Contactează-ne

Actualitate

CSM Roman, radiată oficial din Liga 3 şi retrogradată la judeţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pentru retragerea în timpul competiţiei, FRF a sancţionat echipa cu retrogradarea din Liga 3, în eşalonul judeţean de fotbal ■ rezultatele „ţevarilor“ au fost anulate, iar clasamentul a fost refăcut ■ CSM Ceahlăul a mai urcat un loc, pînă pe V, iar Gloria Buzău a devenit noul lider ■

Decizia de retragere a echipei CSM Roman din Liga 3, Seria I, a fost oficializată la o săptămînă după anunţul făcut de autorităţile locale. Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal a analizat speţa în cadrul şedinţei de pe 7 noiembrie şi a aplicat o sancţiune ce-şi va produce efectele atunci cînd oficialităţile din Roman vor dori, la un moment dat, să readucă echipa în competiţia internă. „Ca urmare a retragerii din competiţie, CSM Roman a fost sancţionată cu retrogradarea în ultima categorie competiţională organizată de AJF Neamţ prin decizia Comisiei de Disciplină şi Etică din 07.11.2018“, conform FRF. În traducere, acest lucru înseamnă că atunci cînd vor dori să reia activitatea, diriguitorii echipei din Roman vor trebui să înscrie formaţia în Liga 5 Neamţ, sau Liga 4 (dacă eşalonul 5 nu va fi organizat în acel sezon competiţional judeţean). Odată cu decizia luată de comisia de specialitate a FRF, au fost anulate toate rezultatele înregistrate de CSM Roman pe parcursul celor 10 etape în care echipa a evoluat în Liga 3, Seria I, iar formaţia nu mai figurează în clasamentul actualizat al seriei, restrînse acum la 15 competitoare. Dat fiind faptul că CSM Roman înregistrase o singură victorie, iar în celelalte 9 partide jucate pierduse de fiecare dată, ierarhia seriei a suferit cîteva modificări. Cele 9 formaţii care cîştigaseră în faţa ţevarilor au pierdut la rîndul lor 3 puncte (unele au avut de pierdut şi plusul de la golaveraj), iar la vîrful clasamentului s-au produs rocade între locurile 1-2, 3-4 şi 5-6. Un prim efect este schimbarea liderului, Gloria Buzău detronînd pe SC Oţelul Galaţi (care a pierdut cele 3 puncte obţinute în victoria cu 2-0 în faţa CSM Roman, în chiar ultimul joc disputat de ţevari înainte de decizia retragerii din campionat). Pe acelaşi model, Ştiinţa Miroslava a prins podiumul, în timp ce Bucovina Rădăuţi a căzut pe 4, pierzînd punctele din victoria cu CSM Roman. A treia rocadă de locuri s-a produs între poziţiile 5 şi 6: CSM Ceahlăul a mai urcat o treaptă, în dauna celor de la CSM Focşani 2007 (vrîncenii au pierdut cele 3 puncte obţinute pe teren cu CSM Roman). Aceste două formaţii se vor întîlni în meci direct chiar sîmbătă, 10 noiembrie, la Piatra Neamţ, de la ora 14.00, în etapa a XII-a a Ligii 3. Situaţia din clasament se va regla însă pe parcurs, deoarece echipele care nu evoluaseră pînă acum împotriva formaţiei din Roman vor sta, prin rotaţie, în etapele viitoare şi nu vor acumula puncte. În această situaţie va fi peste două runde chiar CSM Ceahlăul: după deplasarea de la Suceava, de săptămîna viitoare, pietrenii vor avea pauză în etapa a XIV-a (penultima a turului), cînd ar fi trebuit să primească vizita celor de la CSM Roman. În aceste condiţii, ultima apariţie a galben-negrilor în faţa propriilor suporteri va avea loc cu două săptămîni mai devreme decît programarea iniţială, respectiv sîmbătă, 10 noiembrie, de la ora 14.00, împotriva echipei din Focşani. După abandonul celor de la CSM Roman, rămîne de văzut dacă pe parcurs nu vor apărea şi alte surprize neplăcute în ceea ce priveşte componenţa seriei. După ultima etapă, planează ceva semne de întrebare asupra situaţiei formaţiei Sănătatea Darabani, grupare care sîmbăta trecută nu s-a prezentat la jocul pe care urma să-l dispute la Focşani. O eventuală neprezentare şi la meciul din etapa de pe 10 noiembrie, cînd botoşănenii vor primi vizita celor de la Foresta Suceava, ar produce un nou cutremur în seria care a început în vară cu 16 echipe.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Guvernul PNL alocă bani pentru 16 localități din județul Neamț pentru elaborarea sau actualizarea Regulamentelor Locale de Urbanism (RLU)

Știre publicată în urmă cu

în data de

Contractele de finanțare pentru Programul privind elaborarea și/sau actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG) şi a Regulamentelor Locale de Urbanism (RLU) au fost aprobate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) pentru mai multe localități din județul Neamț.Suma totală va fi de 362.728 lei.

Este vorba despre Alexandru cel Bun, Bahna, Bârgăuani, Ceahlăul, Crăcăoani, Drăgănești, Dumbrava Roșie, Gâdinți, Gârcina, Moldoveni, Români, Ruginoasa, Sagna, Stănița, Tașca și Timișești.

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a întocmit un punctaj în baza unor criterii, pentru fiecare criteriu fiind acordat un punct. În raport cu suma alocată (de 18.000.000 lei) și cu numărul total de puncte (3.073 lei), a fost stabilită valoarea pentru fiecare punct (5.857,47 lei). În funcție de numărul de puncte obținut de fiecare UAT în urma analizei, a fost alocată, proporțional, suma aferentă.

Sumele acordate localităților din Neamț sunt următoarele:

  • Alexandru cel Bun: 30.383 lei
  • Bahna: 11.055 lei
  • Bârgăuani: 30.383 lei
  • Ceahlăul: 30.383 lei
  • Crăcăoani: 24.526 lei
  • Drăgănești: 8.493 lei
  • Dumbrava Roșie: 24.526 lei
  • Gâdinți: 12.811 lei
  • Gârcina: 30.383 lei
  • Moldoveni: 24.526 lei
  • Români: 24.526 lei
  • Ruginoasa: 26.781 lei
  • Sagna: 30.383 lei
  • Stănița: 4.518 lei
  • Tașca: 30.383 lei
  • Timișești: 18.668 lei
Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Hoţ “specializat” în case de vacanţă, arestat

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Un bărbat de 37 de ani, din Dămuc, a fost arestat preventiv, după ce anchetatorii au dovedit perseverenţa lui în spargerea caselor de vacanţă şi maşini.

Ajuns în faţa judecătorilor, inculpatul a cerut clemenţă şi a cerut o măsură mai blîndă, arestul la domiciliu. „Respinge cererea de luare a măsurii arestului la domiciliu, formulată de inculpat.

Admite propunerea Parchetului. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Chindea Florin, cu antecedente, cercetat pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni de: furt calificat în formă continuată şi tentativă de furt calificat (…) pe o durată de 30 de zile, începînd cu data de 02.08.2020, pînă la data de 31.08.2020, inclusiv“, conform Judecătoriei Bicaz.

Decizia instanţei de fond de pe 2 august 2020 nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Neamţ. Inculpatul era bănuit de furturi în Bicaz Chei şi Dămuc.

„Pe 1 august, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurală Bicaz au depistat într-o zonă împădurită de pe raza localităţii Bicaz Chei, un bărbat de 37 de ani, din Dămuc, bănuit de comiterea a şapte infracţiuni de furt din auto şi din case de vacanţă, în perioada 20-31 iulie a.c.“, a comunicat Poliţia Neamţ. În urma activităţilor desfăşurate, aproximativ 60% din prejudiciul cauzat a fost recuperat.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Spitalul Judeţean, redeschis pentru a fi… închis

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ acesta este efectul creşterii numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus

Trei săptămâni sau chiar mai puţin, atât a durat “minunea” redeschiderii Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ pentru bolnavii non-COVID 19. Anunţul redeschiderii spitalului a fost făcut pe 13 iulie, după “lupte seculare” care au presupus “tone” de adrese între DSP şi Ministerul Sănătăţii, spital, prefectură… etc.

Şi după ce foarte mulţi nemţeni s-au plâns că mor acasă, bolnavi fiind cu alte afecţiuni, iar personalul de la Spitalul Roman s-a plâns că moare de epuizare dat fiind că toate cazurile ajungeau la unitatea sanitară din oraşul de la malul Moldovei. La momentul respectiv în spitalul judeţean erau 29 de pacienţi COVID.

Tot luni, dar 3 august, prefectul de Neamţ, alături de reprezentantul DSP Neamţ, a anunţat că SJN redevine spital exclusiv pentru bolnavii infectaţi cu noul coronavirus. Între timp, în spital sunt 170 de pacienţi COVID şi 138 suspecţi. Dintre bolnavii cu noul coronavirus, patru sunt la Terapie Intensivă. Alţi 42 de pacienţi confirmaţi pozitiv se afla internaţi la Spitalul de la Bisericani. Capacitatea maximă a spitalului din Piatra Neamţ ar fi de 550 de locuri (plus 25 la Terapie Intensivă), potrivit DSP.

În cele trei săptămâni în care bolnavii de COVID 19 au ajuns de la 29 la 170, nemţenii s-au certat pe purtatul măştii sau s-au relaxat bine de tot. Prin oraş sau prin alte destinaţii de vacanţă. Mai bine, dacă era cazul, şi-ar fi căutat de sănătate pentru că de miercuri 5 august la Spitalul Judeţean nu vor mai avea ocazia, în condiţiile în care în unitatea sanitară nu vor mai avea loc decât pacienţii non-COVID aflaţi în stare foarte gravă şi care nu vor mai putea fi mutaţi în alte spitale.

Citește știrea

Trending