Publicitate

■ Gabriel Căuş şi Corina Pântea au cîştigat probele de aruncare a ciocanului ■ pe II au terminat Daria Apostol, Şerban Nistor şi Eduard Perie ■ Dragoş Nicorici a luat bronz şi va reprezenta România la Balcaniada din Turcia ■

Atleţii de la Liceul cu Program Sportiv şi Clubul Sportiv Şcolar Roman au avut din nou prestaţii onorabile la o competiţie organizată în perioda 25-27 mai, la Bucureşti, la finala Campionatelor Naţionale Şcolare – Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar. Aceştia s-au descurcat cel mai bine în probele de aruncări, pe care le gestionează antrenorii Emilian Floroiu şi Cucoş Lucică. Astfel, Gabriel Căuş s-a clasat pe locul I la aruncarea ciocanului, cu un rezultat de 65,70 metri, în vreme ce Corina Pântea s-a încununat, de asemenea, campioană naţională şcolară, la ciocan, cu 48,45 metri. Şerban Nistor a intrat în competiţia de la aruncarea greutăţii, unde a „dat“ 16,22 metri, terminînd al doilea. Daria Apostol a terminat competiţia pe locul II la aruncarea ciocanului, cu 41,82 metri. O clasare merituoasă a avut-o şi juniorul mic Eduard Perie, care a aruncat ciocanul la 57,07 metri şi s-a situat pe locul al doilea, cu doar patru centimetri peste ocupantul lucului al treilea, un alt romaşcan de la LPS, Dragoş Nicorici. Acesta din urmă, unul dintre cele mai promiţătoare talente ale şcolii locale de aruncări, a intrat în competiţie accidentat. „Ne bucură, evident, aceste rezultate, care ne arată că sîntem pregătiţi pentru sezonul de vară. A fost un concurs destinat special elevilor de la liceele cu program sportiv şi cluburile sportive şcolare, în organizarea Ministerului Educaţiei. A fost, de altfel şi un fel de campionat naţional de primăvară. Ne bucură, aşa cum am mai spus, prestaţia elevilor noştri, care au prins locuri pe podium şi titluri naţionale. A fost o competiţie destinată juniorilor III, II şi I, care vine ca un preambul al Balcaniadei de săptămîna viitoare, din Turcia. Voi merge acolo cu juniorul nostru, Dragoş Nicorici, de la care aştept o medalie cît mai strălucitoare. După aceea, vom intra din plin în sezonul de vară, cu întrecerile naţionale pentru juniori, la jumătatea lunii iunie“, a precizat antrenorul Emilian Floroiu.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.