Contactează-ne

Actualitate

„Cântăreţii prieteniei“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Când Beethoven – creatorul de muzică instrumentală şi simfonistul inegalabil în veacul veacurilor – a pornit să închine un imn iubirii dintre oameni, frăţiei dintre popoare şi vieţii atât de scumpe tuturor, a simţit că sumedenia de instrumente de care dispunea nu-i era suficientă pentru a se exprima şi a recurs, nu la voce – care poate fi imitată – ci la glasul uman, creând cel mai monumental edificiu muzical posibil.

A spune că cel mai frumos instrument muzical este vocea omenească nu este decât un truism care nu are nevoie de comentarii. Şi dacă la început a fost cuvântul, apoi a fost cântecul şi în cele din urmă muzica, de care nu ne putem lipsi nici o clipă, fiindcă dă culoare vieţii şi existenţei de fiecare zi, trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru comoara fără egal pe care ne-a dăruit-o.

Fără îndoială că, dincolo de melodia singulară, monofonă, omul a simţit nevoia de mai mult, de armonie şi polifonie, ceea ce a dus la alăturarea mai multor voci, cea mai la îndemână formulă de expresie muzicală. O asociere de numai trei sau patru voci poate atinge perfecţiunea, fiindcă realizează acordul, pe care urechea îl percepe în deplinătatea lui.

Dar aşa cum mintea omenească nu s-a mulţumit cu puterea şi iscusinţa mâinilor sale şi a născocit instrumentele care să le sporească, cum nu i-a ajuns pasul şi a creat mijloace care să scurteze tot mai mult distanţele, tot aşa, pentru bucuria sufletului şi a minţii sale, a amplificat modalităţile prin care vibraţiile sonore îl pot învălui ca o maree binefăcătoare.

Nu ne putem plânge de formaţii şi ansambluri muzicale capabile să satisfacă gusturile simple sau rafinate ale amatorilor de muzică, dar nu e chiar uşor să le descoperi pe cele care împlinesc asentimentul majorităţii.

Destinată prin titulatură ţi intenţii unui scop umanist (ce poate fi mai nobil decât să cânţi prietenia?!?, corala „Cantores amicitiae“* formată initial din studenţi ai conservatorului ieşean, şi-a câştigat dreptul de formaţie profesionistă, dedicată creaţiei corale româneşti şi universale, deosebit de bogată şi variată.

Nu este lipsit de semnificaţie să spunem că ea este creaţia muzicianului de talent şi profesionist de primă mărime, Nicolae Gâscă, şi că drumul pe care l-a parcurs până la perfecţiune i se datorează integral, fără influenţe din afară dar aflat în permanentă căutare a unor forme noi, a diversificării excursului melodic şi de înscriere în preferinţele mereu în schimbare ale publicului.

Parteneri constanţi ai Vacanţelor muzicale la Piatra Neamţ, „Căntăreţii prieteniei“ nu s-au dezminţit şi ne-au oferit, în cea de a doua zi, un regal de muzică corală de calitate, de înaltă virtuozitate, care s-a încadrat în preferinţele şi gustul public.

Nu poţi identifica în întregul spectacolului, o trăsătură predominantă sau definitorie, fiindcă realizarea nu poate fi analizată pe bucăţele şi compartimente. Aş sublinia că înainte de toate, ansamblul şi conducătorul său au demonstrat că nu au ţinut să mai bifeze un punct de succes pe lunga listă pe care o deţine, ci s-au adresat publicului, pe care au dorit să-l rupă de urâtul cotidian care ne asaltează, să-l facă să vibreze şi să-i ofere satisfacţiile pe care le dorea şi, de ce nu, le merita.

N-am să mă opresc la frazarea fiecărei măsuri, bine studiată şi elaborată, n-am să scot în evidenţă calitatea vocală a membrilor formaţiei, fapt dovedit de realitatea că fiecare component poate evolua ca solist şi nici la contopirea tuturor vocilor într-un tot unitar, rotund, fără ascuţişuri supărătoare sau stridenţe, dar am să mă opresc la paleta largă de modalităţi de expresie, de îmbogăţire a mesajului transmis, ca un condiment fără de care orice preparat devine fad, fie că a fost vorba de mişcare, mimică sau strigături, ceea ce a adăugat un plus de prospeţime şi de tinereţe întregului spectacol. Se poate spune că auditoriul a făcut corp comun cu ansamblul, că s-a simţit şi el întinerit şi antrenat într-o întâmplare care i-a fost pe plac şi care a constituit un câştig deosebit al festivalului.

Şi totuşi… fără pretenţie de critic muzical, fără intenţia de a minimaliza o prestaţie de autentică valoare, poate numai din trăsătura de cârcotaş care zace în fiecare dintre noi, nu pot să ascund că mi- a lipsit sentimentul de profunzime a unui ansamblu numeros şi echilibrat în compartimente, capabil să te înfioare, să-ţi creeze piele de găină şi să-ţi doreşti să nu se mai termine. Să amintesc de Song-ul lui Mihalea ar fi prea mult.

Aş mai spune că nuanţa de exces de prelucrare a unor piese, chiar reuşită, în limitele şi canoanele genului, dăunează unora dintre piesele devenite clasice, adevărate bijuterii ale artei muzicale, pe care urechea le memorează într-o formă bine determinată. Orice abatere de la forma acceptată alterează într-un fel aşteptările. Este suficient să ne referim la splendidele „Kalinca“ şi „Vecernii zvon“ care se cereau altfel exploatate, încât să pătrundă până în străfundurile sufletului şi să creeze starea de vibraţie fără egal. Chiar în piesele cu parfum ardelenesc, bine cunoscute, s-a marşat mai mult pe timpii accentuaţi ai discursului melodic, minimalizând legăturile dintre ele, cu aceeaşi valoare de expresie.

În ansamblu, „Cantores amicitiae“ se dovedeşte un bun slujitor al frumosului şi al artei corale, un continuator al tradiţiei universale de mare valoare şi un contributor la înfrumuseţarea vieţii noastre de fiecare zi. …

Cea de a doua parte a zilei, desfăţurată în ambianţa fără egal a Pieţii Turnului, a dat curs unei ambianţe muzicale mult mai accesibile publicului larg. Protagoniştii, formaţia „Folclor“, a Filarmonicii „Serghei Lunchevici“ şi a Ansamblului de dansuri folclorice „Hora“, ambele din Chişinău, ne-au prilejuit bucuria întâlnirii cu folclorul românesc autentic, atât de variat şi de valoros, fără accente particulare de genul „de la dreapta sau stânga Prutului“. Am remarcat nu numai talentul şi profesionalismul soliştilor vocali şi instrumentali, al dansatorilor şi al celor două ansambluri, repertoriul extrem de variat şi bine reprezentat, ci şi satisfacţia şi entuziasmul care au dublat fiecare moment al spectacolului. Contribuţia fraţilor noştri basarabeni la reuşita „Vacanţelor…“ trebuie subliniată şi, fără îndoială, permanentizată. …

Ca şi la cronica primei zile, copleşit de amintiri şi de vreme, amintesc că, la scurtă vreme după revoluţie, prezent la Chişinău, colegii din Basarabia mi-au pus pe frunte o pecete pe care am purtat-o ca pe un blazon: „primul chirurg venit la noi din România“. Cu acea ocazie am putut constata (nu oricum, ci pe viu în vestitele crame de la Cricova), cu infinită bucurie, că nu exista cântec popular românesc pe care fraţii noştri să nu-l cunoască, să-l cânte şi să-l joace. Atunci mi-am spus că Prutul nu este şi nu va fi niciodată un râu de graniţă, ci de interior. (Dr. Virgil RĂZEŞU)

* „Cantoresul“, „Cantoresului“ sunt exprimări nefericite

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Luna lui „Cuptor“ nu şi-a meritat renumele

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pînă la final de lună nu va fi prea cald ■ abia spre sfîrşitul intervalului vor fi 28 de grade ■ nu scăpăm de instabilitate ■ săptămîna viitoare sînt anunţate precipitaţii ■

Anul acesta, luna lui Cuptor nu prea şi-a meritat numele. Cu excepţia cîtorva zile de la începutul intervalului, vremea a fost capricioasă, a plouat destul de mult şi au fost zile destul de reci. Frecvent s-au înregistrat valori termice sub media perioadei, iar la un moment dat pe crestele montane au fost temperaturi de numai 2 grade noaptea şi o maximă diurnă ce nu a depăşit 4 grade. Nici de acum înainte nu va fi deosebit de cald, dar nici prea rece. Se anunţă vreme amestecată şi abia spre finele lunii, în cea mai caldă zi termometrele vor indica 28 de grade. Vor fi ploi în majoritatea intervalului, în special după amiază, iar uneori sînt anunţate furtuni. Aşa sînt previziunile publicate pe site-ul ANM. Conform sursei citate, pe 20 iulie, la amiază, în Piatra Neamţ termometrele vor indica vreo 25 de grade. Va fi bine în prima parte a zilei, dar după amiază ar putea veni furtună cu toată suita de fenomene – tunete, fulgere şi descărcări elctrice. Noaptea vremea se calmează şi pe fondul unui cer mai mult senin se vor înregistra 15 grade. Ceva mai bine va fi duminică, 21 iulie, cînd în zona noastră avem promisiuni de o vreme mai caldă, 27 de grade la umbră. Cerul va fi degajat şi după lăsarea întunericului cînd se vor înregistra 17 grade. Dacă prognoza se adevereşte, luni avem la început timp bun, apoi vor fi iarăşi furtuni. În cel mai cald moment nu vor fi mai mult de 25 de grade. După lăsarea întunericului va fi mai cald decît în intervalul precedent, 18 grade. Marţi, 23 iulie, se anunţă soare, dar ploi în aversă mai după amiază. Maxima diurnă nu trece de 24 de grade, iar minima nocturnă se opreşte la 18 grade. Fix pe acelaşi model va fi vremea şi miercuri, dar se păstrează condiţiile meteo şi joi, 25 iulie: soare, ploi după amiază, 24 de grade ziua şi cam 17 grade după lăsarea întunericului. Abia de vineri, 26 iulie, scăpăm de ploi, va fi o zi cu cer degajat şi sensibil mai cald, cu pînă la 25 de grade ziua şi numai mult de 18 grade după lăsarea întunericului. Dacă previziunile se adeveresc, cea mai caldă zi pare a fi cea de sîmbătă, 27 iulie, cînd va fi cer variabil cu soare şi o maximă de zile mari, 28 de grade la umbră cea ce înseamnă că în plin soare vom resimţi valori mai ridicate. Cădura de peste zi nu influenţează şi regimul termic nocturn şi minima rămîne cantonată la valoarea de 18 grade Celsius.

Citește știrea

Actualitate

Încep sărbătorile sfinţilor nemţeni

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ pe 21 iulie vor fi sărbătoriţi Sfinţii Cuvioşi Rafail şi Partenie de la Agapia Veche

La mănăstirile nemţene începe seria sărbătorilor dedicate celor nouă sfinţi nemţeni, care au fost canonizaţi în 2008, printr-un ceremonial impresionant desfăşurat la Mănăstirea Neamţ. Primii vor fi omagiaţi sfinţii Rafail şi Partenie de la schitul Agapia Veche, care vor fi prăznuiţi duminică, 21 iulie. Pomenirea lor va începe sîmbătă seara, cu o slujbă de priveghere, iar la primele ore ale dimineţii următoare maicile şi pelerinii vor porni în procesiune de la Mănăstirea Agapia spre schitul Agapia. În curtea schitului va fi oficiată Sfînta Liturghie, la care sînt aşteptaţi să ia parte membrii comunităţii monahale şi mulţi credincioşi, ce vor fi poftiţi şi la obişnuita agapă de la finalul evenimentului religios. Cuviosul Rafail a fost monah în vechiul aşezămînt călugăresc Agapia din Deal şi se spune că s-ar fi născut în satul Bursucani, din ţinutul Bîrladului. A plecat din tinereţe la renumita mănăstire nemţeană unde a fost călugărit sub numele de Rafail. A trăit o perioadă în inima munţilor, iar după ani de rugăciune şi asceză a devenit îndrumător al fraţilor din obşte. Toţi îl priveau ca pe o icoană a virtuţilor, iar în pomelnicele vechi este numit Fericitul stareţ Rafail. Se spune că încă din timpul vieţii făcea minuni, dar şi după ce a trecut la cele veşnice la mormîntul său mergeau mulţi bolnavi pentru a se vindeca. Ucenici săi i-au dezgropat moaştele şi le-au aşezat în biserică spre închinare. Sfîntul Partenie a trăit în secolul al VII-lea, fiind urmaşul sihaştrilor din Munţii Agapiei. Tradiţia spune că Sfîntul Partenie a sihăstrit în muntele „Scaunele“, după modelul pustnicilor dinaintea sa: ziua se ruga în singurătate, mai ales cu Psaltirea pe care o ştia pe dinafară, iar la apusul soarelui gusta puţin din pîine şi legume fierte, după care toată noaptea rostea rugăciunea lui Iisus, în timp ce împletea coşuri. Dormea puţin cînd obosea, în laviţe(scaune) aşezate între trunchiurile de brazi, de aici şi numele muntelui şi al poienei în care a sihăstrit. Ucenicii duceau coşurile la tîrg şi le vindeau, iar cu banii astfel cîştigaţi cumpărau hrană şi cele necesare traiului pustnicesc. A trecut la cele veşnice în 1660, iar cînd trupul său a fost dezgropat, după tradiţie, s-a găsit neputrezit, moaştele fiind ascunse pentru o perioadă lungă de timp. Pe lîngă Cuvioşii Rafail şi Partenie de la Agapia Veche au mai fost trecuţi în rîndul sfinţilor în acelaşi an Cuviosul Iosif de la Văratec, Cuv. Ioan de la Râşca şi Secu, Cuv. Simeon şi Amfilohie de la Pîngăraţi, Cuv. Chiriac de la Tazlău şi Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani.

Citește știrea

Actualitate

„Tenisul e altfel la Wimbledon; aşa şi hipismul e mai elegant pe iarbă“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ interviu cu Vadim-Glad Iavorovski, şef de pistă la Cupa TCE 3 Brazi şi director tehnic în cadrul Federaţiei Române Ecvestre

Rep: Domnule Vadim Iavorovski, veniţi periodic la Piatra Neamţ, la evenimentele găzduite de Baza Hipică. Ce aşteptări aveţi acum, cînd se reia tradiţia concursurilor internaţionale după o pauză de 10 ani?

V. I: Mai ales după ce am aflat la şedinţa tehnică faptul că avem un set de obstacole noi, aşteptările mele sînt foarte mari şi chiar sînt convins că va fi un concurs extraordinar.

Rep: Ce înseamnă aceste noi obstacole pentru dumneavoastră, ca oficial desemnat să le gestionaţi în timpul probelor de concurs?

V. I: În primul rînd, designul lor este mult mai atrăgător. Setul de obstacole folosit pînă la acest concurs la Baza Hipică era vechi de vreo 15 ani. Obstacolele comandate şi aduse pentru Cupa TCE 3 Brazi sînt create din materiale mult mai uşoare, ceea ce ne ajută şi pe noi la mobilitate, le putem muta mai uşor între probe. Avînd în vedere că e un concurs pe iarbă, obstacolele trebuie mutate foarte des ca să nu se strice gazonul.

Rep: Baza Hipică de la Piatra Neamţ este printre puţinele cu teren de iarbă pentru concursurile de sărituri peste obstacole…

V. I: Practic, în România avem concursuri pe iarbă de acest gen doar la Piatra Neamţ şi la Sânnicolau Mare, în Timiş. În rest, pe celelalte baze hipice este teren textil cu nisip unde nu contează dacă rămîne un obstacol în acea zonă de la începutul concursului şi pînă la sfîrşit, deşi nu se întîmplă nici acolo aşa. Şi pentru ochiul publicului e mult mai plăcut, cînd vezi că aceste obstacole nu sînt în acelaşi loc.

Rep: Cum percep caii aceste obstacole în concurs şi cum lucrează sportivii în aceste probe de sărituri?

V. I: Unghiul de vedere al cailor este foarte mare, ei practic văd la peste 310 grade. Un cal nu vede doar 10-15 grade în faţa nărilor şi 10-15 grade în spatele lor, am putea spune că acesta este „punctul mort“. Eu avînd Level 2 Jumping Course Designer International, a trebuit să mă documentez şi am învăţat foarte multe de textura obstacolului, de forma sa – dacă e format din mai multe bare, sau dacă e compact, din ziduri.

Rep: E importantă şi culoarea acestor obstacole?

V. I: Culoarea contează foarte mult. Caii văd foarte bine contraste. La caii tineri, sau atunci cînd sînt probe de călăreţi începători, e foarte bine să ai obstacole cu contrast foarte puternic pentru a fi uşor de perceput de cai.

Rep: Caii pot avea reacţii imprevizibile la anumite culori?

V.I: Există o singură discuţie la obstacolele de culoare albastră, deoarece caii asociază albastrul cu apa. Aşa cum se ştie, în lanţul trofic, calul este un animal vînat, nu un prădător. Singura slăbiciune a cailor sălbatici era atunci cînd mergeau să se adape şi nu mai vedeau pericolul şi a rămas acea frică. Sînt foarte mulţi cai chiar la nivel de Campionat Mondial sau Olimpiadă care la acel obstacol numit „Rivieră“ – fără înălţime ci doar cu 4,5 metri de apă, la care caii ajung să facă greşeli – să calce în apă, sau să refuze să sară din cauza acestei reticenţe la culoarea albastră.

Rep: Ce alte probleme mai trebuie gestionate în concursurile de sărituri peste obstacole?

V.I: Primul obstacol dintr-un concurs, şi mai ales unde sînt cai tineri, sau călăreţi începători trebuie să fie amplasat spre ieşire. Atunci cînd calul intră în teren şi se trezeşte singur, fiind un animal de turmă, caută să meargă spre ieşire. Şi atunci, ca să dai încredere şi calului şi călăreţului, primul obstacol trebuie amplasat astfel încît să sară spre ieşire.

Rep: Cum arată condiţiile de concurs pentru această întrecere internaţională?

V.I: Un concurs de sărituri peste obstacole pe iarbă, şi într-o zonă împădurită este mult mai frumos şi mai confortabil pentru cai. Fac o comparaţie şi cu tenisul: la Wimbledon e cu totul altfel decît pe zgură, sau pe hard, la fel şi hipismul e mai elegant pe iarbă. Dar e mult mai greu de întreţinut o astfel de suprafaţă. La Piatra Neamţ terenul de concurs arată foarte bine şi sper să nu plouă astfel încît să fie afectat aspectul gazonului.

Citește știrea

Trending