■ la eveniment au fost prezenţi actualul director al instituţiei, Vasile Amariei, dirigintele clasei de umană, Mircea Afloarei, şi primarul comunei Borca, Ovidiu Niţă ■ unul dintre participanţii la întîlnire a citit un poem, creaţie proprie, închinat poetului Aurel Dumitraşcu ■

La Liceul Mihail Sadoveanu Borca a sunat din nou clopoţelul. De astă dată, pentru absolvenţii lui ’69, acei „frumoşi nebuni ai marilor izbînzi“, ce-şi făcuseră în urmă cu 50 de ani plecarea în viaţă, de- acolo, dintre munţi, purtînd la butonieră optimismul şi bucuria tinereţii. Întîlnirea de sîmbătă, 1 iunie văleat 2019, a fost deosebit de impresionantă, dat fiind că după jumătate de secol de absenţă motivată, pe motiv de probleme ale vieţii ca oameni maturi, această promoţie a retrăit pentru o clipă vremea adolescenţei şi a primei tinereţi. S-a strigat catalogul, fost document al emoţiilor, s-a făcut prezenţa de către nimeni altul decît fostul diriginte al clasei de umană, Mircea Afloarei, şi-a prezentat fiecare cu modestie frînturi din realizările vieţii, s-a glumit, s-au depănat amintiri şi s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celor plecaţi, profesori ori foşti elevi, spre o altă lume. Deşi anii îşi puseseră cu dărnicie amprenta pe chipul fiecăruia dintre foştii liceeni, o dată cu primul pas în incinta şcolii, privirea unei întregi generaţii avea să se regăsească în lumina ochilor lor aidoma perioadei demult apuse, aceea a adolescenţei. Am putut descoperi cu uşurinţă acele stări de smerenie, respect, blîndeţe, ordine, delicateţe, dar şi de optimism, curiozitate şi neastîmpăr creator, specifice statutului lor de foşti munteni sadea. Şi totuşi, preaplinul unei astfel de întîlniri avea să fie ştirbit de absenţa foştilor profesori, care, în cel mai fericit caz din motive de sănătate, n-au putut da curs invitaţiei. Au fost prezenţi însă actualul director al instituţiei de învăţămînt, Vasile Amariei, dirigintele clasei de umană, Mircea Afloarei, şi primarul comunei Borca, Ovidiu Niţă, oameni pe chipul cărora s-a păstrat încă vigoarea munteanului şi care cu greu şi-au putut ascunde emoţiile reîntîlnirii pentru cîteva ceasuri, cu foştii elevi ai liceului încărcaţi de amintirile tinereţii din urmă cu jumătate de secol. S-au trăit cu prilejul acestei întîlniri, atît de către gazde, cît şi de către foştii elevi, astăzi pensionari, momente deosebit de emoţionante.

„O parte dintre foştii noştri colegi nu mai există sau sînt bolnavi şi n-au putut răspunde invitaţiei noastre. Din acest punct de vedere trăim momente de tristeţe, dar asta este viaţa. Alături de ei am trăit toate acele evenimente cu bune cu rele, ne-am format alături de ei şi, zicem astăzi, după aproape o viaţă, că noi, copiii de atunci, am fost o generaţie bună“, avea să se spună cu nostalgie şi lacrima tristeţii în privire de către unii. „Am reuşit, mai apoi, să devenim specialişti în toate domeniile în care am activat, aproape toţi am urmat cursuri superioare, am avut funcţii de conducere, am făcut şi crescut la rîndul nostru pe copiii noştri, ce acum sînt oameni realizaţi la rîndu- le, fapt cu care ne mîndrim“, aveau să afirme alţii. Vorbe frumos meşteşugite au prezentat o parte dintre foştii elevi precum Vasile Răşchitor, de altfel unul dintre iniţiatorii evenimentului aniversar, Gheorghe Cioată, unul dintre organizatori, Elena Tănase, la fel de veselă ca în anii de liceu, Viorica Curcă pentru care timpul a fost un bun prieten nebrăzdînd riduri pe chipul său şi lista ar putea continua, toţi reuşind să-şi sintetizeze gîndurile în adevărate esenţe, pe tema vieţii. Şi întreaga atmosferă a unei după-amiezi de sîmbătă avea să ne ducă cu gîndul la unele versuri soresciene, care parafrazînd sună cam aşa „Liceul din Borca n-a existat/ A existat doar o vale frumoasă, unde Bistriţa alerga mereu grăbită la întîlnirea cu dragostea ei, Ceahlăul…/ Şi-au mai existat şi nişte tineri, Doamne, ce tineri!/ Care-şi uneau gîndurile şi iluziile înalte, mai înalte ca munţii Stînişoarei,/ Ce învăţau să gîngurească cititul numelor, şi istoria, şi latina, şi logosul din buchea cărţii, ori să descopere viaţa…“. Şi o parte dintre aceşti tineri s-au aflat sîmbătă la Borca. Întîlnirea foştilor absolvenţi de acum 50 de ani, s-a încheiat, precum îi datul unor astfel de petreceri, printr-o masă comună într-una din pensiunile locului. La despărţire, toţi cei prezenţi si-au promis o nouă revedere, ce va fi stabilită ulterior. Şi fiindcă am vorbit de Borca, acel loc miraculos, care a dat contemporaneităţii o pleiadă întreagă de poeţi, avîndu-l în frunte pe Aurel Dumitraşcu, este bine de consemnat momentul în care unul dintre participanţii la întîlnire a cerut sfios acceptul publicului de a citi un poem, creaţie proprie, închinat poetului Dumitraşcu, moment care ne-a dus pentru o clipă cu gîndul la ceruri, locul de retragere în eternitate a artistului.