Contactează-ne

Actualitate

Consultare publică pe tema apei şi cimitirului

Știe publicată cu

în data de

■ administraţia locală a iniţiat o consultare publică a cetăţenilor referitoare la trecerea Romanului la Apa Vital Iaşi ■ o altă întrebare se referă la darea în administrare a cimitirelor către Direcţia Municipal Locato ■

Conducerea Primăriei Roman a iniţiat două proceduri de consultare publică a populaţiei, în chestiuni importante privind administraţia locală. Prima procedură se referă la oportunitatea trecerii la ApaVital Iaşi şi renunţarea la serviciile operatorului nemţean Apa Serv. Romaşcanii sînt invitaţi să-şi exprime gradul de mulţumire faţă de serviciile firmei nemţene şi să-şi spună părerea referitoare la trecerea la ApaVital. „Procedura a fost lansată în luna noiembrie şi se va încheia pe 10 decembrie, cînd vom şti numărul de romaşcani care au dorit să-şi exprime opiniile la cele două întrebări“, a declarat Claudia Matei, purtătorul de cuvînt al primăriei. Interesantă este cea de a doua consultare, trecerea Serviciului Public pentru Administrarea Cimitirelor Umane din domeniul public şi privat al municipiului către Direcţia Municipal Locato, care pare o măsură pur formală, de vreme ce Municipal Locato s-a ocupat şi pînă acum de administrarea cimitirelor. În expunerea de motive semnată de primarul Lucian Micu, se arată că „aceste activităţi sînt specifice Serviciului public pentru administrarea cimitirelor umane şi sînt supuse regimului juridic al serviciilor publice de administrare al domeniului public şi privat de interes local şi trebuie să asigure satisfacerea cerinţelor şi nevoilor de utilitate publică ale comunităţilor şi totodată trebuie să răspundă unor cerinţe de ordin social (…)“. Înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul funcţionării Serviciului public pentru administrarea cimitirelor umane din domeniul public şi privat al municipiului, reprezintă o cerinţă obligatorie şi intră în competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale, se mai arată în document. Reamintim că Municipal Locato Serv a fost desfiinţată, găsindu-se soluţia trecerii acesteia în subordinea CL prin hotărîrea 223/27.09. 2018. Municipal Locato Serv, aflată în subordinea CL, a fost dizolvată şi radiată de la Registrul Comerţului, pentru că fusese înfiinţată în asociere cu Acvaserv, societate dizolvată ca urmare a intrării în faliment.

O şedinţă de CL din noiembrie

Ideea consultării publice în privinţa apei a fost vehiculată la o şedinţă de consiliu local de luna trecută. Atunci, la punctual Diverse, aleşii l-au interpelat pe primarul Lucian Ovidiu Micu, solicitîndu-i informaţii legate de demersurile de trecere a Romanului la compania Apavital Iaşi, lucru anunţat de foarte multă vreme, dar nematerializat încă. Liberala Daniela Suman a venit cu ideea unui referendum local pe această chestiune, care a fost agreat de tot plenul Consiliului Local. „În momentul de faţă am intrat într-o oarecare dispută cu ApaServ, care ne va determina să ne adresăm instanţei de judecată. Noi am purtat corespondenţă atît cu cei de la Apavital, unde am fost invitaţi să vizităm compania, lucru care s-a şi întîmplat şi o parte din dumneavoastră aţi participat la o asemenea întîlnire. S-a putut constata forţa economică a acestei companii, managementul său stabil şi ce capacitate de implementare a fondurilor europene are. În noul POIM ei au investiţii foarte avansate. În ceea ce priveşte comunicarea cu ApaServ lucrurile sînt deficitare, ţinînd cont de faptul că am cerut să ni se comunice sumele exacte de bani pe care municipiul ar trebui să le returneze companiei de la Neamţ, în cazul în care ne vom îndrepta spre alt operator. Avem şi o corespondenţă cu Ministerul Fondurilor Europene, Direcţia Generală Proiecte Europene şi Infrastructură Mare, care ne-a comunicat explicit că trecerea la un alt operator presupune plata către ApaServ doar a sumelor necesare rambursării către operator doar a sumelor contractate pentru finanţarea dezvoltării, modernizării, reabilitării infrastructurii aferente serviciilor de alimentare cu apă de care am beneficiat la Roman, sumele corespunzătoare investiţiilor care au fost făcute de ApaServ atît timp cît am fost membri ai Asociaţiei Aqua Neamţ, altele decît cele prevăzute de proiectul european. Practic, noi trebuie să rambursăm doar cota de cofinanţare din lucrările efectuate pe raza municipiului Roman şi nu cele ale întregului proiect aşa cum doreşte ApaServ. Cum în ultimii ani compania judeţeană n-a prea investit la Roman nu prea avem ce restitui“, declara primarul Lucian Micu. Consilieri liberali, cît şi cei social-democraţi au convenit că este normal să se îndrepte spre compania care vinde apa cu un preţ mai mic. „Vom trece, în perioada următoare, la o consultare on- line a populaţiei pentru a vedea dacă romaşcanii sînt sau nu mulţumiţi de serviciile ApaServ şi atunci nu este cazul să plecăm. Vom organiza o întîlnire şi cu asociaţiile de proprietari. Noi am fost extrem de nemulţumiţi de relaţia cu ApaServ, de desfiinţarea dispeceratului de la Roman. Anunţi o avarie vineri şi vin s-o repare luni şi multe altele“, mai afirma primarul Lucian Micu.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: La BAC, încă un elev eliminat

Știe publicată cu

în data de

Autor

Absolvenţii de clasa a XII-a au continuat probele din cadrul examenului de Bacalaureat cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. „Proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă străină sesiunea iunie-iulie 2019 s-a desfăşurat conform calendarului. În judeţul Neamţ au fost înscrişi 3140 de candidaţi pentru proba C, din care au fost prezenţi 3101, iar 38 au absentat. Din păcate, avem şi un candidat care a fost eliminat din cauza tentativei de fraudare a examenului prin folosirea telefonului mobil, care de altfel l-a şi dat de gol sunînd în timpul probei“, a declarat Elena Preda, purtător de cuvînt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ. Elevul eliminat era de la Colegiul Tehnic Miron Costin din Roman şi este al doilea eliminat după ce un altul a fost prins cu telefonul mobil asupra lui la prima probă a examenului, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Elevul care absolvise Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamţ a fost prins în culpă chiar în prima zi a examenului de Bacalaureat. Revenind la cea mai recentă probă, trebuie precizat că subiectele pentru evaluarea competenţelor la limba străină au fost elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Candidaţii evaluaţi vor primi certificate de competenţe lingvistică pe care va scrie nivelul la care se află, iar aceste nivele vor fi încadrate de la A1 la B2, potrivit Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Două medalii de aur la naţionalele de copii

Știe publicată cu

în data de

■ Sara Cristea şi David Gavriloaia, de la CS Ceahlăul au fost cei mai buni în finalele de la Campionatele Naţionale de Atletism ■ cei doi performeri sînt pregătiţi de antrenorii Alina Militaru şi Ion Iorga ■

Secţia de atletism a Clubului Sportiv Ceahlăul Piatra Neamţ a mai „produs“ doi campioni naţionali în 2019, de această dată la categoria „Copii 1“. Concursul a avut loc în zilele de 17 şi 18 iunie la Bucureşti, pe Stadionul Iolanda Balaş-Soter şi a adunat la startul probelor micii atleţi calificaţi după fazele zonale desfăşurate anterior. Sara Cristea este numele unui campion naţional. Elevă a antrenoarei Alina Militaru, Sara a fost cea mai bună în finala probei de sprint pe distanţa de 80 de metri, reuşind să oprească cronometrul după 10 secunde şi 74 de sutimi. Pe locul secund a terminat Adina Băcanu (LPS Craiova, 10.79 secunde), iar pe locul 3 s-au clasat, cu acelaşi timp, 10.81 secunde, Roxana Chiper (CSM Paşcani) şi Adina Pop (CSS 4 Bucureşti). În seriile preliminare, Sara Cristea a cîştigat una dintre serii, cu 11.11 secunde, iar acest timp a fost al şaselea în ierarhia de după calificari. „La o medalie speram după rezultatele înregistrate la competiţia zonală de la Iaşi, dar şi după calificarea în finala Campionatelor Naţionale de sală. Iar înainte de finală i-am spus că orice e posibil. Nu avea nimic de pierdut, mai ales că este la primul an în această categrie de vîrstă. Şi nesimţind presiune a reuşit o cursă foarte bună. A contat dorinţa sa foarte mare de a reuşi o performanţă frumoasă. A fost ambiţioasă şi merită felicitări“, a declarat Alina Militaru, antrenor atletism CS Ceahlăul. Un alt perfomer al întrecerii atletice a fost Darius Gavriloaia, care a reuşit cel mai bun timp în proba de alergare pe distanţa de 300 metri. Elevul antrenorul Ion Iorga a reuşit să încheie cursa în 40.44 secunde, fiind mai rapid cu mai bine de două secunde decît medaliatul cu argint, Ştefan Lazar (CSM Braşov, 42.65 secunde), şi decît medaliatul cu bronz, Răzvan Moldovan (CSM Oneşti, 42.75 secunde). „Mă aşteptam la un asemenea rezultat pentru că la zona de la Iaşi a înregistrat al doilea timp din ţară în condiţiile în care acolo a plouat atunci şi a fost o vreme foarte dificilă. Darius este un copil care merită felicitat. Nu lipseşte de la antrenamente deşi face naveta de la Dumbrava Roşie. Pe lîngă faptul că munceşte mult la antrenamente este şi un elev foarte bun. Este un copil inteligent care a fost şi la Olimpiada Naţională de Fizică, la faza naţională“, a precizat Ion Iorga, antrenor atletism la CS Ceahlăul. De menţionat este faptul că Sara Cristea a concurat şi în proba de 200 metri, terminînd pe locul 5, dar la competiţie a fost şi Matei Petrescu (antrenor Ion Iorga), care a terminat pe locul 8 în proba de săritura în lungime.

Citește știrea

Actualitate

Tîlharul din Cîndeşti nu vrea după gratii

Știe publicată cu

în data de

■ în faţa judecătorilor a solicitat clemenţă, arestul la domiciliu sau control judiciar, dar a fost refuzat ■

Tînărul din Cîndeşti care a agresat un consătean octogenar pentru a face rost de bani, a fost arestat pentru următoarele 30 de zile. Ajuns în faţa judecătorilor a cerut clemenţă şi nu a vrut să fie încarcerat, ci a solicitat o măsură preventivă mai bîlndă, arestul la domiciliu sau controlul judiciar, însă nu a avut succes, cerera fiind respinsă de instanţă. „ În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 223 alin.2 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ privind pe inculpatul M. Petru Gică, şi dispune arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începînd cu data de 17.06.2019 pînă la data de 16.07.2019 inclusiv, luînd act că inculpatul este cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 2618/P/2019 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvîrşirea infracţiunii de tentativă la tîlhărie calificată, prevăzută de art. 32 alin. (1) Cod penal raportat la art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. f) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod penal, respingînd ca nefondată solicitarea formulată de avocatul inculpatului de a se lua faţă de acesta măsura preventivă a arestului la domiciliu sau măsura preventivă a controlului judiciar“, conform instanţei. Imediat după pronunţare bărbatul a contestat decizia, iar o hotărîre definitivă va fi dată de Tribunalul Neamţ. Totul s-a întîmplat după ce oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au identificat şi reţinut un bărbat de 30 de ani, din Cîndeşti, sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la tîlhărie calificată. Pe 16 iunie, acesta ar fi pătruns, fără drept, în locuinţa unui consătean de 80 de ani, unde i-ar fi solicitat o sumă de bani şi întrucît acesta a refuzat, l-ar fi lovit cu palmele în zona feţei. În urma leziunilor suferite, victima a fost preluată şi transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Citește știrea

Trending