Contactează-ne

Actualitate

Comunitari, mizerie, camere video…

Știe publicată cu

în data de

■ „Nu ştiu dacă dintre dumneavoastră aţi fost puşi în situaţia să mergeţi la serviciu în grupuri de cîte 10 persoane, cu cîte o bîtă în mînă“, a afirmat omul de afaceri Toader Popa, referindu-se la hoardele de maidanezi din zona E-ON

Una din firmele care a ridicat cele mai multe probleme la întîlnirea organizată de Primăria Roman cu mediul de afaceri a fost Mega Fashion al cărei patron este omul de afaceri Toader Popa. „Trebuie să facem în aşa fel ca lucrurile să meargă mai uşor în acest oraş, pentru că de asta trăim într-o comunitate locală. Atunci cînd apare vreo problemă în zona unei firme e vorba, de fapt, de o problemă a comunităţii locale. Eu am firma amplasată în zona E-ON, o zonă în care funcţionează cel puţin încă şase firme. Am mari probleme în ceea ce priveşte cîinii maidanezi. Vin domnii de la Locato, îşi fac treaba, îi adună şi a doua zi izvorăsc alţii, ca din pămînt. Numai zilele astea am numărat vreo 15. Trebuie cumva rezolvată treaba. Cînd tranchilizezi un cîine se duce într-o curte în care nu se mai poate intra pentru că e proprietate privată. Avem poliţie comunitară, avem poliţie naţională, avem şi mascaţi… E o problemă căreia trebuie să-i găsim o rezolvare pentru că nu se poate perpetua la nesfîrşit. Nu ştiu dacă dintre dumneavoastră, oamenii care aveţi afaceri în Roman aţi fost puşi în situaţia să mergeţi la serviciu în grupuri de cîte 10 persoane, cu cîte o bîtă în mînă“, a spus omul de afaceri. La această întrebare nu i s-a mai răspuns însă, pentru că între timp au intervenit alte chestiuni în discuţie. Una dintre acestea a vizat transportul public cu microbuze. Omul de afaceri s-a socotit îndreptăţit să solicite şi subvenţionarea unui procent de 70 % din valoarea abonamentelor pentru salariaţii firmelor care plătesc şi ele taxe şi impozite, din care se îndestulează bugetul local. Primarul Lucian Micu i-a explicat că, deocamdată, problema nu poate fi rezolvată, pentru că prin hotărîre de consiliu local au fost identificate doar anumite sume, dar a promis că în măsura în care se vor găsi resurse se va reveni asupra acestei hotărîri. Şi răspunsul la necesitatea construirii unei staţii de microbuz în aceeaşi zonă s-a pierdut printre alte discuţii. În schimb problema camerelor de luat vederi şi a îndesirii patrulelor de circulaţie în zonele de risc, chestiune ridicată de acelaşi om de afaceri, care a vorbit de zona E-ON şi de altele din oraş, unde se circulă cu strîngere de inimă, din motive lesne de înţeles, a primit un răpuns, care nu se ştie cît de mulţumitor a fost. I s-a adus la cunoştinţă că anul acesta sînt prinşi în buget bani pentru montarea a 10 camere de luat vederi, din care şapte la cimitir, toate prevăzute cu o capacitate mai ridicată de stocare a imaginilor. În schimb, a fost înştiinţat că doleanţa sa de a avea acces la imaginile stocate nu poate fi realizată decît în condiţiile în care aceste imagini sînt solicitate de organele implicate într-o anchetă penală. Problema circulaţiei e de competenţa Poliţiei rutiere. Cît despre chestiunea modului necivilizat în care arată străzile din zona E-ON, cu gunoaie pe trotuare, în curţi şi în mijlocul străzii, va putea fi rezolvată odată ce firma Rossal îşi va intra în atribuţii, după ce a cîştigat gestiunea managementului gunoiului.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Tragedii pe şosele

Știe publicată cu

în data de

■ un tînăr de 28 de ani a murit după ce a provocat un accident pe E85 ■ în aceeaşi zi, trupul fără viaţă al unui bărbat a fost găsit pe marginea unui drum ■ poliţiştii au constatat că era vorba de victima unui accident rutier ■

Un tînăr de 28 de ani a decedat în spital, miercuri, 22 mai, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în aceeaşi zi pe E85, în localitatea Horia. Conform informaţiilor oferite de poliţişti, tînărul ar fi pătruns la un moment dat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 30 de ani, din Roman. Deşi a fost transportat la spital, tînărul, originar din Iaşi, a decedat în urma leziunilor suferite, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. „Din cercetările efectuate de poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Roman, a reieşit că un tînăr de 28 de ani, din Iaşi, a condus un autoturism pe DN 2 E 85, iar în localitatea Horia, pe fondul neatenţiei, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 30 de ani, din Roman. Din impact a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto, care au fost preluaţi şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, în urma leziunilor suferite, tînărul a decedat. Pînă în acest moment nu a fost posibilă testarea alcoolscopică a conducătorilor auto. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă“, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ. În alt caz petrecut în Neamţ, un cadavru descoperit pe marginea drumului în localitatea Plăieşu, comuna Timişeşti, a făcut ca circulaţia să fie întreruptă pe un sens. S-a întîmplat în dimineaţa zilei de miercuri, 22 mai, cînd cei care au trecut prin zonă au văzut pe marginea carosabilului un om. Pentru că părea a fi decedat, a fost făcut un apel la 112. Imediat la faţa locului au venit oamenii legii din cadrul IPJ Neamţ care au constatat că pentru victimă nu se putea face nimic, fiind decedată. Cercetarea iniţială la faţa locului a condus la concluzia că bărbatul a murit în urma unui accident rutier, în apropiere existînd urme de frînare, dar şi cioburi de sticlă, semn că maşina implicată în accident a fost avariată în urma impactului. Se pare că victimă ar fi un bărbat în vîrstă de 47 de ani, din localitatea Timişeşti. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului. Specialiştii ar putea aduce ceva lumină şi în modul de producere a evenimentului, dinamica şi forţa loviturilor care au condus la uciderea omului. Pînă la finalizarea măsurătorilor, la locul tragicului accident circulaţia a fost întreruptă pe DN 15B, km 57 plus 500, iar traficul a fost blocat pe sensul de mers Tîrgu Neamţ – Cristeşti. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvîrşirea infracţiunii de ucidere din culpă, cercetarea putînd fi extinsă şi pentru acuze de părăsirea locului accidentului. Oamenii legii fac cercetări pentru depistarea autovehiculului, dar şi a şoferului implicat în accident, acesta putînd fi acuzat de mai multe infracţiuni la regimul rutier. (C. FILIP, G. MUNTEANU)

Citește știrea

Actualitate

Primarul, profesor la Ora de administraţie publică

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ Lucian Micu le-a vorbit elevilor de la Colegiul Naţional Roman- Vodă despre atribuţiile şi resonsabilităţile autorităţilor publice locale

Tinerii din liceele romaşcane l-au invitat pe primarul Lucian Ovidiu Micu, să le predea o lecţie în proiectul Ora de administraţie publică. Marţi, 21 mai, edilul şef le-a vorbit liceenilor despre principalele atribuţii şi responsabilităţi ale autorităţilor publice locale. În proiect sînt vizaţi ca grup ţintă 450 de elevi de la toate unităţile liceale din oraş, care manifestă dorinţa de a se implica activ în viaţa comunităţii locale, de aşa manieră încît generaţia aflată acum pe băncile şcolii să se implice activ în Viaţa Cetăţii, prin demararea a cît mai multe proiecte pentru oraş şi generaţia tînără. „Nu de puţine ori, am întîlnit cazuri în care cetăţenii, indiferent de gradul de educaţie, nu cunosc noţiuni elementare despre rolul Primăriei şi al Consiliului Local, care sînt atribuţiile primarului, responsabilităţile sale, dar şi felul în care taxele plătite de cetăţeni pot fi cheltuite în interesul oamenilor. Pentru a înţelege corect modul cum funcţionează o comunitate, este necesar ca, încă de tineri, să ştim informaţii generale despre administraţie, astfel încît să putem noi, cetăţenii, să cerem corect şi clar maximizarea eforturilor pentru dezvoltarea unei localităţi. Nu îmi propun să predau o lecţie tehnică de administraţie, ci vreau să-i încurajez pe tineri să-şi dezvolte curiozitatea pe acest domeniu şi, de ce nu, să-i încurajez pe cei care vor dori să se îndrepte spre studii de specialitate. Cred că este un exerciţiu util, atît pentru tinerii pe care-i văd din ce în ce mai activi şi implicaţi în viaţa oraşului, dar şi pentru mine, ca şef al administraţiei locale, pentru că am prilejul de a avea un feedback direct de la generaţia nouă, una care nu se teme să spună direct care sînt minusurile unei administraţii sau cum vede îmbunţăţirea. Voi merge în toate cele şapte licee din oraş, iar din toamnă, în funcţie de sugestiile primite de la liceeni, vom îmbuntăţi proiectul, pentru a fi şi mai accesibil şi mai interesant, dar mai ales aplicat“, a declarat primarul Lucian Micu. Proiectul este derulat cu sprijinul ONG-ului Kult Hub, iar la ora ce se întinde pe durata a 50 de minute, poate participa orice elev din unitatea de învăţămînt respectivă, existînd o sesiune de întrebări şi răspunsuri de ambele părţi. A fost prezentat participanţilor la prima lecţie de admnistraţie publică şi un clip video care descrie cîteva din particularităţile administraţiei publice romaşcane. Prima parte a acestui proiect se va derula pînă pe 15 iunie, urmînd ca, la începutul anului şcolar 2019-2020, să fie reluat şi actualizat, în funcţie de cerinţele participanţilor. Pe lîngă sesiunile generale de informare, proiectul prevede şi cîteva întîlniri specializate pe subdomenii din administraţie, la care vor lua parte şi alţi specialişti în varii domenii, printre aceştia aflîndu-se şi judecătorul Cristi Danileţ, care va fi prezent la Roman pe 10 iunie.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: 155 de elevi n-au „servit“ evaluarea la clasa a VI-a

Știe publicată cu

în data de

Autor

Miercuri, 22 mai, a avut loc evaluarea competenţelor din aria curriculară Limbă şi comunicare, la clasa a VI-a. Dintre cei 3752 de elevi înscrişi la evaluare, au participat 3597 de elevi, 155 de elevi fiind absenţi. „Instrumentele de evaluare: testele, baremele de corectare şi fişele de evaluare au fost elaborate de Centrul Naţional de Examinare şi Evaluare. Testele administrate elevilor au fost în concordanţă cu programele şcolare în vigoare, avînd un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale. Administratorul de test pentru clasa a VI-a este un cadru didactic care nu predă la clasa respectivă, asistat de un al doilea cadru didactic, care, de asemenea, nu are ore la clasa respectivă. Durata alocată rezolvării testului a fost de 60 de minute.Testele sînt evaluate, în cadrul unităţii de învăţămînt, de echipe formate din două cadre didactice, unul cu specialitatea limba şi literatura română şi celălalt cu specialitatea limba modernă. Evaluarea se face cu respectarea strictă a baremului. Rezultatele individuale obţinute la Evaluarea Naţională nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei“, se precizează în comunicatul de presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ. Testele vor fi valorificate la nivelul unităţii de învăţămînt prin: informarea elevilor, a părinţilor sau reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate, prin analiza rezultatelor la nivelul catedrelor şi comisiilor metodice. Acolo unde este cazul se vor întocmi planuri individualizate de învăţare. Joi, 23 mai, este programată evaluarea competenţelor din aria curriculară Matematică şi ştiinţe ale naturii.

Citește știrea

Trending