Contactează-ne

Actualitate

Ceahlăul, victorie, CSM Roman, înfrîngere la scor

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pietrenii s-au impus cu 3-1, în disputa cu CSM Paşcani ■ CSM Roman, după ce a condus cu 1-0 pe Foresta, a încasat cinci goluri pe Stadionul Areni ■

Etapa a V-a, din Seria 1 a Ligii 3 la fotbal, a fost una cu o reuşită şi cu un eşec pentru cele două echipe nemţene ce evoluează la acest nivel. Ceahlăul Piatra Neamţ s-a impus în meciul cu CSM Paşcani, iar CSM Roman a pierdut la Foresta Suceava. Aşadar, pietrenii au bifat primul succes acasă în istoria participării în Liga 3, unul pe deplin meritat, mai ales după o repriză secundă foarte bună. După două înfrîngeri la limită, 1-0, a venit răplata muncii şi pare că fotbaliştii au atuuri de a mai urca în clasament. CSM Ceahlăul a învins cu 3-1 (0-0) pe CSM Paţcani şi a bucurat astfel cei aproape 500 de spectatori prezenţi în tribune. Golurile trupei pietrene au fost semnate de doi puşti, Răzvan Pîntea, în minutele 51 şi 53 (FOTO) şi Ovidiu Toma, în minutul 74, reuşita păşcănenilor fiind a lui Ciută, în minutul 80. Cît îi priveşte pe cei doi marcatori ai gazdelor, trebuie precizat că Pîntea va împlini în curînd 18 ani, iar Toma tocmai ce a devenit major. Prima repriză a fost una echilibrată, dar în care Ceahlăul nu s-a regăsit. Echipa nu a jucat la nivelul arătat în mitanul întîi al disputei cu Oţelul sau în timpul meciului de la Miroslava, nu s-a legat jocul la construcţie şi astfel posesia nu a fost de ajuns pentru a depăşi defensiva adversarului. De partea cealaltă, CSM Paşcani părea că venise la Piatra Neamţ avînd lecţiile bine făcute. Oaspeţii au fost de multe ori primii la minge şi au avut singura ocazie reală de gol a reprizei întîi. Florean s-a aflat la capătul unui „un-doi“ cu Firan, dar din interiorul careului a şutat la firul ierbii pentru parada excelentă a lui Alex Barna (15′). Dacă înainte de această fază Pîntea (10) şi Unghianu (13) primiseră cîte un cartonaş galben pentru simulare în careu, după şansa de gol a păşcănenilor jocul a stagnat ca realizări. Aproape nimic nu anunţa schimbarea la faţă a Ceahlăului de după pauză. Gazdele au revenit de la cabine fără Ţapu, înlocuit cu Antim, ceea ce a dus la urcarea lui Cuibari din banda dreaptă în postura de vîrf. Atitudinea întregii echipe a fost mai bună, jocul s-a legat ofensiv, iar din defensivă au fost eliminate din greşeli. Primul gol a venit în minutul 51. Ceahlăul a dus mulţi jucători în treimea adversă, iar Răzvan Pîntea a înţepat mingea din mijlocul careului advers, cu stîngul, 1-0. Bucuria a fost mare, dar galben- negrii au profitat repede de starea de spirit a rivalilor. S-a recuperat o minge în banda stîngă, Cuibari a primit în marginea careului şi a pasat puţin lateral stînga unde a urcat Pîntea, iar decarul nemţean a preluat şi a şutat pe jos, la colţul lung. Anton nu a avut nici o ţansă, astfel că tabela s-a modificat pentru a doua oară: 2-0, în minutul 53. Numai că, Pîntea s-a accidentat în momentului şutului şi a fost schimbat cu Agache. Acesta din urmă a avut ţansa de a înscrie (’65) pentru 3-0, dar a pătruns în careu şi a intrat în unghi, trăgînd în portar. În careul lui Barna, Ciută (’71) a ajuns în posesia balonului, după o centrare din stînga şi a tras puţin peste transversală. Golul liniţtii totale a fost marcat de Ovidiu Toma (’74), care a şutat de la aproape 30 de metri. La acest scor, Paşcaniul a crescut presiunea şi Ciută (’81) a înscris în urma unei lovituri de cap. Partida s-a terminat abia după ce şi Robert Vasile a tras peste ţintă la finele unui contraatac (’89). Antrenorul Gabriel Rădulescu a jucat în următoarea formulă: Barna – Dumbrăvean, V. Rotaru, Andreţ, Rusu, Cuibari (81, R. Vasile), C. Rotaru, Copoţ-Barb, Toma (84, Strat), Pîntea (58, Agache), Ţapu (46, Antim).

Patru goluri în 17 minute

CSM Roman nu a reuşit nimic în disputa de sîmbătă, de la Foresta Suceava, „reuşind“ să încaseze patru goluri în doar 17 minute din prima repriză. Asta după ce marcaseră primii, în minutul 12. Oarecum se anticipa un eşec, Antrenorul Gabriel Ţapu avînd absenţe cauzate de accidentări, lotul fiind format din doar 13 jucători de cîmp. În plus, pare că Foresta are în curte fotbalişti cu experienţă mare şi şi-a anunţat intenţia de a se bate în acest campionat pentru promovarea în Liga 2. Ar mai fi de spus că sucevenii au reuşit egalarea în minutul 23, prin Paul Mateiciuc, jucător împrumutat de la CSM Ceahlăul. Romaşcanii au deschis scorul în minutul 12, prin Ionuţ Nuţescu, dar gazdele s-au aflat mai mereu la cîrma jocului şi au profitat din plin de opurtunităţile avute. Astfel, la pauză soarta întîlnirii era pecetluită, sucevenii avînd un liniştitor 4-1, prin golurile semnate de Sid Bouadiila, în minutul 27, Matteo Rigoni (’34) şi Onofraş (’40). Scorul final, 5-1, a fost stabilit printr-un eurogol al lui Sid Bouadiila, care a reuşit dubla cu un şut din prima, din vole, de la 35 de metri. Alte rezultate ale etapei au fost: FC Botoşani 2 – Sporting Lieşti 0-2; CSM Focşani – KSE Secuiesc 3-0; Sănătatea Darabani – CSM Rîmnicu Sărat 2-1; Bucovina Rădăuţi – Suporter Oţelul: 0-1; Şomuz Fălticeni – Metalul Buzău 0-0 şi Gloria Buzău – Ştiinţa Miroslava 3-3.

CLASAMENT

Loc Echipa M V E I Gol +/- Pct
1. ACS Suporter Club Oţelul Galaţi 5 4 1 0 10-0 10 13
2. CSM Focşani 2007 5 4 1 0 7-1 6 13
3. SCM Gloria Buzău 5 3 2 0 11-5 6 11
4. ACS Foresta Suceava 5 3 1 1 9-4 5 10
5. CS Ştiinţa Miroslava 5 3 1 1 7-5 2 10
6. ACS KSE Târgu Secuiesc 5 3 0 2 10-6 4 9
7. CSM Bucovina Rădăuţi 5 3 0 2 5-5 0 9
8. AFC Metalul Buzău 5 2 1 2 4-6 -2 7
9. CS Sporting Lieşti 5 2 0 3 8-7 1 6
10. ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ 5 2 0 3 5-5 0 6
11. ASMS ACS Sănătatea Darabani 5 2 0 3 6-15 -9 6
12. CSM Paşcani 5 1 1 3 3-7 -4 4
13. ACS Şomuz Fălticeni 5 1 1 3 1-6 -5 4
14. CSM Râmnicu Sărat 5 0 3 2 3-5 -2 3
15. CSM Roman 5 1 0 4 3-9 -6 3
16. AFC Botoşani 2 5 0 0 5 3-9 -6 0
Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Cursuri exclusiv on-line în Piatra Neamţ, Bicaz, Girov şi Gârcina

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cafenelele, barurile şi restaurantele, activitate suspendată

Cursurile şcolare se vor desfăşura exclusiv on-line în Piatra Neamţ, incidenţă comunitară de 3,31 la mia de locuitori, Bicaz, 3,48 la mia de locuitori, Girov, 3,9 la mica de locuitori şi Gârcina, 3,6 la mia de locuitori. În Piatra Neamţ, sunt exceptate de la măsurile amintite creşele şi instituţiile de tip after-school. Măsura intră în vigoare începând de luni, 26 octombrie.

Cafenelele, barurile şi retaurantele au activitatea suspendată, doar terasele rămânând deschise. Hotelurile, pensiunile şi motelurile rămân deschise, iar clienţii pot servi masa în restaurantele acestor unităţi.

Cât priveşte măsurile destinate HORECA acestea intră în vigoare de duminică dimineaţă, 25 octombrie. În comuna Girov este un focar de COVID la primărie, cu 11 persoane infectate.

Vom reveni.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Naţional – 5.028 cazuri noi. Neamţ – 103 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

144.429 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.028 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 876 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 6.245 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 22.10.2020 (10:00) – 23.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 decese la categoria de peste 80 de ani.

81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.427. Dintre acestea, 782 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.002.800 de  teste. Dintre acestea, 35.351 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.018 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.333 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 5.887 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 octombrie.

Pe teritoriul României, 24.199 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.725 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.658 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.617 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 912 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.316 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 857.413 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 9 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Salariile la DGASPC Neamț, poate după rectificare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ salariaţii anunţă că vor continua mişcările de protest

Salariaţii de la DGASPC Neamţ, care nu şi-au primit banii pe luna septembrie, anunţă că vor continua mişcările de protest prin pichetarea Guvernului şi a Ministerului de Finanţe. Acesta după ce au fost anunţaţi că banii necesari vor fi viraţi abia după rectificarea bugetară, care se preconizează că va avea loc „cândva” în luna noiembrie.

„Aproape 1000 de angajați ai DGASPC Neamț riscă să rămână fără bani pentru următoarele 2 luni, deoarece șanse reale de suplimentare a bugetului astfel încât să acopere necesarul sunt abia după rectificarea bugetară ce ar putea avea loc în noiembrie, fără a se ști o dată exactă. Aceasta este concluzia ce reiese din  răspunsul primit de DGASPC Neamț de la Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopție. „La acest moment singura instituție centrală care are competența de a decide cu privire la majorarea sumelor destinate protecției copilului și persoanelor adulte cu dizabilități este Ministerul Finanțelor Publice“, se arată în răspunsul ANDPDCA.

Data viitoarei rectificări bugetare nu este stabilită, vehiculându-se informații că ar putea avea loc în luna noiembrie. Ulterior, după aprobările legale, banii se repartizează pe județele și apoi urmează să ajungă în bugetele fiecărei instituții. Toate acestea sunt proceduri de durată și astfel este posibil ca primele plăți salariale să se facă cu mare întârziere.

În aceste condiții, salariații anunță că vor continua mișcările de protest, pe 4 noiembrie fiind programată pichetarea Guvernului și a Ministerului de Finanțe de către sindicaliștii din asistență socială din mai multe județe din țară printre care și Neamț.

Precizăm că neplata salariilor a afectat grav angajații centrelor pentru copii, cei aproape 500 de asistenți maternali și salariații din aparatul propriu al Direcției, cu atât mai mult cu cât unii sunt infectați cu noul coronavirus sau sunt carantinați în centre pentru a îngriji bolnavii cu COVID 19.

La data de 23 octombrie 2020 erau pozitivi 260 de beneficiari și 120 de salariați din centrele aflate în subordinea DGASPC Neamț.

De la începutul pandemiei au fost confirmați cu COVID 19 peste 400 de angajați și, deși aveau dreptul conform legii să beneficieze de stimulentul de risc de 2.500 de lei, acesta nu a fost plătit niciodată”, se precizează într-un comunicat de presă emis de reprezentanţii DGSAPC Neamţ.

Citește știrea

Trending