Publicitate

■ echipa de seniori şi cele de juniori ale clubului pietrean au stabilit calendarul jocurilor amicale ■ pînă la reluarea campionatului în Liga 3, Ceahlăul se va mai testa de şapte ori ■

Echipele clubului CSM Ceahlăul au program încărcat la capitolul meciuri de pregătire. Echipa de seniori va avea în total opt dispute de acest gen programate pînă cu o săptămînă înainte de startul returului (una deja s-a jucat), în timp ce lista adversarelor din jocurile de verificare începe să se completeze şi pentru juniori. Noutatea în cazul echipei de seniori este jocul cu Sporting Juniorul Vaslui (U19), meci programat la Piatra Neamţ pentru finalul săptămînii viitoare, sîmbătă, 2 februarie, de la ora 12.00. Lista completă de meciuri amicale pentru CSM Ceahlăul este următoarea: sîmbătă, 26 ianuarie, ora 12.00: CSM Ceahlăul – Ozana Tîrgu Neamţ (la Piatra Neamţ); sîmbătă, 2 februarie, ora 12.00: CSM Ceahlăul – Sporting Juniorul Vaslui (U19) (la Piatra Neamţ); miercuri, 6 februarie, ora 12.00: CSM Ceahlăul – Aerostar Bacău (la Piatra Neamţ); sîmbătă, 9 februarie: CSM Ceahlăul – FC Botoşani II (la Roman sau Piatra Neamţ); miercuri, 13 februarie: CSM Ceahlăul – Foresta Suceava (la Piatra Neamţ); sîmbătă, 16 februarie: CSM Ceahlăul – CSM Bucovina Rădăuţi (la Piatra Neamţ) şi vineri, 22 februarie: Foresta Suceava – CSM Ceahlăul (la Suceava). Componenţii echipelor de Juniori A şi Juniori B vor începe seria de jocuri amicale duminică, 27 ianuarie, de la ora 11.00 fiind programată disputa cu Viitorul Curiţa (Liga 4 Bacău), la Piatra Neamţ. De asemenea, stabilite mai sunt jocuri cu echipele similare ale AFK Csikszereda Miercurea Ciuc în zilele de 23 februarie şi 2 martie. Pe 2 sau 3 februarie va fi o dispută cu Ozana Tîrgu Neamţ, iar discuţii sunt şi cu CSO Siretul Dolhasca (Liga 4 Suceava), LPS Bacău (Juniori A şi B) şi CSM Politehnica Iaşi (Juniori A şi B). După cum se ştie, CSM Ceahlăul a disputat deja un meci amical, adversar fiind AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Întîlnirea a avut loc sîmbătă, 19 ianuarie, la Piatra Neamţ şi s-a încheiat cu victoria, gazdelor, 2-1. Nemţenii au controlat prima repriză, iar oaspeţii pe cea de a doua. Sub comanda antrenorilor Gabriel Rădulescu şi Florin Anton, tinerii fotbalişti ai gazdelor au dat tonul în primele 45 de minute, iar dominarea s-a concretizat şi la capitolul goluri, nu doar la ocazii şi posesie. Cele două reuşite ale gazdelor au fost semnate de Răzvan Pîntea, în minutele 20 şi 35, cu şuturi din afara careului. După pauză, ambii antrenori au schimbat formulele din teren. Csikszereda a fost echipa mai bună, avînd de partea sa un plus de control la mijlocul terenului şi de dominare teritorială. Ambele trupe şi-au creat ocazii, dar numai Laszlo Hodgyai, în minutul 68, a reuşit să înscrie în urma unei pătrunderi în careul gazdelor. Trebuie spus că harghitenii sînt o echipă redutabilă în eşalonul trei al fotbalului românesc, la finalul turului campionatului ei fiind pe locul III în ierarhia Seriei 5. Ei au intrat în atenţia microbiştilor după ce, pe 1 noiembrie 2018. au eliminat pe Dinamo Bucureşti în faza optimilor de finală ale Cupei României la fotbal. „Cu doar cinci antrenamente pe care le aveam efectuate în acest an chiar ne-am mişcat bine în prima repriză a jocului. Şi mă refer la toate capitolele. A contat şi faptul că tinereţea lotului ne-a dat un plus de prospeţime. Am făcut un joc bun în prima repriză, ne-am creat ocazii şi chiar sîntem mulţumiţi per total. Este un rezultat care ne arată că muncim cu folos şi a fost obţinut în fata unui adversar bun şi bine pregătit. Pe cei aflaţi în probe urmează să-i mai vedem“, declara antrenorul Gabriel Rădulescu.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.