Contactează-ne

Fotbal

Ceahlăul, în sfîrşit, a spart gheaţa în retur

Știe publicată cu

în data de

■ pietrenii au învins pe Ştiinţa Miroslava, scor 3-1 ■ este prima victorie de după reluarea campionatului în Liga 3 ■ pentru gazde, golurile au fost marcate de Cristian Copoţ-Barb şi Cosmin Ţapu, cu două reuşite ■

Va fi un meci greu, cu o echipă care a plecat la începutul sezonului cu gînduri de promovare. Nu au început nici ei aşa bine returul, după cum probabil se aşteptau, dar noi ştim că trebuie să cîştigăm. Nu avem altă variantă. Vrem să spargem gheaţa anul acesta, să lăsăm în spate cele trei eşecuri şi să vină prima victorie. Acasă e presiunea că trebuie să cîştigi, nu e altă presiune suplimentară. La Galaţi am făcut un meci bun, am avut o atitudine bună, am fost lăudaţi de majoritatea oamenilor de acolo şi am lucrat cu mare încredere toată săptămîna asta“. Aceasta este declaraţia jucătorului Flavius Dumbrăvean făcută vineri, 22 martie, la conferinţa de presă de dinaintea jocului cu Ştiinţa Miroslava, din etapa a XIX-a a Ligii 3, Seria 1. Scorul disputei de sîmbătă, de la ora 15, a fost 3-1 pentru gazde, în urma unui meci cu destule faze de poartă. Reuşita vine după o serie de trei jocuri în care Ceahlăul fusese învinsă la limită, 1-2, cu Metalul Buzău şi Oţelul Galaţi, respectiv acasă cu Sporting Lieşti. Întîlnirea se anunţa grea pentru elevii antrenorilor Gabriel Rădulescu şi Florin Anton, pentru că întîlneau ocupanta locului III în clasament, iar tehnicienii nu se puteau baza pe doi jucători de bază, Ovidiu Toma şi Cosmin Rotaru, suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene. Revenind la ceea ce s-a petrecut sîmbătă, 23 martie, pe Stadionul Municipal din Piatra Neamţ, golurile meciului au fost marcate de Cristian Copoţ-Barb (minutul 8), dintr-o lovitură liberă exelent executată de la 25 de metri lateral stînga, Cosmin Ţapu (minutul 70 şi minutul 88), respectiv, Adrian Dodan (minutul 93). Victoria gazdelor este una pe deplin meritată, dar trebuie spus că şi oaspeţii s-au apropiat în cîteva rînduri periculos de poarta pietrenilor. Tehnicienii Ceahlăului au abordat tactic disputa ceva mai diferit decît pînă acum. Ştiind ce ar putea juca Miroslava şi analizînd bine potenţialul propriilor fotbalişti, antrenorii Gabriel Rădulescu şi Florin Anton au decis că este mai bine ca adversarul să aibă ceva mai mult posesia. „Munca galben-negrilor însă, a tuturor celor intraţi în joc (titulari sau rezerve), ambiţia şi dăruirea a dus la o prestaţie ce merită apreciată. Ceahlăul a jucat bine cartea contraatacului, arătînd astfel că îi este la îndemînă şi este şi bine stăpînită. Aşezarea în teren a făcut ca Ştiinţa să nu aibă sorţi de izbîndă în zona centrală, ieşenii apelînd astfel la eternul joc cu minge lungă pe masivul atacant Alexandru Marin din lateral sau direct de la fundaşi“, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a CSM Ceahlăul Piatra Neamţ. Ocazii pentru Ceahlăul au mai avut Pîntea, în minutul 15, tot el în minutul 46, Oteliţă, în minutele 49 şi 64 şi Antim, în minutul 77. Prima mare ratare a oaspeţilor disputei a avut loc în minutul 25, după care mingea trimisă spre poarta nemţenilor de ieşeanul Marin a lovit bara, în minutul 41. Cei de la Miroslava puteau egala în minutul 59, prin Gorovei. După acest rezultat, gruparea nemţeană a urcat un loc în clasament, poziţionîndu-se pe locul VIII, cu 23 de puncte. În această etapă a avut loc şi derbiul dintre primele două clasate, Gloria Buzău, care avea 47 de puncte şi Oţelul Galaţi, care era pe locul II, cu 42 de puncte. Era meciul care putea stabili dacă lupta pentru promovarea în Liga 2 va continua şi după această rundă, iar pentru acest lucru era obligatoriu ca gălăţenii să învingă. Nu a fost să fie, gadele impunîndu-se categoric, scor 5-0, lucru tranşat încă de la pauză, cînd tabela arăta deja 3-0 în contul gazdelor. Etapa a XIX-a de butat încă de vineri, 22 martie, cînd s-au înregistrat rezultatele: Foresta Suceava – CSM Rîmnicu Sărat 2-1 (1-1) şi AFC Botoşani II -Metalul Buzău 1-0 (0-0). În meciurile disputate sîmbătă s-au consemnat scorurile: Gloria Buzău – Suporter Club Oţelul Galaţi 5-0, Bucovina Rădăuţi – Sporting Lieşti 2-1 (1-1), Şomuz Fălticeni – KSE Târgu Secuiesc 1-0 (1-0) şi Sănătatea Darabani – CSM Paşcani 1-4 (0-1) . CSM Focşani 2007 a stat pentru că CSM Roman s-a desfiinţat. În clasament conduce Gloria Buzău, cu 50 de puncte, urmată de Suporter Club Oţelul Galaţi, 42 de puncte. Pe locul trei a urcat Bucovina Rădăuţi, cu 27 de puncte, care a devansat-o la golaveraj, plus 14, pe Ştiinţa Miroslava, care are plus 11 la goluri marcate.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fotbal

Ceahlăul, înfrîngere oarecum previzibilă cu Bucovina Rădăuţi

Știe publicată cu

în data de

■ sucevenii s-au impus la Piatra Neamţ, scor 1-0 ■ diferenţa dintre cele două grupări era dată şi de locul în clasament ■ gazdelor le-au lipsit trei titulari ■

CSM Ceahlăul a pierdut disputa de sîmbătă, 20 aprilie, cu Bucovina Rădăuţi, în etapa cu numărul XXIV-a Ligii 3, Seria 1, la fotbal. Scorul final al întîlnirii începută de la ora 17 pe Stadionul Municipal din Piatra Neamţ a fost 1-0, pentru oaspeţi, la pauză tabela indicînd egalitatea. Despre meci nu sînt prea multe de spus, gazdele fiind în puţine rînduri periculoase la poarta adversă, în timp ce gruparea antrenată de cunoscutul Dorin Goian a arătat că este mai solidă, legînd mai bine jocul. Cu toate acestea, sucevenii au marcat prin Busuioc, în minutul 58, la finalul unei faze la care o greşeală personală a fost decisivă în stabilirea rezultatului final. Disputa se anunţa oricum grea pentru pietreni şi prin prisma faptului că adversarul ocupa locul III în ierarhia seriei. La Ceahlăul se spera într-o victorie, deşi echipa venea după eşecul la scor de tenis, 1-6, din deplasarea din etapa trecută de la Gloria Buzău, un scor cam aspru faţă de cum decurseseră ostilităţile în teren. La pietreni, sîmbătă a contat şi faptul că antrenorii Gabriel Rădulescu şi Florin Anton nu au putut alinia cea mai bună formulă de echipă. Fundaşii laterali titulari pînă acum, Flavius Dumbrăvean şi Cezar Strat, au văzut întîlnirea din tribună, fiind suspendaţi pentru cumulul a cîte patru cartonaşe galbene, iar Valentin Rotaru avea probleme medicale. De partea cealaltă, sucevenii au abordat disputa cu încrederea dată de seria de trei jocuri anterioare fără înfrîngere, două victorii şi o remiză. Cu reuşita de la Piatra Neamţ Bucovina Rădăuţi a trecut pe locul II în clasament, profitînd de faptul că Suporter Club Oţelul Galaţi, care acum cîteva etape mai spera la promovarea în Liga 3, s-a încurcut iar acasă, fiind învinsă de Foresta Suceava. La capitolul statistici, ar mai fi de spus că Sănătatea Darabani este singura echipă care nu a înscris în poarta Ceahlăului în cursul acestui campionat, iar Bucovina Rădăuţi este gruparea căreia pietrenii nu i-au marcat nici măcar o dată în acest sezon. La Rădăuţi, meciul din tur s-a termninat cu scorul de 0-0. Sîmbătă, 20 aprilie, CSM Ceahlăul a început meciul în formula: Barna – Oteliţă, M. Rusu, V.Andreş, R. Sîrbie (Lupaşcu) – C. Antim (Hodorogea), C. Rotaru (Curpăn), Ov. Toma, R. Pîntea, Copoţ-Barb – Robert Vasile (C. Ţapu). Iată şi celelalte rezultate consemnate în etapa a XXIV-a a Ligii 3, Seria 1: CSM Rîmnicu Sărat – Gloria Buzău 1-1; Sănătatea Darabani – FC II Botoşani 1-4; CSM Paşcani – Şomuz Fălticeni 2-2; Ştiinţa Miroslava – CSM Focşani 0-1; Oţelul Galaţi – Foresta Suceava 1-3 şi Metalul Buzău – KSE Tîrgu Secuiesc 4-1. Sporting Lieşti a stat din cauza numărului impar de echipe din serie. Pentru CSM Ceahlăul urmează meciul de la Dorohoi, cu FC Botoşani II, dispută ce va avea loc vineri, 26 aprilie, de la ora 17.00, iar următorul duel pe propriul teren va fi sîmbătă, 4 mai, cînd adversari vor fi cei de la Şomuz Fălticeni.

Citește știrea

Fotbal

Ceahlăul, meci greu cu Bucovina Rădăuţi

Știe publicată cu

în data de

■ pietrenii primesc vizita unei echipe de pe podium ■ gazdele vor să spele înfrîngerea la scor de la Buzău, dar nu se vor putea baza pe trei jucători ■

CSM Ceahlăul joacă sîmbătă, 20 aprilie, de la ora 17.00, cu Bucovina Rădăuţi, în etapa 24-a Ligii 3, Seria 1. Numai prin prisma faptului că adversarul ocupă locul 3 în ierarhia grupei se poate afirma că va fi o partidă dificilă. După ce au cedat la Galaţi (etapa a 20-a), sucevenii au reuşit o serie de trei jocuri fără înfrîngere, două victorii şi o remiză şi sînt aproape de viceliderul Oţelul, aflat în pierdere de turaţie după înfîngerea usturătoare în faţa Gloriei Buzău. În tabăra pietrenilor nu e linişte după eşecul la scor de tenis, 1-6, din deplasarea de la Buzău şi, mai ales după lipsurile financiare care se acutizează. În plus, tînăra grupare de sub Pietricica se va prezenta la partidă şi fără o serie de jucători ce vor absenta din diferite motive. Fundaşii laterali titulari pînă acum, Flavius Dumbrăvean şi Cezar Strat, vor vedea meciul din tribună, fiind suspendaţi pentru cumulul a cîte patru cartonaşe galbene. Un alt absent e Valentin Rotaru, experimentatul jucător acuzînd probleme medicale. Chiar şi aşa, antrenorii aşteaptă de la cei care îi vor înlocui să aibă evoluţii consistente şi prestaţii care să ajute la cîştigarea meciului. „Speranţe şi încredere avem, avînd în vedere că şi în tur echipa noastră s-a confruntat cu probleme medicale şi jocul s-a terminat 0-0. Au debutat atunci la echipa mare juniori precum Bogdan Oteliţă, Daniel Moroşanu, Răzvan Sârbie, Răzvan Horodogea şi Adrian Olteanu. Mai mult, există ambiţia de a scoate un rezultat bun şi de a se arăta că insuccesul la scor din runda precedentă de la Gloria Buzău a fost un accident“, au precizat reprezentanţii grupării CSM Ceahlăul. Arbitrul partidei va fi Ovidiu Robu din Chitila (Iflov), ajutat la cele două linii de bucureştenii Marius Bărbulescu şi Andrei Dumitrescu. Observator de arbitri va fi Lorant Szanto (Tîrgu Mureş), iar observatorul de joc vine de la Călăraşi şi este Ionel Brînduşa. Etapa a debutat vineri, 19 aprilie cu întîlnirea CSM Paşcani – ACS Şomuz Fălticeni şi continuă sîmbătă cu partidele: CSM Rîmnicu Sărat – Gloria Buzău; Sănătatea Darabani – AFC Botoşani 2; Ştiinţa Miroslava – CSM Focşani 2007; Suporter Club Oţelul Galaţi – Foresta Suceava şi Metalul Buzău – KSE Tîrgu Secuiesc; Sporting Lieşti stă.

Citește știrea

Fotbal

Bodeşti a produs surpriza în Cupa României. Bravo!

Știe publicată cu

în data de

■ liderul unei serii din Liga 5 a eliminat o echipă de eşalon superior, Moldova Cordun ■ semifinalele Cupei României, faza judeţeană Neamţ, vor avea loc tur-retur ■

Cele patru jocuri ale Cupei României, faza judeţeană Neamţ, desfăşurate la mijlocul săptămînii, au oferit un potop de goluri, dar şi o calificare surpriză. În trei dintre jocurile disputate miercuri, 17 aprilie, de la ora 17.00, oaspeţii s-au impus fără mari probleme. Scorurile înregistrate în duelurile de la Girov, Ţibucani şi Costişa nu mai lasă loc de comentarii, echipele vizitatoare respectîndu-şi statutul de favoriţi, prin prisma eşalonului superior unde evoluează. La fel de adevărat este şi faptul că în condiţiile de austeritate de la nivelul ultimei ligi, o calificare în semifinale (cu jocuri tur-retur) ar fi crescut şi mai mult presiunea pe grupările care şi aşa se chinuie să încheie sezonul de campionat. În etapa a 4-a a întrecerii s-au consemnat rezultatele: ASF Girov – FC Ozana Tîrgu Neamţ 3-11 (1-3); Stejarul Ţibucani – Bradu Borca 1-10 (1-4); Vulturul Costişa – Victoria Horia 2-10 (2-7) şi Bravo Bodeşti – Moldova Cordun 2-1 (0-0). La acest ultim joc merită apreciată performanţa gazdelor, echipa din Bodeşti fiind lider în seria A a Ligii 5. Gazdele au deschis scorul după pauză, apoi au fost egalate, iar golul calificării a fost înscris pe final de meci. A doua zi după jocurile din sferturi, la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Neamţ s-a efectuat tragerea la sorţi a semifinalelor întrecerii, fază cu jocuri în dublă manşă. Astfel, în meciurile tur, chiar peste o săptămînă, miercuri, 24 aprilie, de la ora 17.00, FC Ozana Tîrgu Neamţ va primi vizita celor de la Aociaţia Sportivă Bradu Borca, în cea mai echilibrată dispută din semifinală, în vreme ce Bravo Bodeşti va fi din nou gazdă, în meciul cu Victoria Horia. Returul va avea loc la distanţă de încă o săptămînă, pe 1 mai, gazde fiind atunci grupările din Borca şi la Horia. Finala întrecerii este programată pe data de 15 mai, de la ora 18.00, locul urmînd să fie stabilit după ce se vor fi jucat semifinalele. Revenind la campionat, duminică, 21 aprilie, de Florii, sînt programate etape în ambele eşaloane fotbalistice ale judeţului, Liga 4 şi Liga 5. În prima întrecere, derby-ul din semifinalele Cupei va fi anticipat de jocul programat de la ora 11.00 pe terenul de la Mădei, Bradu Borca – FC Ozana Tîrgu Neamţ, în timp ce în celelalte două partide ale etapei a 16-a gazdele pornesc favorite: Speranţa Rauceşti – Energia Pîngăraţi şi Victoria Horia – Moldova Cordun. În Liga 5, Seria A, tot duminică, 21 aprilie va fi etapa a 13-a după programul: A.S. Grumăzeşti – Zorile Urecheni; Stejarul Ţibucani – Voinţa Dochia; Ozana Timişeşti – Vulturul Costişa; Flacăra Brusturi – ASF Girov şi Bravo Bodeşti – Viitorul Podoleni. În Seria B a Ligii 5, două jocuri se vor disputa sîmbătă, 20 aprilie, jucători ce evoluează în cele patru formaţii sărbătorind duminică Paştele (romano-catolic). Astfel, de la ora 12.00 se va disputa meciul Unirea Tămăşeni – Moldova II Cordun, iar de la ora 15.00 Voinţa Bozieni – Siretul Doljeşti. Etapa va continua duminică, de la ora 11.00 cu celelalte două jocuri: AS WST Oniceni – Arsenal Văleni şi Voinţa Valea Ursului – Stejarul Stăniţa.

FOTO: Gelu CRACANĂ

Citește știrea

Trending