Contactează-ne

Actualitate

Cătuşe pentru alcool la volan

Știre publicată în urmă cu

în data de

Trei “şoferi” din Roman, care au condus autoturisme fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a deţine permise de conducere, vor suporta rigorile legii, doi dintre aceştia fiind reţinuţi, iar faţă de al treilea urmînd să fie luată aceeaşi măsură. “În noaptea de 26/27 august, în jurul orei 01.00, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Roman a depistat pe bulevardul Republicii, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Roman, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată poliţiştii au constatat că acesta avea permisul de conducere reţinut din anul 2017, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fiind sub influenţa alcoolului. Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei, iar în urma audierii sale, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore. Poliţiştii l-au introdus în arestul I.P.J. Neamţ, urmînd ca astăzi să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă. La data de 27 august, în urma administrării probatoriului, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Roman au reţinut pentru 24 ore, un tînăr de 25 de ani, din Roman, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În fapt, în noaptea de 25/26 august, un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Roman a depistat un tînăr de 25 de ani, din Roman, care conducea un autoturism pe bulevardul Republicii, din Roman, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat alcoolscopic, a rezultat o alcoolemie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au stabilit că acesta avea reținut permisul de conducere de la finalul anului 2017, pentru comiterea unei infracţiuni similare. Conducătorul auto a fost introdus în centrul de reţinere şi arest preventiv al I.P.J. Neamţ, urmînd ca astăzi să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă. În seara de 27 august, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Roman a depistat pe strada Mihai Viteazu, din Roman, un autoturism condus de un romaşcan de 31 de ani, care se afla sub influenţa alcoolului. Acesta a fost supus testării cu aparatul alcooltest, rezultînd o concentraţie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuarea cercetărilor conducătorul auto a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, poliţiştii au constatat că nu deținea nici permis de conducere. Astăzi acesta urmează să fie introdus de poliţişti în arestul I.P.J. Neamţ pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de refuz de prelevare mostre biologice şi a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Actualitate

ATENȚIE: Restricționări ale circulaţiei rutiere în municipiul Piatra-Neamț în perioada următoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

În urma solicitării făcute de SC Drupo Neamț SA pentru a putea desfăşura lucrări pentru dezafectarea rețelei electrice aeriene fir contact troleibuze, se va restricționa circulaţia vehiculelor în perioada 23.10.2020 – 18.12.2020 , în intervalul orar 18:00 – 06:00, alternativ pe tronsoane, pe următoarele străzi: Bd. G-ral. N. Dăscălescu, Bd.Traian, Str. Orhei, Str. Mihai Viteazu, Str.Dărmănești, Str.1 Decembrie 1918, Bd. Decebal, Piața M. Kogălniceanu, Bd. Republicii Str. Petru Movilă, Str. Bistriței, Bd. 9 Mai și Piața Gării.

Asigurarea semnalizării rutiere se va face de SC Drupo Neamț SA, iar urmărirea restricționării circulaţiei se face de Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra-Neamţ şi Poliţia Locală.

Citește știrea

Actualitate

Spitalul de la Leţcani, o “ruină” de peste 13 milioane de euro?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Altă ştire tristă: “Zeci de persoane confirmate cu virusul SARS- COV-2 și internate în spitalul mobil de la Lețcani îndură frigul în interiorul containerelor medicale. În cursul zilei de 20 octombrie 2020, în containere s-a înregistrat o temperatură de numai 13 grade Celsius și bolnavii au tremurat de frig. Maricel Popa, fostul președinte al Consiliului Județean Iași, a achiziționat un spital din bani publici cu mari probleme: stațiile de oxigen nu funcționează, instalațiile de climatizare scot un zgomot asurzitor, iar echipamentele par a fi la mâna a doua”. Sursa: www.bzi.ro

Aşadar, după amânări şi amânări, după festivisme greţoase şi mincinoase făcute doar pentru voturi, după cheltuirea a 3,3 milioane de euro din banii nemţenilor, cu ce ne-am ales: cu un spital cu multe probleme, în care amărâţii internaţi cu COVID-19 tremură de frig la orice pană de curent.

Cât despre Secţia ATI, aia extrem de importantă, acolo unde s-ar fi putut salva vieţi ale pacienţilor cu forme grave, lucrurile stau aşa din informaţiile apărute în spaţiul public: ni s-au promis şi am plătit pentru peste 100 de paturi, DSP a avizat 48 de paturi, dar s-a ajuns la doar 24 de paturi pentru că nu funcţionează staţiile de oxigen.

De ce nu funcţionează? Pentru că nu s-a ocupat nimeni de întreţinerea lor în stare de funcţionare. Normal, toţi erau ocupaţi să taie panglici, să se pozeze din toate poziţiile şi să se milogească după voturi.

Penibil? Nu. Normal. De ce normal? Pentru că asta merităm. Lipsa noastră de reacţie ce ne caracterizează încă din anii de dinainte de pandemie, lipsa de coloană vertebrală şi lipsa curajului de a lua atitudine, faptul că am ridicat pupatul în fund al şefilor politici la rang de artă naţională ne-au dat şi ne dau clasa politică pe care o merităm: una plină de lepre şi de ciumaţi, de toate culorile, care ne cheltuie banul public pe spitale în care nu merg staţiile de oxigen, instalaţia de climatizare te asurzeşte când merge şi te transformă în stană de piatră când nu merge. Asta am votat, asta avem şi acum putem muri mulţumiţi că e doar din vina noastră.

Ştiţi ce e şi mai ironic? Că tot din banii noştri şi-au plătit politicienii pozele făcute triumfalist în faţa unui spital care a costat milioane de euro, dar se dovedeşte a fi, iată, o ruină. Am plătit tot, de la cap la coadă, şi apoi i-am şi votat.

Pe final, întreb şi eu public pe “ai mei” politicieni din Neamţ: în “frigiderul” de la Leţcani, la ora aceasta, e vreun nemţean internat? Că 3,3 milioane de euro au dat nemţenii.

Citește știrea

Actualitate

COVID -19: Piatra Neamţ a trecut de pragul de 3 la mie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Bicaz rata de incidenţă este de 3,6, la Girov de 3,7 ■ Taşca şi Tarcău, localităţile carantinate, au o rată de 3,24, respectiv 8,10 ■

Piatra Neamţ a trecut de rata de incidenţă de 3 cazuri de îmbolnăviri de COVID 19 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, fiind raportată joi, 22 octombrie o rată de 3,14, cu 436 de cazuri confirmate în ultimele 14 zile, dintre care 80 în spitale şi 356 cazuri comunitare. În localităţile carantinate din Neamţ, Taşca şi Tarcău, rata de incidenţă este de 8,10, respectiv 3,24. Alte localităţi cu rată peste 3 sunt Bicaz, cu 3,6 şi Girov, cu 3,7. Conform reglementărilor în vigoare, în maxim 48 de ore de la raportarea depăşirii indicilor, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni şi va decide ce noi măsuri trebuie aplicate.

Citește știrea

Trending