Publicitate

Printr-o hotărîre a Consiliului Local Roman, la nivelul oraşului a fost creat, în această primăvară, un Consiliu al Seniorilor, for menit să sprijine activitatea administraţiei publice locale şi să valorifice potenţialul comunităţii în vederea continuării dezvoltării ei. Primăria Roman îi invită pe cetăţeni să aplice pentru înscrierea în Consiliul Seniorilor. „Pentru a face parte din acest organism consultativ, doritorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie din Roman şi să aibă vîrsta de minim 55 de ani, să fie caracterizaţi de spirit civic, să se bucure de respect în comunitatea locală, să dispună de timp liber care să le permită participarea la diverse activităţi cetăţeneşti şi de voluntariat, precum şi să dispună de pregătirea profesională necesară pentru a face parte din Consiliul Seniorilor. Aderarea membrilor se face prin candidatură voluntară, formularul de înscriere trebuind să fie însoţit de un CV. Documentele pot fi depuse pînă la data de 31 mai 2018, la Biroul Control, Strategii şi Marketing Instituţional – Camera 59, etaj II – Primăria Roman. Formularul de înscriere poate fi descărcat şi de pe site-ul administraţiei publice locale.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.