Contactează-ne

Actualitate

Concursul Naţional de Proză Sadoveanu, se fac înscrieri

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ manifestarea ajunsă la a IX-a ediţie este organizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi ■ înscrierile se fac pînă pe data de 12 octombrie ■ concursul se adresează autorilor români de orice vîrstă, din ţară şi din străinătate, care nu au debutat editorial ■

Înscrierile la ediţia a IX-a a Concursului Naţional de Proză Mihail Sadoveanu au început, după cum anunţă Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, organizatorul manifestării. Întrecerea literară se adresează autorilor români de orice vârstă, din ţară şi din afara graniţelor, care nu au debutat editorial. Cei care doresc să participe la ediţia din acest an trebuie să trimită, pînă la data de 12 octombrie 2018, un exemplar din una-trei lucrări în proză, inclusiv fragmente de roman, de pînă la 15 pagini fiecare. Organizatorul a stabilit că lucrările trebuie redactate în format electronic, cu font Times New Roman, mărime 13, interlinie 1 şi printate în format A4. Ele mai trebuie semnate cu un motto şi trimise sau depuse la secretariatul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaţi (adresa: Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, strada Vasile Pogor nr. 4, cod poştal 700110, Iaşi, cu menţiunea Pentru Concursul Naţional de Proză Mihail Sadoveanu). Lucrările unde vor fi înregistrate şi păstrate pînă la încheierea perioadei de expediere la secretariatul muzeului ieşean. În coletul poştal trebuie introdus şi un plic închis (avînd acelaşi motto) care va conţine numele şi prenumele autorului, un curriculum vitae de prezentare şi date de contact (număr de telefon, e-mail). Juriul competiţiei va fi compus din cel puţin trei membri, va fi stabilit de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi şi va fi format din membri ai Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi. În urma corectării textelor, se vor acorda Marele Premiu Mihail Sadoveanu, premiile I, II, III şi trei menţiuni, iar cîştigătorii vor fi numiţi membri onorifici ai Salonului de Literatură Junimea. Premierea se va face pe data de 3 noiembrie, la Muzeul Mihail Sadoveanu din zona Copou, în ziua a doua a programului cultural Zilele Mihail Sadoveanu.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

ATENȚIE: Restricționări ale circulaţiei rutiere în municipiul Piatra-Neamț în perioada următoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

În urma solicitării făcute de SC Drupo Neamț SA pentru a putea desfăşura lucrări pentru dezafectarea rețelei electrice aeriene fir contact troleibuze, se va restricționa circulaţia vehiculelor în perioada 23.10.2020 – 18.12.2020 , în intervalul orar 18:00 – 06:00, alternativ pe tronsoane, pe următoarele străzi: Bd. G-ral. N. Dăscălescu, Bd.Traian, Str. Orhei, Str. Mihai Viteazu, Str.Dărmănești, Str.1 Decembrie 1918, Bd. Decebal, Piața M. Kogălniceanu, Bd. Republicii Str. Petru Movilă, Str. Bistriței, Bd. 9 Mai și Piața Gării.

Asigurarea semnalizării rutiere se va face de SC Drupo Neamț SA, iar urmărirea restricționării circulaţiei se face de Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra-Neamţ şi Poliţia Locală.

Citește știrea

Actualitate

Spitalul de la Leţcani, o “ruină” de peste 13 milioane de euro?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Altă ştire tristă: “Zeci de persoane confirmate cu virusul SARS- COV-2 și internate în spitalul mobil de la Lețcani îndură frigul în interiorul containerelor medicale. În cursul zilei de 20 octombrie 2020, în containere s-a înregistrat o temperatură de numai 13 grade Celsius și bolnavii au tremurat de frig. Maricel Popa, fostul președinte al Consiliului Județean Iași, a achiziționat un spital din bani publici cu mari probleme: stațiile de oxigen nu funcționează, instalațiile de climatizare scot un zgomot asurzitor, iar echipamentele par a fi la mâna a doua”. Sursa: www.bzi.ro

Aşadar, după amânări şi amânări, după festivisme greţoase şi mincinoase făcute doar pentru voturi, după cheltuirea a 3,3 milioane de euro din banii nemţenilor, cu ce ne-am ales: cu un spital cu multe probleme, în care amărâţii internaţi cu COVID-19 tremură de frig la orice pană de curent.

Cât despre Secţia ATI, aia extrem de importantă, acolo unde s-ar fi putut salva vieţi ale pacienţilor cu forme grave, lucrurile stau aşa din informaţiile apărute în spaţiul public: ni s-au promis şi am plătit pentru peste 100 de paturi, DSP a avizat 48 de paturi, dar s-a ajuns la doar 24 de paturi pentru că nu funcţionează staţiile de oxigen.

De ce nu funcţionează? Pentru că nu s-a ocupat nimeni de întreţinerea lor în stare de funcţionare. Normal, toţi erau ocupaţi să taie panglici, să se pozeze din toate poziţiile şi să se milogească după voturi.

Penibil? Nu. Normal. De ce normal? Pentru că asta merităm. Lipsa noastră de reacţie ce ne caracterizează încă din anii de dinainte de pandemie, lipsa de coloană vertebrală şi lipsa curajului de a lua atitudine, faptul că am ridicat pupatul în fund al şefilor politici la rang de artă naţională ne-au dat şi ne dau clasa politică pe care o merităm: una plină de lepre şi de ciumaţi, de toate culorile, care ne cheltuie banul public pe spitale în care nu merg staţiile de oxigen, instalaţia de climatizare te asurzeşte când merge şi te transformă în stană de piatră când nu merge. Asta am votat, asta avem şi acum putem muri mulţumiţi că e doar din vina noastră.

Ştiţi ce e şi mai ironic? Că tot din banii noştri şi-au plătit politicienii pozele făcute triumfalist în faţa unui spital care a costat milioane de euro, dar se dovedeşte a fi, iată, o ruină. Am plătit tot, de la cap la coadă, şi apoi i-am şi votat.

Pe final, întreb şi eu public pe “ai mei” politicieni din Neamţ: în “frigiderul” de la Leţcani, la ora aceasta, e vreun nemţean internat? Că 3,3 milioane de euro au dat nemţenii.

Citește știrea

Actualitate

COVID -19: Piatra Neamţ a trecut de pragul de 3 la mie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Bicaz rata de incidenţă este de 3,6, la Girov de 3,7 ■ Taşca şi Tarcău, localităţile carantinate, au o rată de 3,24, respectiv 8,10 ■

Piatra Neamţ a trecut de rata de incidenţă de 3 cazuri de îmbolnăviri de COVID 19 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, fiind raportată joi, 22 octombrie o rată de 3,14, cu 436 de cazuri confirmate în ultimele 14 zile, dintre care 80 în spitale şi 356 cazuri comunitare. În localităţile carantinate din Neamţ, Taşca şi Tarcău, rata de incidenţă este de 8,10, respectiv 3,24. Alte localităţi cu rată peste 3 sunt Bicaz, cu 3,6 şi Girov, cu 3,7. Conform reglementărilor în vigoare, în maxim 48 de ore de la raportarea depăşirii indicilor, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni şi va decide ce noi măsuri trebuie aplicate.

Citește știrea

Trending