Publicitate

Apreciază postarea

122 de legitimaţii de călătorie subvenţionate au fost emise de către Primăria Roman, pentru o serie de persoane care provin din categorii sociale defavorizate. Este vorba despre doi şomeri, doi beneficiari ai ajutoarelor sociale care prestează ore de muncă în folosul comunităţii, 14 persoane persecutate sau deţinuţi politici, 61 de pensionari şi 43 de persoane cu handicap. „Aşa cum am anunţat şi s-a aprobat ca hotărîre în CL Roman, de anul acesta acordăm primele subvenţii pentru transportul public în comun din municipiu. Vrem ca un număr tot mai mare de romaşcani să utilizeze transportul în comun, reducînd astfel aglomeraţia în ceea ce priveşte traficul auto. Pentru martie 2018, se vor elibera 122 de legitimaţii de călătorie subvenţionate“, a declarat primarul Lucian Micu. Pot circula gratuit veteranii de război şi văduvele de război, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată la 6 martie 1945, celor deportate în străinătate ori prizonieri, şi celor care au fost persecutate sau deportate de către regimul instaurat de la 14 septembrie 1940 pînă la 23 august 1944 din motive etnice şi rasiale. Primăria mai subvenţionează persoane cu handicap, însoţitorii acestora, o serie de pensionari şi elevi din familii cu venituri modeste.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.