Contactează-ne

Fotbal

Ceahlăul şi-a făcut norma de 10 acasă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Futsal Ceahlăul - Kereszthegy Remetea s-a terminat 10-2 ■ a fost al doilea joc consecutiv pe teren propriu în care a înscris 10 goluri ■

Echipa de fotbal de sală Ceahlăul a făcut spectacol şi în cel de-al doilea joc disputat acasă din actualul sezon al Ligii 2, reuşind să învingă cu 10-2 (7-1) pe Kereszthegy Remetea. Partida de sîmbătă, 20 octombrie, a deschis etapa a V-a, iar victoria considerată de gazde „absolut necesară“, a fost adusă de reuşitele lui Alex Bordeanu (2), Vlad Avram (2), Darius Roca (2), Andrei Apostol, Andrei Nistor, Robert Grigoriţă şi Alex Codreanu. „După înfrîngerea dureroasă de săptămîna trecută de la Galaţi, aveam mare nevoie de trei puncte. Şi chiar dacă rezultatul final arată o diferenţă mare, meciul nu a fost deloc uşor. Încărcătura s-a văzut în vestiar toată săptămîna premergătoare, dar şi în clipele premergătoare meciului. Băieţii au fost extrem de motivaţi, dorind să facă un joc bun şi să obţină un rezultat pe măsură“, a precizat Cristi Vornicu, managerul de la Futsal Ceahlăul. trebuie precizat că nici de această dată antrenorul Gabi Bucur nu a avut la dispoziţie lotul complet, grevat de accidentări. „Cu siguranţă a fost cea mai buna partidă din acest sezon, galben-negrii dovedind o poftă de joc extraordinară. Absenţele nu ne-au ocolit nici de această dată. Cu toate acestea, la pauză tabela arăta un neverosimil 7-1 obţinut în urma unei prestaţii de excepţie. După pauză, Ceahlăul a redus motoarele, marcînd de încă trei ori în repriza secundă. Urmează pe 4 noiembrie o partidă dificilă la Buzău în compania liderului Fortius“, au menţionat reprezentanţii grupării nemţene. Cu această victorie Futsal Ceahlăul a urcat un loc, pînă pe 4. În runda a V-a, pe 21 octombrie s-au mai înregistrat rezultatele: Pro-Tineret Sighişoara – United 2 Galaţi 2 – 3; CSM Mureş – AS Inter 12-1; KSE Tîrgu Secuiesc – Pro Academy Fălticeni; Fortius 2014 Buzău – a stat. În clasament conduce Fortius Buzău , cu 12 puncte, urmată de CSM Tîrgu Mureş (9p) şi KSE Secuiesc (9p).

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fotbal

Ceahlăul, noutăţi de vacanţă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ obiectivul rămîne promovarea, susţine preşedintele executiv ■ "a fost un tur de campionat destul de dificil", a mai spus Marin Mitran ■ formaţii de Liga 1 sînt interesate de jucători de la Ceahlăul ■

Marin Mitran, preşedintele executiv al CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, a ieşit public şi a făcut un bilanţ al anului 2019, vorbind atît despre reuşite, cît şi despre nerealizări.

A reafirmat că obiectivul rămîne promovarea şi că este foarte mulţumit de cele întîmplate în condiţiile în care echipa a suferit numeroase modificări în vară, atît la nivelul lotului, cît şi în celelate compartimente.

“A fost un tur de campionat destul de dificil. Dar să ştiţi că sînt mulţumit de ce s-a întîmplat şi lucrurile sînt aşa cum le-am plănuit în vară. Ne-am dorit să fim în primele trei la finalul turului şi aici sîntem. Iernăm între primele trei din serie.

Puteam să fim cu un loc mai sus, am pierdut două puncte foarte importante în ultima partidă, la Galaţi, m-a durut, dar avem un grup bun şi nu pot să cert jucătorii. Eu am un alt stil de muncă.

Ştiu că doresc să cîştige fiecare meci şi nu pot să le reproşez nimic. Au dat totul pe teren, am avut ocazii şi acolo, dar am pierdut două puncte. Urmează o perioadă de o lună de zile în care avem timp să ne pregătim bine mutările. Să vedem ce achiziţii vor fi şi sper că vom face lucruri mai bune în primăvară după ce vom realiza noi transferuri.

Am decis să mai continuăm pregătirea încă două săptămîni după terminarea meciurilor din campionat. Am hotărît aşa pentru că este normal ca jucătorii să intre în perioada de relaxare, de revenire la normal.

Asta pentru că este greu pentru organism să-l opreşti dintr-o dată din efortul susţinut. Organismul este ca o maşină, dacă o laşi un an fără să o porneşti cu greu o repui pe picioare. Vom relua pregătirea pe 13 ianuarie 2020.

La început pe plan local, dar sper să găsesc soluţii financiare pînă la finele anului în curs pentru a avea bani şi de un cantonament. Ne dorim să ieşim din uzura zilnică şi sper să fac rost de atîţia bani să putem pleca în altă parte”, a declarat Marin Mitran.

Cine vine, cine pleacă

Preşedintele executiv Marin Mitran a expus motivele pentru care s-a ajuns la despărţirea de Arsene Luboya şi Franck M’Barga. Mai mult, a afirmat că sînt jucători din lot care au ajuns în vizorul unor formaţii de Liga 1.

De asemenea, a precizat că Andrei Viţelaru poate apărea în organigrama clubului. “Am discutat cu Arsene Luboya, Yoann Fellrath şi Franck M’Barga să ne despărţim şi cred că este o decizie bună. Odată cu această hotărîre am scăpat şi de salariile mari, plus tot felul de bonusuri.

Au fost însă jucători buni, care ne-au ajutat. Arsene a marcat nouă goluri, Yoann a jucat şi el foarte bine în folosul echipei. Nu le reproşăm nimic, s-au prezentat bine, cred că puteau şi mai bine, dar acesta este fotbalul şi a venit timpul să ne despărţim. Avem soluţii deja.

Un jucător a şi venit şi mai sînt alţii trei cu care sîntem în discuţii. Sînt şi români, dar şi din străinătate. Eu mă bazez şi pe străini pentru că unii dintre ei vin cu mentalitate bună. Cred că nu avem ce să le reproşăm celor din Mali.

Pentru unii avem deja oferte din Liga 1, de la două cluburi. Săptămîna viitoare vor pleca la probe. Nu vreau să dau numele acestor cluburi pentru că aşa ne-am înţeles şi dacă vor anunţa ei, atunci bine, dar pînă atunci noi nu spunem mai mult.

Este o bucurie că avem oferte. Au jucat bine ai noştri şi au fost urmăriţi şi pot face pasul spre acest eşalon. Acesta este un obiectiv al clubului CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, să vindem la Liga 1 şi să ajungem să ne autofinanţăm la un moment dat.

Putem să facem asta. Dacă dăm un jucător sau doi pe o sută de mii de euro, cred că ne acoperim salariile pe şase luni. Dacă nu ne batem joc de lucrurile din jurul nostru putem progresa din toate punctele de vedere. Cît priveşte absenţa din echipă la ultimele jocuri în cazul lui Luboya şi M’Barga, trebuie spus că a fost o restanţă de o săptămînă la salarii la echipă, iar Arsene şi Franck nu s-au antrenat.

Yoann a avut atunci o problemă în familie şi a trebuit să plece în Franţa. A fost o situaţie în care era nevoie de bani pentru deplasarea respectivă, pentru că ne dorim ca în unele deplasări să mergem cu o zi mai devreme pentru a ajuta echipa şi s-a întîrziat plata salariilor. Şi ei în ziua deplasării voiau banii. În loc să se concentreze la meci, se gîndeau la bani. Am achitat salariile o săptămînă mai târziu şi ei nu s-au pregătit.

Din aceste motive, împreună cu antrenorii am decis să ne despărţim de ei pe cale amiabilă. De aceea nu au jucat în ultimele două meciuri”, a mai spus Marin Mitran.

La capitolul veniri, CSM Ceahlăul lucrează deja. Se doreşte un atacant român de 28 de ani, un “număr 10”, dar şi alţi jucători care să întărească lotul. Marin Mitran a afirmat că echipa se va baza în continuare pe Pîntea, pe Toma, pe Matei, dar şi pe ceilalţi copii crescuţi la Piatra Neamţ.

Va fi însă de văzut dacă şi Andrei Viţelaru ar putea fi cooptat. El doreşte să mai joace, dar preşedintele Mitran a purtat o discuţie cu el despre o eventuală cooptare în altă poziţie în club. “Am vorbit cu el, am vrut să-l cunosc, să văd ce vrea. I-am propus să-l aduc în club, antrenor la copii sau delegat, director sportiv. Mi-a spus că vrea să mai joace.

Dar astăzi nu-i pot scoate pe fundaşii centrali pe care îi avem pentru a juca altcineva. Poate fi interesant, dar dacă decidem asta împreună cu antrenorii. Eu nu bag jucători pe gît cuiva. Dacă va fi dorit, atunci … vom discuta”, a mai precizat preşedintele. Referitor la eventuale noutăţi în lot, Marin Mitran a mai afirmat:

“Mulţi români vor să vină la noi. Toată lumea vrea la Ceahlăul acum, avem condiţii de pregătire foarte bune, avem stabilitate financiară şi avem obiectiv important.

Sînt jucători de Liga 1 care nu joacă la echipele lor şi vor aici. Străinii întreabă despre obiectiv, despre baza de pregătire şi este un plus pentru noi, pentru club. Sîntem un club interesant pentru mulţi”.

Citește știrea

Fotbal

Fotbal cu… jucării pentru copii, o ediţie mai extinsă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ manifestarea va avea loc la Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ ■ spectatorii sînt rugaţi să vină la sălile de sport cu jucării şi să le arunce pe teren în timpul meciurilor de fotbal ■ urmează ca ele să fie donate copiilor defavorizaţi ■

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Turism a anunţat organizarea, în perioada 10-12 decembrie 2019, a celei de-a II-a ediţi a manifestării „Fotbal cu… jucării pentru copii“.

Prima a fost în 2018, în colaborare cu Cristi Vornicu, preşedintele de la Futsal Ceahlăul, acţiunea dorindu-se a deveni tradiţie în anii viitori.

În acest an, manifestarea va fi una mai extinsă decît cea din 2016, cînd a fost doar în oraşul reşedinţă de judeţ, datele fiind: Piatra Neamţ – 10 decembrie 2019, ora 18:00, în Sala Ceahlăul, la Roman, pe 11 decembrie 2019, ora 18:00, în Sala Sporturilor şi la Tîrgu Neamţ, pe 12 decembrie 2019, ora 17:00, în sala de sport a Colegiului Naţional Ştefan cel Mare.

„La fiecare din cele trei evenimente, spectatorii care vor dori să ajungă în tribună pentru a vedea meciurile respective sînt rugaţi să aducă la sală şi cîte o jucărie de pluş. Păstrînd tradiţia începută în 2018, respectivele jucării vor fi aruncate de spectatori pe parchet în momentul în care se va marca primul gol în meciurile de seniori. Cei care vor să aducă şi altfel de jucării o pot face, dar acestea nu pot fi aruncate pentru a nu se strica şi pentru a nu strica suprafeţele de joc, astfel putîndu-le lăsa într-un loc special amenajat în săli, unde vor fi depozitate de voluntari“, a precizat Gheorghe Paisa, directorul DJTS Neamţ.

Iată ce propune Fotbal cu… jucării pentru copii, ediţia 2019. Piatra Neamţ – 10.12.2019 – Sala Ceahlăul – ora 18:00, Meci Juniori E: LPS Piatra Neamţ (antrenor Lidi Chertic) – LPS II Piatra Neamţ (antrenor Vlad Urzică); ora 18:30, Majorete – Centrul de Educaţie Incluzivă Alexandru Roşca; ora 18:40, Meci Juniori D: CSM Ceahlăul (antrenor Daniel Mahu Moisii) – LPS Piatra Neamţ (antrenor Ciprian Iosub); ora 19:10, Program majorete; ora 19:25, Meci seniori: CSM Ceahlăul – Futsal Ceahlăul. Roman – 11.12.2019 – Sala Sporturilor – ora 18:00, Meci Juniori E: AS Juniorul Roman (antrenor Sergiu Ghidarcea) – LPS (antrenor Ionuţ Nacu); ora 18:30, Meci Juniori D: CSM (antrenor Gabriel Ţapu)- Vulpiţele Galbene U15 (antrenor Adelin Tălmăcel); ora 19:00 – Demonstraţie karate BAO Roman; ora 19:10, Old boys Laminorul – Petrotub – CSM. Tîrgu Neamţ – 12.12.2019 – Sala CN Ştefan cel Mare – Ora 17:00, CN Ştefan cel Mare – Liceul Vasile Conta; Ora 17:20 – Liceul Conta – Colegiul Tehnic Ion Creangă; ora 17:40, CN Ştefan – CT Creangă; ora 18:00, Meci Juniori D: CSS (antrenor Radu Miron) – FC Ozana (antrenor Dorel Strujan); ora 18:30, Program majorete; ora 18:40, Meci Seniori: FC Ozana – CS Speranţa Răuceşti.

Ce-a fost anul trecut

Ediţia din 2018 a avut loc în seara de 20 decembrie, la Sala Sporturilor Ceahlăul şi a făcut fericiţi, în preajma Crăciunului, peste 100 de copii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Alexandru Roşca.

Aşa cum spuneam, acţiunea a fost iniţiată de managerul Futsal Ceahlăul, Cristi Vornicu şi prin implicarea DJTSţ. Manifestarea a fost deschisă de un joc amical de fotbal între echipa Old Boys FC Ceahlăul, în care au putut fi văzuţi la lucru foşti jucători ai galben-negrilor precum Lucian Amarghioalei, Lidi Chertic, Valentin Avădanei, Tiberiu Şerban, Codruţ Domşa, Florin Anton sau Angelo Alistar şi o selecţionată a presei locale.

După un joc mai echilibrat decît mulţi s-ar fi aşteptat, a urmat partida dintre echipele Futsal Ceahlăul şi CSM Ceahlăul, momentul cel mai aşteptat fiind marcarea primului gol al duelului, atunci cînd toţi spectatorii prezenţi au aruncat pe parchetul sălii jucăriile de pluş aduse special pentru copii.

„A fost o seară magică, în care foşti şi actuali fotbalişti, oameni din presă, împreună cu spectatorii prezenţi în sala Ceahlăul au contribuit la reuşita acestui eveniment. Mulţumiri tuturor celor care s-au implicat, mulţumiri tuturor celor care au dăruit şi au fost sau nu prezenţi în sală!

Fiind un început, învăţăm şi vom încerca să îmbunătăţim anumite aspecte la ediţiile viitoare. Mulţumim DJST Neamţ, CSM Ceahlăul, Old Boys Ceahlăul, cu echipa presei, cu firmele RoCom Central, Izotec, toţi care s-au implicat, probabil la anul va fi şi mai frumos avînd în vedere că anul acesta a fost făcut cam în viteză.

În afară de faptul că sportul, atît cel de performanţă, cît şi cel de masă,  trebuie finanţat, sportul are la rîndul lui datoria de a întoarce comunităţii clipe frumoase“, declara Cristian Vornicu.

O notă pentru implicare trebuie acordată DJST Neamţ, prin Gheorghe Paisa şi Marcel Mihalcea, precum şi împătimitului de sport Gelu Cracană, care a imortalizat momentele importante.

În sală au fost prezenţi 25 de copii care rămîn permanent în vacanţă la centrul Alexandru Roşca, dar de jucării vor beneficia în total 134. În pauzele dintre jocurile de fotbal, micuţii premiaţi în concursurile de gimnastică ritmică şi gimnastică sportivă pentru copii cu dizabilităţi, precum şi cei de la clubul de dans Ray’s Dance, şi-au demonstrat încă o dată calităţile.

„Am plecat de la sală cu tot cu daruri, iar copiii nu s-au liniştitit pînă nu şi-au împărţit jucăriile înainte de culcare. Au fost foarte încîntaţi de darurile primite de la Moş Crăciun. A contat faptul că ei se simt valorizaţi, că cineva le vede munca, asta contează cel mai mult“, afirma Irina Bălţătescu, directorul CSEI Alexandru Roşca.

Citește știrea

Actualitate

Ceahlăul, doar un punct la Oţelul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ partida s-a încheiat fără goluri, chiar dacă au fost numeroase ratări ■ echipa a coborît pe locul trei în clasament ■ în vacanţă se pleacă pe 13 decembrie şi se revine pe 13 ianuarie ■

Remiză albă, doar atît a obţinut Ceahlăul Piatra Neamţ, în deplasarea de la Galaţi, de sîmbătă, 30 noiembrie, deşi a avut numeroase ocazii de a înscrie. Aşa se face că formaţia din oraşul de la poalele Pietricicăi, a înregistrat 13 meciuri la rînd fără a pierde după acel insucces cu Aerostar Bacău din etapa a cincea, dar în ultimele trei deplasări a reuşit doar trei remize. Dacă la Lieşti s-a marcat, dar a urmat egalarea, în ultima rundă a turului, la SC Oţelul Galaţi, galben-negrii au pierdut două puncte avînd în vedere numărul şanselor de a înscrie. Tabela de marcaj a înregistrat un 0-0 în urma căruia echipa a coborît pe locul 3 în clasamentul seriei. SC Oţelul – CSM Ceahlăul a fost un joc controlat de oaspeţi în marea sa majoritate. Dacă în prima repriză Oţelul a opus ceva rezistenţă, irosind în minutul 43 şi o ocazie mare de a marca, în partea secundă, gălăţenii au trecut arareori mijlocul terenului. Primul mitan a fost unul fără ocazii importante pînă spre final. La un atac al gazdelor, mingea a ajuns în careul nemţean la Matei, care a şutat, dar Jalbă a scos de pe linia porţii. Balonul a ajuns la Grădinaru în centrul suprafeţei de pedeapsă, însă acesta a nimerit doar bara laterală. În primul minut de prelungire al primei reprize, Pîntea a centrat la un corner, Petra i-a luat faţa lentului Matei, dar mingea deviată de mijlocaşul nostru a lovit bara din stînga lui Ursu şi i-a revenit acestuia în braţe pe linia porţii. După pauză, Stoian (58) i-a încercat vigilenţa lui Chelaru din lovitură liberă, fără succes însă, după care terenul s-a înclinat spre poarta gazdelor. Toma (62, 64) şi Pîntea (67) au executat lovituri libere din preajma careului gazdelor, numai că minutul 76 a fost cel al marilor ratări pietrene. Toma a scăpat în dreapta atacului nostru, a centra în ”gura porţii”, numai că Diarra a lovit mingea cu piciorul stîng defectuos şi balonul a trecut puţin peste transversală. Ursu a degajat apoi de la colţul careului de şase metri, Pîntea a recuperat, a pătruns pe stînga şi a centrat perfect pentru Fellrath, care, nemarcat, a şutat fără preluare, a lovit mingea prost, iar Ursu a scos de sub transversală. Pîntea (86) a fost apoi la finalizare după o recuperare a lui Cosmin Rotaru în treimea adversă. Jucată din prima de Rotaru şi Petra, mingea a ajuns la Pîntea care a pătruns pînă la marginea careului mare gălăţean şi a şutat. În drumul său spre poartă, balonul a lovit spatele unui adversar şi nu am avut decît un corner. Tabela nu s-a modificat nici după faza din prelungiri la care Ursu a ieşit puţin hazardat şi Petra a tras, dar pe lîngă ţintă. CSM Ceahlăul va continua pregătirea în Piatra Neamţ încă două săpămîni, urmînd a se pleca în vacanţă pe 13 decembrie. O lună mai tîrziu, pe 13 ianuarie, este anunţată reunirea lotului, tot la Piatra Neamţ.

Citește știrea

Trending