Contactează-ne

Actualitate

„Clasa politică merită condamnarea la uitare“

Știre publicată în urmă cu

în data de

n aceasta este mesajul unuia din cei mai cunoscuţi rockeri contemporani n aflat în fruntea generaţiei sale, Alin Dincă a devenit după Colectiv vocea protestatară nr. 1 din România n

Prezent cu ceva timp în urmă la Roman pentru un concert, Alin
Dincă zis Coiotul, solistul uneia din cele mai în vogă formaţii rock de
underground (Trooper) a acordat, în exclusivitate, un interviu de
colecţie pentru Monitorul. Acesta este purtătorul de cuvînt al trupei,
recunoscut ca fiind şi unul dintre cei mai reprezentativi mesageri ai
activismului civic, cu reacţii prompte la fiecare derapaj al clasei
politice româneşti. Alin Coiotul şi-a exprimat pe facebook sau în
muzică dispreţul faţă de o clasă politică pe care o vede cît de curînd
condamnată la uitare de electoratul acestei ţări.

Reporter (Rep.): Ce este rock-ul, domnule Alin Dincă, şi de ce
începe acesta să fie iubit şi preţuit pînă şi de „bunicuţele rock“,
precum mine?

Alin Dincă (A.D.): Rock-ul este o stare de spirit, este o simţire, este
o dorinţă de libertate, o dorinţă de a exprima şi de a arăta cine eşti.
Prin urmare, poţi fi rocker şi la 15 ani şi la bătrîneţe, pînă la 115 ani.
De aceea nu mă miră faptul că îmi ia interviu un jurnalist cu
experienţă ca dumneavoastră, care pe deasupra iubeşte şi înţelege
muzica rock. Eu sînt rock, mă simt rock şi mă exprim rock, aşa cum
simt de fiecare dată. Este adevărat că sînt, aşa cum m-aţi perceput
cu experienţa dumneavoastră, un personaj atipic. Am făcut
Conservatorul, am cîntat muzică clasică, mi-am dat licenţa pe
folclor, pe muzică populară şi iată cînt într-o trupă heavy metal….

Rep.: O specie destul de puţin cîntată în România, pe care încercaţi
să o faceţi pe înţelesul tuturor, prin aceste concerte care sînt şi de
educaţie muzicală, prin încercarea de a face înţeles mesajele
muzicii rock, care sînt o luptă continuă împotriva manelismului: în
artă, în politică, în viaţa socială, etc.

A. D.: E adevărat că mi-am găsit vocaţia pe linia muzicii rock, care
vă spuneam că este una a cărui mesaje mi-aş dori să ajungă la cît
mai multă lume. Şi din cauza faptului că nu se întîmplă acest lucru
frecvent, din această cauză mă simt foarte frustrat, aşa că am simţit
nevoia să mă transform într-un fel de jurnalist… de facebook, unde
prin postările mele încerc să dau mesaje asupra realităţii din
această ţară. Aş fi vrut să existe un purtător de cuvînt, să vorbească
în numele meu, un om implicat în politică şi în mediul social. Eu nu
am găsit omul acesta şi prin urmare am început, cum vă spuneam,
să încerc să adun în jurul meu, oameni care gîndesc ca mine, care
simt ca mine. Cine sînt? Sînt un băiat din Tîrgovişte, din Micro 5,
care a avut privilegiul să aibă o bunică senzaţională, ca toate
„bunicuţele rock“, care m-a învăţat să fiu vertical, care m-a învăţat
că nu am voie să mă mint pe mine niciodată în viaţa asta şi astfel să
nu mit pe nimeni din jurul meu. I-am urmat toate sfaturile, aşa că tot
ce fac eu în viaţă acum şi la radio, şi la formaţia Trooper, şi în
mediul social, prin implicarea mea în tot felul de ONG-uri care au
grijă de femeile abuzate, e în spiritul acestor adevăruri.

Rep.: Cît de actuale apreciaţi a fi pentru dumneavoastră care
pentru unii aveţi înfăţişare de satanist, cuvintele nemuritorului
Florian Pittiş?

A. D. Oh!… extrem de actuale. „Moţul“ Pittiş spunea – Dumnezeu
să-l odihnească în pace, acolo Sus – : „Nu contează cît de lung ai
părul, important e cît şi cum gîndeşti“. E adevărat că după asta mă
conduc în toate mesajele mele, şi în cel referitor la România are
nevoie de o nouă Revoluţie şi pe care îl consider unul dintre cele
mai reprezentative mesaje ale mele. Ăsta este adevărul oricît
încercăm să ne ascundem după deget şi să venim cu nişte soluţii de
criză. România, cu adevărat are nevoie de o nouă Revoluţie şi de
multe, multe conştiinţe civice, ca ale noastre, ale celor de la
Trooper. Problema este că, la un moment dat, revoluţiile erau
pornite de muncitori şi de studenţi. Or’ în clipa asta noi nu prea mai
avem muncitori pentră că pseudo-capitaliştii au distrus fabricile şi
uzinele, iar mulţi din studenţii actuali sînt ocupaţi cu alte lucruri,
după cum ştiţi. Probabil că peste ani, se vor trezi. Cert este că în
mesajul de care vorbeaţi, am atras atenţia că de vină este clasa
politică pentru tot ceea ce se întîmplă azi în România. Aş vrea ca
oamenii să înţeleagă faptul că noi nu avem oameni politici. Oamenii
politici adevăraţi au murit în închisorile comuniste. Noi, acum, nu
avem nici măcar caricaturi de oameni politici, pentru că astfel de
oameni nici măcar nu reuşesc să ne amuze. Aceştia tocmai sînt
ceea ce eu numesc forme de viaţă nedefinite. Dar orice cuvînt mic
aş spune despre oamenii aceştia, adică orice diminutiv, ar fi în
realitate un augumentativ. Au ajuns în clasa politică strict pentru a-
şi vedea de interesele lor personale sau de grup, meschine. Nu au
nici cea mai mică intenţie de a face ceva bun pentru ţară, aşa cum
vor să arate. Am să vă dau un exemplu simplu, extrem de elocvent.
Recent, într-o discuţie a mea cu un mare om politic din PSD, din
Tîrgoviştea natală, care îmi reproşa atitudinea mea anti PSD, îmi
spunea: „Ce, bă, nu v-am făcut drumuri?“. Nu l-a convins nici
replica mea: „Drumuri ne-au făcut romanii în 101, nu voi PSD.
Drumuri care rezistă şi astăzi. Şi le-au făcut într-un timp mai scurt
decît le faceţi voi. Au trecut 26 de ani de la Revoluţie şi nu aţi făcut
nimic notabil, pozitiv, pînă acum. Că dacă este să ne referim la
lucrurile negative nu ne ajung paginele unui ziar să le amintim:
autostrăzi care se surpă după ce nici n-ai apucat să le dai în
folosinţă, spitale în care sîntem pe primul loc la rata mortalităţii. La
învăţămînt sîntem, după simulare, tot pe primul loc la rezultate… dar
negative. După simulare, doar 30% din elevi au luat Bac-ul. În
momentul în care eram în liceu noi, dacă picau doi dintr-un liceu la
acest examen al maturităţii erau de rîsul oraşului. Fără educaţie,
cultură şi sănătate ai o masă de manevră perfectă. Au încercat să
umilească profesorii cu salarii de mizerie, au adus în faţă generaţii
de oameni nepregătiţi, ei înşişi analfabeţi funcţionali, care au ajuns
în fruntea unor ministere cheie, precum cel al Sănătăţii,
Învăţămîntului sau şi mai elocvent al Economiei. Exemplele pot
continua cu oameni politici ajunşi pe pile în funcţii cheie, care-şi
aduc, tot pe funcţii cheie, de secretari de sat, fiii sau ficele, pentru
că sînt „băiatul lui tata sau fata lui mami“. Asta aduce un rău imens
acestei ţări, prin faptul că tinerii acestei ţări ştiu că nu este necesar
să ştii foarte multă carte pentru a ajunge în funcţii de conducere în
acestă ţară. Cei care sînt foarte deştepţi pleacă, din păcate, din ţară
şi nu mai au încredere să se întoarcă. Mă refer la cei care sînt
foarte pregătiţi, că deştepţi sînt mulţi. În momentul în care modelul
de reuşită în viaţă e Bianca Drăguşanu, Gina Pistol, sau nu ştiu care
fotbalist, la ce să-ţi doreşti să mai înveţi?“

Rep.: Aţi fost una din vocile care prin mesaje v-aţi ridicat puternic
împotriva taxelor şi impozitelor de tot felul, care împovărează
cetăţenii acestei ţări. Care sînt argumentele îndemnului la acel soi
de grevă fiscală?

Alin Dincă: Da, e adevărat acest lucru. La un moment dat am postat
un mesaj pe facebook, în care îi întrebam pe oameni dacă ei au
habar cît cîştigă într-o lună şi cu cît rămîn după ce li se ia tot ce
trebuie şi nu trebuie impozitat şi după ce reuşesc să-şi cumpere
alimentele strict necesare supravieţuirii. După ce plătesc toate
birurile impozitate şi răsimpozitate eşti obligat să mergi în magazin
şi să cumperi hrana supraimpozitată cu TVA. Am încercat, în felul
acesta, să demonstrez că după plata tuturor „angaralelor“, un om nu
mai rămîne în buzunar nici cu 25%. Frustrarea mea ca artist este că
acestă clasă politică a reuşit să impoziteze şi lumea artistică şi pe
cea jurnalistică, atîta cît a rămas necumpărată. Nici o putere politică
în lumea asta nici pe vremea comuniştilor lui Stalin n-a reuşit să
facă ceea ce fac ăştia acum. Un artist face un eveniment şi este
spoliat după aceea. Eu, ca artist, am făcut Conservatorul plătindu-
mi taxele. Am o sală de repetiţii pentru care plătesc chirie, fac un
eveniment, plătesc şi pentru el chirie pentru sală. Fac promovare pe
banii mei, fac o piesă pe care ca s-o înregistrez, plătesc chirie
pentru studio şi înregistrare, etc. Statul îmi opreşte din tot ce cîştig
eu 52%. Am venit cu întrebarea: la ce vîrstă se pensionează un
cîntăreţ, mai ales în rock, pentru că nu sîntem toţi Tom Jones să
cîntăm pînă la 70 de ani… S-ar putea ca pe la 50 şi ceva să nu mai
putem cînta. Ar fi ca la balerini, care la 35 de ani, vor, nu vor,
trebuie să se pensioneze. Dacă nu am concerte două luni, primesc
şomaj? Dacă îmi rup mîna cîntînd la chitară şi nu mai pot să
interpreta nimic toată viaţa, primesc pensie de boală? Noi, artiştii,
cotizăm o groază de bani pentru stat şi pentru asociaţiile de creaţie
care ne iau bani şi noi, de fapt, nu sîntem reglementaţi nicăieri,
adică nu existăm.

Ne mor tinerii

Rep.: Un mesaj dur a fost legat de realităţilor din spitalele
româneşti, mă refer la acel mesaj dur al mirosului morţii din spitale.

A. D.: Am constat acest lucru după tragedia de la Colectiv, mergînd
mult prin spitalele româneşti, unde mi-au murit cu zile mulţi prieteni.
Treaba cu spitalele m-a atins cel mai mult. Am văzut în spitalele
româneşti dimensiunea tragismului colosal, după acel accident
cumplit şi criminal. Am văzut suferinţă în stare pură şi am văzut lipsa
de empatie a medicilor de a face ceva pentru acei oameni. Am
vorbit cu ei şi le-am spus în faţă reproşurile mele: înţeleg că ai un
salariu mic, înţeleg că te simţi umilit, că îţi este greu să faci ceva
pentru un bolnav în spitalul ăsta împuţit în care se urcă gîndacii pe
voi şi pe bolnavi, în care umblă şobolanii pe culoare. Asta se
întîmplă în spitale. Le-am reproşat că şi-au asumat să fie medici,
dincolo de ipocrizia cu Jurămîntul lui Hipocrat. Aşa cum eu mi-am
asumat să fiu artist rock. Aş fi putut să-mi asum să cînt manele şi să
adun o căruţă de bani şi să nu mai am nici o grijă tot restul vieţii, dar
am ocolit varianta facilă. Iar tu, doctor, vezi cum pe rănitul de la
Colectiv mişună gîndacii, că nu vine nimeni să-i schimbe perfuzia şi
nu faci nimic şi ridici din umeri şi, indiferenţa asta e cea mai
cumplită şi e… criminală…

Rep.: Ştiu din discuţiile din familia mea răspunsul la întrebarea: De
ce nu aţi părăsit ţara pentru a vă cîştiga facil existenţa în străinătate,
unde din muzica rock se trăieşte regeşte. Este vorba de teama că
succesul poate fi şi riscant?

A. D.: Vorbeam cu foarte mulţi oameni care ne întrebau şi ne
întrebă de ce nu plecăm în străinătate unde rock-ul are un succes
garantat prin mesajul pe care-l transmite? Eu sînt unul din oamenii
care se îndoiesc puţin de acest lucru acest lucru. Eu m-am născut
român, simt româneşte, iubesc româneşte pămîntul acestei ţări,
trăiesc româneşte. Gîndurile mele simt în limba română, trăiesc în
limba română. Nu ştiu dacă e bine sau rău, dar din punctul meu de
vedere e fenomenal! De asta am spus că numai în străinătate nu ar
fi înţeles mesajul nostru şi am spus că decît nimeni în străinătate,
mai bine Iris în ţara mea. De cîte ori am o atitudine faţă de ceea ce
se întîmplă în această ţară, mai ales după Colectiv, am primit tot
felul de telefoane, mai ales la radio, care conţin tot felul de
ameninţări, de la simplul avertisment să mă potolesc, pînă la
ameniţări efective cu moartea, pentru că aş fi agentul ruşilor sau al
lui Soros. Dacă laşi lucrurile să treacă de la sine e şi mai rău. Or’ eu
nu pot să fac acest lucru. Aceste ameninţări au venit ori de cîte ori
am avut o atitudine critică faţă de ceea ce se întîmpla în societate,
care veneau de la consilieri ai oamenilor politici, consilieri ai
Patriarhiei (în cazul neimpozitării Bisericii, al faptului că Patriarhul a
interzis preoţilor să facă slujbă pentru „sataniştii“ de la Colectiv n.r).
Nu m-a interesat să tac, pentru că dacă eu nu spuneam public
aceste adevăruri, m-aş fi sufocat de laşitate. Nu înţeleg cum pot alţii
să fie ipocriţi. Acesta este momentul sub care am şi scris melodia-
protest „Corupţia ucide“.

Rep.: Care este legătura dintre viaţa reală şi melodia „Corupţia
ucide“?

A. D.: Una enormă. Am găsit că un alt articolaş, în care am pus pe
muzică statistici cutremurătoare, ar putea avea un efect mai mare
decît scrisul pe facebook şi… nu m-am înşelat. Cîntecul e mult mai
credibil, vezi statisticile cutremurătoare ale cîntecului.

Rep.: Aparent sînteţi adeptul unei vendete de genul Ţepe în Piaţa
Revoluţiei, ori nu îndemnaţi direct la violenţă, ci la ceva mai
practic… uitarea?

A. D.: M-aţi prins, în realitate sînt un timid şi nu un om violent. Sînt
fericit cînd dau peste oameni ca dumneavoastră, fie şi… o bunicuţă
rock, care gîndesc ca mine, simt ca mine. Asta mă face să mă
relaxez şi să pot explica ceea ce gîndesc şi simt cu adevărat. Este
drept că o parte dintre cei care gîndesc ca mine spun că soluţia ar fi
violenţa. „Mi-aş dori să moară Dragnea. Mi-aş dori să moară
Patriarhul“, ar putea spune cineva. Nu, oamenii ăştia nu trebuie
omorîţi, ci trebuie schimbaţi, ceea ce explică îndemnul meu la
uitare.

Rep.: Păi, cum să fie schimbaţi dacă odată ajunşi la butoanele
puterii şi cei tineri capătă năravurile politicienilor bătrîni?

A. D.: Haideţi să vă spun de unde vine îndemnul meu de a-i
schimba cu oameni meritocraţi, cu adevărat şi nu impostori.
Primesc foarte multe mesaje pe facebook, din care unele în privat.
Am purtat o discuţie cu nişte studenţi români la Harvard, care
făcuseră un plan de ţară, ajutaţi de profesorii lor, pentru care un stat
ca România ar fi putut plăti milioane. Ei, din patriotism, au vrut să-l
ofere României gratis, cu ajutor de la diverse firme. Tinerii ăştia au
fost dispuşi să-l ofere gratis acelui politician dispus să-l urmeze,
pentru salvarea ţării lor, pe care ca orice român patriot, o iubesc
enorm. Au încercat cu Mircea Geoană, au încercat şi cu alţi
politicieni aflaţi ulterior la cîrma ţării, dar au fost refuzaţi. Nimeni nu
ne bagă în seamă, nimeni nu este interesat să salveze ţara. I-am
întrebat de ce nu vor ei să vină cu acest plan de ţară, iar noi, cei din
ţară care o iubim ca şi ei, să-i împingem de la spate, pentru că
avem pe cine împinge, pentru că în momentul acesta ţara este o
mlaştină. Este misiunea voastră de oamni oameni tineri, absolvenţi
de Harvard, să salvaţi ţara! Noi, aici, acasă, în ultimii ani, am fost
obligaţi să alegem răul cel mai mic, pentru a salva ţara şi ulterior am
constat că a fost în toate cazurile apocalipsă în stare pură.
Problemele lor sînt foarte multe, de la cele de ordin material, pînă la
argumentul suprem, al lipsei de încredere. Sînt însă sigur că în
următorii 5 ani îşi vor căpăta încrederea. Ei sînt în căutarea unui
lider propriu, capabil să implementeze un proiect de ţară de
asemenea anvergură, din patriotism, şi atunci ne vom putea ajuta în
jurul lor, ca specialişti, în diverse domenii. E adevărat ceea ce
spuneaţi cu experienţa tinerilor în politica românească, legată de
faptul că un tînăr nu poate intra între ei, dacă nu este ca ei, chiar
dacă la început joacă rolul băiatului tînăr, bun care intră în hiene şi
este devorat de ele, dacă la rîndul lui nu acceptă să se transforme
în hienă. E ca într-un labirint, nu văd ieşirea. Peste 5 ani însă
lucrurile, după Revoluţia pe care o invoc, lucrurile se vor schimba
cînd vor fi înlocuiţi trădătorii de neam, cu tineri frumoşi, curaţi şi cu
bune intenţii, care să schimbe lucrurile rele de care vorbeam. În
clipa asta nu se doreşte însă lucrul acesta. Vă demonstrez cu
exemple simple: de la muzica banală care se difuzează acum, pe
gustul marelui public: o muzică puerilă şi simplă, fără mesaj cu
„fetiţe la soare… la mare“, faţă de muzica noastră rock plină de
mesaj, care nu se difuzează tocmai din acest motiv. Muzica de care
vorbeam e pe gustul celor care conduc ţara după „şcoala vieţii“. Cu
siguranţă aţi stat de vorbă cu oameni tineri din actuala generaţie,
care atunci cînd îi întrebi cu ce se ocupă, îţi răpund cu seninătate:
„trăiesc din combinaţii“. Nedumerit i-am întrebat, poate că am eu o
problemă, sînt un neadaptat că nu înţeleg dacă pe aceste
combinaţii se plătesc taxe şi impozite, pentru că noi mergem la
serviciu, unde plătim taxe şi impozite… Oamenii şi-au dat seama că
modelele greşite sînt cele de succes. Rezumînd e ceea ce am
pomenit mai devreme: funcţiile le prinzi numai dacă eşti băiatul lui
tata sau fata lui mami, aşa cum spuneam, sau dacă pupi pe cine
trebuie. Oameni crescuţi drept, pregătiţi cu eforturi de părinţi oneşti
nu pot ajunge pe merit într-o funcţie. E vorba de oameni care au
terminat în străinătate Magna cum Laude, posturi din care pot face
bine ţării şi culmea… nu-şi găsesc de lucru în România.

Rep.: Sunt rockerii satanişti, aşa cum sunt ei stigmatizaţi pe multe
voci din România, doar din cauza aspectului fizic, deliberat ales
pentru a se distinge de restul cetăţenilor?

A. D.: Întorcîndu-mă la întrebarea dacă rockerii sînt satanişti vă
spun încă o dată, categoric: nu sînt mai satanişti decît oricare din
cei care se plimbă liberi pe stradă. Toată nebunia asta a fost indusă
din interesul clasei politice ca mesajele muzicii rock să nu pună pe
gînduri pe cei care o ascultă şi care vor putea declanşa Revoluţia
de care vă vorbeam. Nimeni nu are interesul să asculte o muzică ce
în ţări din Europa poate şi a reuşit chiar, să răstoarne guverne.
Atunci cînd asculţi muzica din clipul „Corupţia ucide“, făcut pe date
statistice, aflate în cele cinci minute de ascultare, care vorbesc
despre analfabetismul funcţional, despre violenţa în familie, despre
starea de igienă din spitale, despre angajările din instituţiile de la
noi, despre drepturile românilor, care după unii politicieni sînt un
lux, e o nebunie care nu trece. De asta credem în şansa generaţiei
Milenei, nepoata dumneavoastră, rockeriţă, din convingere, pe care
încurajarea noastră a făcut-o să nu abandoneze muzica rock, ci…
dimpotrivă s-o cînte şi să ajungă chiar să o compună.

Rep.: Spuneţi cum aţi încurajat-o în această pasiune?

A. D.: Era cooptată într-un show de la o televiziune centrală. Am
ascultat înregistrările cu ea, am constatat că are talent, cu adevărat
şi dacă va persista va ajunge departe în muzica rock. Am aşteptat-o
la metrou, am luat-o cu noi în studio, am cîntat alături de ea şi la
plecare i-am dăruit o chitară bas pe care am văzut că face progrese
cîntînd. Asta înţelegem noi prin a încuraja generaţia care trebuie să
rămînă în ţară şi s-o salveze.

Rep.: Mulţumesc mult pentru adevărurile din acest interviu de
colecţie şi sper să ne mai întîlnim, aici, la Monitorul.

A. D.: Şi eu sper, dar mai curînd, cînd veţi vedea că am avut
dreptate, nu peste alţi 22 de ani, ci doar peste cîţiva, cînd ţara va fi
salvată de tinerii de la care aşteptăm acest lucru.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Coronavirus: Naţional – 1.438 cazuri noi. Neamţ – 38 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

n în Neamţ în total au fost confirmate 3.107 cazuri

Până pe 27 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 122.673 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

98.607 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.438 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 346 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.718 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 26.09.2020 (10:00) – 27.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 31 de decese (21 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.408. Dintre acestea, 535 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.366.178 de teste. Dintre acestea 13.528 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.909 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.619 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.058 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.200 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  24.602 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 961 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 279 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 59.290 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.693 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 428 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Faptul divers

Știre publicată în urmă cu

în data de

Vă mai aduceţi aminte de „Faptul divers“, rubrică a „Scânteii“,
oficiosul Partidului? Ocupa o coloană întreagă, era inteligent
redactată şi, în câteva rânduri, era relatat un eveniment mai
deochiat, mai ieşit din comun, petrecut în ţară. Era singura rubrică
pe care o citeam, ba uneori, o gustam.

Interesantă în desfăşurare şi
inedită în esenţă, mai rupea ceva din monotonia paginilor şi a
osanalelor adresate geniilor noastre carpatine. În rest… Operasem
un bolnav: apendicită cu peritonită gravă. Omul se prezentase
târziu, în stare proastă, încât nu ne-a fost prea uşor să-l aducem la
liman. Tată a trei copii, locuind aproape de oraş şi şofer pe
deasupra, nu înţelegeam neglijenţa de care dăduse dovadă şi
întârzierea cu care venise în spital, punându-şi viaţa în pericol.
După ce bolnavul a început a merge spre bine, m-am apropiat mai
mult de el, încercând să pătrund motivele unei astfel de delăsări şi
să-i fac cuvenita educaţie sanitară, de care era total lipsit.

Tema,
bine cunoscută: Prezentaţi-vă la medic de la primele semne de
boală! Privind lucrurile mai de aproape, bolnavul şi suferinţa sa
aveau o istorie inedită: era angajat al Ministerului Petrolului şi
Minelor, lucra pe o autofrigorifică de produse alimentare şi când
boala începuse, se afla departe de casă, transportând ouă undeva
prin judeţul Dolj; a descărcat marfa, dar a fost încărcat cu peşte
pentru Vaslui; dreptu-i, la trecerea prin Bucureşti, a consultat
medicul din cabinetul reţelei sanitare a ministerului de resort, care i-
a diagnosticat boala şi i-a făcut bilet de internare urgentă pentru
operaţie; dar omul… „nu pot doamnă, ce fac cu peştele din
maşină?!?“, a plecat la destinaţie, de unde a mai încărcat nişte
păsări congelate pentru Suceava, aşa încât când a ajuns acasă,
peritonita era în plină desfăşurare şi drumul la spital nu mai putea fi
ocolit.

Se puteau spune multe lucruri despre caz dar nu şi despre
neglijenţă. Ba pot zice că am fost impresionat de conştiinciozitatea
omului, poate şi de nuanţa de eroism pe care o dovedea. Ieftin ! ar
zice unii. Da, dar era vorba de datoria faţă de instituţia care-i
hrănea, şi pe el şi pe ai săi, şi nu de obişnuita neglijenţă, praştia mă-
si!, care tindea să devină atitudine de fiece zi. Şi n-am putut rămâne
indiferent.

Omul îşi cunoştea responsabilităţile şi alesese să le
respecte, poate că ar fi fost o vorbă prea mult să spun cu preţul
vieţii, dar cu preţul suferinţei, da. Pentru că o peritonită nu e o
durere de măsele. Avea dureri, vărsa, abia se putea ţine pe picioare
şi chiar mi-a relatat episodul unei pene de cauciuc pe care a avut-o
şi pe care nu a fost în stare, pur şi simplu, să o repare. A apelat,
spre uluirea aceluia, la un şofer oprit în aceeaşi parcare.

Mi-am zis
în sinea mea că oamenii de bine n-au dispărut cu totul din ţara asta
şi că mai avem încă un viitor. Ce mai Fapt Divers trântesc eu pe
tema asta! Zis şi făcut, am prins a descoase omul, mai ales că nu
prea pricepeam cum de făcea transporturi alimentare, ca angajat al
unui minister care se ocupa de petrol şi gaze.

Omul avea să mă
lămurească: cineva, persoană importantă, plecase în străinătate să
achiziţioneze ceva echipamente specifice sectorului petrolier, de
care economia noastră era, pe drept cuvânt, mândră. Numai că
atunci când utilajele au intrat în ţară, ori că partenerii noştri
capitalişti ne-au tras în piept, ori că ceva se metamorfozase pe
drum, realitatea era una singură: douăzeci de autofrigorifice de
mare capacitate (20 de tone) pentru alimente sporeau parcul auto
al ministerului petrolului!

Cine ar fi îndrăznit să spună că achizitorul
a fost ageamiu!? Şi cum nu putea fi tras la răspundere pentru
sarcina de care se achitase în mod strălucit, rezolvarea a fost mai
mult decât logică: Ministerul Petrolului şi Minelor făcea, contra cost,
servicii de transport pentru mărfurile perisabile ale Ministerului
Agriculturii şi Industriei Alimentare. Splendid! Cine ar fi putut
contesta un asemenea grăitor şi ideal exemplu de colaborare şi
cooperare interministerială?! Cârcotaş să fii! Aşa că omul m-a
avertizat: „Lăsaţi lucrurile cum sunt, dom’ doctor! Cine ştie în ce
dandana mai intrăm, de ne pierdem pâinile, şi unul şi altul. Nu
îndreptăm noi lumea!“.

I-am dat dreptate şi am renunţat la intenţiile
mele reportericeşti. A stat mult în spital, era gata-gata să intre din
nou pe masa de operaţie pentru o ocluzie postoperatorie, oricând
posibilă dar, în cele din urmă, ne-am bucurat de vindecarea lui şi
noi, şi familia care-l aştepta. Dar… mai aveam de tras. Nu peste
multă vreme, Ministerul Petrolului fulgera o depeşă către Direcţia
Sanitară şi cerea, în termeni drastici, să se cerceteze grava
încălcare a recent promulgatelor dispoziţii, care prevedeau ca
bolnavii aparţinând ministerelor cu reţea proprie de sănătate să nu
primească concedii medicale din partea altor unităţi medicale, chiar
dacă acestea i-au îngrijit.

Ele aveau datoria să elibereze adeverinţe,
pe baza cărora unităţile proprii acordau concediile medicale.
Oricum, treabă grea şi complicată dar care mai ostoia setea
birocratică a unora. Se cerea, nimic alta, decât să se comunice
vinovaţii şi pedepsele aplicate. Ca să vezi! Am băgat-o pe mânecă
dar, din fericire, luând la puricat numita lege, doar-doar om găsi
vreo chichiţă prin care să ne spălăm obrazele de gravele vinovăţii în
care căzusem, am şi descoperit-o, perfect formulată şi cu
documentul potrivit: biletul de trimitere emis de doctoriţa petrolistă
din Bucureşti, ceea ce deriva cazul către o excepţie a legii.

Aşa că…
abaterea noastră nu mai era chiar abatere, se înscria în litera legii
şi… eram salvat. Şi eu, nu numai că le scăpasem omul dar cât îmi
dorisem să le introduc printre salariaţi un adevărat erou!
Uite aşa, rubrica Faptul Divers a pierdut o tabletă pe cinste, iar
şoferul nostru şi cu mine am rămas ce am fost dintotdeauna: nişte
anonimi!

La drept vorbind, nu-mi pare rău de dispariţia „Scânteii“, dar de
rubrica „Faptul divers“, chiar că da. Mai că aş recomanda-o tuturor
gazetelor şi revistelor tipărite ori online. Vă daţi seama de bogăţia
fără egal materiale de care dispunem şi cum ar trece ele prin sita
ironiei şi a minţii nemaipomenite a românului? Mă şi gândesc la
cum arăta un asemenea Fapt Divers dacă ar fi să luăm în seamă
accidentul nevinovat în care a fost implicat domnul ministru Bode,
asezonat cu luările de poziţie ale tuturor factorilor implicaţi sau
martori.

Preşedintele nu crede că ministrul ar trebui să demisioneze
(dacă era din PSD sigur da) şi alunecă spre necesitatea dezvoltării
infrastructurii. Premierul zice că e băiat la locul lui şi trebuie analizat
după ce face ca ministru, nu după autoturismul în care se află. Nici
domnul Bode nu e prea limpede: nu se grăbea dar moţăia, că nu se
bagă în treaba SPP-ului, că el este capul drumurilor şi şoselelor nu
al celor care circulă pe ele şi că are mai bine de un milion de
kilometri la activul permisului său. Să-mi spuneţi mie nu ştiu cum
dacă toată povestea nu se va sparge în capul motociclistului (sigur
unealtă a opoziţiei, alfel ce să caute el pe drumul ministrului?!) care
a filmat tot drumul. Să se înveţe minte!

Citește știrea

Actualitate

Revoltă la Borca, împotriva etnicilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

n după ce un adolescent a fost bătut cu bestialitate şi jefuit, localnicii au organizat o manifestaţie de protest n oamenii s-au săturat de comportamentul unei părţi a comunităţii de romi, care cerşesc, fură sau comit infracţiuni cu violenţă n „Sunt o teroare pentru noi toţi“, se precizează într-o postare pe Facebook n

Stare tensionată este de câteva zile în comuna Borca, acolo unde
muntenii s-au săturat de ceea ce le este dat să îndure, de mult timp,
de atitudinea unor membri ai comunităţii rome, tot mai numeroasă
pe an ce trece.

Iar o infracţiune cu violenţă, petrecută la începutul
acestei săptămâni, a determinat reacţia localnicilor, după ce un
adolescent, Damian Cârjă, a fost bătut cumplit de patru etnici, care
l-au jefuit, luându-i un telefon mobil. În urma agresiunii, victima a
ajuns desfigurată şi cu grave leziuni craniene la un spital universitar
din Iaşi.

Incidentul s-a petrecut duminică 20 septembrie şi a
determinat mobilizarea fără precedent a localnicilor, prima dată pe
reţelele de socializare, fiind creat şi un cont intitulat „Şi eu pot fu
Damian“, fiind pus la cale o acţiune de protest, dar şi de solidaritate
cu tânărul aflat acum în spital, care a avut loc joi, 24 septembrie, la
ora 13.00. Se dorea organizarea unui marş prin comună, punctul de
plecate fiind din faţa Liceului „Mihail Sadoveanu“, dar acesta nu a
fost aprobat din cauza epidemiei de COVID-19, fiind aprobată doar
o adunare, cu maxim 100 de persoane, cu respectarea măsurilor de
siguranţă.

Dar, la manifestaţie, s-au adunat mai multi săteni decât s-
a dat voie în bazarul din Borca, unii asistând de la distanţă, semn
că răbdarea oamenilor a ajuns la limită. „În urma evenimentului
neplăcut ce a avut loc în comuna Borca, am hotărât să organizăm
un marş în semn de solidaritate faţă de Damian. Punctul de plecare
e de la poarta liceului. Marşul este legal, fiind aprobat de primărie“,
spunea organizatorul, Radu Emil Constantin, pe contul lui de
Facebook.

Că nemulţumirile faţă de o parte a etnicilor, care-s
acuzaţi că cerşesc, că se comportă antisocial, fură sau se dedau la
violenţe, sunt la cote maxime o atestă şi faptul că pe contul „Şi eu
pot fi Damian“, s-au adunat în două zile aproape 1.700 de membri.
Iar sutele de postări nu sunt deloc măgilitoare la adresa celor
consideraţi vinovaţi de starea de nesiguranţă creată în localitate.
Oamenii au adus acuzaţii şi administraţiei locale, că le acordă
ajutoare sociale şi le permite să locuiască fără forme legale, dar şi
poliţia, care nu s-at implica suficient pentru a controla fenomenul
infracţional, fiind multe îndemnuri gen: „Să ne unim şi să-i scoatem
afară din comună!“.

Pe tema acestor probleme au fost luări de
cuvânt şi la mitingul de protest şi solidaritate, muntenii opinând că
numai luând toţi atitudine, atunci când e cazul, minoritarii pot fi
determinaţi să aibă alt comportament. Pe nimeni nu a mulţumit
faptul că cei patru agresori, cu vârste între 17 şi 23 de ani, au fost
arestaţi preventiv, menţionându-se că trebuie solidaritate, fără a
îndemna însă la ură de rasă sau acţiuni care să contravină legii.
după comiterea jafului.

„Este adevărat, răutaţile etnicilor au cam
umplut paharul şi cred că suntem cu toţii extrem de porniţi, însă
trăim într-o ţară cu autorităţi şi legi. Toate astea trebuiesc
respectate. Ne exprimam în stradă dorinţa de a fi în siguranţă în
localitate. Nu legea pumnului, furcii sau toporului, nu astea ne vor
aduce liniştea, ba dimpotrivă, ne vor aduce noi conflicte“, se
precizează într-o postare. Alta, este cam în acelaşi registru: „Nu
avem voie să fim rasişti şi să declanşăm acţiuni violente sau
huliganism. Noi ne dorim ca autorităţile să înţeleagă că prezenţa
noastră în stradă este dorinţa de siguranţă a cetăţeanului, că
autorităţile trebuie să se implice şi mai mult pentru ca alţi copii, alţi
părinţi, alte familii să nu mai treacă prin suferinţele şi necazul
familiei Cârjă“.

Oamenii au mai cerut ca forţele de ordine să ia
atitudine, să facă verificări în ceea ce priveşte domiciliul unora
dintre etnici, iar dacă nu au forme legale să fie determinaţi să plece
„acasă“. Un alt mesaj postat este ceva mai dur şi explică starea de
lucru din comunitatea de la Borca: „De s-ar lua măsuri şi i-ar da
afară din comună, sunt o teroare pentru noi toţi, la şcoală ţi-e frică
de ei, se agaţă de tine fără nici un motiv, fură, ameninţă şi noi
sîntem fără apărare.

Până şi cadrelor didactice le este frică;
personal nu am avut de-a face, dar am cunoştinţe care s-au
confruntat cu probleme. Duminică, când ieşi ca omul la piaţă, nu ai
loc de ei, imediat vine câte un cerşetor şi e în stare să te ia la bătaie
dacă nu îi dai bani“. Manifestarea s-a desfăşurat civilizat, nu au fost
luări de poziţie care să frizeze bunul simţ şi nici îndemnuri rasiale.

Citește știrea

Trending