Contactează-ne

Fotbal

Ceahlăul a pierdut pe final cu Foresta

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ CSM Ceahlăul - Foresta Suceava s-a terminat 1-2, după ce la pauză gazdele conduceau prin golul lui Ţapu ■ în repriza secundă, oaspeţii au jucat mai hotărîţi să ia toate cele trei puncte ■ pietrenii vor mai juca abia peste două săptămîni, în ultima etapă a sezonului ■

CSM Ceahlăul a pierdut sîmbătă, 11 mai, cu 1-2 (1-0) jocul de pe teren propriu cu Foresta Suceava, o echipă mai experimentată şi mai bine poziţionată în clasament. A fost pentru a şasea oară în acest campionat, cînd galben-negrii au fost învinşi în faţa propriilor suporteri, tot de atîtea ori pierzînd şi în deplasări. Elevii lui Gabriel Rădulescu au început jocul curajos, deschizînd scorul după un sfert de oră, prin Cosmin Ţapu (min.14), atacantul care a început să marcheze constant pentru formaţia nemţeană. Oaspeţii au echilibrat însă jocul, iar în repriza secundă, mai ales după introducerea lui Căinari, s-au apropiat tot mai periculos de poarta lui Teo Cîmpianu. Imediat după ce a intrat în teren, Cornel Căinari a egalat situaţia de pe tabelă, iar în minutul 80 Robert Martin a adus victoria „pădurarilor“. După acest rezultat, Foresta a ajuns la doar un punct de podium, în timp ce galbe- negrii au rămas pe 8. Poziţia nemţenilor este ameninţată de Sporting Lieşti şi chiar de KSE Tîrgu Secuiesc deoarece galben- negrii mai au de jucat doar un meci: în penultima etapă CSM Ceahlăul va sta (ar fi trebuit să evolueze la CSM Roman, echipă care s-a retras din competiţie). În meciul de sîmbătă, antrenorii gazdelor, Gabriel Rădulescu (principal) şi Florin Anton (secund), au trimis în teren următorul unsprezece: Cîmpianu – Oteliţă, Dumbrăvean, Andreş, Strat, C. Rotaru, R. Vasile, Ov. Toma, Pîntea, Copoţ-Barb, C. Ţapu. Ai mai evoluat: Antim, M. Rusu, V. Rotaru, M. Matei. Partida a contat pentru runda a 28-a a Seriei I, etapă care a debutat vineri, 10 mai cu jocul CSM Paşcani – KSE Tîrgu Secuiesc 2-3. Celelalte partide disputate sîmbătă s-au încheiat cu următoarele rezultate: CSM Rm. Sărat – FC Botoşani II 1-0; Bucovina Rădăuţi – Şomuz Fălticeni 1-0; Ştiinţa Miroslava – Metalul Buzău 0-0; Oţelul Galaţi – Sporting Lieşti 1- 1; Gloria Buzău – CSM Focşani 2-1; Sănătatea Darabani a stat. Penultima etapă a sezonului va începe vineri, 17 mai cu două dueluri importante pentru configuraţia clasamentului în zona retrogradării: KSE Tg. Secuiesc – Sănătatea Darabani şi ţomuz Fălticeni – FC Botoşani II. Sîmbătă, 18 mai se vor mai disputa partidele: Oţelul Galaţi – CSM Rm. Sărat; Sporting Lieşti – Ştiinţa Miroslava; Metalul Buzău – CSM Paşcani; Foresta Suceava – Gloria Buzău şi CSM Focşani 2007 – Bucovina Rădăuţi.

FOTO: Gelu CRACANĂ

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fotbal

CSM Ceahlăul merge mai departe în Cupă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pietrenii s-au calificat în turul III după un meci care a avut nevoie de 120 de minute şi de lovituri de departajare ■ galben-negrii au condus cu 2-0, dar au fost egalaţi prin reuşitele veteranului Mihai Guriţă ■ sîmbătă, în locul unui amical cu CSM Bacău, Ceahlăul s-a testat cu Victoria Horia ■ pregătirile intră în linie dreaptă pentru debutul de sîmbătă, cu Ştiinţa Miroslava ■

CSM Ceahlăul Piatra neaţ a obţinut calificarea în turul III al Cupei României la fotbal, după ce miercuri, 14 august, echipa pregatită de Ştefan Stoica a cîştigat în urma loviturilor de departajare partida disputata în deplasare la CSO Viitorul Liteni. Scorul a fost 2-2 la finalul timpului regulamentar şi după prelungiri, iar la „loteria“ loviturilor de departajare s-au impus pietrenii cu scorul de 4-3. CSM Ceahlăul s-a prezentat la Liteni cu multe noutăţi în primul 11. Dintre titularii din sezonul precedent s-au numărat în fieful sucevenilor doar Alex Barna, Vlad Andreş, Ovidiu Toma, Robert Vasile şi Pîntea. În rest, numai jucători cu puţine minute pentru echipa în Liga 3, precum Moroşanu sau Matei, şi jucători care au venit în aceasta vară: Fomba Bourama (fundaş central), Keita Modibo (fundaş stînga), Franck M’Barga (mijlocaş central) şi Alex Şoimu (atacant). În echipa adversă s-au numărat jucatori cu mare experienţă, unul dintre ei fiind Mihai Guriţă, care au evoluat cu foarte mare ambiţie şi care au profitat din plin de faptul ca dimensiunile terenului i-a ajutat, lucru recunoscut la final de toţi cei din tabăra gazdelor. Începutul jocului a fost unul controlat în totalitate de galben-negri, care în minutul 8 au modificat prima dată tabela prin Fomba Bourama. Fundaşul central a cîştigat un duel aerian în careul gazdelor, la un corner executat de Toma, şi a trimis în plasă. Ceahlăul a continuat să controleze jocul la mijlocul terenului, a reuşit prin posesie destul de bună, iar şutul lui Vlad Andreş de la aproape 20 de metri a fost respins cu greu de Bicleanu peste transversală. Şoimu (’25) a avut şi el o şansa bună înainte ca Franck M’Barga (’29) să execute perfect o lovitură liberă de la aproape 20 de metri lateral stînga în direcţia de atac a oaspeţilor. Mijlocaşul a trimis mingea direct în vinclu şi scorul a devenit 0-2. Din acest moment, CSM Ceahlăul a cam intrat în jocul ceva mai tare impus de gazde şi s-a restabilit egalitatea pînă la pauza. Bijec a avut două şanse importante, după care Guriţa a redus din diferenţă. În minutul 36, la un corner, experimentatul atacant sucevean a plecat din centrul careului, a apărut la colţul scurt şi a deviat de lîngă Toma pentru 1-2. Minutul 43 a fost cel al egalarii. La o aruncare de la margine, Modibo a scapat un adversar din marcaj, acesta a centrat din prima şi Guriţa a împins balonul de lîngă Bourama în plasa porţii (2-2). După pauza, CSM Ceahlăul a împins jocul spre treimea adversă, dar s-a lovit de un zid. Viitorul Liteni a facut pasul spre propriul careu, a muncit mult pentru a închide fiecare culoar spre poarta lui Bicleanu şi a mai încercat de cîteva ori cartea contraatacului. Pentru că lipsa relaţiilor de joc este normală după numărul mare de jucători nou- veniţi în lot, CSM Ceahlăul nu a găsit drumul spre gol. Doar în repriza secundă de prelungiri Franck M’Barga (‘109) putea marca, din lovitură liberă, numai că mingea a lovit bara transversală. La lovituri de departajare, gazdele au început cu o ratare (şut peste poartă), Marius Matei a marcat, la fel şi portarul gazdelor, după care a ratat Toma. La 1-1, Viitorul Liteni a trecut în avantaj, Modibo a înscris, iar Barna a parat la execuţia lui Solcan. A înscris apoi Andreş, lucru reuşit şi de un sucevean, iar Franck M’Barga a executat fără a da emoţii cuiva şi a adus victoria. CSM Ceahlăul Piatra Neamţ va juca în turul III al Cupei României pe 28 august. Vor fi atunci jocuri între echipele calificate din turul II (30), alte formaţii din Liga 3 (13) care nu au evoluat pînă acum, dar şi 11 formaţii din Liga 2. Şi la momentul stabilirii jocurilor pentru turul III se va respecta criteriul geografic pentru împerecheri, astfel că pînă la stabilirea adversarului nu se ştie dacă jocul din turul III va fi la Piatra Neamţ, sau tot în deplasare. Iată rezultatele complete înregistrate în turul II al Cupei României de miercuri, 14 august: CS Unirea Ungheni – AFC Odorheiu Secuiesc 2-1; CS Măgura Cisnădie – ACS SR Municipal Braşov 2-0; Sticla Arieşul Turda – Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca 2-3; CS Floreşti – FC Unirea Dej 0-4; AFC Unirea 1924 – Industria Galda 1-2; SC Olimpia MCMXXI Satu Mare – CSC Sânmartin 0-5; CS Naţional Sebiş – Gloria Lunca-Teuz Cermei 0-2; Progresul Pecica – Crişul Chişineu Criş 2-3; CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSC Dumbrăviţa 3-1; Voinţa Lupac – CS Hunedoara 1-0; CS Inter Petrila – Metalurgistul Cugir 3-2; Minerul Costeşti – Flacăra Horezu 2-3; CS Cârcea – ACSO Filiaşi 3-4; ACS Ajax Botoroaga – CSM Alexandria 1-3; Precizia Săcele – ACS Olimpic Cetate Râşnov 1-6; Flacăra Moreni – FC Pucioasa 4- 1; Viitorul Domneşti – CS Tunari 0-9; CSA Steaua Bucureşti – ACS Mostiştea Ulmu 2-1; ACS Înainte Modelu – SC Popeşti-Leordeni 0-5; Bărăganul Ciulniţa – AFC Unirea 04 Slobozia 2-5; CS Viitorul Ianca – CS Făurei 2-4; ACS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi – CSM Focşani 1-2; AS Viitorul Curiţa – ACS KSE Târgu Secuiesc 0- 1; Unirea Mirceşti – Ştiinţa Miroslava 3-2; CSO Viitorul Liteni – CSM Ceahlăul 5- 6 (d.p.); Sănătatea Darabani – Foresta Suceava 0-3 (la masa verde); Victoria Cumpăna – ACS Pescăruşul Sarichioi Junior 3-0; ACS Unu Fotbal Club Gloria – CSM Avântul Reghin 1-3. În faza a treia a Cupei României, CSM Ceahlăul va juca pe 28 august, însă, pînă atunci, pietrenii vor debuta în campionatul Ligii 3, pe teren propriu, sîmbătă, 24 august, împotriva ieşenilor de la Ştiinţa Miroslava. Cu o săptămînă înainte de startul în întrecerea regulată, galben-negrii aveau programat un joc amical cu CSM Bacău, întîlnire ce a fost anulată din motive obiective. În locul acestui test, pietrenii au evoluat sîmbătă, 17 august, într-un joc test cu Victoria Horia, echipă de Liga 4. Partida, disputată la Piatra Neamţ a fost cîştigată de gazde cu scorul de 8-0 (3-0) şi a fost un bun prilej de a antrenare a relaţiilor de joc şi de a vedea la lucru şi alţi jucători testaţi în această perioadă.

FOTO: Gelu Crăcană

Citește știrea

Fotbal

Futsal Ceahlăul, un nou sezon în Liga 2

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ eşalonul secund va debuta pe 21 septembrie într-o nouă formulă ■ vor fi două serii, iar Futsal Ceahlăul va evolua într-o grupă cu alte patru cluburi ■ în primul eşalon vor fi doar 7 echipe ■

La Adunarea generală anuală a cluburilor de futsal, desfăşurată luni, 12 august, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, s-au stabilit coordonatele noului sezon competiţional al celor două eşaloane de futsal. Reprezentanta judeţului Neamţ, Futsal Ceahlăul, va evolua şi în campionatul 2019-2020 în Liga 2, însă, în sezonul care va debuta pe 21 septembrie vor fi şi cîteva noutăţi faţă de întrecerea de anul trecut. Astfel, eşalonul secund va avea la start 11 formaţii împărţite în două serii, nemţenii urmînd să evolueze în seria 1 alături de alte patru cluburi: Fortius Buzău, Luceafărul Buzău, Futsal Poli Iaşi şi Sporting Darabani. Seria a II-a va avea în componenţă 6 formaţii: West Deva, CSM Tîrgu Mureş, AS Inter Gheorgheni, Kereszthegy Remetea, KSE Tîrgu Secuiesc şi Korondy Junior 2017 Corund. În prima etapă, jucătorii pregătiţi de Gabi Bucur vor debuta la Piatra Neamţ în compania celor de la Sporting Darabani. Conform prevederilor stabilite în cadrul Adunării Generale, campionatul va avea două faze: sezonul regular şi play-off. Astfel, după jocurile din serii (tur-retur), primele 3 echipe din cele două grupe ale Ligii 2 se vor califica în play-off-ul competiţiei. În faza a doua, echipa care se va clasa pe primul loc din cele şase competitoare va promova in Liga 1, iar echipa de pe locul secund va disputa un baraj de promovare cu locul 7 din primul eşalon valoric. Reamintitm că în sezonul recent încheiat al Ligii 2, Futsal Ceahlăul a încheiat pe locul 6, din 8 participante, cu 15 puncte din 14 jocuri. Spre deosebire de precedentele două campionate (2018- 2019 şi 2017-2018), cînd au încheiat pe locurile 4, respectiv 3, pietrenii nu au reuşit anul trecut decît 5 victorii şi au fost învinşi de 9 ori, singurul aspect pozitiv fiind golaverajul (75 de goluri înscrise şi 69 de goluri primite). În ce priveşte structura Ligii 1, tot în şedinţa de luni, s-au pus la punct şi detaliile întrecerii ce va începe în toamnă. Doar şapte echipe s-au aliniat la startul noului sezon al primului eşalon al futsalului românesc, cu trei mai puţine decît în campionatul 2018-2019. Acestea sînt: Imperial WET Miercurea Ciuc (campioana en-titre) CS United Galaţi, Futsal Club Dunărea Călăraşi, Autobergamo Deva, Informatica Timişoara, FK Odorheiu Secuiesc şi CFF Clujana Cluj-Napoca. Deşi aveau dreptul de a juca în Liga I de futsal în sezonul 2019-2020, nu s-au înscris în competiţie formaţiile Gloria Buzău (s-a desfiinţat), ACS Futsal Poli Iaşi (care s-a înscris doar în Liga 2), CSM Tg. Mureş şi KSE Tîrgu Secuiesc. În sezonul regular se vor disputa 14 etape (se va juca fiecare cu fiecare), iar în fiecare rundă o echipă va sta. Primele patru clasate la finalul sezonului regular se vor califica în play-off, semifinalele urmînd să se dispute astfel: Locul 1 vs. Locul 4 şi Locul 2 vs. Locul 3. În play-off, prima echipă va intra cu 3 puncte, a doua cu 2 puncte, a treia cu un punct, iar cea de-a patra fără nici un punct. Finala va fi disputată după aceeaşi regulă din ultimii ani, cel mai bun din cinci jocuri. Ultimele trei clasate la finalul sezonului regular vor juca în play-out.

Citește știrea

Fotbal

Şoc la CSM Ceahlăul: Ştefan Stoica antrenor

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ antrenorul Gabriel Rădulescu a demisionat din funcţie luni, iar a doua zi antrenamentul a fost condus de Ştefan Stoica ■ noul tehnician al pietrenilor a mai pregătit naţionala Republicii Moldova, pe Universitatea Craiova, Zimbrul Chişinău ■ a fost secundul lui Oleg Protasov la Steaua şi al lui Ioan Andone la Omonia Nicosia ■ FRF a stabilit ţintarul Ligii 3, iar Ceahlăul şi Ozana îşi ştiu programul ■

Mutare şoc pe banca tehnică a echipei CSM Ceahlăul, cu mai puţin de două săptămîni înainte de startul campionatului. Luni, 12 august, antrenorul principal Gabriel Rădulescu a demisionat din funcţie, după o muncă începută în urmă cu trei ani (decembrie 2017), atunci cînd a preluat echipa din Liga 4 şi promovat în eşalonul 3 unde a încheiat primul sezon în vara acestui an. În locul său, antrenor principal a fost numit Ştefan Stoica, un tehnician care are în palmares echipe de prima ligă din România (FC Universitatea Craiova, Astra Giurgiu) sau din Republica Moldova (Zimbrul Chişinău, Milsami Orhei), ori alte grupări de tradiţie din România (Farul Constanţa, Gloria Buzău). Din postura de secund, Ştefan Stoica a colaborat cu Oleg Protasov la Steaua, şi cu Ioan Andone, la Omonia Nicosia. De asemenea, timp de trei luni (septembrie – noiembrie 2015), el a fost şi selecţioner al naţionalei Republicii Moldova, în două din aceste luni el pregătind în paralel şi echipa Zimbrul Chişinău. Sosirea sa la echipă a venit chiar în ajunul jocului de Cupa României, miercuri, 14 august, de la ora 17.30, CSM Ceahlăul urmînd să evolueze în turul II, în deplasare, cu Viitorul Liteni.

Ţintarul Ligii 3 a fost stabilit

Luni, 12 august, la sediul Federaţiei Române de Fotbal a avut loc tragerea la sorţi a programului în Liga 3, sezonul 2019-2020. Sorţii au vrut ca CSM Ceahlăul Piatra Neamţ să înceapă campionatul pe propriul teren în compania unui adversar, Ştiinţa Miroslava, în faţa căruia galben-negrii s-au impus în returul sezonului precedent, la Piatra Neamţ, cu scorul de 3-1. Cele două echipe s-au reîntîlnit chiar în pregătirile din această vară, la Uricani, o partidă amicală încheiată la egalitae, scor 0-0. Tot pe teren propriu va juca şi FC Ozana Tîrgu Neamţ, debutul „plăieşilor“ în Liga 3 urmînd să fie unul de foc, în compania unei formaţii care aspiră la promovarea în eşalonul secund, CSM Focşani. Derby-ul judeţului Neamţ va avea loc destul de repede, pe 14 septembrie, în etapa a IV-a, cînd Ozana va fi gazdă pe terenul Cetatea în jocul cu CSM Ceahlăul. Pînă atunci, în etapa a doua, va fi rîndul pietrenilor să dea piept cu CSM Focaşni, în prima deplasare a sezonului, în vreme ce FC Ozana va evolua la Botoşani, cu a doua echipă a oraşului. Cele două echipe nemţene vor încheia turul de campionat pe 30 noiembrie în deplasare, Ceahlăul pe terenul formaţiei Oţelul Galaţi, iar tîrgnemţenii vor juca la Ştiinţa Miroslava. Vă prezentăm mai jos programul celor 15 etape din turul Ligii 3, Seria 1:

Etapa I – 24 august 2019

FC Botoşani II – Aerostar Bacău FC Ozana Tg. Nţ. – CSM Focşani CSM Ceahlăul – Ştiinţa Miroslava CSM Paşcani – Oţelul Galaţi Univ. De Jos Galaţi – KSE Tg. Secuiesc Foresta Suceava – Sporting Lieşti Huşana Huşi – Bucovina Rădăuţi CSM Bacău – Şomuz Fălticeni

Etapa II – 31 august 2019

Aerostar Bacău – Şomuz Fălticeni Bucovina Rădăuţi – CSM Bacău Sporting Lieşti – Huşana Huşi KSE Tg. Secuiesc – Foresta Suceava Oţelul Galaţi – Univ. De Jos Galaţi Ştiinţa Miroslava – CSM Paşcani CSM Focşani – CSM Ceahlăul FC Botoşani II – FC Ozana Tg. Nţ.

Etapa III – 7 septembrie 2019

FC Ozana Tg. Nţ. – Aerostar Bacău CSM Ceahlăul – FC Botoşani II CSM Paşcani – CSM Focşani Univ. De Jos Galaţi – Ştiinţa Miroslava Foresta Suceava – Oţelul Galaţi Huşana Huşi – KSE Tg. Secuiesc CSM Bacău – Sporting Lieşti Şomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuţi

Etapa IV – 14 septembrie 2019

Aerostar Bacău – Bucovina Rădăuţi Sporting Lieşti – Şomuz Fălticeni KSE Tg. Secuiesc – CSM Bacău Oţelul Galaţi – Huşana Huşi Ştiinţa Miroslava – Foresta Suceava CSM Focşani – Univ. De Jos Galaţi FC Botoşani II – CSM Paşcani FC Ozana Tg. Nţ. – CSM Ceahlăul

Etapa V – 21 septembrie 2019

CSM Ceahlăul – Aerostar Bacău CSM Paşcani – FC Ozana Tg. Nţ. Univ. De Jos Galaţi – FC Botoşani II Foresta Suceava – CSM Focşani Huşana Huşi – Ştiinţa Miroslava CSM Bacău – SC Oţelul Galaţi Şomuz Fălticeni – KSE Tg. Secuiesc Bucovina Rădăuţi – Sporting Lieşti

Etapa VI – 28 septembrie 2019

Aerostar Bacău – Sporting Lieşti KSE Tg. Secuiesc – Bucovina Rădăuţi Oţelul Galaţi – Şomuz Fălticeni Ştiinţa Miroslava – CSM Bacău CSM Focşani – Huşana Huşi FC Botoşani II – Foresta Suceava FC Ozana Tg. Nţ. – Univ. De Jos Galaţi CSM Ceahlăul – CSM Paşcani

Etapa VII – 5 octombrie 2019

CSM Paşcani – Aerostar Bacău Univ. De Jos Galaţi – CSM Ceahlăul Foresta Suceava – FC Ozana Tg. Nţ. Huşana Huşi – FC Botoşani II CSM Bacău – CSM Focşani Şomuz Fălticeni – Ştiinţa Miroslava Bucovina Rădăuţi – Oţelul Galaţi Sporting Lieşti – KSE Tg. Secuiesc

Etapa VIII – 12 octombrie 2019

Aerostar Bacău – KSE Tg. Secuiesc Oţelul Galaţi – Sporting Lieşti Ştiinţa Miroslava – Bucovina Rădăuţi CSM Focşani – Şomuz Fălticeni FC Botoşani II – CSM Bacău FC Ozana Tg. Nţ. – Huşana Huşi CSM Ceahlăul – Foresta Suceava CSM Paşcani – Univ. De Jos Galaţi

Etapa XI – 19 octombrie 2019

Univ. De Jos Galaţi – Aerostar Bacău Foresta Suceava – CSM Paşcani Huşana Huşi – CSM Ceahlăul CSM Bacău – FC Ozana Tg. Nţ. Şomuz Fălticeni – FC Botoşani II Bucovina Rădăuţi – CSM Focşani Sporting Lieşti – Ştiinţa Miroslava KSE Tg. Secuiesc – Oţelul Galaţi

Etapa X – 26 octombrie 2019

Aerostar Bacău – Oţelul Galaţi Ştiinţa Miroslava – KSE Tg. Secuiesc CSM Focşani – Sporting Lieşti FC Botoşani II – Bucovina Rădăuţi FC Ozana Tg. Nţ. – Şomuz Fălticeni CSM Ceahlăul – CSM Bacău CSM Paşcani – Huşana Huşi Univ. De Jos Galaţi – Foresta S.

Etapa XI – 2 noiembrie 2019

Foresta Suceava – Aerostar Bacău Huşana Huşi – Univ. De Jos Galaţi CSM Bacău – CSM Paşcani Şomuz Fălticeni – CSM Ceahlăul Bucovina Rădăuţi – FC Ozana Tg. Nţ. Sporting Lieşti – FC Botoşani II KSE Tg. Secuiesc – CSM Focşani Oţelul Galaţi – Ştiinţa Miroslava

Etapa XII – 9 noiembrie 2019

Aerostar Bacău – Ştiinţa Miroslava CSM Focşani – SC Oţelul Galaţi FC Botoşani II – KSE Tg. Secuiesc FC Ozana Tg. Nţ. – Sporting Lieşti CSM Ceahlăul – Bucovina Rădăuţi CSM Paşcani – Şomuz Fălticeni Univ. De Jos Galaţi – CSM Bacău Foresta Suceava – Huşana Huşi

Etapa XIII – 16 noiembrie 2019

Huşana Huşi – Aerostar Bacău CSM Bacău – Foresta Suceava Şomuz Fălticeni – Univ. De Jos Galaţi Bucovina Rădăuţi – CSM Paşcani Sporting Lieşti – CSM Ceahlăul KSE Tg. Secuiesc – FC Ozana Tg. Nţ. Oţelul Galaţi – FC Botoşani II Ştiinţa Miroslava – CSM Focşani

Etapa XIV – 23 noiembrie 2019

Aerostar Bacău – CSM Focşani FC Botoşani II – Ştiinţa Miroslava FC Ozana Tg. Nţ. – Oţelul Galaţi CSM Ceahlăul – KSE Tg. Secuiesc CSM Paşcani – Sporting Lieşti Univ. De Jos Galaţi – Bucovina Rădăuţi Foresta Suceava – Şomuz Fălticeni Huşana Huşi – CSM Bacău

Etapa XV – 30 noiembrie 2019

CSM Bacău – Aerostar Bacău Şomuz Fălticeni – Huşana Huşi Bucovina Rădăuţi – Foresta Suceava Sporting Lieşti – Univ. De Jos Galaţi KSE Tg. Secuiesc – CSM Paşcani Oţelul Galaţi – CSM Ceahlăul Ştiinţa Miroslava – FC Ozana Tg. Nţ. CSM Focşani – FC Botoşani II

Citește știrea

Trending