Publicitate

■ galben-negrii au de luat o revanşă în faţa celor de la Metalul, echipă care s-a impus cu 1-0 sub Pietricica, în meciul de debut al pietrenilor în Liga 3 ■ fără transferuri în pauza de iarnă, gruparea nemţeană începe să resimtă presiunea cheltuielilor cu echipa de seniori şi cele de juniori ■

Campionatul Ligii 3 iese din hibernare în acest week-end, după o pauză de trei luni de vacanţă şi cantonamente. În Seria I, etapa a XVI-a debutat în prima zi a lui Mărţişor, cu partida CSM Rîmnicu Sărat – CS Ştiinţa Miroslava, scor 1-3, şi va continua sîmbătă, 2 martie, de la ora 15.00 cînd sînt programate celelalte şase întîlniri. CSM Ceahlăul va relua campionatul cu un meci la Metalul Buzău, un joc ce le poate da oaspeţilor şansa revanşei după înfrîngerea suferită în tur, la Piatra Neamţ (0-1) chiar în meciul de debut al galben-negrilor în Liga 3. „Ne dorim să facem un joc solid la Buzău, care să ne permită să luăm toate cele trei puncte. Aversarii formează o echipă cu experienţă l nivelul Ligii 3, cu jucători trecuţi prin eşaloanele fotbalistice. Avantajul lor cel mai mare este terenul, pentru că, din ce cunosc, se joacă pe unul sintetic de dimensiuni mai mici, destul de prost ca şi calitate. Cine se va adapta mai bine la starea terenului şi la condiţiile de joc va cîştiga. Vor fi şi emoţiile primei etape, dar noi abordăm meciul cu încredere şi sper să reuşim să ne întoarcem cu puncte de la Buzău“, declara după antrenamentul de vineri Gabriel Rădulescu, antrenorul principal al CSM Ceahlăul. În pauza competiţională, tehnicianul ajutat de secund Florin Anton a pregătit echipa pe plan local, într-un stagiu care a început pe 14 ianuarie şi care a inclus şi o serie de opt jocuri amicale. Pietrenii au cîştigat trei dueluri – cu Csikszereda Miercurea Ciuc, Sporting Juniorul Vaslui (primul joc) şi Foresta Suceava, toate cu acelaşi scor (2-1), au încheiat la egalitate (1-1) disputa cu FC Botoşani II şi au pierdut meciurile cu Ozana Tîrgu Neamţ (1-2), Aerostar Bacău (1-2), Bucovina Rădăuţi (0-2), şi un al doilea meci cu Sporting Vaslui (0-1). Faţă de formula din tur lotul pietrenilor nu a suferit mari schimbări: au plecat doi jucători (Cuibari şi Agache) şi a venit Isciuc (de la CSM Roman). Pe lîngă politica clubului, aceea de promovare la echipa de seniori a tinerilor de perspectivă de la grupele de juniori, acum se vorbeşte deschis şi de lipsuri financiare, alarmante în perspectiva unui sezon lung de campionat: „Nu am făcut transferuri, din păcate, chiar dacă mai aveam două-trei posturi descoperite. Nu am reuşit acest lucru, deoarece situaţia noastră financiară este la limită şi din punctul acesta de vedere vom avea un retur dificil. Anul acesta (2018 n.r.) au fost cheltuieli foarte mari, am avut şi două echipe de juniori înscrise în campionatul Ligii Elitelor, au fost de asigurat baremurile de joc, deplasările, salariile…sîntem într-o situaţie mai complicată, dar sper ca în următoarele două-trei săptămîni să reuşim să mai atragem sponsori“, a mai precizat profesorul Rădulescu. În ceea ce îi priveşte pe cei de la Metalul Buzău, gruparea gazdă a jocului de sîmbătă a avut în această perioadă jocuri de pregătire cu parteneri din ligile inferioare, dar în ultimul amical, disputat în comuna gălăţeană Schela, a remizat (2-2) cu viceliderul Suporter Club Oţelul. Iată programul primei etape a returului: Oţelul Galaţi – CSM Paşcani; Sporting Lieşti – Sănătatea Darabani; KSE Secuiesc – Gloria Buzău; Foresta Suceava – Botoşani II; CSM Focşani – Şomuz Fălticeni; Bucovina Rădăuţi stă. Tot sîmbătă, 2 martie, echipele de juniori ale CSM Ceahlăul vor da replica formaţiilor similare ale clubului Csikszereda Miercurea Ciuc, în două partide amicale programate la stadionul din Piatra Neamţ (teren sintetic) de la ora 11.00 (U19) şi 13.00 (U17). Săptămîna trecută, juniorii A pietreni au cîştigat cu 4-3, iar juniori B au remizat, 2-2, în partidele de la Miercurea Ciuc.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.