Contactează-ne

Actualitate

Cenaclul Flacăra, concert sub Cetate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Iubitorii muzicii folk au prilejul să participe, imediat după Paşte, la festivalul internaţional B Zone ce va fi organizat în perioada 2-5 mai la Tîrgu Neamţ. Programul include un concurs pentru tineri interpreţi şi recitaluri ale unor artişti consacraţi din ţară şi străinătate, pe afiş fiind menţionat şi Cenaclul Flacăra, coordonat de Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu, cel care în perioada comunistă a înfiinţat cenaclul menţionat. Cum o parte dintre cîntăreţi vor evolua pe scena amenajată în piaţa Adomirea Maicii Domnului, autorităţile locale au anunţat că pe parcursul desfăşurării spectacolelor va fi blocată circulaţia rutieră pe segmentul dintre intersecţiile bulevardului Ştefan cel Mare cu străzile 9 Mai, Petru Rareş şi Serafim Lungu (tronsonul de la biserica Adormirea Maicii Domnului pînă la primărie), urmînd ca circulaţia să fie deviată pe drumurile adicente. Festivalul a debutat ieri, 2 mai, la Cetatea Neamţ, unde, între ora 19 şi 21 erau programaţi să cînte Dan Vană, Mircea Vanca, Walter Ghicolescu, Adrian Bezna, Ovidiu Mihăilescu, Nicu Zota, Cătălin Stepa, Krypton Unplugged, Ocru, Ştefan Denvar Project (Bulgaria) & Sorin Minghiat. Astăzi, 3 mai, la Casa Culturii Ion Creangă va începe concursul pentru tinerii interpreţi înscrişi la festival, invitaţi fiind şi cîştigători ale unor manifestări similare, iar de la ora 17 muzica va răsuna în centrul urbei, unde vor evolua, printre alţii, Mircea Vanca, Nicu Zota&Andrei Maftei, Dan Vană, Walter Ghicolescu, Cătălin Stepa, Ovidiu Mihăilescu, Adrian Bezna&Trupa Mea, Krypton Unplugged, Ocru, Ştefan Denvar Project &Sorin Minghiat, Vali Boghean Band (Moldova). Sîmbătă, programul se va derula cam după acelaşi tipar, iar pe scena în aer liber vor concerta Florin Camen, Marius&Tatiana Ojog, Lili Drumeva (Bulgaria), Daniel Iancu, Maria Gheorghiu, Krasimir Parvanov (Bulgaria), Cosmin Vaman&Alexandra Andrei, Cezar Popescu&Cristi Corcioveanu, formaţia Fără Zahăr, Mircea Rusu şi invitaţii săi. Duminică, 5 mai, se vor derula jurizarea şi Gala laureaţilor. Se vor acorda şi premii speciale pentru concursul on-line, organizat pe trei secţiuni: Imnul festivalului 2019, cel mai interesant cîntec patriotic şi cel mai bun cîntec cu tema Ştefan cel Mare. În aceeaşi zi, între ora 17 şi 19, pe scena din piaţa Adormirea Maicii Domnului vor urca Trupa Calendar, Tituş Constantin, Ştefania Iacob&Sorin Proclitaru, Adrian Sărmăşan, Dinu Olăraşu, iar seara vor evolua artiştii Cenaclului Flacăra: Andrei Păunescu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Cristian Minculescu, Victor Socaciu, Magda Puşkaş, Cristian Buică, Emeric Imre, Vali Moldovan, Claudiu Purcărin, Rareş Suciu, Maria Maria, Mădălina Amon şi Generaţia Folk. Festivalului B Zone Folk România este organizat de Primăria Tîrgu Neamţ cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Traiul în pandemie, în centrele pentru copii

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ cei 1.200 de copii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului Neamţ au ieşit cu bine din perioada stării de urgenţă ■ cei incluşi în programul Familia mea nu au avut voie să părăsească apartamentele ■ ei participă la cursurile on-line ţinute de cadrele didactice ■

Redactorul Monitorul au vrut să afle cîteva amănunte legate de viaţa în timpul crizei sanitare în sistemul de Protecţie a Copilului din judeţ, în care sînt instituţionalizaţi peste 1200 de copii, o parte trăind în centrele rezidenţiale, o altă parte în plasament familial.

„Marea majoritate a copiilor se află în îngrijirea asistenţilor maternali, în plasament familial. În centrele rezidenţiale se află aproximativ 300 de copii, din care 55 locuiesc în apartamentele din programul Familia mea, unde trăiesc ca într-o familie, cîte 5 sau 6 într-un apartament, fiind supravegheaţi de un instructor de educaţie şi de pedagogi.

Perioada stării de urgenţă a fost o perioadă dificilă, cu restricţii, care au fost mai greu sportate de către copii. Personalul a fost remarcabil, a făcut efoturi pentru a ţine atenţi aceşti copii, în vederea ocupării timpului lor cu tot felul de activităţi de interior, în perioadele de restricţie.

Copiii au avut acces la internet în toate centrele, au calculatoare, tablete, telefoane, aşa încît pot participa la cursurile on-line. Pentru a reduce la maxim sau a diminua riscurile de infectare cu coronavirus s-au luat măsuri încă înainte de instituirea stării de urgenţă, înainte de 15 martie.

În acest sens s-au restricţionat vizitele, întîlnirile cu familia fiind anulate. A fost interzisă ieşirea copiilor din apartamente. Personalul a fost instruit şi testat. La un moment dat, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Militare nr.8 personalul a rămas în izolare la locul de muncă, astfel încît, din fericire, în centrele noastre de îngrijire a copiilor, cu o singură excepţie, la un centru de copii cu dizabilităţi, din Piatra Neamţ, nu am avut cazuri de infecatare, ceea ce ne bucură foarte mult“, a precizat Magda Vasilache, purtător de cuvînt al DGASPC Neamţ.

Cadrele care lucrează în sistemul de protecţie a copiilor monitorizează, în permanenţă, copii instituţionalizaţi şi cei aflaţi în plasament familial, pentru a fi evitate toate problemele de sănătate care ar putea apărea în sistem, în această perioadă pandemică.

Citește știrea

Actualitate

Nemţean dat dispărut, după ce a plecat la muncă, la Sibiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un bărbat din Cîndeşti a plecat să-şi caute un serviciu şi nu mai este de găsit ■ patru adolescenţi fugari dintr-un centru, s-au întors ■

Poliţiştii nemţeni sînt alertaţi destul de des referitor la persoane care au plecat de acasă şi nu s-au mai întors.

În unele cazuri este vorba de situaţii reale, cînd cel dispărut nu mai dă nici un semn de viaţă, în alte cazuri este vorba de puşti care, periodic, pleacă la plimbare din centrele în care sînt instituţionalizaţi.

Din prima situaţie pare a face parte un bărbat din localitatea Cîndeşti dat dispărut mama sa după ce a plecat la muncă, la Sibiu şi nu mai este de găsit.

Oamenii legii fac cercetări, dar pentru că nu au dat de urma dispărutului, cer ajutorul pentru găsirea lui Ion Aionesei.

„La data de 19 mai a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au fost sesizaţi de către o femeie de 80 de ani, cu privire la faptul că fiul său, Aionesei Ion, de 40 ani, a plecat la munca în judeţul Sibiu, iar din data de 13 mai a.c., nu a mai putut fi contactat de membrii familiei“, comunică Poliţia Neamţ.

Bărbatul are o înălţime de 1,70 m, păr negru şi ochi căprui. Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Din categoria celor care pun degeaba pe drumuri oamenii legii fac parte patru adolescenţi, între care şi o fată, care din cînd în cînd pleacă din centrul „Sancta Maria“ din Piatra Neamţ şi se mai întorc cînd vor ei. Este vorba de Ioan Mădălin Turcu, de 15 ani, Diana Gabriela Armene, de 16 ani, Vasile Andrei Moisă şi Mirel Nicolae Lefter, ambii de 17 ani. Cei patru au plecat pe 23 mai din Centrul „Sancta Maria“ din Piatra Neamţ, unde erau instituţionalizaţi, şi nu s-au mai întors, fiind căutaţi de anchetatorii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei municipiului Piatra Neamţ.

În seara de 24 mai, anchetatorii au fost informaţi că doi dintre cei patru minori au revenit în centru, iar ceilalţi a doua zi. Pe perioada dispariţiei, adolescenţii s-au aflat în Piatra Neamţ şi nu au fost victimele vreunei infracţiuni.

Citește știrea

Actualitate

Este nevoie de declaraţie la ieşirea din Tîrgu Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Persoanele care au domiciliul în oraşul Tîrgu Neamţ şi vor să meargă într-o altă localitate au nevoie de declaraţie pentru a justifica necesitatea deplasării, potrivit unui anunţ postat pe pagina de Facebook a primăriei.

„Prin Hotărîrea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ nr.25 din 21 mai 2020 s-au stabilit ca zone în care nu ai nevoie de declaraţie pe propria răspundere, adeverinţă de la angajator sau legitimaţie de serviciu doar municipiile Piatra Neamţ şi Roman şi unităţile administrativ- teritoriale pe o rază de 30 de km în jurul acestora.

Astfel, la ieşirea din oraşul Târgu Neamţ, indiferent de localitatea în care ne deplasăm, trebuie să prezentăm unul din cele trei documente stipulate mai sus“, informează reprezentanţii administraţiei publice locale. Primăria a anunţat şi regulile noi în baza cărora se permite accesul în instituţie – obligativitatea purtării măştii de protecţie şi a controlului temperaturii.

Astfel, cetăţenii care vor să meargă în primăriei trebuie să poarte mască care să le acopere nasul şi gura şi să utilizeze covoraşele dezinfectante amplasate la intrare, pentru dezinfectarea încălţămintei.

Citește știrea

Trending