Contactează-ne

Fotbal

CSM Ceahlăul vrea să-şi ia rămas bun cu o victorie

Știe publicată cu

în data de

■ galben-negrii vor evolua sîmbătă, 10 noiembrie, de la ora 14.00, pe stadionul Ceahlăul, împotriva celor de la CSM Focşani ■ prin retragerea din campionat a echipei din Roman, acest joc va fi ultima apariţie din 2018 a pietrenilor în faţa propriilor suporteri ■ dacă vor învinge, pietrenii ar reedita performanţa celor trei victorii consecutive, atinsă între etapele V şi VII ■

CSM Ceahlăul are şansa de a repeta o performanţă în actualul sezon al Ligii 3, respectiv de a face o triplă serie de meciuri cu victorii, dacă va învinge astăzi, 10 noiembrie pe CSM Focşani 2007. Partida, programată pentru ora 14.00 la stadionul Municipal din Piatra Neamţ (intrarea liberă) face parte din etapa a XII-a, şi va fi ultima reprezentanţie a grupării gazdă în faţa propriilor spectatori. Acest lucru a fost determinat de retragerea prematură din campionat a formaţiei CSM Roman, echipa conjudeţeană pe care Ceahlăul ar fi trebuit să o întîlnească peste două săptămîni, la Piatra Neamţ, în etapa a XIV-a (penultima a turului). Revenind la jocul cu CSM Focşani, trebuie precizat că duelul se anunţă echilibrat, între două formaţii vecine de clasament (gazdele sînt pe 5, iar vrîncenii pe 6). „E o motivaţie în plus faptul că este ultimul nostru meci în faţa propriilor suporteri, nu consider că ar fi o presiune. Fiind ultimul meci acasă, chiar îmi doresc şi ne dorim să cîştigăm, poate mai mult ca niciodată. Sper să încheiem frumos acest sezon de toamnă în care vom avea trei jocuri cu echipe bune şi vrem să scoatem cît mai multe puncte şi în deplasările de la Suceava şi Tîrgu Secuiesc, se poate“, a declarat antrenorul principal Gabriel Rădulescu. Elevii săi se prezintă cu un moral ridicat după trei jocuri consecutive în care nu au cunoscut înfrîngerea (un egal la Rădăuţi, urmat de victorii cu FC Botoşani II şi Şomuz Fălticeni). O eventuală victorie astăzi ar reface tripla pe care pietrenii au mai realizat-o între etapele V şi VII (cu două victorii pe teren propriu împotriva CSM Paşcani şi CSM Rm. Sărat şi una în deplasare la Darabani). De partea celalaltă, vrîncenii vin după două victorii, însă în runda trecută au obţinut 3 puncte fără să transpire (la masa verde), deoarece formaţia oaspete, Sănătatea Darabani nu s-a prezentat la meciul programat la Focşani. „CSM Focşani este o echipă experimentată, cu jucători tehnici, o echipă care stă bine în teren, destul de agresivă, o grupare bună a Ligii 3. Am înţeles că şi ei ar dori să promoveze în Liga 2, au stabilitate financiară şi vor să-şi refacă stadionul principal. Au un lot destul de bun, toţi care au jucat cu ei au avut dificultăţi“, a caracterizat profesorul Rădulescu adversarul de astăzi. Pentru acest joc, singura problemă în lot este Codrin Coteţ, nerefăcut după o accidentare. Tînărul fundaş Ionuţ Vlad Andreş speră şi el la o victorie, în ultima apariţie în faţa propriilor suporteri din 2018. „Vrem să mulţumim publicul care în unele momente ne-a criticat. E adevărat, e o emoţie în plus în faţa propriilor suporteri, pentru că toată lumea se aşteaptă să conducem jocul, să dominăm adversarul, poate în unele momente nu se poate. Nici terenul nu ne avantajează la cum se prezintă în ultimele etape“, spune Vlad Andreş. În acelaşi ton, antrenorul principal Gabriel Rădulescu speră că publicul va avea răbdare şi va încuraja echipa chiar dacă în timpul jocului apar şi momente mai puţin bune: „„Îi aşteptăm pe suporteri să ne susţină în continuare şi să înţeleagă că noi mai avem de lucrat, să înţeleagă că terenul nu arată prea grozav şi în general, acest lucru dezavantajează echipa gazdă. Vreau ca spectatorii să ne încurajeze pentru că orice echipă are într-un joc momente bune, sau mai puţin bune şi avem nevoie de susţinere, nu de reproşuri. Noi chiar vrem să cîştigăm, nu sîntem o echipă de jucători experimentaţi care sînt blazaţi, chiar sîntem motivaţi să facem treabă bună iar dacă nu ne iese, avem nevoi de încurajări“. În celelalte jocuri ale etapei a XII-a, tot astăzi, de la ora 14.00 mai sînt programate următoarele înfruntări: CSM Rîmnicu Sărat – CS Sporting Lieşti; ACS Suporter Club Oţelul Galaţi – AFC Metalul Buzău; CS Ştiinţa Miroslava – ACS KSE Tîrgu Secuiesc; ASMS ACS Sănătatea Darabani – ACS Foresta Suceava; SCM Gloria Buzău-ACS Şomuz Fălticeni; CSM Bucovina Rădăuţi – AFC Botoşani 2. CSM Paşcani stă în această etapă.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fotbal

Juniorii Futsal Ceahlăul eliminaţi din turneul final

Știe publicată cu

în data de

■ echipa pietreană a ratat prezenţa în careul de aşi după înfrîngerea suferită în faţa celor de la Odorheiu Secuiesc ■ două jocuri din grupe au fost dramatice ■ Informatica Timişoara, CSM Tîrgu Mureş, FK Odorheiu Secuiesc şi West Deva s-au înfruntat duminică pentru prezenţa în finala mare ■

Turneul final al Campionatului Naţional de Juniori la Futsal găzduit de Sala Polivalentă din Piatra Neamţ şi-a consumat de joi şi pînă sîmbătă jocurile din faza grupelor. Au fost meciuri frumoase, nici unul încheiat la egalitate, unele cu accente dramatice, aşa cum s-a întîmplat la jocul dintre Informatica Timişoara şi United Galaţi, sau la cel dintre West Deva şi Viitorul Băleasa. Din păcate pentru suporterii pietreni veniţi să-şi susţină echipa favorită, Futsal Ceahlăul nu a reuşit să avanseze în semifinale. Elevii profesorului Răzvan Lupu şi-au compromis orice şansă chiar după primul joc din turneu, susţinut vineri seară, în faţa grupării Futsal Klub Odorheiu Secuiesc. Harghitenii aveau deja 3 puncte în urma victoriei clare (9- 0) obţinute cu o zi în urmă în faţa conjudeţenilor de la Korondi Corund, iar victoria înregistrată cu Ceahlăul cu 6-0 (2-0), le-a adus calificarea în semifinală. Scorul nu reflectă însă întru totul ceea ce s-a petrecut pe parchetul Sălii Polivalente, eliminarea jucătorului pietrean Andrei Apostoaie survenită în prima repriză, dovedindu-se importantă în economia partidei. „Nu este uşor să scrii după un astfel de rezultat, dar la prima vedere cu siguranţă că harghitenii au meritat victoria. Din păcate, au fost cîteva momente cheie ale jocului judecate de cavalerii fluierului doar într-o direcţie. Sîntem convinşi că au fost cuprinşi doar de bune intenţii, iar eventualele erori au fost pur întîmplătoare. Nu dorim să transferăm responsabilitatea rezultatului pe umerii greu încercaţi ai celor doi arbitri şi ne vom asuma scorul nefavorabil“, a precizat Cristi Vornicu, preşedintele ACS Futsal Ceahlăul. Pietrenii au părăsit însă cu capul sus competiţia, sîmbătă, 25 mai reuşind să se impună cu 4-0 (4-0) în faţa celor de la Korondi Corund, prin golurile marcate de Alex Smău (2), Radu Dumitru şi Codrin Babii. Echipa din Odorheiu Secuiesc a fost prima calificată în semifinală încă de vineri, iar sîmbătă i s-au alăturat în faza superioară a turneului CSM Tîrgu Mureş, Informatica Timişoara şi West Deva. Dacă tîrgmureşenii au obţinut biletele pentru semifinală în urma a două victorii clare, bănăţenii şi hunedorenii au trebuit să se întrebuinţeze serios. Echipa de pe Bega a avut un moment de cumpănă în primul joc din grupă, vineri, împotriva formaţiei United Galaţi. Informatica Timişoara s-a impus la limită, cu 5-4, după ce gălăţeni conduceau la pauză cu 4-3, iar sîmbătă, timişorenii au avut o misiune mai uşoară învingînd fără drept de apel pe CSM Vaslui, scor 9-1. Însă cel mai încins joc pentru prezenţa în semifinale s-a consumat sîmbătă seară, în ultimul meci al zilei, între West Deva şi Viitorul Băleasa. Cele două grupări ştiau că învingătoarea va rămîne în turneu, aşa că a rezultat o încleştare pe viaţă şi pe moarte, cu răsturnări de scor şi un final infarct. Hunedorenii au deschis repede scorul, însă, pînă la pauză, echipa din judeţul Olt a revenit şi conducea cu 2-1. În repriza a doua, devenii au egalat, apoi au trecut în avantaj, 3-2, dar oltenii au reuşit din nou să restabilească egalitatea pe tabelă, cînd mai erau 5 minute pînă la final. Au fost momente dramatice, iar în minutul 37, Robert Bulzan a semnat victoria echipei West Deva marcînd pentru 4-3. La final, jucătorii ambelor formaţii erau epuizaţi, pe parchetul sălii, însă numai ardelenii erau fericiţi pentru calificare, în timp ce gruparea olteană îşi trăia drama eliminării din competiţie. Duminică, de la ora 16.30 s-a disputat semifinala Informatica Timişoara – West Deva, iar de la 18.30 CSM Tîrgu Mureş – FK Odorheiu Secuiesc. Învingătoarele se vor înfrunta luni, 27 mai, de la ora 18.00 în finala mare, iar echipele învinse se vor consola cu finala pentru locurile 3-4 programată tot luni, de la ora 16.00.

Citește știrea

Fotbal

Ceahlăul învinsă, dar ar fi meritat remiza…

Știe publicată cu

în data de

■ CSM Ceahlăul - KSE Tg. Secuiesc 1-2 (1-1), în ultima etapă a Ligii 3, Seria I ■ oaspeţii au dat lovitura în ultimele minute ale jocului ■ la prima participare în Liga 3, pietrenii au încheiat pe locul 10 ■

CSM Ceahlăul a pierdut ultimul joc oficial al sezonului 2018-2019 al Ligii 3, Seria 1, campionat care a fost cel de debut pentru echipa pietreană la acest nivel. Partida de sîmbătă, 25 mai, cu KSE Tîrgu Secuiesc, a avut un ritm bun, au fost ocazii numeroase la ambele porţi, faze plăcute ochiului, dar la final au învins oaspeţii pentru că au fost mai eficienţi. De fapt, aceeaşi oaspeşi au recunoscut că era mai corect un egal, după aspectul jocului. S-a terminat însă 1-2 (1- 1), după golurile marcate de Vlad Andreş (29 – prima dată căpitan de echipă), respectiv Csaba Tompa (13) şi Nicolae Păun (88). Dacă în primele zece minute de joc portarii nu au avut emoţii, în minutul 13 s-a deschis scorul. Oaspeţii au avut o lovitură liberă la care Teo Cîmpianu a respins în faţă după ce a văzut mingea foarte tîrziu, nici un coechipier nu a reuşit să respingă în afara careului, iar Tompa a şutat violent în vinclu din 12 metri. Au urmat momente de poartă în ambele careuri: Strat (min.19), Copoţ-Barb (’24) Rusu (’28) şi-au trecut în cont ocazii pentru gazde, respectiv Kanyo (’24), pentru oaspeţi. Pentru că Ceahlăul a controlat jocul după deschiderea scorului, egalarea a venit firesc. La un corner, mingea a căzut în careul oaspeţilor, iar Vlad Andreş (’29) a împins balonul în poartă din cîţiva metri. Pînă la pauză, spectatorii au mai putut vedea alte situaţii de poartă. Pîntea (’30), Ţapu (’37) şi Dumbrăvean (’43) nu l- au învins pe Bunduc, în timp ce Teo Cîmpianu a fost la post la şuturile lui Gaydo (’33) şi Ştefănescu (’34) şi a avut şansă la şutul lui Kanyo (’39). După pauză, KSE Tg. Secuiesc a ratat ocazii ivite în mod special pe contraatac. Galben-negrii au avut posesia şi au dat astfel şansa covăsnenilor să profite de spaţii. Nu au făcut-o însă prin Gazda (’48-bară, ’73), Tompa (’57) şi Cîrstian (’58), ocazii la care Cîmpianu a avut intervenţii spectaculoase, şi Ştefănescu (’64 – fază la care Dumbrăvean a scos de pe linia porţii). La poarta cealaltă, R.Vasile (’57), Ţapu (’60), Pîntea (’61) sau Rusu (’78) au irosit ocazii bune, dar cea mai clară a avut-o Toma (’76). Mijlocaşul a pătruns în careu, a rămas singur cu Bunduc, dar în momentul şutului, fundaşul Păun a trimis milimetric pe lîngă propria poartă. La ultima fază a jocului, Tîrgu Secuiesc a profitat de o serie de greşeli ale echipei gazdă, iar Nicolae Păun (’88) a marcat cu un şut din interiorul careului mic al porţii apărate de Cîmpianu. Cu acest rezultat, CSM Ceahlăul a încheiat sezonul pe locul 10, fiind detronată chiar de adversara de sîmbătă. În celelalte jocuri ale etapei, s-au consemnat rezultatele: CSM Rîmnicu Sărat – ACS Şomuz Fălticeni 0-2; FC Botoşani II – CSM Focşani 1-0; CSM Bucovina Rădăuţi – Foresta Suceava 4-1; Sănătatea Darabani – Metalul Buzău 0-4; CSM Paşcani – Sporting Lieşti 2-3; Ştiinţa Miroslava – Oţelul Galaţi 5-1. Promovată deja în Liga 2, Gloria Buzău a stat în această ultimă etapă. La finele sezonului 2018- 2019, din Seria I au retrogradat Sănătatea Darabani, CSM Rm. Sărat şi CSM Paşcani, în timp ce FC Botoşani II s-a salvat in extremis, după victoria smulsă în minutele de prelungiri cu CSM Focşani.

Citește știrea

Actualitate

Vulpiţele Galbene vor să spargă barajul spre Liga 1

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ echipa de fotbal feminin din Roman va evolua duminică pe stadionul Moldova, în meciul tur al barajului de promovare ■ adversară va fi gruparea Luceafărul Filiaşi ■ „Ajută-ne să «spargem» împreună barajul pentru Liga I !“ este apelul antrenorului Adelin Tălmăcel ■

Echipa de fotbal feminin Vulpiţele Galbene va evolua duminică, 26 mai, pe teren propriu în primul meci al dublei de baraj pentru promovare în Liga 1. Fetele antrenate de profesorul Adelin Tălmăcel vor juca pe stadionul Moldova, de la ora 11, împotriva formaţiei Luceafărul Filiaşi Dolj, iar gazdele speră ca după returul de peste o săptămînă, de pe 2 iunie, să reuşească să acceadă în elita fotbalului feminin românesc. „Echipa de fotbal feminin Vulpiţele Galbene a reuşit o performanţă unică în istoria clubului şi se află la doar două meciuri distanţă de promovarea în Liga I. Vino să susţii performanţa în meciul tur de baraj! Duminică, 26 mai, începînd cu ora 11.00, pe stadionul Moldova! Ieşi o singură dată din casă: şi pentru vot, şi pentru a face galerie unei echipe care face performanţă prin munca voluntară a unor romaşcani! Ajută-ne să «spargem» împreună barajul pentru Liga I !“, este mesajul profesorului Adelin Tălmăcel postat pe pagina de Facebook a grupării Vulpiţele Galbene. Returul în urma căruia se va decide echipa promovată va avea loc peste o săptămînă, la Filiaşi, dar o victorie în primul joc al dublei de baraj le-ar crea un avantaj romaşcancelor. Vulpiţele Galbene au ajuns în această situaţie favorabilă după ce au terminat pe locul II sezonul regulat, în seria I a Ligii 2, în timp ce Luceafărul Filiaşi a încheiat tot pe locul secund, dar în seria a II-a. Ambele formaţii au obţinut dreptul la barajul de promovare în ultima etapă. Oltencele s-au impus cu 3-1 în faţa Olimpiei Cluj, iar nemţencele tot pe teren propriu, cu 3-2 (2-1) în faţa formaţiei Navobi Iaşi, prin golurile marcate de Paula Agu (min.44), Ionela Streche (’45+2) şi Andrada Blănaru (’60). „Sînt mulţumit de evoluţia formaţiei de pînă acum, este nesperat parcursul echipei antrenată de mine. Lotul echipei a crescut şi am putut aduna punct cu punct, astfel încît am ajuns ca la finalul sezonului să ocupăm poziţia a doua“, declara după meci antrenorul principal Adelin Tălmăcel. Victoria le-a adus Vulpiţelor Galbene 25 de puncte în clasament şi locul II, depăşind cu un punct formaţia Vasas 2 Femina Odorhei, care a pierdut cu 0-9 în deplasarea de la Atletic Onix Rîmnicu Sărat. În meciul din ultima etapă, formula trimisă în teren a arătat astfel: Diana Năcuţă – Oana Poiană, Ionela Streche, Corina Neagu, Maria Caia – Andrada Blănaru, Marina Diac, Maria Ciauşu, Paula Agu, Elena Jaleru – Ştefana Mocanu. Pe parcursul partidei au mai evoluat Mădălina Apopuţoaiei şi Mădălina Nedelcu.

Citește știrea

Trending