Publicitate

Romaşcanii care deţin în proprietate clădiri nerezindenţiale, care nu au fost revaluate în ultimii cinci ani (anteriori anului 2019) de către proprietarii persoane fizice, respectiv 3 ani (în cazul proprietarilor persoane juridice), trebuie să reevalueze clădirile în vederea stabilirii corecte a impozitelor. Declaraţiile de impunere, însoţite de un exemplar al raportului de evaluare, întocmit de un evaluator autorizat, trebuie depuse la Direcţia de Taxe Locale Roman, pînă la primul termen de plată, 1 aprilie 2019. Această solicitare este făcută de autorităţi în baza Legii 227 din 2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Conform legislaţiei, orice clădire care nu are scop de locuinţă este tratată, automat, ca nerezindenţială, în timp ce clădirea rezidenţială este construcţia alcătuită din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii. „Persoanele care deţin apartamente sau locuinţe pe raza municipiului Roman şi care au o altă destinaţie decît cea de reşedinţă, în speţă, dacă desfăşoară activităţi economice în aceste apartamente, au obligaţia ca pînă la 1 aprilie 2019 să depună o reevaluare a acestor imobile, în baza unui raport întocmit de un expert ANEVAR, această obligaţie revenidu-le în condiţiile în care au trecut 5 ani de la reevaluare“, a precizat primarul Lucian Micu.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.