Contactează-ne

Actualitate

Copii din Neamţ, la Mondialele de dans

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Dance Art Valian Roman a participat la competiţia din Croaţia cu trei coregrafii ■ sîmbătă, echipajul nemţean a obţinut un loc 1 ■

35 de copii ai Asociaţiei Culturale „Dance Art Valian“ Roman, coordonaţi de coregrafa Anca Ungureanu s-au aflat în ultimele zile în Croaţia, unde au participat la Campionatul Mondial „Dance Star World“. Întrecerea s-a adresat copiilor cu vîrste între 5 şi 16 ani, ediţia din acest an avînd loc în perioada 22-26 mai în localitatea Porec. Fetele de la Roman au cîştigat dreptul de a participa la această prestigioasă competiţie internaţională în urma concursului de selecţie desfăşurat la Bucureşti în luna martie. Deplasarea s-a făcut cu autocarul CSM Roman, o parte din cheltuielile de transport fiind asigurate de primărie şi fiind aprobate în şedinţa Consiliului Local. La plecare, fetele au fost conduse de primarul Lucian Ovidiu Micu, care le-a încurajat. Competiţia se desfăşoară în perioada 22- 26 mai în Croaţia, iar municipiul Romanul este reprezentat de trupele Dance Art Best şi Dance Art Kids. „Sîntem pregătiţi să plecăm la drum. Din cinci coregrafii cu care ne-am prezentat la Bucureşti plecăm cu trei mai departe. Ne bucurăm că vom fi prezenţi la Dance Star World unde Romanul şi România vor fi reprezentate de fetele antrenate de mine, care vor interpreta trei dansuri. Ne-am pregătit intens şi sîntem bucuroase că din zecile de coregrafii prezente la Bucureşti noi am fost selecţionaţi alături de şcolile de dans de la Arad, Bucureşti, Constanţa pentru a reprezenta lotul României la o competiţie internaţională de o asemenea anvergură internaţională, la care participă cei mai buni din cei buni. Important este să participăm la cît mai multe ateliere de coregrafie, să învăţăm lucruri noi, să vedem ce a mai apărut nou în domeniul coregrafiei. Ne-am propus să fim în primii zece, dar dacă vom reuşi să urcăm pe podium la vreo categorie va fi minunat“, spunea, înainte de plecare, coregrafa Anca Ungureanu. Sîmbătă, 25 mai, ea anunţa deja: „Şi a venit şi ziua asta….Dance Art Kids Open Liga A, locul 1“. Primarul Lucian Micu le-a încurajat pe micuţele dansatoare exprimîndu-şi încrederea că se vor întoarce cu rezultate meritorii.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Măşti de protecţie, fabricate la Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Tot mai mulţi producători locali încearcă să se adapteze şi să răspundă provocărilor pe care le presupune epidemia de coronavirus. Este cazul şi unui producător local din Neamţ care confecţionează măşti de protecţie pe care le comercializează la preţul de 3,5 lei bucata, în cazul comenzilor mai mari de 100 de bucăţi preţul fiind negociabil.

Medicul specialist Virgil Musta de la spitalul Victor Babeș din Timișoara avertiza de curînd că noul coronavirus poate fi luat chiar și din praful din atmosferă. Tocmai de aceea, sfatul lui era să purtăm mască de fiecare dată cînd ieșim din casă, iar la întoarcere să dezinfectăm încălțămintea și să aerisim hainele, chiar să le fierbem dacă avem posibilitatea, asta pentru că virusul poate rezista pe haine de la patru ore până la câteva zile.

Mai multe informaţii despre măştile fabricate în Neamţ aici: https://retetedelabunica.eu/produs/masca-individuala/

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Coronavirus – 418 persoane în carantină, 2.224 în autoizolare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ amenzi de aproape 300.000 de lei pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie

Conform raportării primite de la Direcția de Sănătate Publică Neamț, la data de 03.04.2020 sunt 418 de persoane aflate în carantină, 128 persoane ieșite din carantină, 2.224 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, 3.190 persoane ieșite din izolare.

 

În vederea respectării restricțiilor impuse ca urmare a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat misiuni specifice în vederea prevenirii și combaterii riscului de răspândire a COVID-19.

 

În ultimele 24 de ore, peste 370 polițiști, jandarmi, efective ale poliției locale și militari au acționat în sistem integrat pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

 

În acest context, forțele de ordine au efectuat verificări de mai multe ori la domiciliile a 2.140 de persoane, cu privire la modul în care sunt respectate condițiile de izolare, fiind intensificate activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică.

 

Atragem atenția asupra faptului că, în conformitate cu art. 3, alin. 1 și 2 din Ordonanța Militară nr. 4/29.03.2020, persoanele care nu respectă condițiile autoizolării precum și cele care părăsesc locul în care sunt carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia perioada de 14 zile de carantinare și vor suporta cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora. De asemenea, cei în cauză vor fi sancționați contravențional conform OUG nr. 1/1999.

 

Totodată, 132 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la modul de respectare a restricțiilor instituite pe perioada stării de urgență.

 

În cadrul activităților desfășurate pentru punerea în aplicare a măsurilor privind restricționarea circulației, la nivelul județului Neamț au fost aplicate 130 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 292.000 de lei.

 

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor în conformitate cu art. 352 din Codul penal.

 

Totodată, jandarmii au asigurat măsuri de ordine publică la locațiile cu persoane aflate în carantină la nivelul județului și au desfășurat 8 misiuni de însoțire a persoanelor către locațiile de carantină / izolare și de escortă a unor convoaie de autovehicule care tranzitează județul Neamț.

Reiterăm faptul că, la data de 3 aprilie a.c., a intrat în vigoare art. 1 pct. 1 din Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență prin care s-a modificat cuantumul sancțiunilor contravenționale de la 2.000 de lei la 20.000 de lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 de lei la 70.000 de lei, pentru persoane juridice.

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Proiectile găsite pe ogor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat din Sagna, care îşi ara ogorul, a găsit un proiectil exploziv, pe 2 aprilie. El i-a chemat pe pirotehnişti şi aceştia au mai găsit trei proiectile explozive, toate provenind din Al Doilea Război Mondial.

“În data de 02.04.2020, echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a a fost solicitată pentru o misiune de asanare în comuna Sagna. Un proiectil exploziv de calibru 105 mm a fost descoperit de către un bărbat din comuna Sagna, pe timpul efectuării unor lucrări de arătură.

Au fost făcute cercetări cu ajutorul detectorului de metale pe o suprafață de aproximativ 50 mp și au mai fost găsite încă trei proiectile explozive de calibru 105 mm.

Pirotehniștii au ridicat, transportat și depozitat în siguranță muniția găsită, care ulterior va fi distrusă. Muniția găsită provine din Al Doilea Război Mondial”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending