Publicitate

Apreciază postarea

■ din el fac parte Magdalena Avădanei, Dan Arvătescu, Mircea Beloiu, Gheorghe Braşoveanu, Boris Cepalis, Elena Cojocaru, Angelica Tăbăcaru, Ion Măzăreanu, Constantin Roman, Nicolaie Stanciu şi Vasile Tudorachi

Sediul Palatului Administrativ Roman a găzduit marţi, 12 iunie, prima şedinţă de constituire a Consiliului Seniorilor, organism înfiinţat cu rolul de a sprijini activitatea administraţiei publice locale. Aderarea membrilor la Consiliul Seniorilor s-a făcut prin candidatura voluntară, selecţia realizîndu-se pe baza documentelor înaintate (formularul de înscriere, însoţit de CV) şi a experienţei profesionale puse în slujba comunităţii, cu respectarea regulamentului de constituire a acestui for, dezbătut şi aprobat în CL. „Doresc să vă mulţumesc şi să vă felicit pentru implicare! A conduce un oraş nu presupune doar munca administrativă şi proiectele specialiştilor, e nevoie întotdeauna şi de o privire din exterior, a societăţii, a oamenilor cu experienţă, care pot îmbunătăţi viziunea echipei mele. Sînt un om al dialogului şi încă de la începutul carierei în administraţie am ales calea comunicării, a consultărilor şi a dezbaterilor constructive, indiferent că a fost vorba de decizii asupra bugetului sau a oportunităţilor de a crea noi proiecte de dezvoltare. Sînt sigur că aşa cum avem o opinie venită din partea tinerei generaţii, reprezentată la nivelul comunităţii de Consiliul Consultativ al Tinerilor, avem în mod cert nevoie şi de viziunea dumneavoastră, bazată pe expertiza şi experienţa obţinute de-a lungul anilor. Cred că împreună vom putea genera idei şi proiecte care să ajute la dezvoltarea Romanului“, a precizat, la începutul şedinţei, primarul Lucian Micu. Din Consiliul Seniorilor fac parte următorii: Magdalena Avădanei, Dan Arvătescu, Mircea Beloiu, Gheorghe Braşoveanu, Boris Cepalis, Elena Cojocaru, Angelica Tăbăcaru, Ion Măzăreanu, Constantin Roman, Nicolaie Stanciu şi Vasile Tudorachi. Prima şedinţă a Consiliului Seniorilor a avut ca scop desemnarea preşedintelui, vicepreşedintelui şi secretarului organismului, în urma votului deschis stabilindu-se ca aceste funcţii să fie ocupate de Dan Dimitriu, Constantin Roman şi Angelica Tăbăcariu. Consiliul Seniorilor îşi desfăşoară activitatea în baza prevederilor unei hotărîri de consiliu local, recent adoptată. Organismul consultativ are următoarele obiective: stabilirea priorităţilor în rezolvarea celor mai importante probleme ale locuitorilor; furnizarea de soluţii care pot conduce la realizarea unor proiecte de dezvoltare a municipiului şi adoptarea unor măsuri vizînd îmbunătăţirea vieţii romaşcanilor şi promovarea de iniţiative care să fie cuprinse în propunerile de acte normative ale autorităţii publice locale. De asemenea, forul se va mai îngriji de urmărirea modului cum sînt implementate iniţiativele şi cum sînt aplicate la nivel local.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.