din Iaşi, în comă. „A fost preluată de la faţa locului o victimă de sex feminin, în vîrstă de 23 de ani, diagnosticată cu stare de comă gradul II, pe fondul unui traumatism crabio-cerebral acut. Aceasta a fost preluată în primă instanţă de un echipaj cu medic şi predată la Centrul de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Municipal Roman. Ulterior, din CPU a fost preluată de un echipaj cu medic în vederea efectuării transferului la Clinica de Neuroichirurgie Nicolae Oblu din Iaşi. A mai existat şi o victimă de sex masculin, de 26 ani, diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral acut deschis şi plagă frontală temporo-parietală. Tînărul a mai suferit o fractură deschisă de antebraţ şi fractură deschisă la gamba stîngă. A fost preluat de la faţa locului de un echipaj cu asistent medical şi predat la CPU Roman“, a comunicat conducerea Ambulanţei Neamţ. Accidentul s- a petrecut miercuri, în jurul orei 16.45, pe drumul european, la kilometrul 344 (după intersecţia de la Castelul de Apă, pe drumul spre Suceava). Au fost implicate trei autocamioane iar, din cîte se pare, cauza producerii a fost oboseala, urmată de pierderea controlului volanului şi pătrunderea neregulamentară într-un sens giratoriu care desparte DN 2 către Suceava de DN 28 spre Iaşi. Iniţial fuseseră anunţate trei victime, prin 112. La eveniment s-au deplasat două echipaje, cu descarcerarea grea, o autospecială complexă, Ambulanţa SMURD şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Circulatia rutieră a fost blocată total şi s-a deviat prin comunele Săbăoani şi Mirceşti. Din primele cercetări efectuate la faţa locului de Poliţia Rutieră a rezultat că de vină ar fi fost un tînăr 26 de ani, din Bicaz Chei, care circula cu o maşină de ciment, însoţit de prietena sa, fata în vîrstă de 23 de ani, din Taşca. „Pe fondul oboselii a pierdut controlul unui ciment-truck şi a intrat pe contrasens în impact frontal cu un alt autotren condus de un bărbat de 42 de ani din Roman şi cu un al treilea autotren condus de un bărbat de 44 de ani din Iaşi“, au anunţat poliţiştii nemţeni.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.