Contactează-ne

Actualitate

Cum se obţine concediul medical în caz de carantină

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Direcţia de Sănătate Publică anunţă că certificatele se eliberează de medicii curanţi ■ s-a stabilit şi cuantumul concediilor în caz de carantină ■

Avînd în vedere numărul de solicitări venite din partea angajatorilor persoanelor beneficiare de certificate de concediu medical pentru carantină, în vederea avizării de către Direcţia de Sănătate a exemplarelor de certificate de concediu medical, ca urmare a refuzului înregistrării acestora la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Neamţ, prima instituţie vine cu precizări pentru evitarea apariţiei unor alte situaţii de acest fel.

Astfel, procedura pentru eliberarea certificatelor de concediu medical în caz de carantină a fost aprobată şi comunicată de Ministerul Sănătăţii şi nu prevede avizarea certificatului de concediu medical de către Direcţia de Sănătate Publică Neamţ.

Certificatul de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicul curant asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei boli contagioase, pe durata stabilită în certificatul eliberat de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică.

Direcţia de Sănătate Publică Neamţ eliberează certificat în care menţionează durata perioadei de carantină, ţinînd cont de recomandările Ministerului Sănătăţii şi de contextul epidemiologic internaţional.

Certificatele de concediu medical în caz de carantină se pot elibera şi la o dată ulterioară, numai pentru luna în curs sau luna anterioară. Durata concediilor medicale pentru carantină nu diminuează numărul zilelor de concediu medical acordate unui asigurat pentru celelalte afecţiuni.

Dacă durata perioadei de carantină stabilită de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică depăşeşte 90 de zile, nu este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale. Indemnizaţiile pentru carantină se suportă integral din bugetul FNUASS. Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75 % din baza de calcul.

Cuantumul brut al indeminizaţiei pentru carantină reprezintă 75 % din baza de calcul. „În concluzie, certificatele eliberate de Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, prin care sînt stabilite perioadele de catrantină pentru fiecare caz în parte, se regăsesc la nivelul cabinetelor medicilor curanţi ai persoanelor beneficiare de certificate de concediu medical în caz de carantină“, conform unui comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Traiul în pandemie, în centrele pentru copii

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ cei 1.200 de copii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului Neamţ au ieşit cu bine din perioada stării de urgenţă ■ cei incluşi în programul Familia mea nu au avut voie să părăsească apartamentele ■ ei participă la cursurile on-line ţinute de cadrele didactice ■

Redactorul Monitorul au vrut să afle cîteva amănunte legate de viaţa în timpul crizei sanitare în sistemul de Protecţie a Copilului din judeţ, în care sînt instituţionalizaţi peste 1200 de copii, o parte trăind în centrele rezidenţiale, o altă parte în plasament familial.

„Marea majoritate a copiilor se află în îngrijirea asistenţilor maternali, în plasament familial. În centrele rezidenţiale se află aproximativ 300 de copii, din care 55 locuiesc în apartamentele din programul Familia mea, unde trăiesc ca într-o familie, cîte 5 sau 6 într-un apartament, fiind supravegheaţi de un instructor de educaţie şi de pedagogi.

Perioada stării de urgenţă a fost o perioadă dificilă, cu restricţii, care au fost mai greu sportate de către copii. Personalul a fost remarcabil, a făcut efoturi pentru a ţine atenţi aceşti copii, în vederea ocupării timpului lor cu tot felul de activităţi de interior, în perioadele de restricţie.

Copiii au avut acces la internet în toate centrele, au calculatoare, tablete, telefoane, aşa încît pot participa la cursurile on-line. Pentru a reduce la maxim sau a diminua riscurile de infectare cu coronavirus s-au luat măsuri încă înainte de instituirea stării de urgenţă, înainte de 15 martie.

În acest sens s-au restricţionat vizitele, întîlnirile cu familia fiind anulate. A fost interzisă ieşirea copiilor din apartamente. Personalul a fost instruit şi testat. La un moment dat, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Militare nr.8 personalul a rămas în izolare la locul de muncă, astfel încît, din fericire, în centrele noastre de îngrijire a copiilor, cu o singură excepţie, la un centru de copii cu dizabilităţi, din Piatra Neamţ, nu am avut cazuri de infecatare, ceea ce ne bucură foarte mult“, a precizat Magda Vasilache, purtător de cuvînt al DGASPC Neamţ.

Cadrele care lucrează în sistemul de protecţie a copiilor monitorizează, în permanenţă, copii instituţionalizaţi şi cei aflaţi în plasament familial, pentru a fi evitate toate problemele de sănătate care ar putea apărea în sistem, în această perioadă pandemică.

Citește știrea

Actualitate

Nemţean dat dispărut, după ce a plecat la muncă, la Sibiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un bărbat din Cîndeşti a plecat să-şi caute un serviciu şi nu mai este de găsit ■ patru adolescenţi fugari dintr-un centru, s-au întors ■

Poliţiştii nemţeni sînt alertaţi destul de des referitor la persoane care au plecat de acasă şi nu s-au mai întors.

În unele cazuri este vorba de situaţii reale, cînd cel dispărut nu mai dă nici un semn de viaţă, în alte cazuri este vorba de puşti care, periodic, pleacă la plimbare din centrele în care sînt instituţionalizaţi.

Din prima situaţie pare a face parte un bărbat din localitatea Cîndeşti dat dispărut mama sa după ce a plecat la muncă, la Sibiu şi nu mai este de găsit.

Oamenii legii fac cercetări, dar pentru că nu au dat de urma dispărutului, cer ajutorul pentru găsirea lui Ion Aionesei.

„La data de 19 mai a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au fost sesizaţi de către o femeie de 80 de ani, cu privire la faptul că fiul său, Aionesei Ion, de 40 ani, a plecat la munca în judeţul Sibiu, iar din data de 13 mai a.c., nu a mai putut fi contactat de membrii familiei“, comunică Poliţia Neamţ.

Bărbatul are o înălţime de 1,70 m, păr negru şi ochi căprui. Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Din categoria celor care pun degeaba pe drumuri oamenii legii fac parte patru adolescenţi, între care şi o fată, care din cînd în cînd pleacă din centrul „Sancta Maria“ din Piatra Neamţ şi se mai întorc cînd vor ei. Este vorba de Ioan Mădălin Turcu, de 15 ani, Diana Gabriela Armene, de 16 ani, Vasile Andrei Moisă şi Mirel Nicolae Lefter, ambii de 17 ani. Cei patru au plecat pe 23 mai din Centrul „Sancta Maria“ din Piatra Neamţ, unde erau instituţionalizaţi, şi nu s-au mai întors, fiind căutaţi de anchetatorii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei municipiului Piatra Neamţ.

În seara de 24 mai, anchetatorii au fost informaţi că doi dintre cei patru minori au revenit în centru, iar ceilalţi a doua zi. Pe perioada dispariţiei, adolescenţii s-au aflat în Piatra Neamţ şi nu au fost victimele vreunei infracţiuni.

Citește știrea

Actualitate

Este nevoie de declaraţie la ieşirea din Tîrgu Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Persoanele care au domiciliul în oraşul Tîrgu Neamţ şi vor să meargă într-o altă localitate au nevoie de declaraţie pentru a justifica necesitatea deplasării, potrivit unui anunţ postat pe pagina de Facebook a primăriei.

„Prin Hotărîrea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ nr.25 din 21 mai 2020 s-au stabilit ca zone în care nu ai nevoie de declaraţie pe propria răspundere, adeverinţă de la angajator sau legitimaţie de serviciu doar municipiile Piatra Neamţ şi Roman şi unităţile administrativ- teritoriale pe o rază de 30 de km în jurul acestora.

Astfel, la ieşirea din oraşul Târgu Neamţ, indiferent de localitatea în care ne deplasăm, trebuie să prezentăm unul din cele trei documente stipulate mai sus“, informează reprezentanţii administraţiei publice locale. Primăria a anunţat şi regulile noi în baza cărora se permite accesul în instituţie – obligativitatea purtării măştii de protecţie şi a controlului temperaturii.

Astfel, cetăţenii care vor să meargă în primăriei trebuie să poarte mască care să le acopere nasul şi gura şi să utilizeze covoraşele dezinfectante amplasate la intrare, pentru dezinfectarea încălţămintei.

Citește știrea

Trending