Publicitate

■ handbalistele lui Dumitru Muşi le-au administrat craiovencelor, finaliste ale Cupei EHF, a treia înfrîngere în meciurile directe ■ CSM Roman - SCM Craiova s-a terminat 19-18, iar CSM Bucureşti a devenit campioană pentru a patra oară consecutiv ■

Romaşcanii care au umplut miercuri seară Sala Sporturilor au avut parte de un spectacol handbalistic de calitate, încheiat cu victoria favoritelor după 60 de minute de luptă aprigă pe semicerc. CSM Roman s-au impus la un singur gol diferenţă, scor 19-18 (10-10) în faţa unei echipe redutabile, SCM Craiova, dar suspansul a fost pînă în ultimul minut, balanţa înclinîndu-se fericit în dreptul gazdelor. Partida a contat pentru etapa a 22-a a Ligii Naţionale, o restanţă a rundei disputate pe 14, 15 şi 23 aprilie, iar rezultatul final a avut implicaţii la vîrful clasamentului. Victoria romaşcancelor a dus titlul la CSM Bucureşti, dream-team-ul lui Neagu&Gulden avînd astfel siguranţa matematică pentru cel de-al patrulea sezon consecutiv adjudecat. De asemenea, oltencele care sînt în linie dreaptă cu pregătirile pentru finala Cupei EHF, pe care o vor disputa cu norvegiencele de la Kristiansand (pe 5 mai va fi manşa tur, în deplasare), vor trebui să-şi apere poziţia secundă la care rîvneşte Măgura Cisnădie. Lupta decisivă pentru locul II se va da în Bănie, chiar runda viitoare, pe 29 aprilie. Revenind la partida de la Roman, trebuie precizat că gazdele au evoluat la un nivel ridicat, conducînd în cea mai mare parte a meciului (8-5 min.23, 15-12 min.41). Oltencele au revenit profitînd de faptul că gazdele au redus motoarele în parte a doua a reprizei secunde şi chiar au întors scorul în favoarea lor cu cinci minute înainte de final, conducînd cu 18-16. Prin intervenţii inspirate, portăriţa Diana Petrescu a reaprins lupta, elevele lui Dumitru Muşi reuşind să recupereze diferenţa şi să egaleze situaţia de pe tabelă (18-18) cu un minut înainte de final. Boljevic a transformat o aruncare de la 7 metri pentru gazde, care au luat toate cele trei puncte în inferioritate numerică. Emoţiile din tribune au atins cote maxime în condiţiile în care în ultimele secunde, craiovencele au avut o aruncare de la 9 metri, însă Valentina Ardean Elisei a trimis mingea în blocaj. A fost a treia victorie stagională a romaşcancelor în faţa oltencelor (jocurile din campionat plus meciul de Cupa României). Pentru CSM Roman au marcat: Jasna Boljevic (8 goluri), Ana Maria Simion (4), De Sousa (4), Popa (1), Ferfolja (1), Stoleru (1). Romaşcancele, pe 30 aprilie, vor evolua în deplasare, la CSM Bistriţa, meci contînd pentru etapa a 23-a. Runda va începe pe 28 aprilie, cînd sînt programate: HC Zalău – HC Dunărea Brăila; CSM Slatina – Danubius Galaţi şi Corona Braşov – Rapid. Duminică se vor disputa: SCM Craiova – Măgura Cisnădie şi HCM Vîlcea – AHCM Slobozia, iar luni, 30 aprilie, în afară de jocul de la Bistriţa se va mai juca U Cluj – CSM Bucureşti.

Clasament Liga Florilor

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.