La Liceul Mihail Sadoveanu Borca a sunat din nou clopoţelul. De
astă dată, pentru absolvenţii lui ’69, acei „frumoşi nebuni ai marilor
izbînzi“, ce-şi făcuseră în urmă cu 50 de ani plecarea în viaţă, de-
acolo, dintre munţi, purtînd la butonieră optimismul şi bucuria
tinereţii. Întîlnirea de sîmbătă, 1 iunie văleat 2019, a fost deosebit
de impresionantă, dat fiind că după jumătate de secol de absenţă
motivată, pe motiv de probleme ale vieţii ca oameni maturi, această
promoţie a retrăit pentru o clipă vremea adolescenţei şi a primei
tinereţi. S-a strigat catalogul, fost document al emoţiilor, s-a făcut
prezenţa de către nimeni altul decît fostul diriginte al clasei de
umană, Mircea Afloarei, şi-a prezentat fiecare cu modestie frînturi
din realizările vieţii, s-a glumit, s-au depănat amintiri şi s-a păstrat
un moment de reculegere în memoria celor plecaţi, profesori ori
foşti elevi, spre o altă lume. Deşi anii îşi puseseră cu dărnicie
amprenta pe chipul fiecăruia dintre foştii liceeni, o dată cu primul
pas în incinta şcolii, privirea unei întregi generaţii avea să se
regăsească în lumina ochilor lor aidoma perioadei demult apuse,
aceea a adolescenţei. Am putut descoperi cu uşurinţă acele stări de
smerenie, respect, blîndeţe, ordine, delicateţe, dar şi de optimism,
curiozitate şi neastîmpăr creator, specifice statutului lor de foşti
munteni sadea. Şi totuşi, preaplinul unei astfel de întîlniri avea să fie
ştirbit de absenţa foştilor profesori, care, în cel mai fericit caz din
motive de sănătate, n-au putut da curs invitaţiei. Au fost prezenţi
însă actualul director al instituţiei de învăţămînt, Vasile Amariei,
dirigintele clasei de umană, Mircea Afloarei, şi primarul comunei
Borca, Ovidiu Niţă, oameni pe chipul cărora s-a păstrat încă
vigoarea munteanului şi care cu greu şi-au putut ascunde emoţiile
reîntîlnirii pentru cîteva ceasuri, cu foştii elevi ai liceului încărcaţi de
amintirile tinereţii din urmă cu jumătate de secol. S-au trăit cu
prilejul acestei întîlniri, atît de către gazde, cît şi de către foştii elevi,
astăzi pensionari, momente deosebit de emoţionante.

„O parte
dintre foştii noştri colegi nu mai există sau sînt bolnavi şi n-au putut
răspunde invitaţiei noastre. Din acest punct de vedere trăim
momente de tristeţe, dar asta este viaţa. Alături de ei am trăit toate
acele evenimente cu bune cu rele, ne-am format alături de ei şi,
zicem astăzi, după aproape o viaţă, că noi, copiii de atunci, am fost
o generaţie bună“, avea să se spună cu nostalgie şi lacrima tristeţii
în privire de către unii. „Am reuşit, mai apoi, să devenim specialişti
în toate domeniile în care am activat, aproape toţi am urmat cursuri
superioare, am avut funcţii de conducere, am făcut şi crescut la
rîndul nostru pe copiii noştri, ce acum sînt oameni realizaţi la rîndu-
le, fapt cu care ne mîndrim“, aveau să afirme alţii. Vorbe frumos
meşteşugite au prezentat o parte dintre foştii elevi precum Vasile
Răşchitor, de altfel unul dintre iniţiatorii evenimentului aniversar,
Gheorghe Cioată, unul dintre organizatori, Elena Tănase, la fel de
veselă ca în anii de liceu, Viorica Curcă pentru care timpul a fost un
bun prieten nebrăzdînd riduri pe chipul său şi lista ar putea
continua, toţi reuşind să-şi sintetizeze gîndurile în adevărate esenţe,
pe tema vieţii. Şi întreaga atmosferă a unei după-amiezi de sîmbătă
avea să ne ducă cu gîndul la unele versuri soresciene, care
parafrazînd sună cam aşa „Liceul din Borca n-a existat/ A existat
doar o vale frumoasă, unde Bistriţa alerga mereu grăbită la întîlnirea
cu dragostea ei, Ceahlăul…/ Şi-au mai existat şi nişte tineri,
Doamne, ce tineri!/ Care-şi uneau gîndurile şi iluziile înalte, mai
înalte ca munţii Stînişoarei,/ Ce învăţau să gîngurească cititul
numelor, şi istoria, şi latina, şi logosul din buchea cărţii, ori să
descopere viaţa…“. Şi o parte dintre aceşti tineri s-au aflat sîmbătă
la Borca. Întîlnirea foştilor absolvenţi de acum 50 de ani, s-a
încheiat, precum îi datul unor astfel de petreceri, printr-o masă
comună într-una din pensiunile locului. La despărţire, toţi cei
prezenţi si-au promis o nouă revedere, ce va fi stabilită ulterior. Şi
fiindcă am vorbit de Borca, acel loc miraculos, care a dat
contemporaneităţii o pleiadă întreagă de poeţi, avîndu-l în frunte pe
Aurel Dumitraşcu, este bine de consemnat momentul în care unul
dintre participanţii la întîlnire a cerut sfios acceptul publicului de a
citi un poem, creaţie proprie, închinat poetului Dumitraşcu, moment
care ne-a dus pentru o clipă cu gîndul la ceruri, locul de retragere în
eternitate a artistului.