Publicitate

■ fetele antrenate de Cornel Bădulescu şi Viorel Lazăr vor avea patru etape în luna septembrie ■ oficiali federaţiei au adoptat noi prevederi în regulament, în special la regula ultimelor 30 de secunde ■

Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Municipal Roman, care a reluat, în cursul acestei săptămîni, pregătirile în vederea atacării viitorului sezon din Liga Naţională – Liga Florilor, îşi ştie deja parcursul din turul de campionat. Fetele antrenate de către Cornel Bădulescu şi Viorel Lazăr vor avea patru etape în luna septembrie. Primul meci va fi pe 2 septembrie, în deplasare la Bistriţa, după fix o săptămînă romaşcancele urmînd să evolueze în faţa propriilor suporteri, în compania nou-promovatei SCM Gloria Buzău. Pe data de 16 septembrie a fost programată deplasarea la cîştigătoarea Cupei EHF, SCM Craiova, iar pe 20 septembrie Romanul va reveni în propriul fief pentru partida în compania CS Minaur Baia Mare. Ulterior, meciul din runda a V-a se va disputa la HC Zalău. Zilele acestea, oficialii Federaţiei Române de Handbal au discutat şi comunicat mai multe situaţii în legatură cu interpretarea regulamentului de joc şi au căzut de acord să publice o nouă versiune a instrucţiunilor şi interpretărilor, cu intenţia de a clarifica deciziile corecte în anumite situaţii. Astfel, poate cea mai importantă este regula ultimelor 30 de secunde, introdusă încă de acum două sezoane şi actualizată cu scopul de a preveni anumite comportări nesportive ale jucătorilor în ultimele momente ale jocului, care dădeau ocazia echipei jucătorului vinovat să cîştige. În acelaşi timp, aceste reguli facilitau şansa echipei învinse de a înscrie unul sau mai multe goluri, menţinînd în acelaşi timp atenţia spectatorilor pînă în ultima secundă a jocului. Conform regulei noi, un jucător sau oficial de echipă care împiedică sau întîrzie executarea unei aruncări în ultimele 30 de secunde era sancţionat cu aruncare de la 7 metri. O aruncare de la 7 metri era acordată împotriva echipei jucătorului sau oficialului de echipă vinovat care era descalificat pentru o acţiune cînd mingea era în joc, în ultimele 30 de secunde. Ultima prevedere nu a pus probleme sau nu a avut dificultăţi majore de interpretare dar au apărut şi interpretări eronate ale arbitrilor, jucătorilor sau altor participanţi la jocul de handbal, identificînd anumite comportări nesportive care nu au fost sancţionate corect, conform interpretării actuale a acestei reguli, permiţînd echipei vinovate să cîştige jocul şi dînd o imagine proastă handbalului. De asemenea, nerespectarea distanţei de 3 metri conduce la descalificare şi aruncare de la 7 metri, dacă în ultimele 30 de secunde nu se poate executa o aruncare pentru echipa adversă. Regula se aplică dacă abaterea este comisă în ultimele 30 de secunde ale jocului sau simultan cu semnalul de sfîrşit al jocului. A fost actualizată şi asistenţa medicală acordată jucătorilor accidentaţi. Astfel, în cazul în care se accidentează mai mulţi jucători ai aceleiaşi echipe (de exemplu din cauza unei ciocniri) arbitrii sau delegatul pot acorda permisiunea ca persoane eligibile suplimentare să intre pe terenul de joc pentru a acorda asistenţă acelor jucători, cu un maxim de două persoane pentru fiecare jucător accidentat. Suplimentar, arbitrii şi delegatul monitorizează paramedicii care intră pe terenul de joc. Pe lîngă acestea, s-a intervenit şi la numărarea paselor în timpul presemnalizării jocului pasiv. Mai nou, se contabilizează ca pasă şi o aruncare la poartă blocată, după care mingea revine la executantul aruncării sau la coechipierii acestuia. În plus, a intrat în vigoare şi decizia de validare sau invalidare a unui gol, după folosirea probei video, prin care va fi extinsă perioada pînă la care se va putea anula reuşita, pînă la următoarea schimbare de posesie a mingii. CSM Roman a luat la cunoştinţă de noile prevederi şi acum se află în perioada de reacomodare la efort, urmînd să plece apoi în cantonament, după care urmează cîteva turnee amicale de verificare.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.