Publicitate

■ „Această partidă ar putea însemna pentru noi biletele pentru Europa“, a opinat primarul Lucian Micu ■ întîlnirea va avea loc mîine, de la ora 17 ■

CSM Roman ar putea salva miercuri, 14 martie, un sezon slab în Liga Naţională prin accederea în cele patru formaţii (Final Four) care se vor bate pentru Cupa României. Cu un dram de noroc, jucătoarele antrenate de Dumitru Muşi ar putea prinde biletele pentru o nouă participare în cupele europene, însă primul pas e o victorie, mîine, de la ora 17, în faţa propriilor suporteri, cu CSU Danubius Galaţi. Partida va fi una încrîncenată, mai ales că e una eliminatorie, oaspetele dorind şi ele să meargă mai departe, dat fiind faptul că sînt pe poziţia a XIII-a, penultima, în clasament. Romanul va porni, totuşi, cu prima şansă, de pe locul VIII al ierarhiei, reuşind accederea în aceste sferturi după o victorie frumoasă în faţa Craiovei. Totuşi, gazdele nu trebuie să se culce pe o ureche, în faţa unor adversare care nu de puţine ori le-au pus probleme şi chiar le-au învins, atunci cînd se aşteptau mai puţin. Optimism este, atît la nivel de lot, cît şi la nivel de conducere, însă acesta trebuie transformat într-un rezultat bun. „Nu am văzut ultimul meci al echipei de handbal, cu Rapid, însă mă bucur că au învins. Miercuri, 14 martie, în Cupa României, trebuie iarăşi victorie, pentru a ne asigura accesul în Final Four. Eu sînt adeptul politicii paşilor mărunţi, să treacă meciul de miercurea aceasta şi apoi vom vedea. Sigur, asta ar putea însemna inclusiv un bilet pentru cupele europene, însă nu pe baza unui wild-card, deoarece sîntem cam jos în clasament. Anul trecut a fost o cu totul altă situaţie, eram echipa imediat următoare după calificatele în întrecerile internaţionale. Este clar că în momentul de faţă, Cupa României reprezintă biletul pentru Europa“, a declarat Lucian Micu, primarul Romanului. În sferturile Cupei României, astăzi, 13 martie, au mai fost programate disputele Dunărea Brăila – CSM Bistriţa, CSM Bucureşti – Zalău şi Corona Braşov – HCM Rîmnicu Vîlcea.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.