Contactează-ne

Actualitate

Ceahlăul vs. Aerostar, o întîlnire grea în Cupă

Știre publicată în urmă cu

în data de

n partida se va disputa miercuri, 29 august, de la ora 17.30, pe stadionul Municipal Ceahlăul, în turul III al Cupei României n „aviatorii“ pornesc favoriţi, dar Cupa României e o competiţie plină de suprize n ambele echipe au pornit mai greu în campionatele din Ligile 3 şi 2 n „Aş vrea să ne calificăm mai departe în Cupă şi să reuşim un egal sîmbătă, în deplasarea de la Lieşti“, a declarat în preziua meciului antrenorul pietrenilor, Gabriel Rădulescu n

La patru zile de la şocul debutului de campionat în Liga 3
(înfrîngere acasă în faţa celor de la Metalul Buzău, scor 0-1), tînăra
formaţie CSM Ceahlăul revine pe 29 august, în faţa propriilor
suporteri pentru o întîlnire din Cupa României. Va fi un nou examen
dificil pentru elevii profesorului Gabriel Rădulescu, în faţa unei
echipe experimentate, Aerostar Bacău, nou promovată în Liga 2.
Cele două echipe vor evolua în faza a III-a a competiţiei, iar
tehnicianul gazdelor este conştient că „aviatorii“ pornesc favoriţi la
calificare. „Adversarii nu mai au nevoie de nici o prezentare, sînt o
echipă de Liga 2, e adevărat, nou-promovată, dar sînt o grupare
puternică, solidă, cu jucători foarte buni. Să sperăm că o să ne
revenim din punct de vedere moral pentru că am început cu stîngul
campionatul. E clar că meciul va fi disputat, sper să avem şanse de
calificare. Şi Aerostar e cumva în aceeaşi situaţie cu noi, nu au
început prea bine campionatul, deşi ei au ceva ritm de joc după
disputarea a patru etape. E clar că au mai multă experienţă ca noi şi
nu spun asta ca o scuză, de fapt cam toate echipele de Liga 3 au
mai multă experienţă decît noi“, a declarat antrenorul principal al
CSM Ceahlăul în preziua jocului. Partida se va disputa într-o
singură manşă, eliminatorie, aşa că spectatorii care vor veni să vadă
înfruntarea ar putea avea şansa de a urmări şi prelungiri, sau chiar
lovituri de departajare, dacă după 120 de minute scorul va fi egal.
„Mizez pe faptul că jucătorii vor să facă o partidă mai bună decît cea
de sîmbătă şi să fim mai inspiraţi, să înscriem. Sper ca jucătorii
tineri, mai ales, să nu mai intre cu atîtea emoţii şi să înţeleagă că
dacă vor să facă pasul spre performanţă, trebuie să lase la o parte
emoţiile şi să-şi vadă de joc. Sincer chiar îmi doresc să ne
calificăm“, a mai precizat Gabriel Rădulescu, care şi-a pus şi o
dorinţă pentru cele două partide programate în această săptămînă:
„Aş vrea să ne calificăm mai departe în Cupă şi să reuşim un egal în
campionat, sîmbătă, în deplasarea de la Lieşti“. Pentru băcăuani,
jocul cu Ceahlăul va reprezenta debutul în actuala ediţie a Cupei
României, competiţie în care, în sezonul precedent, Aerostar a
făcut o figură frumoasă. Din postura de echipă de Liga 3 la acea
vreme, formaţia băcăuană a ajuns atunci pînă în turul V
(şaisprezecimi) unde a înfruntat pe Dinamo, într-un joc disputat pe
26 octombrie 2017, în nocturnă, la Piatra Neamţ. Moldovenii au dat
o replică onorabilă „cîinilor roşii“, dar au pierdut cu 0-1, în urma
reuşitei cu capul a lui Nemec din minutul 85. În lotul echipei
antrenate de Cristi Popopvici se regăsesc şi trei cunoştinţe
ale pietrenilor: portarul Alex Hărăguţă, fundaşul Alex Ichim şi
atacantul
Andrei Pavel, foşti componenţi ai grupării FC Ceahlăul. În ceea ce
priveşte pe CSM Ceahlăul, trebuie menţionat că pietrenii au ajuns
în
această fază a tradiţionalei întreceri după două victorii obţinute în
deplasare, cu 2-0 la Viitorul Curiţa şi cu 5-0 la Unirea Mirceşti,
echipe
de Liga 4 care au cîştigat Cupa României – faza judeţeană Bacău,
respectiv Iaşi.

Cinci înfruntări moldave din cele 21 ale fazei III

CSM Ceahlăul a rămas singura reprezentantă a judeţului Neamţ în
actuala ediţie a Cupei României – faza naţională, după ce, în etapa
anterioară, CSM Roman a fost eliminată de o echipă de Liga 4 din
Suceava, CSO Viitorul Liteni. Ţevarii au cedat cu 1-2 în deplasare,
în timp ce galben-negrii s-au impus cu 5-0, tot în deplasare, pe
terenul echipei ieşene de Liga 4 Unirea Mirceşti. În turul III al Cupei
României au intrat în competiţie cele 28 de echipe cîştigătoare ale
fazei a II-a şi 14 echipe care au evoluat în ediţia precedentă a
competiţiilor Liga 2 şi Liga 3, urmînd a se disputa un total de 21 de
meciuri, într-o singură manşă, eliminatorie. Cinci din aceste jocuri
vor opune echipe din zona Moldovei, într-un singur caz (Sporting
Lieşti – SC Oţelul) fiind şi un derby judeţean (Galaţi). Programul
complet al partidelor din această fază a competiţiei: CSM Bucovina
Rădăuţi – ACS Foresta Suceava; CSO Viitorul Liteni – CS Ştiinţa
Miroslava; CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – CS Aerostar Bacău; CS
Sporting Lieşti – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi; CSM Focşani
2007 – AFC Metalul Buzău; CSA Axiopolis Sport Cernavodă –
ASSSC Farul Constanţa; ACSM Olteniţa – AFC Unirea 04 Slobozia;
AFC Progresul 1944 Spartac – CS Afumaţi; AFCM Alexandria – SC
Fotbal Club R Bucureşti; CS Sporting Roşiori 2008 – AFC Turris-
Oltul Turnu Măgurele; CSM Slatina – ACSO Filiaşi; CS Tunari –
ACS Petrolul 52; CSM Flacăra Moreni – CS Olimpic Cetate Râşnov;
AFC Hărman – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc; CS Minaur Baia
Mare – ACS Fotbal Comuna Recea; ACS Unu Fotbal Club Gloria –
AS FC Universitatea Cluj; AFC Unirea 1924 – CS Sănătatea Servicii
Publice Cluj-Napoca; ACS Industria Galda – AFC Metalurgistul
Cugir 1939; CSM Şcolar Reşiţa – ACS Energeticianul; CSC Ghiroda
şi Giarmata Vii – CSM Lugoj; CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – CS
Şoimii Lipova. Şi în această fază a competiţiei, în caz de egalitate
după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri şi, dacă
egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare. Faza a
IV-a a Cupei României este programată să se desfăşoare peste
două săptămîni, pe 12 septembrie, iar cea a 16-imilor de finală va fi
în perioada 24-30 septembrie. Tot anul acesta se va mai disputa
etapa optimilor (29 octombrie – 4 noiembrie), urmînd ca fazele
superioare ale competiţiei (sferturi, semifinalele şi finala) să aibă
loc în primăvara anului 2019.

FOTO: Gelu CRACANĂ

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Mugur Cozmanciuc – candidatul PNL la președinția CJ Neamț – Sondajele sunt favorabile PNL. Pentru victorie este nevoie de o mobilizare în tot județul

Știre publicată în urmă cu

în data de

Candidații PNL sunt preferați de nemțenii din Piatra Neamț, potrivit unui sondaj de opinie realizat la nivelul municipiului, în perioada între 7-13 septembrie 2020.

Actuala conducere a Consiliului Județean nu a reușit să îi convingă pe pietreni, astfel încât la întrebarea “În ce direcție credeți că se îndreaptă lucrurile în județul Neamț”, doar 27,8% dintre pietreni consideră că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună, în timp ce 66,8% consideră că lucrurile se îndreaptă într-o direcție greșită.

 

Situația la primărie

 

Pentru postul de primar, preferatul pietrenilor este candidatul PNL, Andrei Carabelea, cotat cu 44,2% din electorat. El se află la o atât de mare depărtare de Dragoș Chitic, încât se poate considera nu doar că pornește cu prima șansă, dar și faptul că poate fi dat ca un câștigător sigur. Dragoș Chitic se află pe locul al doilea, cu 22,4% dintre preferințele electoratului din municipiu. Marea speranță a PSD, fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc,         este abia pe locul trei, fiind indicat de doar 15% dintre respondenți drept candidatul preferat. Având în vedere diferența de voturi dintre cei doi, este foarte posibil ca PSD să pățească la Piatra Neamț rușinea pe care nu se aștepta să vină atât de curând: plasarea pe locul al treilea a unui candidat major. Adus ca o mare vedetă “de la centru”, conducerea PSD spera că o să dea lovitura cu o candidatură VIP. Însă, Răzvan Cuc pare să nu fie deloc golgeterul la pe care spera Ionel Arsene să îl pună vârf de atac, ci mai curând băiatul de mingi al primilor doi plasați.

 

La votul politic pentru localitate, PNL pare că va urma să dețină jumătate din Consiliul Local, având în vedere faptul că în preferințele electoratului din Piatra Neamț este cotat cu 47,8%. PSD se află pe locul al treilea (cu 15,4%), dar la o distanță foarte mică de PMP aflat pe locul secund (cu 16,4%). Nu înseamnă că locul al treilea este garantat, deoarece diferența dintre cele două partide este în marja de eroare. Oricum, pentru aceste procente din voturi, PMP și PSD ar urma să aibă aceeași pondere de consilieri locali.

 

La nivel de județ

 

Pentru președinția CJ, scorul pare să fie adjudecat la nivelul reședinței de județ de către candidatul PNL, Mugur Cozmanciuc, care a fost indicat de 46,4% dintre respondenți ca fiind cel pe care îl vor vota. În Piatra Neamț, actualul deținător al funcției, Ionel Arsene este preferat de 17,6%, o cotă foarte apropiată de cea a candidatului PMP, Bogdan Gavrilescu, plasat pe locul al treilea cu 16,9%.

Pentru mandatele din Consiliul Județean, PNL are în Piatra Neamț prima șansă, cu 47,4% din preferențele respondenților sondajului. Construcția politică dominată de PSD (Alianța pentru Modernizarea Neamțului) se plasează în municipiul nostru pe locul al doilea cu 17,8%, urmată îndeaproape de PMP cu 17,1%. În clasamentul rezultatelor finale, aceste două formațiuni se pot plasa în această ordine, ori invers, având în vedere faptul că diferența dintre ele este foarte mică. Alianța USR-PLUS și Pro România se află pe următoarele două locuri, cu 9,4%, respectiv cu 6,6%.

Aceste alegeri sunt într-un singur tur, ceea ce este destul de sensibil pentru posturile cu unic câștigător (primarul și președintele de Consiliu Județean). Nu există un al doilea tur în care să se califice primii doi clasați, astfel încât cel care va ieși pe locul 1 va câștiga tot, iar cel plasat pe locul al doilea va avea același statut cu cel de pe ultimul loc – acela de pierzător. Pentru postul de primar, nu există vreo prevedere legală prin care cel plasat pe locul doi va fi viceprimar, această funcție făcând obiectul unui vot în cadrul noului Consiliului Local. În ceea ce privește președintele de Consiliu Județean, în Neamț este o cursă cu doi competitori cu șanse reale: Mugur Cozmanciuc și Ionel Arsene. Ceilalți candidați nu au șansa de a câștiga.

 

Singura modalitate prin care primul plasat în preferințele electoratului din mediul urban poate termina cursa electorală pe primul loc pe județ este dacă ne vom mobiliza la vot.

 

”Pentru victorie este nevoie de mobilizare, la nivelul întregului județ. Am încredere că nemțenii au înțeles adevărata miză a acestor alegeri și voi ieși la vot. Îi îndemn să voteze echipa PNL, să voteze săgeata pe toate cele 4 buletine de vot”, a declarat Mugur Cozmanciuc.

 

Sondajul a fost realizat de INSCOP în perioada 7-13 septembrie, în Piatra Neamț, pe un eșantion reprezentativ de 500 de persoane, având o marjă de eroare de 4,4%.

 

Echipa de comunicare PNL Neamț

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Naţional – 1.629 de cazuri noi. Neamţ – 32 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

n la Neamţ în total au fost confirmate 3003 cazuri

Până astăzi, 25 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 119.683 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

96.158 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.629 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 600 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.633 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 24.09.2020 (10:00) – 25.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 42 de decese (25 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Giurgiu, Ialomița, Iași, Mehedinți, Prahova, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.245. Dintre acestea, 508 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.328.322 de teste. Dintre acestea 25.494 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.879 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.615 la cerere.

Pe teritoriul României, 9.352 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.004 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.850 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.145 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 561 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 467 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 159.275 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.693 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 428 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Primăria Piatra-Neamț – 26 de proiecte europene în valoare de 53.5 milioane de euro, aflate în implementare, cu contractele de finanțare semnate și termen de finalizare maxim anul 2022

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cele 26 de proiecte care vor crește calitatea vieții pietrenilor și la care vor începe lucrările din prima parte a anului viitor sunt:

▪ Trei proiecte care vizează modernizarea infrastructurii rutiere: „Modernizarea și reconfigurarea coridorului urban de transport (inclusiv realizarea de piste pentru bicicliști) B-dul Traian – Piața Mihail Kogălniceanu – B-dul Decebal”; „Modernizarea și reconfigurarea străzii Mihai Viteazu (inclusiv realizarea de piste pentru bicicliști)”; „Reabilitarea, modernizarea şi reconfigurarea coridorului secundar de transport est-vest, strada Dimitrie Leonida şi Bulevardul 9 Mai”;

▪ Modernizarea sistemului de transport public prin achizitia a 41 de autobuze electrice, modernizarea autobazei și realizarea a 25 de stații de încărcare electrice pentru noile autobuze; Modernizarea staţiilor de aşteptare pentru transportul public de persoane;

▪ Implementarea unui sistem de management inteligent al traficului;

▪ Realizarea unui sistem bike-sharing, cu staţii pentru biciclete, în toate cartierele oraşului;

▪ Pentru modernizarea infrastructurii educaţionale sunt deja semnate contractele de finanţare pentru: „Reabilitarea, dotarea şi modernizarea Creşei Mărăţei”, „Reabilitarea, dotarea şi modernizarea Creșei Precista”, „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Tehnic de Transporturi Piatra Neamţ”, „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Grădiniţei cu program prelungit nr.6”, „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Grădiniţei cu program prelungit nr.2”, dar şi cel mai recent proiect „Creşa – Primii paşi”, proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020;

▪ Două proiecte privind extinderea şi modernizarea sistemului de iluminat public;

▪ Trei proiecte privind realizarea unor grădini publice urbane în cartierele Dărmăneşti, Speranţa şi Văleni;

▪ Reabilitarea/modernizarea cinematografului Cozla și transformarea într-un centru cultural multifuncţional;

▪  Proiecte din domeniul social: „Servicii socio-educaționale de prevenire a abandonului familial pentru copiii noștri”, „SUPORT – Servicii integrate pentru deprinderi de viață independentă” , „Lucrători de tineret competitivi, pentru tinerii vulnerabili – Programul ERASMUS+” şi „ECHOES – Patrimoniul cultural european: oportunități pentru cetățeni Implicare și incluziune socială”;

▪ Digitalizarea administrației publice locale prin proiectul „Dezvoltarea capacității de planificare strategică și implementare a unui sistem informatic integrat în municipiul Piatra-Neamț”.

 

*imaginile au caracter  ilustrativ

Citește știrea

Trending