Publicitate

■ cei care nu fac contracte noi cu Rossal vor plăti mai mult ■ edilii cer vigilenţă şi faţă de cei care fură materiale reciclabile din containere ■

Locuitorii Romanului şi reprezentanţii societăţilor comerciale care îşi desfăşoară activitatea în zonă sînt sfătuiţi să încheie contracte de salubritate noi sau acte adiţionale la cele vechi, cu operatorul şi, mai ales, să colecteze selectiv deşeurile. Aceasta, în condiţiile în care, de la 1 iulie, a devenit operaţional proiectul european Sistem de management integrat al deşeurilor, coordonat de Consiliul Judeţean Neamţ, astfel încît, pînă la data de 15 iulie, fiecare cetăţean trebuie să aibă contract valabil cu operatorul de salubritate care a cîştigat licitaţia – Rossal Roman. Pentru cetăţenii care locuiesc la bloc, contractele vor fi încheiate de către asociaţiile de proprietari, în timp ce locuitorii de la case şi agenţii economici trebuie să încheie contracte individuale cu operatorul de salubritate. Noile tarife stabilite prin licitaţie pentru colectarea gunoiului sînt de 6.83 de lei (TVA inclus) pe lună pentru persoanele fizice şi de cotă parte (funcţie de activitate şi suprafaţă) din 409.36 lei/tonă (TVA inclus) pe lună pentru persoanele juridice. Agenţii economici care au magazine la parterul blocurilor nu vor mai plăti gunoiul la asociaţiile de proprietari, ci vor trebui să aibă contract direct cu operatorul. De precizat că toate persoanele fizice şi cele juridice care refuză să încheie contract cu Rossal vor avea de achitat o taxă specială la primărie, mai mare, care va ajunge ulterior tot la operatorul de salubritate. Taxa pentru cei care nu vor să încheie contract cu operatorul este de 15 lei pe lună de persoană pentru utilizatorii persoane fizice asociate, de 20 de lei de persoană pe lună pentru cei care locuiesc la case şi de 500 de lei pe tonă pentru agenţii economici. Platformele au fost dotate cu europubele, de culori diferite: galben – pentru metale şi plastic, albastru – pentru hîrtie şi carton, verde – pentru sticlă. „În acest an, municipiul Roman trebuie să atingă un grad de colectare selectivă de 40%, aşadar vă recomandăm să puneţi separat deşeurile, să le spuneţi şi cunoştinţelor despre această obligativitate, astfel încît să nu fim amendaţi de Uniunea Europeană pentru poluarea mediului. Sunaţi la numărul gratuit 0233.984 de fiecare dată cînd observaţi persoane care caută prin tomberoane sau fură materialele reciclabile! Încheiaţi contract de salubritate cu operatorul şi colectaţi selectiv deşeurile!“, a declarat primarul Lucian Micu. Aceleaşi prevederi sînt aplicate şi în mediul rural, primăriile făcînd o campanie de mediatizare, în prezent, pentru conştientizarea populaţiei. „Pînă la 15 iulie, fiecare cetăţean din comuna Cordun trebuie să aibă contract cu operatorul care a cîştigat licitaţia. Persoanele fizice şi cele juridice care refuză să încheie contract cu Rossal vor avea de achitat o taxă specială la primărie, taxă mai mare, care va ajunge ulterior tot la operatorul de salubritate. În acest an şi comuna Cordun trebuie să atingă un grad de colectare selectivă de 40%, aşadar vă recomandăm să puneţi separat deşeurile, să le spuneţi şi cunoştinţelor despre această obligativitate, astfel încît să nu fim amendaţi de Uniunea Europeană pentru poluarea mediului. Sunaţi la numărul 0233/748.196 de fiecare dată cînd observaţi persoane care caută prin tomberoane sau fură materialele reciclabile“, au anunţat reprezentanţii Primăriei Cordun.

Comentarii Facebook
loading...

2 COMENTARII

  1. Important este sa fie asigurate si tomberoanele necesare colectarii selective a deseurilor, respectiv pubele de dimensiuni mari: http://www.cosuri-pubele.ro/pubela-240l.html, astfel incat sa putem arunca in mod civilizat resturile fara sa cada pe jos. Un alt aspect importat este si modul in care se arunca in masina de gunoi aceste tomberoane; separat sau impreuna cu resturile care nu se pot recicla, pentru ca atunci am colectat selectiv degeaba.

  2. Firma Rossal sa rezolve in primul rand calitatea activitatii sale ,intrucat in zona Roman blocul35 str. Roman Musat deseori pubelele sant supraincarcate si deseurile se depoziteaza pe jos imprastiindu se in tot orasul Urmariti domnilor acest aspect si nu dati vina numai pe locuitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.