Contactează-ne

Actualitate

Coronavirus – activităţi derulate de Primăria Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Primarul Dragoş Chitic a anunţat, joi, 16 aprilie, activităţile derulate de municipalitate, în ultima săptămână pentru a prevenii infectarea pietrenilor cu noul coconavirus.

„Am finalizat montarea  tuturor dispenserelor cu dezinfectant pentru cele 1.806 scări de bloc din Piatra Neamţ. Rog cetăţenii oraşului care locuiesc la bloc să utilizeze cu responsabilitate aceste dispozitive care sînt pentru toţi locatarii din scara de bloc. Pentru că am primit cîteva semnale negative legate de acest subiect, săptămîna aceasta am contactat toate asociaţiile de proprietari pentru a inventaria problemele şi a le rezolva. În urma răspunsurilor primite de la preşedinţii asociaţiilor de proprietari situaţia centralizată se prezintă astfel:

-23 dipensere sustrase

-18 dispensere vandalizate

-4 nu au fost montate

-14 s-au defactat în urma utilizării

Au fost şi situaţii în care dispenserele nu aveau dezinfectant şi s-au umplut. Astăzi s-au montat cele 4 dispensere în săarile de bloc omise, au fost verificate dispozitivele defecte pentru remediere sau înlocuire şi s-a făcut o nouă umplere cu dezinfectant acolo unde acesta s-a consumat. Dipenserele sustrase sau vandalizate vor trebui înlocuite de către asociaţiile de proprietari .

În mod normal, aşa cum am constatat la multe dintre scările de bloc, dacă dezinfectactul este folosit cu responsabilitate poate să ajungă o perioadă de 14 zile sau chiar mai mult. Rog asociaţiile de proprietari să solicite locatarilor să utilizeze aceste dispozitive responsabil, să le verifice periodic şi, după golirea lor, începînd de săptămîna viitoare să le reumple cu soluţii dezinfectante.

Am  finalizat  dezinfecţia la toate cele 1.806 scări de blocuri de locuințe din Piatra Neamț,  într-o primă etapă şi am demarat începînd de luni a doua etapă de dezinfecţie pentru toate scările de bloc din Piatra Neamţ, operaţiune care se întinde pe parcursul a 10 zile. Vom continua cu cîte treceri va fi necesar la fiecare scară de bloc pînă la sfîrşitul acestei epidemii. Soluţia folosită pentru dezinfectarea scărilor de bloc este un biocid omologat de Ministerul Sănătăţii şi nu este perioculos pentru oameni.

Spălăm străzile zilnic cu dezinfectant, într-un program etapizat care cuprinde fiecare cartier al orașului. Soluţia folosită pentru spălarea străzilor conţine detergent şi o substanţă pe bază de clor, un biocid omologat de Ministerul Sănătăţii iar operaţiunea este realizată cu societatea Consiliului Local, Salubritas , specializată şi autorizată pentru operaţiuni de dezinfecţie.

Dezinfectăm zilnic spațiile publice stradale prin pulverizare de soluţie dezinfectantă, inclusiv trotuarele, etapizat, pe cartiere, conform urmţtorului programul valabil atît pentru dezinfecţia spaţiilor stradale cît şi pentru spălarea străzilor: luni – cartierul Precista marți – zona Centru miercuri – cartierul Mărăței joi – cartierul Dărmănești vineri – cartierele 1Mai, Vânători, Speranța, Văleni (inclusiv Aleea Tineretului și Ștrand), Gara Veche, Fermelor, Ciritei.

Nu realizam dezinfecţie stradală şi spălarea străzilor în zilele cu precipitaţii sau temperaturi mai scăzute de 4 grade Celsius, aşa cum a fost cazul în ziua de marţi şi din acest motiv programul prezentat ar putea suferi modificări. Dezinfectăm zilnic spațiile municipalității accesate de cetățenii orașului: Piața Centrală și piețele de cartier, clădirea Forum Center etc. Oferim zilnic hrană și produse de igiena personală, persoanelor aflate în carantină în Piatra Neamț, sprijinim persoanele aflate în autoizolare care au nevoie de ajutor. Ne deplasăm zilnic, prin asistenții sociali, la persoanele vârstnice pentru a le ajuta. Am distribuit peste 300 de pachete cu produse alimentare donate de firme sau asociații umanitare, persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, cu venituri reduse, fără aparținători și cu probleme de sănătate.

Am afișat la fiecare scară de boc și în locurile publice pliante informative cu măsurile de autoprotecție și cu numerele de telefon utile, puse la dispoziție pentru populație, în această perioadă.

Pe durata Stării de Urgență, am pus la dispoziția cetăţenilor din Piatra Neamţ două linii de informare telefonică: 1. Call Center „Seniori 65+” ce poate fi apelat la următoarele numere: 0748146781 – program non stop 0748146754 – program non stop Pietrenii cu vârsta de peste 65 ani, care nu au susținători, pot solicita la aceste numere de telefon ajutorul asistenților sociali din cadrul Primăriei Piatra Neamț. De asemenea, persoanele care cunosc astfel de cazuri le pot recomanda tot la aceste numere de telefon. 2. Info Line Piatra Neamț ce poate fi apelat la următorul număr de telefon: 0748146809 – program zilnic 08 – 22 Pietrenii pot apela acest număr pentru a afla informații referitoare la activitatea administrației locale pe perioada stării de urgență și la serviciile oferite de către aceasta, precum și informații referitoare la măsurile de prevenție a infectării cu noul coronavirus.

La nivelul municipiului Piatra Neamţ în această perioada resursele bugetare le direcţionăm cu prioritate pentru buna gestionare a actualei crize medicale, pentru prevenirea infectării populației, pentru tratatrea corespunzătoare a pacienților din spitale, pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile, a mediului de afaceri din județul Neamț și a salariaților afectați.

Am renunţat la sumele alocate unor investiţii care nu sînt urgente, am renunţat la sumele alocate unor manifestări artistice, culturale sau de altă natură, redirecţionînd aceşti bani pentru nevoile momentului. Traversăm o perioadă dificilă, în care încasările la bugetul local vor scădea şi trebuie să dăm dovadă de responsabilitate în cheltuirea banilor publici alocînd resurse financiare acolo unde este mai multă nevoie, în lupta cu coronavirusul şi sprijinirea populaţiei afectate de această criză sanitară profundă.

Săptămîna aceasta preşedintele României , domnul Klaus Iohannis, a prelungit starea de urgenţă pînă în 14 mai. Aşadar perioada de criză sanitară continuă, sîntem încă pe o pantă ascendentă, nu trebuie să ne relaxăm ci să continuăm să fim în alertă pentru a evita infectarea. Reamintesc faptul că depinde mult prevenirea și limitarea infectării și de fiecare dintre noi. Măsurile de igienă personală și respectarea regulilor stabilite pentru evitarea infectării cu noul coronavirus reprezintă una dintre cele mai bune soluții de autoprotecție. Vă rog să stați în casă, să respectați regulile de autoprotecție, să evitați contactul direct cu alte persoane, să respectați deciziile luate de autorități și să nu ieșiți din casă decât în perioadele permise și doar dacă este absolut necesar. Asa cum am mai spus, sănătatea și siguranța cetățenilor reprezintă, în această perioadă, prioritatea zero pentru municipalitatea pietreană, orice altă activitate este trecută într-un plan secundar. Anul acesta vom sărbători împreună Paştele în condiţii cu totul speciale, restrictive dar necesare. Vă rog să înţelegem situaţia cu totul deosebită din acest an, să dăm dovadă de responsabilitate şi  respectăm deciziile luate de autorităţi şi în aceste zile de sărbătoare pentru a preveni infectarea cu coronavirus şi o creştere alarmantă a numărului de îmbolnăviri. Dacă vom face acest lucru putem să scurtăm perioada actualei crize şi să revenim mai repede la o viaţă normală.

Sărbătoarea Învierii Domnului să vă găsească bine și sănătoși! Lumina Sfânta să vă pătrundă în suflet, să vă aducă bucurie și încredere că va fi bine! Paște fericit şi multă sănătate tuturor!”, a declarat Dragoş Chitic, primarul municipiului Piatra Neamţ.

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 3 cazuri noi. Naţional – 2.844 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la nivelul judeţului au fost înregistrate în total 5.477 de cazuri, iar incidenţa este de 1,75 la mie

Până pe 26 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 212.492 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

151.811 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.844 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 357 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

 

Până astăzi, 6.470 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 25.10.2020 (10:00) – 26.10.2020 (10:00) au fost raportate 79 de decese (45 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 7 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani.

76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.726. Dintre acestea, 823 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.064.698 de  teste. Dintre acestea, 8.709 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.229 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.480 la cerere.

Pe teritoriul României, 25.781 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.963 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.855 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.475 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 7.110 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.704.050 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 11 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Citește știrea

Actualitate

Arestare după o răzbunare cu foc

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un tănăr din Piatra Neamţ a ajuns după gratii după un incident petrecut la începutul lunii ■ după o ceartă cu cunoscut, autorul a incendiat o anexă gospodărească ■

Un tînăr în vîrstă de 28 de ani, din Piatra Neamţ, a ajuns după gratii, în sarcina fiind reţinute două infracţiuni, violare de domiciliu şi distrugere prin incendiere. Pe scurt, inculptul s-a certat cu un individ, iar într-un cces de furie, a intrat în gospodăria omului şi a provocat un incendiu.

„În temeiul art. 226 din Codul de procedură penală, raportat la art. 203, alin. 3 din Codul de procedură penală, art. 202, alin. 1, 2, 3 şi 4 litera e din Codul de procedură penală, art. 223, alin. 2, din Codul de procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tîrgu Neamţ avînd ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Stan Ioan. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Stan Ioan, cercetat în dosar nr. 1801/P/2020 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Tîrgu Neamţ, pentru săvîrsirea infracţiunilor de distrugere, prev. de art. 253, alin. 1 şi 4 din NCP şi violare de domiciliu, prev. de art. 224, alin. 1 şi 2 din NCP. Cu aplicarea art. 38, alin. 1, din NCP pentru o perioadă de 30 de zile, începînd cu data de 22.10.2020, pînă la data de 20.11.2020. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului Stan Ioan“, conform Judecătoriei Tîrgu Neamţ.

Conform actelor de urmărire penală, faptele au avut loc pe 2 octombrie 2020, cînd pe fondul unor neînţelegeri cu fiul unui bărbat în vîrstă de 69 de ani, inculpatul s-ar fi deplasat la imobilul celui din urmă, unde ar fi incendiat o anexă a locuinţei, după care a părăsit locul faptei. Pe 21 octombrie, în baza activităţilor investigative desfăşurate de oamenii legii, aceştia din urmă au reuşit identificare persoanei bănuite de comiterea faptelor, în localitatea Girov.

Tînărul a fost dus la sediu, la audieri, apoi a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior a fost prezentat în faţa magistraţilor de la Judecătoria Tîrgu Neamţ, care au dispus privarea de libertate. Decizia nu este definitivă şi a fost atacată deja de inculpat, urmînd ca în cauză să se pronunţe Tribunalul Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Guvernul Ludovic Orban reuşeşte să proiecteze o nouă generaţie de sacrificiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

În cele aproape 11 luni de guvernare, Guvernul Orban a reuşit doar să crească datoria României cu 9,6 miliarde de euro. Această datorie va trebui s-o plătim noi, populaţia României, intrând într-o spirală a privaţiunilor, ca pe vremea lui Ceauşescu.

Este de la sine înţeles că noul val al privaţiunilor poate fi acceptat de populaţie doar în condiţia în care ştie precis pe ce s-au cheltuit aceşti bani. Nici prin comunicare directă şi nici prin reprezentanţii noştri din Parlament, deputaţii şi senatorii trimişi acolo, Guvernul Orban nu a catadixit să ne explice unde s-au dus cele 9,6 miliarde de euro. Până acum, de cinci ori a fost invitat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la Parlament, pentru a oferi explicaţiile care se impun, dar tot de atâtea ori acesta s-a şters la fund cu invitaţia.

Aroganţa fără margini a Guvernului Orban, de a refuza justificarea cheltuielilor făcute, este cauţionată de Preşedintele Iohannis, sugerându-ne astfel că datoria externă trebuie s-o plătim, fără a crâcni şi a cere socoteală. Este posibil ca creşterea datoriei externe să fie justificată, dar aceasta nu se ştie, iar Klaus Iohannis este adeptul perceptului „Crede şi nu cerceta“, deşi nici Biblia sau Sfânta Scriptură nu fac astfel de trimiteri. O generaţie, căreia i se impun privaţiuni neasumate, este o generaţie de sacrificiu. Şi când te gândeşti că pandemia era deajuns…

Pentru USR-PLUS, Ludovic Orban este „nedigerabil“ iar Klaus Iohannis este „irelevant“

Zilele trecute, în plină ascensiune a pandemiei, Preşedintele Iohannis şi-a ţinut ciclica sa conferinţă de presă de la Cotroceni. De acolo, a transmis trei „mesaje de liniştire“ a populaţiei, îngrijorată de cele 5.000 de cazuri de îmbolnăviri şi cele 98 de decese, pe motive de COVID-19, din ziua respectivă.

Primul mesaj, că trebuie să purtăm mască, să ne spălăm pe mâini şi să ne distanţăm fizic de alte persoane. Ne-a explicat că el a respectat aceste reguli şi iată că nu s-a îmbolnăvit. Nimic nou sub soare, regulile acestea au fost aplicate şi la prima pandemie de ciumă din perioada 1817-1824. Al doilea mesaj, că pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, vor avea loc obligatoriu alegeri parlamentare.

Altfel, democraţia propusă de el se va duce de râpă. Pe 6 decembrie, în plină pandemie, va fi relaxare totală. Avem dezlegare pentru plimbările la secţiile de votare, pentru hramuri şi onomastici, dar şi pentru parangheliile câştigătorilor alegerilor. Şi al treilea mesaj, că „pesede-ul“ dar şi partidele care îl susţin, trebuie să-şi piardă substanţial ponderea în Parlament, până la dispariţia lor, în favoarea liberalilor săi. Preşedintele e convins că noul Parlament va fi mult mai apreciat de către populaţie, dacă în toată mediocritatea lui va domina mediocritatea liberală. Fără să se sinchisească că stă cu talpa pe grumazul Constituţiei, deşi alegerile încă nu au avut loc, preşedintele a precizat că viitorul prim ministru va fi tot Ludovic Orban, indiferent de scor.

După cum pe 26 septembrie, preşedintele l-a invitat pe Nicuşor Dan la Cotroceni, pentru a ne indica pe cine trebuie să-l votăm, mizând pe puterea exemplului personal, tot aşa, acum ni-l indică pe Ludovic Orban. Auzind decizia prezidenţială, liderii USR-PLUS ne anunţă public că nu vor susţine preocuparea lui Klaus Iohannis de a-l reinstala pe Orban ca premier, după alegeri. Pentru USR-PLUS, fixaţia preşedintelui Iohannis, pentru un nou Guvern Orban III , a devenit „irelevantă“. Aceştia îl vor ca premier pe Dacian Cioloş, dacă Iohannis vrea o nouă majoritate în Parlament, Ludovic Orban fiind nedigerabil. Nici măcar liderii PSD nu au reuşit să aibă o astfel de performanţă, aceea de a reacţiona dur la pretenţiile neconstituţionale ale lui Iohannis.

După alegeri, aritmetica arată că PNL nu va reuşi să facă o majoritate în Parlament fără USR-PLUS şi PMP. Mizând în continuare pe nedigerabilul Ludovic Orban, rezultă că Klaus Iohannis mizează, pe următorii patru ani, ca „Guvernul Meu“ să fie, ca şi până acum, un guvern minoritar. Ar fi prea de tot ca în următorii patru ani, România să fie dominată de tandemul format dintr-un „irelevant“ şi un „nedigerabil“. Să fie administrată de un guvern minoritar sau cu susţineri de conjunctură, iar noi să fim tocaţi zilnic cu predici despre „pesedeu“.

Noul Parlament, la fel de slab ca precedentele

Listele candidaţilor pentru noul Parlament sunt afişate. Nu ne rămâne decât să ne înşirăm ca oile la strunga secţiilor de votare, ca să le validăm, aşa cum ni le-au scris liderii partidelor. Parcurgi cu ochii aceste liste şi nu-ţi poţi reprima o nedumerire.

Oare care dintre virtuţile fiecărui candidat au contat mai mult în ochii liderilor, pentru ca aceştia să aibă curajul sau, după caz, tupeul să ne declare că liste mai bune de atât nu se puteau întocmi? Este nedumerirea firească, care ne încearcă atunci, când parcurgând listele, constatăm că în marea lor majoritate numele trecute în zona eligibilă nu ne spun nimic sau mai nimic, veritabile esenţe de mediocritate, care blochează meritocraţia.

Mizând pe reflexul alegătorului, de a aplica ştampila doar pe siglă, liderii partidelor înghesuie sub această siglă toate murăturile din preajma lor, contribuind astfel la scăderea continuă a cotei de încredere în instituţia Parlamentului. Fantezia acestor lideri a fost mai mult decât debordantă. Pe ici, pe colo, prin zona neeligibilă a listelor, este strecurat câte un nume, care chiar sa remarcat prin ceva notabil şi ar merita să acceadă în Parlament.

Dar trebuie să fii conştient că aceste nume reprezintă doar nada de sacrificiu, care să asigure nulităţilor din vârful listei numărul de voturi necesare pentru accesul în Parlament. Înainte de a pune ştampila, pe un astfel de simulacru al democraţiei, te întrebi cu ce se va deosebi noul Parlament, faţă de cel vechi. Te întrebi, câţi dintre noii parlamentari vor migra în următorii patru ani, plecând cu votul tău de la un partid la altul, fără să te întrebe. Promiscuitatea electorală a devenit tradiţie, ridicând cota neîncrederii populaţiei în Parlament, peste pragul de 80%.

În circumstanţele existenţei pandemiei coronavirusului COVID-19, se propagă soluţia introducerii votului prin corespondenţă. România este încă departe de a organiza şi gestiona corespunzător votul prin corespondenţă, în care nu are încredere nici măcar Donald Trump, preşedintele Americii. Votul prin corespondenţă ar constitui o sursă suplimentară de fraudă electorală, cu care liberalii ar putea câştiga alegerile pe care le organizează. Exact ca în perioada interbelică.

Citește știrea

Trending