Contactează-ne

Actualitate

Cifre la Fără penali în funcţiile publice

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ 10.298 de pietreni şi 5.500 de romaşcani nu vor ca politicienii cu condamnări penale să ocupe funcţii publice ■ listele, odată validate, vor merge la Parlament şi de aici la Curtea Constituţională ■

Acţiunea de strîngere de semnături pentru iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei, intitulată „Fără penali în funcţii publice“, iniţiată de USR, se află în faza de confirmare de către primării a validităţii semnăturilor. După această etapă, listele vor intra pe fluxul procesului de legiferare. „În Neamţ s-au strîns peste 35.000 de semnături, care au fost adunate fie la corturile amplasate în judeţ, fie prin voluntari care le-au strîns de la rude, vecini, prieteni sau colegi de serviciu. Important e că mare parte din voluntari nu au apartenenţă politică. Din păcate, în entuziasmul acestor voluntari neînregimentaţi politic nu s-au respectat în totalitate cerinţele, adică au mai fost aduse semnături în dubu exemplar sau cu nume la care nu au fost adăugate toate prenumele din actul de identitate. La ora la care vorbim avem deja confirmate ca valide în Neamţ 25.000 de semnături. Mai avem de confirmat validitatea a încă 7.000-8.000, lucru pe care îl vom face în următoarele zile. Au fost invalidate dintre semnăturile primite, din cauzele pe care vi le-am pomenit peste 2.489, fiind validate 10.298 de semnături la Piatra Neamţ din cele 13.147 depuse. La Roman, am ridicat tabelele luni, 17 septembrie, şi din 6.150 de semnături s-au dovedit a fi valabile 5.500 valide. Asta înseamnă că 25% din populaţia care se prezintă la vot nu vor ca în funcţii publice să existe penali“, a declarat Radu Samson, preşedintele USR Neamţ. La Tîrgu Neamţ au fost 2.250 semnături, din care valide sînt 1.440. La Săbăoani, toate cele 884 semnături sînt valide, la Doljeşti, din 677 semnături sînt valide 650, iar la Horia s-au depus 343 de semnături şi ţi sînt bune 328. La Săvineşti, din cele 462 de semnături sînt valide 457, iar la Roznov din 550 s-au dovedit a fi valide 487. Conform calendarului de pregătire a Referendumului după validarea semnăturilor cetăţenilor, listele vor fi trimise la Parlament, for legislativ care le va înainta Curţii Constituţionale a României, pentru avizul de constituţionalitate. Odată obţinut acesta se va trece la organizarea referendumului la care, în conformitate cu legea, vor trebui să participe 30% dintre alegătorii înscrişi pe liste. La nivelul judeţului Neamţ, au participat la campania de strîngere de semnături circa 40 membri USR şi numeroşi voluntari. Radu Samson susţine că semnăturile adunate de la nemţeni demostrează că şi judeţul nostru îşi doreşte o curăţare a clasei politice şi intrarea politicii româneşti pe făgaşul unei democraţii autentice. Liderul USR speră ca iniţiativa Fără penali în funcţii publice să fie legiferată pînă la viitoarele alegeri.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

ATENȚIE: Restricționări ale circulaţiei rutiere în municipiul Piatra-Neamț în perioada următoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

În urma solicitării făcute de SC Drupo Neamț SA pentru a putea desfăşura lucrări pentru dezafectarea rețelei electrice aeriene fir contact troleibuze, se va restricționa circulaţia vehiculelor în perioada 23.10.2020 – 18.12.2020 , în intervalul orar 18:00 – 06:00, alternativ pe tronsoane, pe următoarele străzi: Bd. G-ral. N. Dăscălescu, Bd.Traian, Str. Orhei, Str. Mihai Viteazu, Str.Dărmănești, Str.1 Decembrie 1918, Bd. Decebal, Piața M. Kogălniceanu, Bd. Republicii Str. Petru Movilă, Str. Bistriței, Bd. 9 Mai și Piața Gării.

Asigurarea semnalizării rutiere se va face de SC Drupo Neamț SA, iar urmărirea restricționării circulaţiei se face de Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra-Neamţ şi Poliţia Locală.

Citește știrea

Actualitate

Spitalul de la Leţcani, o “ruină” de peste 13 milioane de euro?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Altă ştire tristă: “Zeci de persoane confirmate cu virusul SARS- COV-2 și internate în spitalul mobil de la Lețcani îndură frigul în interiorul containerelor medicale. În cursul zilei de 20 octombrie 2020, în containere s-a înregistrat o temperatură de numai 13 grade Celsius și bolnavii au tremurat de frig. Maricel Popa, fostul președinte al Consiliului Județean Iași, a achiziționat un spital din bani publici cu mari probleme: stațiile de oxigen nu funcționează, instalațiile de climatizare scot un zgomot asurzitor, iar echipamentele par a fi la mâna a doua”. Sursa: www.bzi.ro

Aşadar, după amânări şi amânări, după festivisme greţoase şi mincinoase făcute doar pentru voturi, după cheltuirea a 3,3 milioane de euro din banii nemţenilor, cu ce ne-am ales: cu un spital cu multe probleme, în care amărâţii internaţi cu COVID-19 tremură de frig la orice pană de curent.

Cât despre Secţia ATI, aia extrem de importantă, acolo unde s-ar fi putut salva vieţi ale pacienţilor cu forme grave, lucrurile stau aşa din informaţiile apărute în spaţiul public: ni s-au promis şi am plătit pentru peste 100 de paturi, DSP a avizat 48 de paturi, dar s-a ajuns la doar 24 de paturi pentru că nu funcţionează staţiile de oxigen.

De ce nu funcţionează? Pentru că nu s-a ocupat nimeni de întreţinerea lor în stare de funcţionare. Normal, toţi erau ocupaţi să taie panglici, să se pozeze din toate poziţiile şi să se milogească după voturi.

Penibil? Nu. Normal. De ce normal? Pentru că asta merităm. Lipsa noastră de reacţie ce ne caracterizează încă din anii de dinainte de pandemie, lipsa de coloană vertebrală şi lipsa curajului de a lua atitudine, faptul că am ridicat pupatul în fund al şefilor politici la rang de artă naţională ne-au dat şi ne dau clasa politică pe care o merităm: una plină de lepre şi de ciumaţi, de toate culorile, care ne cheltuie banul public pe spitale în care nu merg staţiile de oxigen, instalaţia de climatizare te asurzeşte când merge şi te transformă în stană de piatră când nu merge. Asta am votat, asta avem şi acum putem muri mulţumiţi că e doar din vina noastră.

Ştiţi ce e şi mai ironic? Că tot din banii noştri şi-au plătit politicienii pozele făcute triumfalist în faţa unui spital care a costat milioane de euro, dar se dovedeşte a fi, iată, o ruină. Am plătit tot, de la cap la coadă, şi apoi i-am şi votat.

Pe final, întreb şi eu public pe “ai mei” politicieni din Neamţ: în “frigiderul” de la Leţcani, la ora aceasta, e vreun nemţean internat? Că 3,3 milioane de euro au dat nemţenii.

Citește știrea

Actualitate

COVID -19: Piatra Neamţ a trecut de pragul de 3 la mie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Bicaz rata de incidenţă este de 3,6, la Girov de 3,7 ■ Taşca şi Tarcău, localităţile carantinate, au o rată de 3,24, respectiv 8,10 ■

Piatra Neamţ a trecut de rata de incidenţă de 3 cazuri de îmbolnăviri de COVID 19 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, fiind raportată joi, 22 octombrie o rată de 3,14, cu 436 de cazuri confirmate în ultimele 14 zile, dintre care 80 în spitale şi 356 cazuri comunitare. În localităţile carantinate din Neamţ, Taşca şi Tarcău, rata de incidenţă este de 8,10, respectiv 3,24. Alte localităţi cu rată peste 3 sunt Bicaz, cu 3,6 şi Girov, cu 3,7. Conform reglementărilor în vigoare, în maxim 48 de ore de la raportarea depăşirii indicilor, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni şi va decide ce noi măsuri trebuie aplicate.

Citește știrea

Trending