Contactează-ne

Actualitate

Cazul medicilor nemţeni acuzaţi de şpăgi, declaraţie interesantă a preşedintelui Arsene

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pentru patru din cei cinci medici de la Ortopedia Spitalului Judeţean Neamţ s-a cerut arestarea preventivă ■ este vorba despre Constantin Nanu, Florică Guţu, Grigore Berea şi Gheorghe Borş ■ Ghenadie Bucătaru a fost pus în control judiciar ■ anchetatorii spun că au în vizor şi alte persoane ■

Secţia Ortopedie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a cam rămas fără personal de înaltă calificare din cauza celui mai mare scandal de corupţie care a zguduit sistemul sanitar din Neamţ. Cinci medici ortopezi au fost încătuşaţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de fapte de corupţie, mai exact luare de mită. Astfel, au petrecut o noapte în arest doctorii Ghenadie Bucătaru, Constantin Nanu, Grigore Berea, Gheorghe Borş şi Florică Guţu. În după amiaza zilei de ieri, 6 martie 2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au decis trimiterea dosarului la instanţă cu propunere de arestare preventivă pentru patru din cei cinci medici reţinuţi. S-a formulat propunere de privare de libertate pentru următoarele 30 de zile pentru Constantin Nanu, Florică Guţu, Grigore Berea şi Gheorghe Borş. Prin ordonanţa procurorului din 6 matie 2019 s-a dispus cea mai blîndă măsură preventivă, controlul judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile pentru cel de-al cincilea medic din cauză, Ghenadie Bucătaru. Prin referatul de urmărire penală se arată faptul că în acest caz ancheta a demarat încă de anul trecut, mai exact de la data de 7 noiembrie 2018. Atunci anchetatorii s-au sesizat din oficiu despre faptul că cei cinci specialiştii din cadrul Secţiei Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ „în mod direct şi pentru sine, pretind şi primesc sume de bani de la rudele pacienţilor internaţi în cadrul acestei secţii, condiţionînd îndeplinirea actului medical de primirea acestor foloase materiale“, conform unui comunicat al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ. Concret, doctorul Nanu este acuzat de nu mai puţin de 27 de acte materiale de luare de mită, urmat de doctorul Guţu, care ar fi responsabil de 20 de acte materiale de luare de mită. Locul trei pe „podium“ este ocupat de doctorul Berea cu 13 fapte. În coada clasamentului sînt doctrorul Bucătaru cu 7 fapte şi Borş cu 5 acte materiale. Aseară, la închiderea ediţiei, la Tribunalul Neamţ cererile de arestare formulate de anchetatori erau în curs de judecare. Reamintim că în dimineaţa de 5 martie 2019, forţele de ordine au luat cu asalt Ortopedia din spital dar şi cabinetul de specialitate din Policlinică.

Percheziţii, înscrisuri şi bani

După primele audieri, autorităţile au emis un comunicat în care se arăta faptul că lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciile Judeţean Anticorupţie Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui, sub cordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au efectuat şapte percheziţii, dintre care două la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi au pus în executare cinci mandate de aducere faţă de tot atîtea persoane suspectate de săvîrşirea unor fapte de corupţie. Activităţile au fost derulate într-un dosar penal constituit ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamţ, ce vizează fapte de corupţie săvîrşite de medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ – Secţia Ortopedie şi Traumatologie, în legătură cu îndeplinirea actului medical. „În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate înscrisuri relevante pentru cauză precum şi importnte sume de bani. Faţă de cinci medici din cadrul acestei secţii, procurorul de caz a luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În cauză se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane“, conform unui comunicat DGA. Trebuie spus faptul că medicul Florică Guţu nu este la prima abatere de acest fel, pentru acuze similare mai fiind reţinut în urmă cu patru ani, în martie 2015, însă de atunci şi pînă acum a reuşit să reintre în sistem. A fost prins în flagrant pe cînd primea banii cu titlu de mită şi a fost reţinut pe 17 martie 2015. Ulterior a fost plasat sub control judiciar iar mai apoi a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni de închisoare, dar cu suspendare, fiind găsit vinovat de săvîrşirea infracţiunii de luare de mită. Instanţa i-a interzis să practice profesia timp de un an. La finele lunii noiembrie a anului 2017 medicul participa de unul singur la un concurs de recrutare de personal la Spitalul Judeţean, fiind reangajat. Iată că, în mai puţin de un an şi jumătate de la reangajare, a fost reţinut din nou, tot pentru mită. În altă ordine de idei, Ortopedia este acum pe „avarie“ pentru că a mai rămas numai cu doi medici, şeful de secţie Remus Caranfil şi Robert Gherghel.

Se caută soluţii pentru Ortopedie

Conducerea celei mai mari unităţi spitaliceşti caută soluţii pentru acoperirea deficitului de personal, iar directorul Codruţ Munteanu a declarat că ar putea apela medici rezidenţi de specialitate de la Iaşi, în lipsa personalului de specialitate secţia riscînd să fe închisă, iar pacienţii direcţionaţi către alte unităţi. Managerul afirma marţi, că, de-a lungul timpului, împotriva secţiei amintite, au fost mai multe sesizări şi probleme, iar că în ultima perioadă s-ar fi intensificat, de unde prezenţa anchetatorilor în spital. „Am încercat pe cît posibil să le stăpînim, să dialogăm, inclusiv cu cei de la Colegiul Medicilor, dar se pare că nu am reuşit şi ne asumăm acest lucru. E o secţie în care ne-am implicat direct, discutînd de fiecare dată cu adresabilitate permanentă în creştere şi cu care am avut probleme în a gestiona un piculeţ fluenţa actului medical şi adresabilitatea promptă la urgenţele care veneau una după alta. Şi atunci, poate că au scăpat ceva amănunte, dar poziţia noastră, a conducerii spitalului, a ordonatorului principal de credite, e moralitatea şi verticalitatea şi respectul pentru dreptul salarial pe care îl primim fiecare şi pentru corectitudine faţă de pacient. De fiecare dată am sperat că oamenii înţeleg de vorbă bună şi le atrăgeam atenţia şi le explicam că trebuie să aibă o conduită şi o moralitate corespunzătoare pentru prestaţia unui act medical de calitate. Din păcate, am operat cu exemplul personal. Se pare că nu numai asta ajunge“, declara pentru Digi 24, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. La bursa zvonurilor se mai vehicula că un alt medic ortoped a fost reclamat cu ani în urmă pentru mită, însă după ce au fost pregătite toate detaliile flagrantului, cum – necum, medicul a refuzat cu sfinţenie să ia banii, astfel că acţiunea celor de la anticorupţie nu a avut rezultatul scontat.

„Hei-rupism-ul ăsta de a plimba oameni cu cătuşe prin faţa camerelor de luat vederi ar trebui să înceteze“

Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, prezentă miercuri, 6 martie, la Piatra Neamţ, întrebată fiind despre situaţia de la Spitalul Judeţean, a declarat: „Încă avem o problemă cu modul în care ne comportăm cu pacienţii dacă nu primim şpagă. Este un lucru care este evident. Eu cred şi sper că este în scădere, dar mai sînt cazuri punctuale. S- a întîmplat la Neamţ şi nu doresc să comentez foarte mult, deja sînt organe de anchetă care verifică aceste aspecte. Singura chestiune care mă deranjează este că nu ştiu cît va fi influenţat actul medical. Au rămas doi doctori pe secţie şi voi avea o discuţie cu domnul preşedinte şi cu managerul spitalului să vedem ce se va întîmpla. În primă fază, vom redistribui cazurile“. O declaraţie interesantă a avut preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, el însuşi trecut printr-un episod de arest preventiv şi judecat în dosare de corupţie: „Imediat ce au descins la Spitalul Judeţean cei de la DGA am fost sunat de managerul spitalului. Mi s-a adus la cunoştinţă. Noi nu aveam ce să facem mai mult decît să stăm să vedem cum se desfăşoară lucrurile acolo. În continuare, fără să iau apărarea nimănui, cred că orice om în România încă poate să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie. Cred că hei-rupism-ul ăsta de a plimba oameni cu cătuşe prin faţa camerelor de luat vederi ar trebui să înceteze, pentru că metode din acestea bolşevice nu cred că mai au sens în anii noştri. Cred că aceşti medici, dacă au greşit, vor fi traşi la răspundere, vor fi cercetaţi şi judecaţi. Dar cred că trebuie să ne uităm prima dată dacă nu cumva punem în pericol viaţa oamenilor. Pentru că a lăsa o secţie întreagă doar în doi medici nu ştiu dacă a fost cea mai bună măsură pe care au putut să o ia cei care au intervenit acolo. Fără să apăr pe nimeni cred că prezumţia de nevinovăţie trebuie să funcţioneze“.

 

 

Citește știrea
7 comentarii

7 Comments

  1. Spiridon Horațiu

    6 martie 2019 at 10:00 PM

    Tips: Băgați mai multe aliniate, este foarte obositor de citit un material de-al vostru.
    Două, trei fraze… aliniat. Două-trei fraze… aliniat.

  2. Celentano

    7 martie 2019 at 7:53 AM

    Jegul asta de Arsene de cate ori a fost tratat intr-un spital de stat? Daca el e un corupt, normal ca tine cu cei de teapa lui.

  3. IANCU

    7 martie 2019 at 10:24 AM

    Imi are rau, DAR TREBUIE SA INCETEZE PT TOTDEAUNA CASAPIREA DE LA SECTIA ORTOPEDIE- SJ NEAMT; cunosc , personal, printr-o anumita imprejurare ,ceea ce s-a intampla, de ani de zile, in aceasta sectie. Orice persoana cu anumite afectiuni ortopedice, odata ajunsa in sectia casapilor, este invitata pt interventie chirurgicala, expicandu-i-se, in termeni cat mai gravi, problema sa de sanatate , ceea ce ii determina pe majoritatea sa accepte propunerea medicala, bineinteles in anumite conditii financiare stabilite de catre medici. Oamenii necunoscatori si inspaimantati de cele ce li se spun, accepta toate propunerile care li se ofera, dar asa incepe calvarul; au fost persoane operate de nenumarate ori – chin, suferinta de nesuportat pt bietii oameni – si cu toate acestea nu impresioneaza pe nimeni ! Ruda mea a ajuns in spital cu o fractura de tibie, obisnuita- daca putem sa-i spunem asa- si bineinteles ca i s-a propus interventia chirurgicala si proteza metalica; nu a fost de acord, din mai multe motive, printre care si faptul ca nu dispunea de suma vehiculata in spital, dar dupa externare s-a deplasat la Spitalul de specialitate din Tg Mures, a fost consultata si investigata si i s-a spus clar ca nu este nevoie de nici o interventie chirurgicala; intelegeti la ce chinuri sunt supusi oamenii !
    Doctorul care i-a propus interventia chirurgicala si s-a suparat f tare ca nu a acceptat este Ghenadie Bucataru, care si refuza sistematic sa discute cu pacientii sau cu apartinatorii !
    Pana acum se plangeau de salarii, li s-au dat salarii slava Domnului ! CE MAI VOR CA SA-SI FACA DATORIA CUM TREBUIE ! Din pacate, am discutat recent cu o persoana care are probleme de sanatate si ajunge des in spital si a spus ca obiceiul continua, spaga se asteapta, se primeste sau se sugereaza, incepand de la infirmier pana la doctor ! SA NE FEREASCA DUMNEZEU SA AJUNGEM PE MANA UNOR ASTFEL DE CALAI ! Sigur, problema nu este generala, sunt si medici adevarati care isi fac datoria cu pricepere si daruire, dar sunt suficienti din cealalta categorie ! DOAMNE AJUTA !

  4. Titi

    7 martie 2019 at 10:43 PM

    ,,discutand cu adresabilitate in crestere” Directorul vorbeste in PSD-eza?!

  5. EU

    7 martie 2019 at 10:46 PM

    Medicul ********** e de notoritate ca nu viza niciun concediu medical pana nu primea min. 50 lei. In situatia cand bolnavul nu dadea invoca fel de fel de motive sa nu vizeze, gen: nu e buna adeverinta de salariat, nu se vede copia C.I., ..etc. Dupa ce primea, nu mai avea observatii de facut si viza. Daca ar fi sa vina toti cei care au fost nevoiti sa de spaga sa le fie vizate medicalele, cred ca ar trebui ca DGA Neamt sa audieze vreo 3 saptamani non-stop. Dar multi nu vin intrucat nu vor sa se complice. Sa nu uitam totusi ca Statul Roman a facut un efort considerabil si acum asigura venituri
    salariale medicilor de aprox. 25000 lei pe luna… Asa ca e NESIMTIRE MAXIMA sa mai ceri sau sa primesti mita de la cetateni cu un venit mediu de 3000 lei.

    Răspuns administrator: Numele medicului a fost editat. Nu acceptăm în comentarii atacuri la persoană, ori acuzații fără suport.

  6. V.Vasile

    8 martie 2019 at 8:52 AM

    El vorbeste, convoca directori in afara orasului, telefoanele ramaneau obligatoriu in masini, urcau pe deal sa discute departe de cei cu auzul sensibil despre licitatii pt. ,,binele urbei,, ?!
    Intr-un dosar penal un director a declarat ca discutau in baie, cu uscatorul de maini pornit si apa deschisa. Daca este dreptate pe lumea asta, vor vedea ,,dragii mei nemteni,, cine este cu adevarat acest individ. Pana atunci desigur exista prezumtia de….. vinovatie.

  7. Costel

    17 martie 2019 at 2:48 PM

    Problema e ca acești oameni medici de trădează bună jurământul lui Hippocrate, pe care îl depun ca medici.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending