Contactează-ne

Fotbal

Ceahlăul, în program specific de campionat

Știe publicată cu

în data de

■ galben-negrii mai au de disputat un singur joc de pregătire pînă la startul returului de campionat ■ în total, pietrenii s-au testat în această perioadă precompetiţională în 7 meciuri de verificare ■

Perioada de pregătire din iarnă pentru jucătorii de la CSM Ceahlăul este aproape de final. S-a încheiat seria de cîte două meciuri pe săptămînă, în care toţi componenţii lotului au primit timp de a evolua şi de a lega astfel cît mai bine relaţiile de joc. La finele săptămînii viitoare, vineri, 2 martie, va fi prima partidă oficială de campionat din 2019, în deplasare la Metalul Buzău, dar pînă atunci va fi şi partida amicală de la Foresta Suceava, duelul cu bucovinenii urmînd să aibă loc vineri, 22 februarie, de la ora 12.00. Pentru gazde, va fi şi o ocazie de revanşă după ce, în primul joc, disputat la Piatra Neamţ, au pierdut cu scorul de 1-2. „Începem pregătirea specifică pentru jocuri. Vineri vom merge la Suceava pentru ultimul meci amical al acestei pauze competiţionale, după care, în ziua de 2 martie debutăm în retur la Metalul Buzău. Ultimele două săptămîni au fost cu antrenamente mai tari şi cu număr ridicat de meciuri de verificare, dar de acum ne axăm pe şedinţele de pregătire specifice meciurilor de campionat“, a precizat antrenorul Gabriel Rădulescu. Ultimul amical disputat de galben-negri a fost sîmbătă, 16 februarie, la Piatra Neamţ. S-a jucat împotriva colegei de serie Bucovina Rădăuţi, grupare care s-a impus cu scorul de 2-0 (0-0) prin golurile marcate de Stoian (76) şi Buziuc (89). Cît priveşte ultimul joc amical disputat de Foresta Suceava, acesta s-a consemnat tot sîmbătă, 16 februarie, la Suceava, gazdele învingînd cu 6-2 pe colega de serie şi de judeţ, Şomuz Fălticeni. Partida de vineri, 22 februarie va fi cel de-al optulea joc de verificare al pietrenilor din perioada precompetiţională începută pe 14 ianuarie. De atunci, elevii profesorului Gabriel Rădulescu s-au antrenat şi şi-au măsurat forţele într-o serie de partide amicale. CSM Ceahlăul a cîştigat duelurile cu Csikszereda Miercurea Ciuc, Sporting Juniorul Vaslui şi Foresta Suceava, toate cu acelaşi scor (2-1), a încheiat la egalitate (1-1) un singur amical, cel disputat la Roman cu FC Botoşani II şi a pierdut meciurile cu Ozana Tîrgu Neamţ (1-2), Aerostar Bacău (1- 2), şi cel mai recent amical, cel disputat în week-end-ul trecut, cel cu Bucovina Rădăuţi (0-2). De menţionat că în prima etapă a returului Ligii 3, Seria I, Ceahlăul va evolua în deplasare, cu Metalul Buzău, în timp ce Foresta va juca pe teren propriu, la Suceava, împotriva formaţiei FC Botoşani II.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fotbal

Ceahlăul, ultima evoluţie în faţa propriilor suporteri

Știe publicată cu

în data de

■ gruparea pietreană de fotbal seniori încheie sîmbătă, 25 mai, primul sezon în Liga 3 ■ de la ora 18.00, CSM Ceahlăul va întîlni pe KSE Tîrgu Secuiesc, o echipă scăpată de grijile retrogradării ■ galben-negrii au nevoie de victorie pentru a spera să revină pe locul 8 ■

CSM Ceahlăul va încheia sîmbătă, 25 mai, prima participare din istoria clubului în Liga 3 de fotbal. O va face în faţa propriilor suporteri, pe stadionul din Piatra Neamţ, de la ora 18.00, atunci cînd este programată să se desfăşoare toate meciurile etapei cu numărul 30, ultima a sezonului în seria I. În meciul de dinaintea vacanţei, elevii antrenorilor Gabi Rădulescu şi Florin Anton vor întîlni formaţia KSE Tîrgu Secuiesc, o grupare care a scăpat de griji încă de acum două etape, cînd au învins în deplasare o contracandidată la retrogradare, pe CSM Paşcani, cu 3-2. Tot cu acelaşi scor au cîştigat covăsnenii şi în penultima rundă, dar pe teren propriu, în faţa ultimei clasate, Sănătatea Darabani, iar cu 34 de puncte, KSE Tg. Secuiesc a urcat pînă pe locul 10, la doar o lungime de Ceahlăul. De menţionat că galben-negrii au stat în etapa a 29-a, şi nu au mai avut cum să puncteze în clasament, dar o pot face în meciul de sîmbătă seară. O victorie îi poate ridica pe nemţeni cu o poziţie pînă pe 8, de altfel acesta fiind şi obiectivul stabilit la începutul campionatului, numai că pentru a se întîmpla acest lucru mai trebuie şi ca Sporting Lieşti să nu învingă în deplasarea de la Paşcani. La fel de adevărat este şi că în cazul în care covăsnenii vor reuşi să plece cu toate cele trei puncte de la Piatra Neamţ, CSM Ceahlăul va face rocada cu adversarii lor şi va încheia în aceste condiţii sezonul pe locul 10. În tabăra gazdelor sînt două absenţe, juniorul Daniel Moroşanu fiind accidentat, în timp ce Cosmin Rotaru este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. Pentru pietreni o victorie ar fi necesară în perspectiva noului sezon, dar şi pentru moralul jucătorilor care nu au mai cîştigat de trei jocuri, cînd au remizat de două ori (1-1 acasă cu Şomuz Fălticeni şi în deplasare la Focşani) şi au suferit o înfrîngere (1-2) pe teren propriu cu Foresta Suceava. În celelalte jocuri ale ultimei runde, interesul este încă mare pentru formaţiile implicate în lupta pentru evitarea retrogradării. Astfel, meciuri aprige se anunţă la Paşcani (CSM – Sporting Lieşti), Rîmnicu Sărat (CSM – Şomuz Fălticeni) şi Botoşani (FC Botoşani II – CSM Focşani), în timp ce duelurile de la Rădăuţi (Bucovina – Foresta Suceava) şi Uricani (Ştiinţa Miroslava – Oţelul Galaţi) au mize de orgoliu sau de clasament final. Jocul Sănătatea Darabani – Metalul Buzău nu mai poate aduce nici o schimbare pentru nici una dintre echipe, în timp ce Gloria Buzău nu este programată şi a sărbătorit deja promovarea în Liga 2.

Citește știrea

Fotbal

Neamţ: Schimbare de lider la debut de play-off

Știe publicată cu

în data de

■ Bradu Borca a revenit pe locul I după ce a învins cu 1-0 pe Ozana Tîrgu Neamţ, în prima etapă din play-off-ul Ligii 4 ■ Speranţa Răuceşti poate reveni pe primul loc duminică, dar numai dacă îi vor învinge pe „pădurari“ ■

Faza play-off a Ligii 4 de fotbal a debutat la mijlocul săptămînii cu o schimbare de lider, după jocurile disputate pe terenurile de la Mădei şi Răuceşti. Miercuri, 22 mai, Bradu Borca a reuşit să revină pe locul I după ce a învins la limită, cu 1-0, pe teren propriu pe FC Ozana Tîrgu Neamţ. Singurul gol al partidei a fost marcat pe final, de Răzvan Gorea în minutul 85, dar oaspeţii puteau smulge un punct dacă nu iroseau o lovitură de la 11 metri de care au beneficiat în minutul 88. Cu cele trei puncte acumulate miercuri, „pădurarii“ au detronat liderul, pe Speranţa Răuceşti care în prima etapă de play- off a făcut un pas greşit pe teren propriu, după ce a remizat, 0-0, în duelul cu Victoria Horia. Rocada între Bradu şi Speranţa este posibilă chiar duminică, 26 mai, în a doua etapă de play-off, dar numai dacă echipa din Răuceşti, care va fi gazdă, va reuşi să învingă pe Borca, distanţa din clasament între cele două echipe fiind acum de două puncte. Tot duminică, de la ora 11.00, în celălalt joc din faza superioară a competiţiei, Victoria Horia va primi vizita formaţiei FC Ozana. Lupta pentru titlul de campioană rămîne deschisă şi, după cum se prezintă ierarhia, trei formaţii din cele patru au şanse de a încheia pe locul I şi de a merge la barajul de promovare în Liga 3. Totul se va decide în următoarele cinci runde, ritmul jocurilor fiind unul alert, cu program miercuri-duminică- miercuri. Şi în Liga 5 Neamţ ar fi trebuit să debuteze duminică etapa play-off, cu jocuri tur-retur între cele patru fruntaşe ale celor două serii, însă runda din 26 mai a fost amînată o săptămînă, pe motiv de alegeri europarlamentare. Prin urmare, primele meciuri vor fi duminica viitoare, 2 iunie, de la ora 11.00, cînd se vor înfrunta Vulturul Costişa cu Voinţa Valea Ursului, respectiv Arsenal Văleni – Bravo Bodeşti. Trebuie menţionat că gruparea din Văleni a anunţat că meciul considerat pe teren propriu se va disputa la Girov, deoarece baza sportivă „Arsenal“ este impracticabilă din cauza precipitaţiilor abundente căzute în ultima perioadă. Retururile vor fi pe 9 iunie, pe terenurile de la Valea Ursului şi la Bodeşti, iar duminică, 16 iunie, pe stadionul Moldova din Roman se vor disputa finala mică (ora 10.00), respectiv finala mare (ora 12.00).

Citește știrea

Fotbal

Selecţie cu folos la CSM Ceahlăul

Știe publicată cu

în data de

■ 10 nume din 40 prezintă interes pentru gruparea fotbalistică din Piatra Neamţ

CSM Ceahlăul a organizat sîmbătă, 18 mai, o acţiune de selecţie la Stadionul Municipal pentru juniori născuţi în anii 2001, 2002, 2003 şi 2005. S-au prezentat la acţiune 40 de doritori de a face parte din loturile grupării nemţene pentru sezonul competiţional 2019-2020, iar dintre tinerii prezenţi, antrenorii clubului s-au oprit la o listă de 10 care vor mai fi chemaţi în viitorul apropiat la alte astfel de selecţii. „La acţiunea de sîmbătă au fost patruzeci de tineri, dintre care zece s-au dovedit a fi interesanţi. Astfel de acţiuni vor mai avea loc şi pe lîngă cei care cu care am stat deja de vorbă pentru a mai veni la cîteva zile de antrenamente ca să fim convinşi de potenţialul lor, sperăm să mai apară şi alţii“, a declarat Gabriel Rădulescu, antrenorul principal al echipei de seniori a CSM Ceahlăul. De menţionat că au fost la selecţie mai mulţi juniori din judeţul Neamţ, dar şi de la Oneşti, Paşcani, Iaşi şi Cîmpulung Moldovenesc. Acţiunea a avut loc şi pentru că întrecerile juniorilor mari de la CSM Ceahlăul s-au terminat, dar şi pentru că în Liga 3, echipa de seniori nu a avut adversar. Sîmbătă, 18 mai, s-au disputat jocurile etapei a 29-a a Ligii 3, Seria 1, iar rezultatele au fost: Metalul Buzău – CSM Paşcani 7-2; Şomuz Fălticeni FC II Botoşani 1-1; Oţelul Galaţi – CSM Rm. Sărat 2-1; Sporting Lieşti – Ştiinţa Miroslava 2-0; KSE Tg. Secuiesc – Sănătatea Darabani 3-2; Foresta Suceava – Gloria Buzău 2-0; CSM Focşani – CSM Bucovina Rădăuţi 1-0.

Citește știrea

Trending