Publicitate

Românii sunt fericiţi că le-a venit rândul să se urce în caruselul preşedinţiei rotative a Consiliului European, după ce au stat timp de 12 ani pe margine, jinduind la acadelele promise. În 2007, porţile Europei s-au deschis larg şi pentru români, care schimbând iţarii cu blugii, au dat năvală, călcându-se în picioare ca la „black friday“, pentru a se înfrupta fără viză din miracolul occidentului. Avangarda năvălitoare, care a cotropit Europa până în fundul cătunelor norvegiene, au constituit-o hoardele de cerşetori, şuţi, gabori, interlopi şi curve, care au înspăimântat vestul, mai ceva ca hoardele lui Gingis – han, trântindu-ni-se poarta Schengen în nas. Schengen-ul riscă să rămână închis pentru români, mai ales acum, când zvonul amnistiei şi graţierii, menite să golească puşcăriile României, a speriat de groază pe olandezi, care nici până acum n-au învăţat că nu este bine să pleci de acasă, fără să încui uşa.

Ce ne-au adus cei trei crai de la Apus

Pentru a blagoslovi urcarea României în caruselul preşedinţiilor rotative, pe 10 ianuarie s-au deplasat la Bucureşti cei trei magi ai UE, preşedinţii Parlamentului European, al Consiliului Europei şi al Comisiei Europene, respectiv Antonio Tajani, Donald Tusk şi Jean Claude Juncker. În pofida multiplelor critici la adresa României, transmise din ograda UE, odată ajunşi la Bucureşti pe 10 ianuarie, cei trei crai de la Apus au schimbat placa, punând partitura cu tămâieri, ştiind probabil că românii sunt sensibili la laude, precum purcelul la scărpinat. Guvernul Dăncilă, în calitate de gazdă, a făcut ce ştie românul să facă mai bine, când îi este călcat pragul. Şi-a copleşit oaspeţii cu atenţii, festivităţi şi festin, mai ceva ca pe nişte prinţi. Intenţia gazdelor a fost în primul rând ca oaspeţii marcanţi să se simtă bine şi să nu aibă impresia că românii sunt zgârie-brânză, precum vesticii. În subsidiar, s-a dorit administrarea unei lecţii acestor oaspeţi, gazdele dovedind toleranţă, chiar dacă sunt beştelite de Înalta Poartă de la Bruxelles pentru nodurile din papură. Din alocuţiunile înalţilor oficiali ai UE am înţeles că şi la Bruxelles se face politică ca şi pe Dâmboviţa. Adică una vorbesc la Bruxelles şi alta fumează la Bucureşti, iar românii, ca europeni de mâna a doua, trebuie să simtă permanent zăbala, ca să nu o ia razna, dar să o lase mai moale cu nediscriminarea. Aflăm astfel că, deşi îndeplinim condiţiile încă din 2011, neintrarea noastră în spaţiul Schengen nu s-a datorat PSD -ului şi nu ştiu cărei guvernări, ci s-a datorat unor „recalcitranţi din UE“ în frunte cu olandezii. Deşi preşedintele Juncker a avut poziţii oscilante faţă de România, s-a văzut că venind la noi a renunţat la toate acuzaţiile, uitându-le în avion înainte de a coborî la Băneasa. Juncker ne-a gratulat cu toate amabilităţile posibile, arătându-ne că este băiat de comitet, atunci când este treaz. Ne-a asigurat că nu se confirmă că actuala putere are tendinţe centrifuge spre est, după cum bat câmpii nişte deraiaţi pe la noi, şi că nici nu suntem măcar cantonaţi într-o Europă de Est. Nu există o Europă de Est şi o Europă de Vest, ci doar una singură, fără graniţă între Est şi Vest. Juncker nu neagă existenţa conflictelor dintre Preşedintele Iohannis, Guvern şi PSD, dar ne somează să nu exportăm în Europa aceste conflicte. Pentru export a fost vizat Klaus Iohannis, care a renunţat la greva prezidenţială şi a venit la Ateneu, pentru a arăta că face echipă bună cu Guvernul României. Donald Tusk ne-a sfătuit în româneşte să apărăm, precum Duckadam în 1986, libertatea, adevărul, integritatea, statul de drept şi Constituţia. La îndemnul privind apărarea Constituţiei, am sesizat o lucire tăioasă în ochii lui Iohannis, care susţinuse în speach-ul său că „statul de drept nu este negociabil“. Dacă lângă statul de drept, includea în propoziţie şi Constituţia, Iohannis ar fi avut şansa să nu piardă în 2019 voturile multora dintre cei care în 2014 l-au împins spre Cotroceni.

Caruselul – un bun prilej de joc de picioare a liderilor noştri

Din partea oficialilor români, la festivitatea de la Ateneul Român, marele absent a fost Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, care a vrut să demonstreze că premierul Viorica Dăncilă se poate descurca şi fără el. A fost înlocuit de vicepreşedintele Camerei, Florin Iordache, care a trecut cu curaj şi tupeu peste momentul ordonanţei 13 din februarie 2017, etalându-şi nonşalant fizicul alături de mărimile zilei. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a ratat şansa de a fi cel mai mare absent din sala Ateneului şi a apărut stingher în ultimul moment, inaugurând festivitatea cu o strângere a mâinii premierului Viorica Dăncilă. Momentul a fost imortalizat în depozitele memoriei colective, pentru a fi speculat ulterior, garnisit cu ironiile pe care le bănuim deja. Iohannis a venit, a vorbit şi după ultimele acorduri ale concertului de încheiere, a plecat ca din puşcă spre Sibiu, unde era aşteptat de familie în faţa şemineului. Speech-ul de deschidere al festivităţii, pentru care Klaus Iohannis a fost convins să se deplaseze spre Ateneul Român, s-a dovedit a fi înscris în limite echilibrate, nonconflictuale, în ciuda pariurilor că acesta nu va rata ocazia să-şi continue retorica anti-PSD şi în faţa oficialilor UE, suflând totodată şi în borşul deja răcit al protestatarilor de afară. Ineditul festivităţii au constituit-o de departe cuvântările lui C. P. Tăriceanu şi ale lui Donald Tusk. Românul Tăriceanu a vorbit în engleză şi polonezul Tusk a vorbit în română. Româna lui Donald Tusk, bine strunită fonetic şi gramatical, a avut rolul de a capta bunăvoinţa românilor de pretutindeni, ceea ce a reuşit cu brio. Dacă se adaugă şi conţinutul inspirat, se poate spune că Tusk a ridicat cota de simpatie tradiţională faţă de polonezi şi de Polonia. După unii analişti, prin discursul său ţinut în limba engleză, Tăriceanu s-a cam dat în stambă, deoarece protocolar ar fi trebuit să vorbească în limba ţării sale. Din punct de vedere al abilităţilor lingvistice, Tăriceanu i-a surclasat pe Iohannis, Iordache şi Dăncilă, care au vorbit în limba română în faţa milioanelor de telespectatori europeni şi americani, curioşi să afle dacă românii nu sunt cumva membrii vreunui trib recent descoperit. Singura justificare a discursului ţinut în engleză a fost că oficialii europeni, dar şi europenii, trebuiau să afle de la sursă, în direct şi altceva decât ce li se transmitea flaşnetar despre guvernarea României. La manivela flaşnetei s-au rânduit Klaus Iohannis, unii europarlamentari în frunte cu Monica Macovei, unii lideri ai opoziţiei mai săraci în idei sau activişti ce rătăcesc pe cărări ce duc la moara serviciilor secrete. Tăriceanu a transmis în direct că în România, independenţa Justiţiei nu este afectată de guvernare, ci de protocoalele SRI încheiate cu DNA şi cu instituţiile statului de drept. Justiţia este subminată de către unii procurori ai DNA, precum şi de structurile statului paralel. Ca un corolar al acestor situaţii aberante, inabil mascate de Klaus Iohannis, aflăm că Procurorul şef interimar al DNA, Anca Jurma, s-a retras din funcţie, motivând că o face pentru că „crede într-o justiţie cu mâinile curate“ şi că în prezent în justiţie „s-a ajuns prea departe“. După retragerea Ancăi Jurma au urmat destructurările grupurilor infracţionale de la DNA Ploieşti şi DNA Oradea. Alte DNA-uri stau la coadă. Afară, în seara zilei de 10 ianuarie, patru organizaţii civice obscure au reuşit performanţa de a aduna o mână de protestatari, care i-au ţinut de urât statuii ecvestre a lui Carol I, scandând „PSD – Ciuma roşie!“ şi „Vrem cu UE, nu cu Rusia!“ Mesajele, mai mult decât răsuflate, impuneau un serios moment de reflecţie pentru organizatori, pentru participanţi şi pentru Dacian Cioloş, care trecând pe acolo ca să-i încurajeze, i-a fost subtilizată cravata.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.