Publicitate

■ tot mai mulţi copiii care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate se îmbolnăvesc psihic ■ pe acest fond, fac şi alte afecţiuni ■ lipsa psihologilor agravează boala ■

Medicii din Neamţ se confruntă tot mai frecvent cu probleme de sănătate pe care le dobîndesc copiii ai căror părinţi sînt plecaţi la muncă în străinătate. „Tot mai des ne vin la consultaţii copii care se îmbolnăvesc, la propriu, de dorul părinţilor. Vă relatez cazul unei fetiţe pe care am dus-o cu maşina mea la spital, pentru că m-am speriat că a făcut o criză de tahicardie. N-am mai aşteptat Salvarea, am dus-o la spital. Părinţii ei erau plecaţi la muncă în Italia, şi copilul rămăsese în grija bunicilor. Chiar astăzi a venit la mine o mămică cu un copil de clasa a II-a pe care l-am trimis la spital săptămîna trecută. Lunea trecută fusese consultat de mine şi aparent avea o indigestie, de la un grătar cu nişte mici, pe care familia îi mîncase la petrecerea făcută înainte de plecarea tatălui la muncă în străinătate. Iniţial, atît mama, cît şi eu, am pus boala pe seama indigestiei, produsă de consumul mai lacom al acelor mici. I- am dat tratamentul cuvenit, dar mama s-a întors la mine pentru că tratamentul nu-şi făcea nici un efect. După ce am consultat din nou copilul, i-am spus mamei părerea mea că boala copilului este pe fond psihic. Atunci şi mama mi-a mărturisit că a doua zi după plecarea tatălui, băiatul s-a aşezat cu capul pe birou şi a plîns ore întregi. E cunoscut că aparatul digestiv răspunde cel mai adesea la suferinţele psihice şi intestinul este iritabil. Uneori intestinul îl liniştim doar cu un sedativ. Mama s-a arătat mirată de diagnosticul meu. E vorba de un copil foarte dichisit, foarte alintat şi de bunici. Într-o săptămînă devenise palid, încercănat şi apatic. Văzînd că pentru mamă diagnosticul pus de mine a fost un şoc, care a panicat-o şi mai mult, i-am propus să mergă şi la Pediatrie. Vinerea trecută l-am consultat ultima dată. Azi a venit din nou, după ce a stat internat la Chirurgie pediatrică. I s-au făcut toate analizele, ecografii peste ecografii şi i s-a spus mamei că nu e vorba de o apendicită, ci se confirmă diagnosticul meu. Sînt foarte mulţi copii în această situaţie. Părinţii cred că dacă le trimit o haină mai bună, un telefon de ultimă generaţie, un laptop şi le asigură o viaţă mai îndestulată din punct de vedere material, toate aceste obiecte suplinesc prezenţa lor. Or’, se dovedeşte că nu e aşa. Chiar dacă toţi copiii, mai ales cînd sînt mai mari, la liceu, vor să-şi liniştească părinţii, în interiorul lor psihic au mari probleme“, a declarat Mirela Costin, medic de familie la Sagna. Aceasta a mai adăugat că foarte mulţi dintre copii fac enuresis (incontinenţă urinară în timpul somnului după vîrsta de 4-5 ani n.red.), relatîndu-ne un alt caz. „Clinic, copilul era perfect sănătos. Nu avea infecţie urinară. După ce am epuizat întreaga gamă de investigaţii mi-am dat seama că totul este pe fond psihic. Mama mi-a relatat atunci că împreună cu soţul a lucrat o perioadă în Germania şi copilul a urmat grădiniţa acolo, dar că nu s-a putut adapta din cauză că nu cunoştea limba, nu se înţelegea nici cu educatoarea, nici cu ceilalţi copii care-l priveau şi-l tratau altfel“, a mai relatat Mirela Costin. Numai în judeţul Neamţ există, conform evidenţelor întocmite la nivelul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, cîteva mii de minori cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.