Publicitate

■ pînă astăzi la ora 22 aproape toată ţara este sub avertizare de viforniţă şi ninsori viscolite ■ aceste fenomene vor avea loc în zonele montane ■ din week-end, se încălzeşte considerabil ■

Cu o săptămînă înainte de finalul lui Brumărel vremea schimbă foaia, iar de la condiţiile primăvăratice şi valori termice peste media perioadei, intrăm direct sub o avertizare cod galben de vreme severă. Avertizarea vizează mai toată ţara, cu excepţia cîtorva judeţe din vestul ţării, unde codul este portocaliu. Meteorologii anunţă intensificări ale vîntului şi ninsori viscolite în zona montană din judeţul Neamţ, avertizarea fiind valabilă 24 de ore, de ieri, 23 octombrie, de la ora 22, pînă astăzi, 24 octombrie, la ora 22. „La munte, îndeosebi la peste 1.500 m altitudine, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vîntul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada şi reducînd vizibilitatea. La peste 1.800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită. Astfel de fenomene se vor semnala în noaptea de marţi spre miercuri (23/24 octombrie) mai ales în Carpaţii Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În restul teritoriului sînt anunţate precipitaţii sub formă de ploaie. Va fi un episod scurt de vreme rea, pentru că din week-end condiţiile meteo se îndreaptă din nou şi va fi timp bun cel puţin pînă în primele zile ale lunii noiembrie. Cel puţin aşa rezultă din estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 22 octombrie – 4 noiembrie, pentru Moldova. „Pînă în data de 25 octombrie, maximele termice vor fi în scădere de la valori, în medie, de 14…15 grade, la medii în jurul a 10 grade. Apoi, vremea va intra într-un proces de încălzire pînă la sfîrşitul primei săptămîni, cînd media regională a maximelor va fi de 20…21 de grade. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile diurne vor fi din nou în scădere treptată spre medii de 14…15 grade. Mimimele termice, cu uşoare variaţii, vor fi în scădere pînă la mijlocul primei săptămîni, de la medii de 5…7 grade, la valori în jurul a 2 grade, iar pînă în data de 29 octombrie vor creşte din nou pînă la valori, în medie, de 8…9 grade. În a doua săptămînă, temperaturile nocturne vor fi în scădere treptată spre medii regionale în jurul a 6 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în jurul datei de 24 octombrie şi în zilele de 30 şi 31 octombrie“, conform ANM. Sînt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sînt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor. Astăzi, 24 octombrie va fi ceva mai rece, cu o maximă de 11 grade şi o minimă la limita îngheţului, de 2 grade şi cam la fel va fi şi joi, nu mai mult de 10 grade ziua şi cam 5 grade noaptea. De vineri se mai încălzeşte, revine soarele şi vor fi 15 grade. Dacă prognoza se adevereşte, în week-end vor fi peste 20 de grade.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.