Publicitate

■ reporterul Monitorul a poposit la Dămuc, la Anişoara Dandu, o gospodină ce respectă cu sfinţenie cele transmise din generaţie în generaţie legate de sfînta sărbătoare ■ „Am fost în casă şapte fraţi, părinţii spunîndu-ne că trebuie să iubim tradiţia, familia şi pe Dumnezeu“, ne-a destăinuit munteanca ■ este neîntrecută la ţesut cuverturi, preşuri, prosoape, catrinţe şi coase pui pentru cămăşi naţionale, fiind foarte apreciată ■

Sărbătoarea Paştelui constituie pentru oamenii de pe Valea Bicazului, aidoma creştinilor români, un prilej de înălţare spirituală, unde emoţia trăirilor se îmbină armonios cu cea a manifestărilor laice specifice evenimentului. Pentru creştini, lumea moare şi reînvie în fiecare an, în mijloc de primăvară. Un singur strigăt poate însă să facă imposibilul mereu ciclic, urnind timpul din loc: „Hristos a înviat!“. Pentru asta, trebuie ca fiecare creştin să treacă prin Săptămîna Patimilor, cu toate ale sale înscrise în cele două spaţii, biserica, pe care am putea-o considera un loc prin excelenţă sacru şi casa, tot un spaţiu sacru, în care omul îşi conduce propriul univers. Şi dacă veni vorba, musai să consemnăm ce va să însemne pentru dămuceni fiecare zi din Săptămîna Patimilor, îmbrăcînd tradiţia locului. Luni e ziua destinată curăţeniei, se scot la aerisit toate macaturile din casă, miercurea se aleg ouăle, joia este ziua în care se coc cozonacii şi pasca, vinerea se vopsesc ouăle şi se pregătesc bucatele ce se vor mînca în ziua de Paşti alături de întreaga familie, iar sîmbăta se taie mielul şi se pune la cuptor pentru a se frige. Toate astea şi multe altele aveam să le aflăm de la una din gospodinele de frunte ale comunei Dămuc, Anişoara Dandu, o femeie la ceva peste 60 de ani, dar ageră la minte şi plină de energie. Am descins în gospodăria sa în Joia Mare, anume pentru a vedea cum se plămădesc şi fămîntă cozonacii şi pasca, ce şi cum cu tradiţiile locului. Şi am avut norocul s-o aflăm pe tanti Anişoara purtînd chiar şi la treabă un frumos costum popular tradiţional, asta după afirmaţia sa „din respect pentru croirea bucatelor de Paşti la care trebuie să pui suflet, dragoste şi respect prin felul în care îmbraci haine de sărbătoare“. Deşi bucătăria, laboratorul de lucru al femeii era pregătit pentru treaba zilei, în mijlocul mesei tronînd vasul de croit aluatul şi în jur roiau, precum planetele în jurul Soarelui, mai multe vase cu fel de fel de umpluturi, ce aveau să ia mai apoi calea compoziţiei cozonacului şi păştii, per ansamblu era o curăţenie lucie, semn al vredniciei gospodinei casei. „Am pregătit totul pentru a face cozonacul şi pasca de Paşti, bunătăţi pe care orice om le face în fiecare an pentru a-şi îndulci viaţa şi a-l cinsti pe Iisus Hristos după tradiţia românească. Voi face totul aşa cum am învăţat de la mama, care a trăit 93 de ani. Am fost în casă şapte fraţi, părinţii spunîndu-ne că trebuie să iubim tradiţia, familia şi pe Dumnezeu. Ce fac eu aici respectă sfaturile mamei. Atît cozonacul, cît şi pasca le fac din acelaşi aluat, diferenţa făcînd-o umplutura. La cozonac pun nucă, iar la pască brînză. Stafidele le pun în aluat. La pască punem blatul în tapsie sau tavă rotundă sau pătrată, punem brînza, iar în mijloc, din aluat împletit, facem semnul crucii. Pasca rotundă aminteşte de scutecele Domnului, iar cea pătrată, de mormîntul Domnului“, ne spune gospodina în timp ce pregătea de zor toate ingredientele pentru ceea ce avea să însemne compoziţia frămîntării de-un ceas, pînă ce aluatul să intre la odihnă în tapsiile special pregătite pentru a lua contact cu căldura cuptorului. „Aici am pus brînza, am amestecat-o cu lapte, cu un pic de griş şi cu stafide. Asta-i compoziţia pentru umplutura la pască. Dincoace am făcut nuca, pe care am colorat-o cu cacao şi înmuiat-o cu laptele de la văcuţa noastră. Trebuie să va spun că avem două văcuţe, una cu lapte şi una a făta. Mai departe, aici am pus ouăle, drojdia şi un pic de lapte pentru a face maiaua. Asta va face ca aluatul să crească. Frămîntatul durează cam o oră. Eu frămînt aluatul de două ori, ca să crească mai bine. După ce croim cozonacii îi aşezăm în tăvi şi-i lăsăm o peroadă de timp să crească. Apoi mergem cu el la cuptor, unde-l aşezăm pentru copt. Tot ce vă spun nu se face fără rost şi cît ai bate din palme, ci trebuie să asuzi, ca să iasă totul bine“, ne spune tanti Anişoara, ale cărei mîini, dar şi gură, nu aveau linişte. Învîrtindu-ne în jurul femeii, fără însă a o deranja de la treabă, mai aflăm că mielul era deja pregătit de mîncat, dar asta după întoarcerea de la Înviere. Anul acesta a renunţat la drob sau la cighir, că fiind numai ea şi cu soţul nu mai aveau nevoie de atîta mîncare, chiar de e Paştele.

Nu ştim cît o să se mai păstreze obiceiurile noastre

Din toate bunătăţile pascale ducem cîte ceva la biserică pentru a fi sfinţite. Noaptea mergem la Înviere, iar cînd ne întoacem, ne înfruptăm şi noi ca toţi creştinii, asta după ce ne-am spălat cu apă sfinţită, în care punem un ou roşu şi-un ban, pentru a spori casa. Paştele este cea mai mare sărbătoare pentru creştini. La Înviere se deschid cerurile, aşa scrie în Sfînta Scriptură“, ne-a spus dămuceanca, care avea la capul patului Biblia şi alte cărţi de religie, din care în fiecare seară citeşte cîte un Psalm, ca s-o ajute Dumnezeu şi să-i dea putere. „Vreau să vă spun că miercuri seara am fost la Denie şi am dus la biserică două prescuri făcute de mine aşa cum făcea şi mama. Una am lăsat-o acolo şi una am adus-o acasă pentru a pune în sare la vaci. pentru a le apăra de boli şi a ne învrednici cu lapte“. Între două treburi legate de croirea şi frămîntarea cozonacului sau altele legate de pregătirea sărbătorilor de primăvară, Anişoara Dandu ţine să ne spună şi cîte ceva despre ţesut, o altă preocupare ce a făcut-o cunoscută în zonă şi chiar mai departe. De altfel, într-una dintre odăi tronau stativele de ţesut tradiţionale, avînd puse pe iţe ştergare sau prosoape, o comandă specială pentru cineva din Tarcău. „Munca mea cea mai frumoasă este ţesutul şi cusutul. Stativele stau tot timpul în casă şi cînd termin treaba pe afară vin şi ţes. Am comenzi de la cunoştinţe şi prieteni pe care le onorez cu plăcere. Ţes cuverturi, preşuri, prosoape şi cu modele specifice locului în care trăiesc. Sînt foarte apreciate de lume. Fac totul cu dragoste, grijă şi multă dăruire. La această preocupare mai am una. Ţes catrinţe şi cos pui pentru cămăşi naţionale“, a declarat femeia, care ne-a prezentat spre confirmare o adevărată expoziţie de produse confecţionate în gospodăria sa de-a lungul timpului, fie ştergare, ii sau catrinţe, pe care le foloseşte în funcţie de anumite ocazii. Din discuţii încercăm să aflăm cîte ceva şi despre Paştele tinereţii, cînd energia vîrstei îndeamnă a privi cu alţi ochi toate cele. „Şi atunci, după Înviere, veneam acasă, ne spălam pe faţă cu apă curată de izvor în care puneam un ou roşu şi-un bănuţ. Apoi, treceam la masă, ciocneam ouăle roşii cu toţi din casă şi ne înfruptam. Şi ce gust plăcut aveau toate cele puse pe masă. Parcă simt şi-acum gustul de-atunci. Cămăşile cu pui erau cusute de noi pe timpul postului, anume ca să ieşim cu ele de Paşti, să ne fălim. Ei, ce vremuri! Lumea s-a schimbat. Tinerii au plecat prin toate părţile. Vai de ei… Nu ştim cît o să se mai păstreze obiceiurile noastre“, ne spune cu oarece nostalgie tanti Anişoara Dandu, de la care am aflat că are trei copii, două fete şi un băiat, cîţiva nepoţi, pentru toţi luptîndu-se să-i păstreze în zonă, curaţi şi cu drag de tradiţiile locului. De altminteri, pe Ancuţa, una dintre nepoate, am cunoscut-o fiindu-i de ajutor bunicii la croirea cozonacului de Paşte. Cu bucuria petrecerii a cîteva ceasuri în gospodăria familiei Dandu din Dămuc, unde tanti Anişoara are un cuvînt greu de spus, cînd e vorba despre tradiţii şi obiceiuri de Paşte şi desigur nu numai, ne luăm rămas bun urîndu- ne reciproc „Paşte fericit! Să fie la toată lumea!

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.