Contactează-ne

Actualitate

Cu tanti Anişoara despre Paşte, tradiţii şi obiceiuri

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ reporterul Monitorul a poposit la Dămuc, la Anişoara Dandu, o gospodină ce respectă cu sfinţenie cele transmise din generaţie în generaţie legate de sfînta sărbătoare ■ „Am fost în casă şapte fraţi, părinţii spunîndu-ne că trebuie să iubim tradiţia, familia şi pe Dumnezeu“, ne-a destăinuit munteanca ■ este neîntrecută la ţesut cuverturi, preşuri, prosoape, catrinţe şi coase pui pentru cămăşi naţionale, fiind foarte apreciată ■

Sărbătoarea Paştelui constituie pentru oamenii de pe Valea Bicazului, aidoma creştinilor români, un prilej de înălţare spirituală, unde emoţia trăirilor se îmbină armonios cu cea a manifestărilor laice specifice evenimentului. Pentru creştini, lumea moare şi reînvie în fiecare an, în mijloc de primăvară. Un singur strigăt poate însă să facă imposibilul mereu ciclic, urnind timpul din loc: „Hristos a înviat!“. Pentru asta, trebuie ca fiecare creştin să treacă prin Săptămîna Patimilor, cu toate ale sale înscrise în cele două spaţii, biserica, pe care am putea-o considera un loc prin excelenţă sacru şi casa, tot un spaţiu sacru, în care omul îşi conduce propriul univers. Şi dacă veni vorba, musai să consemnăm ce va să însemne pentru dămuceni fiecare zi din Săptămîna Patimilor, îmbrăcînd tradiţia locului. Luni e ziua destinată curăţeniei, se scot la aerisit toate macaturile din casă, miercurea se aleg ouăle, joia este ziua în care se coc cozonacii şi pasca, vinerea se vopsesc ouăle şi se pregătesc bucatele ce se vor mînca în ziua de Paşti alături de întreaga familie, iar sîmbăta se taie mielul şi se pune la cuptor pentru a se frige. Toate astea şi multe altele aveam să le aflăm de la una din gospodinele de frunte ale comunei Dămuc, Anişoara Dandu, o femeie la ceva peste 60 de ani, dar ageră la minte şi plină de energie. Am descins în gospodăria sa în Joia Mare, anume pentru a vedea cum se plămădesc şi fămîntă cozonacii şi pasca, ce şi cum cu tradiţiile locului. Şi am avut norocul s-o aflăm pe tanti Anişoara purtînd chiar şi la treabă un frumos costum popular tradiţional, asta după afirmaţia sa „din respect pentru croirea bucatelor de Paşti la care trebuie să pui suflet, dragoste şi respect prin felul în care îmbraci haine de sărbătoare“. Deşi bucătăria, laboratorul de lucru al femeii era pregătit pentru treaba zilei, în mijlocul mesei tronînd vasul de croit aluatul şi în jur roiau, precum planetele în jurul Soarelui, mai multe vase cu fel de fel de umpluturi, ce aveau să ia mai apoi calea compoziţiei cozonacului şi păştii, per ansamblu era o curăţenie lucie, semn al vredniciei gospodinei casei. „Am pregătit totul pentru a face cozonacul şi pasca de Paşti, bunătăţi pe care orice om le face în fiecare an pentru a-şi îndulci viaţa şi a-l cinsti pe Iisus Hristos după tradiţia românească. Voi face totul aşa cum am învăţat de la mama, care a trăit 93 de ani. Am fost în casă şapte fraţi, părinţii spunîndu-ne că trebuie să iubim tradiţia, familia şi pe Dumnezeu. Ce fac eu aici respectă sfaturile mamei. Atît cozonacul, cît şi pasca le fac din acelaşi aluat, diferenţa făcînd-o umplutura. La cozonac pun nucă, iar la pască brînză. Stafidele le pun în aluat. La pască punem blatul în tapsie sau tavă rotundă sau pătrată, punem brînza, iar în mijloc, din aluat împletit, facem semnul crucii. Pasca rotundă aminteşte de scutecele Domnului, iar cea pătrată, de mormîntul Domnului“, ne spune gospodina în timp ce pregătea de zor toate ingredientele pentru ceea ce avea să însemne compoziţia frămîntării de-un ceas, pînă ce aluatul să intre la odihnă în tapsiile special pregătite pentru a lua contact cu căldura cuptorului. „Aici am pus brînza, am amestecat-o cu lapte, cu un pic de griş şi cu stafide. Asta-i compoziţia pentru umplutura la pască. Dincoace am făcut nuca, pe care am colorat-o cu cacao şi înmuiat-o cu laptele de la văcuţa noastră. Trebuie să va spun că avem două văcuţe, una cu lapte şi una a făta. Mai departe, aici am pus ouăle, drojdia şi un pic de lapte pentru a face maiaua. Asta va face ca aluatul să crească. Frămîntatul durează cam o oră. Eu frămînt aluatul de două ori, ca să crească mai bine. După ce croim cozonacii îi aşezăm în tăvi şi-i lăsăm o peroadă de timp să crească. Apoi mergem cu el la cuptor, unde-l aşezăm pentru copt. Tot ce vă spun nu se face fără rost şi cît ai bate din palme, ci trebuie să asuzi, ca să iasă totul bine“, ne spune tanti Anişoara, ale cărei mîini, dar şi gură, nu aveau linişte. Învîrtindu-ne în jurul femeii, fără însă a o deranja de la treabă, mai aflăm că mielul era deja pregătit de mîncat, dar asta după întoarcerea de la Înviere. Anul acesta a renunţat la drob sau la cighir, că fiind numai ea şi cu soţul nu mai aveau nevoie de atîta mîncare, chiar de e Paştele.

„Nu ştim cît o să se mai păstreze obiceiurile noastre“

„Din toate bunătăţile pascale ducem cîte ceva la biserică pentru a fi sfinţite. Noaptea mergem la Înviere, iar cînd ne întoacem, ne înfruptăm şi noi ca toţi creştinii, asta după ce ne-am spălat cu apă sfinţită, în care punem un ou roşu şi-un ban, pentru a spori casa. Paştele este cea mai mare sărbătoare pentru creştini. La Înviere se deschid cerurile, aşa scrie în Sfînta Scriptură“, ne-a spus dămuceanca, care avea la capul patului Biblia şi alte cărţi de religie, din care în fiecare seară citeşte cîte un Psalm, ca s-o ajute Dumnezeu şi să-i dea putere. „Vreau să vă spun că miercuri seara am fost la Denie şi am dus la biserică două prescuri făcute de mine aşa cum făcea şi mama. Una am lăsat-o acolo şi una am adus-o acasă pentru a pune în sare la vaci. pentru a le apăra de boli şi a ne învrednici cu lapte“. Între două treburi legate de croirea şi frămîntarea cozonacului sau altele legate de pregătirea sărbătorilor de primăvară, Anişoara Dandu ţine să ne spună şi cîte ceva despre ţesut, o altă preocupare ce a făcut-o cunoscută în zonă şi chiar mai departe. De altfel, într-una dintre odăi tronau stativele de ţesut tradiţionale, avînd puse pe iţe ştergare sau prosoape, o comandă specială pentru cineva din Tarcău. „Munca mea cea mai frumoasă este ţesutul şi cusutul. Stativele stau tot timpul în casă şi cînd termin treaba pe afară vin şi ţes. Am comenzi de la cunoştinţe şi prieteni pe care le onorez cu plăcere. Ţes cuverturi, preşuri, prosoape şi cu modele specifice locului în care trăiesc. Sînt foarte apreciate de lume. Fac totul cu dragoste, grijă şi multă dăruire. La această preocupare mai am una. Ţes catrinţe şi cos pui pentru cămăşi naţionale“, a declarat femeia, care ne-a prezentat spre confirmare o adevărată expoziţie de produse confecţionate în gospodăria sa de-a lungul timpului, fie ştergare, ii sau catrinţe, pe care le foloseşte în funcţie de anumite ocazii. Din discuţii încercăm să aflăm cîte ceva şi despre Paştele tinereţii, cînd energia vîrstei îndeamnă a privi cu alţi ochi toate cele. „Şi atunci, după Înviere, veneam acasă, ne spălam pe faţă cu apă curată de izvor în care puneam un ou roşu şi-un bănuţ. Apoi, treceam la masă, ciocneam ouăle roşii cu toţi din casă şi ne înfruptam. Şi ce gust plăcut aveau toate cele puse pe masă. Parcă simt şi-acum gustul de-atunci. Cămăşile cu pui erau cusute de noi pe timpul postului, anume ca să ieşim cu ele de Paşti, să ne fălim. Ei, ce vremuri! Lumea s-a schimbat. Tinerii au plecat prin toate părţile. Vai de ei… Nu ştim cît o să se mai păstreze obiceiurile noastre“, ne spune cu oarece nostalgie tanti Anişoara Dandu, de la care am aflat că are trei copii, două fete şi un băiat, cîţiva nepoţi, pentru toţi luptîndu-se să-i păstreze în zonă, curaţi şi cu drag de tradiţiile locului. De altminteri, pe Ancuţa, una dintre nepoate, am cunoscut-o fiindu-i de ajutor bunicii la croirea cozonacului de Paşte. Cu bucuria petrecerii a cîteva ceasuri în gospodăria familiei Dandu din Dămuc, unde tanti Anişoara are un cuvînt greu de spus, cînd e vorba despre tradiţii şi obiceiuri de Paşte şi desigur nu numai, ne luăm rămas bun urîndu- ne reciproc „Paşte fericit! Să fie la toată lumea!“

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Luna lui „Cuptor“ nu şi-a meritat renumele

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pînă la final de lună nu va fi prea cald ■ abia spre sfîrşitul intervalului vor fi 28 de grade ■ nu scăpăm de instabilitate ■ săptămîna viitoare sînt anunţate precipitaţii ■

Anul acesta, luna lui Cuptor nu prea şi-a meritat numele. Cu excepţia cîtorva zile de la începutul intervalului, vremea a fost capricioasă, a plouat destul de mult şi au fost zile destul de reci. Frecvent s-au înregistrat valori termice sub media perioadei, iar la un moment dat pe crestele montane au fost temperaturi de numai 2 grade noaptea şi o maximă diurnă ce nu a depăşit 4 grade. Nici de acum înainte nu va fi deosebit de cald, dar nici prea rece. Se anunţă vreme amestecată şi abia spre finele lunii, în cea mai caldă zi termometrele vor indica 28 de grade. Vor fi ploi în majoritatea intervalului, în special după amiază, iar uneori sînt anunţate furtuni. Aşa sînt previziunile publicate pe site-ul ANM. Conform sursei citate, pe 20 iulie, la amiază, în Piatra Neamţ termometrele vor indica vreo 25 de grade. Va fi bine în prima parte a zilei, dar după amiază ar putea veni furtună cu toată suita de fenomene – tunete, fulgere şi descărcări elctrice. Noaptea vremea se calmează şi pe fondul unui cer mai mult senin se vor înregistra 15 grade. Ceva mai bine va fi duminică, 21 iulie, cînd în zona noastră avem promisiuni de o vreme mai caldă, 27 de grade la umbră. Cerul va fi degajat şi după lăsarea întunericului cînd se vor înregistra 17 grade. Dacă prognoza se adevereşte, luni avem la început timp bun, apoi vor fi iarăşi furtuni. În cel mai cald moment nu vor fi mai mult de 25 de grade. După lăsarea întunericului va fi mai cald decît în intervalul precedent, 18 grade. Marţi, 23 iulie, se anunţă soare, dar ploi în aversă mai după amiază. Maxima diurnă nu trece de 24 de grade, iar minima nocturnă se opreşte la 18 grade. Fix pe acelaşi model va fi vremea şi miercuri, dar se păstrează condiţiile meteo şi joi, 25 iulie: soare, ploi după amiază, 24 de grade ziua şi cam 17 grade după lăsarea întunericului. Abia de vineri, 26 iulie, scăpăm de ploi, va fi o zi cu cer degajat şi sensibil mai cald, cu pînă la 25 de grade ziua şi numai mult de 18 grade după lăsarea întunericului. Dacă previziunile se adeveresc, cea mai caldă zi pare a fi cea de sîmbătă, 27 iulie, cînd va fi cer variabil cu soare şi o maximă de zile mari, 28 de grade la umbră cea ce înseamnă că în plin soare vom resimţi valori mai ridicate. Cădura de peste zi nu influenţează şi regimul termic nocturn şi minima rămîne cantonată la valoarea de 18 grade Celsius.

Citește știrea

Actualitate

Încep sărbătorile sfinţilor nemţeni

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ pe 21 iulie vor fi sărbătoriţi Sfinţii Cuvioşi Rafail şi Partenie de la Agapia Veche

La mănăstirile nemţene începe seria sărbătorilor dedicate celor nouă sfinţi nemţeni, care au fost canonizaţi în 2008, printr-un ceremonial impresionant desfăşurat la Mănăstirea Neamţ. Primii vor fi omagiaţi sfinţii Rafail şi Partenie de la schitul Agapia Veche, care vor fi prăznuiţi duminică, 21 iulie. Pomenirea lor va începe sîmbătă seara, cu o slujbă de priveghere, iar la primele ore ale dimineţii următoare maicile şi pelerinii vor porni în procesiune de la Mănăstirea Agapia spre schitul Agapia. În curtea schitului va fi oficiată Sfînta Liturghie, la care sînt aşteptaţi să ia parte membrii comunităţii monahale şi mulţi credincioşi, ce vor fi poftiţi şi la obişnuita agapă de la finalul evenimentului religios. Cuviosul Rafail a fost monah în vechiul aşezămînt călugăresc Agapia din Deal şi se spune că s-ar fi născut în satul Bursucani, din ţinutul Bîrladului. A plecat din tinereţe la renumita mănăstire nemţeană unde a fost călugărit sub numele de Rafail. A trăit o perioadă în inima munţilor, iar după ani de rugăciune şi asceză a devenit îndrumător al fraţilor din obşte. Toţi îl priveau ca pe o icoană a virtuţilor, iar în pomelnicele vechi este numit Fericitul stareţ Rafail. Se spune că încă din timpul vieţii făcea minuni, dar şi după ce a trecut la cele veşnice la mormîntul său mergeau mulţi bolnavi pentru a se vindeca. Ucenici săi i-au dezgropat moaştele şi le-au aşezat în biserică spre închinare. Sfîntul Partenie a trăit în secolul al VII-lea, fiind urmaşul sihaştrilor din Munţii Agapiei. Tradiţia spune că Sfîntul Partenie a sihăstrit în muntele „Scaunele“, după modelul pustnicilor dinaintea sa: ziua se ruga în singurătate, mai ales cu Psaltirea pe care o ştia pe dinafară, iar la apusul soarelui gusta puţin din pîine şi legume fierte, după care toată noaptea rostea rugăciunea lui Iisus, în timp ce împletea coşuri. Dormea puţin cînd obosea, în laviţe(scaune) aşezate între trunchiurile de brazi, de aici şi numele muntelui şi al poienei în care a sihăstrit. Ucenicii duceau coşurile la tîrg şi le vindeau, iar cu banii astfel cîştigaţi cumpărau hrană şi cele necesare traiului pustnicesc. A trecut la cele veşnice în 1660, iar cînd trupul său a fost dezgropat, după tradiţie, s-a găsit neputrezit, moaştele fiind ascunse pentru o perioadă lungă de timp. Pe lîngă Cuvioşii Rafail şi Partenie de la Agapia Veche au mai fost trecuţi în rîndul sfinţilor în acelaşi an Cuviosul Iosif de la Văratec, Cuv. Ioan de la Râşca şi Secu, Cuv. Simeon şi Amfilohie de la Pîngăraţi, Cuv. Chiriac de la Tazlău şi Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani.

Citește știrea

Actualitate

„Tenisul e altfel la Wimbledon; aşa şi hipismul e mai elegant pe iarbă“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ interviu cu Vadim-Glad Iavorovski, şef de pistă la Cupa TCE 3 Brazi şi director tehnic în cadrul Federaţiei Române Ecvestre

Rep: Domnule Vadim Iavorovski, veniţi periodic la Piatra Neamţ, la evenimentele găzduite de Baza Hipică. Ce aşteptări aveţi acum, cînd se reia tradiţia concursurilor internaţionale după o pauză de 10 ani?

V. I: Mai ales după ce am aflat la şedinţa tehnică faptul că avem un set de obstacole noi, aşteptările mele sînt foarte mari şi chiar sînt convins că va fi un concurs extraordinar.

Rep: Ce înseamnă aceste noi obstacole pentru dumneavoastră, ca oficial desemnat să le gestionaţi în timpul probelor de concurs?

V. I: În primul rînd, designul lor este mult mai atrăgător. Setul de obstacole folosit pînă la acest concurs la Baza Hipică era vechi de vreo 15 ani. Obstacolele comandate şi aduse pentru Cupa TCE 3 Brazi sînt create din materiale mult mai uşoare, ceea ce ne ajută şi pe noi la mobilitate, le putem muta mai uşor între probe. Avînd în vedere că e un concurs pe iarbă, obstacolele trebuie mutate foarte des ca să nu se strice gazonul.

Rep: Baza Hipică de la Piatra Neamţ este printre puţinele cu teren de iarbă pentru concursurile de sărituri peste obstacole…

V. I: Practic, în România avem concursuri pe iarbă de acest gen doar la Piatra Neamţ şi la Sânnicolau Mare, în Timiş. În rest, pe celelalte baze hipice este teren textil cu nisip unde nu contează dacă rămîne un obstacol în acea zonă de la începutul concursului şi pînă la sfîrşit, deşi nu se întîmplă nici acolo aşa. Şi pentru ochiul publicului e mult mai plăcut, cînd vezi că aceste obstacole nu sînt în acelaşi loc.

Rep: Cum percep caii aceste obstacole în concurs şi cum lucrează sportivii în aceste probe de sărituri?

V. I: Unghiul de vedere al cailor este foarte mare, ei practic văd la peste 310 grade. Un cal nu vede doar 10-15 grade în faţa nărilor şi 10-15 grade în spatele lor, am putea spune că acesta este „punctul mort“. Eu avînd Level 2 Jumping Course Designer International, a trebuit să mă documentez şi am învăţat foarte multe de textura obstacolului, de forma sa – dacă e format din mai multe bare, sau dacă e compact, din ziduri.

Rep: E importantă şi culoarea acestor obstacole?

V. I: Culoarea contează foarte mult. Caii văd foarte bine contraste. La caii tineri, sau atunci cînd sînt probe de călăreţi începători, e foarte bine să ai obstacole cu contrast foarte puternic pentru a fi uşor de perceput de cai.

Rep: Caii pot avea reacţii imprevizibile la anumite culori?

V.I: Există o singură discuţie la obstacolele de culoare albastră, deoarece caii asociază albastrul cu apa. Aşa cum se ştie, în lanţul trofic, calul este un animal vînat, nu un prădător. Singura slăbiciune a cailor sălbatici era atunci cînd mergeau să se adape şi nu mai vedeau pericolul şi a rămas acea frică. Sînt foarte mulţi cai chiar la nivel de Campionat Mondial sau Olimpiadă care la acel obstacol numit „Rivieră“ – fără înălţime ci doar cu 4,5 metri de apă, la care caii ajung să facă greşeli – să calce în apă, sau să refuze să sară din cauza acestei reticenţe la culoarea albastră.

Rep: Ce alte probleme mai trebuie gestionate în concursurile de sărituri peste obstacole?

V.I: Primul obstacol dintr-un concurs, şi mai ales unde sînt cai tineri, sau călăreţi începători trebuie să fie amplasat spre ieşire. Atunci cînd calul intră în teren şi se trezeşte singur, fiind un animal de turmă, caută să meargă spre ieşire. Şi atunci, ca să dai încredere şi calului şi călăreţului, primul obstacol trebuie amplasat astfel încît să sară spre ieşire.

Rep: Cum arată condiţiile de concurs pentru această întrecere internaţională?

V.I: Un concurs de sărituri peste obstacole pe iarbă, şi într-o zonă împădurită este mult mai frumos şi mai confortabil pentru cai. Fac o comparaţie şi cu tenisul: la Wimbledon e cu totul altfel decît pe zgură, sau pe hard, la fel şi hipismul e mai elegant pe iarbă. Dar e mult mai greu de întreţinut o astfel de suprafaţă. La Piatra Neamţ terenul de concurs arată foarte bine şi sper să nu plouă astfel încît să fie afectat aspectul gazonului.

Citește știrea

Trending