Publicitate

■ sute de romaşcani şi locuitori din zona metropolitană pleacă şi anul acesta la Cacica

Mii de credincioşi din Roman şi zonă au anunţat că merg şi anul acesta în pelerinaj la Cacica, în zilele de 14 şi 15 august, de Sfînta Maria. Numai din Parohia Săbăoani pleacă organizat 40 de credincioşi care-şi doresc să participe la pelerinaj. Mulţi alţii vor merge pe cont propriu. „Foarte multe parohii din Diaceza noastră, şi nu numai, organizează pelerinaj la Cacica cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Este o sărbătoare extraordinară, prin care noi celebrăm Înălţarea Mamei Noastre Cereşti cu trupul şi sufletul la Cer. Eu mă voi număra printre predicatorii acestei zile de har, prilej cu care voi încerca să scot în evidenţă iubirea mamei noastre cereşti, iubirea lui Dumnezeru Tatăl, care l-a trimis pe Fiul Iisus Cristos în Lume. Şi noi, preoţii din Parohia Sfîntul Mihail din Săbăoani organizăm un pelerinaj la care vor participa 40 de credincioşi“, a declarat Irinel Iosif Iosub, preot paroh la Parohia Săbăoani. Programul pelerinajului este următorul: marţi, 14 august, la ora 10, va fi oficiată celebrarea penitenţială. La ora 12 se va celebra Sfînta Liturghie solemnă de deschidere a pelerinajului, urmată de pelerinajul tinerilor, cînd se va porni de după calea ferată înainte de zona unde încep serpentinele din drumul spre Cacica. La ora 13.30 tinerii vor sosi la sanctuar. La ora 16 va fi urmată Calea Sfintei Cruci, iar la ora 17 va avea loc Adoraţia euharistică. La ora 18 va începe oficierea Sfintei Liturghii pentru tineri, seminarişti şi persoane consacrate. La ora 22 se va face Privegherea mariană, urmată de procesiunea cu lumînări în jurul sanctuarului. Miercuri, 15 august, 2018 la ora 6, va începe Sfînta Liturghie de dimineaţă. La 7.30 se va oficia Sfînta liturghie Greco-Catolică. La ora 8.30 se va oficia liturghia în limba maghiară, la 9.15 cea în limba polonă şi cea în germană, pentru ca la ora 11 să se oficieze Sfînta Liturghie solemn pontificală a hramului, cu venerarea icoanei Maicii Domnului din Cacica, încheiată cu procesiunea în jurul bazilicii. Majoritatatea bisericilor romano-catolice din Roman şi zona metropolitană organizează şi anul acesta excursii la Cacica, dar există şi agenţii de voiaj care vor organiza asemenea excursii în cele două zile, la preţul de 79 de lei.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.