Publicitate

■ noul comandant al Bazei 3 Logistică Zargidava şi al Garnizoanei Roman va fi numit în cadru unui eveniment organizat în incinta unităţii militare UM 01144 ■ romaşcanii vor fi chestionaţi pentru un sondaj realizat de INS ■

Armata Română a anunţat că astăzi, 14 martie, începînd cu ora 11 în incinta UM 01144 Roman din Strada Profesor Dumitru Mărtinaş nr. 2 (în Rampă), va avea loc un ceremonial militar cu ocazia numirii noului comandant al Bazei 3 Logistică Zargidava şi al Garnizoanei Roman. Activitatea va fi condusă de către comandantul Diviziei 2 Infanterie Getica, general de brigadă Vlad Gheorghiţă. La eveniment sînt invitate să participe autorităţile publice locale, veteranii de război, militarii garnizoanei, cadrele militare în rezervă şi în retragere, personalul structurilor MAI din municipiul Roman. În altă ordine de idei, Institutul Naţional de Statistică are în lucru un proiect în care a fost cuprins şi municipiul Roman, referitor la exploataţiile agricole. În acest sens, în zilele următoare, cetăţenii vor fi interpelaţi pe stradă, pentru a răspunde unor chestionare, anonim. „În perioada următoare, Institutul Naţional de Statistică va efectua o serie de cercetări sociologice, iar un număr de 17 persoane vor fi pe raza municipiului Roman, pentru a culege aceste date. Îi rog pe cetăţenii oraşului să ofere răspunsurile necesare în vederea realizării unui raport conform. Întrebările vor fi pe tema gospodăriilor şi exploataţilor agricole“, a susţinut primarul Lucian Micu. Romaşcanii vor avea parte de un nou tîrg, în centrul municipiului, începînd din săptămîna premergătoare sărbătorilor pascale ale credincioşilor catolici (26-31 martie). Din acest motiv, nu au fost mutate, încă, spaţiile comerciale şi căsuţele amplasate în Piaţa Roman Vodă, după încheierea Tîrgului de Mărţişor. Noul eveniment va fi realizat, de asemenea, de către Clubul Sportiv Municipal. „Tîrgul de Mărţişor, organizat de CSM, a fost o activitate reuşită, apreciată de către cei care i-au trecut pragul. A fost un comerţ civilizat, pe o suprafaţă destul de generoasă. Mă bucur că am înţeles cu toţii, mai ales agenţii economici, că dacă respectăm nişte reguli putem să avem un comerţ civilizat la Roman, indiferent cine îl face. Vreau să mai spun că, în urma recepţionării căsuţelor, nici una nu a fost deteriorată. Nu a existat nici un defect la ele. Din activitatea de închiriere au fost încasaţi 4.500 de lei, dar mai important a fost faptul că am reuşit să avem parte de un comerţ civilizat“, a mai spus edilul.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.