Contactează-ne

Sport

Campionat Naţional de Qwan Ki Do, la Roman

Știe publicată cu

în data de

Timp de două zile, respectiv sîmbătă şi duminică 13 şi 14 aprilie, la Roman se va desfăşura Campionatul Naţional de Qwan Ki Do, eveniment organizat de Federaţia Română de Arte Marţiale. Concursul care se adresează juniorilor, practicanţi cu vîrsta minimă de 13 ani şi seniorilor, va fi găzduit de Sala Sporturilor din Roman. Organizatorii estimează că la competiţie vor participa aproximativ 250 de sportivi, care vor reprezenta peste 20 de cluburi de arte marţiale din întreaga ţară. Conform programului comunicat de federaţia de specialitate, concursul va avea loc sîmbătă, 13 aprilie, în intervalul orar 10.00 -19.00, iar întrecerile vor continua duminică, între ora 10.00 şi 17.00. Pentru buna desfăşurare a competiţiei, CSM Roman urmează să încheie un acord de asociere cu Federaţia Română de Arte Marţiale, aşa cum prevede un proiect de hotărîre, supus aprobării aleşilor, în ultima şedinţă de Consiliu Local, din 27 martie. Prin acordul de asociere se va da în folosinţă gratuită sala de desfăşurare a competiţiei, urmînd ca sportivii să promoveze imaginea municipiului Roman la nivel naţional. De menţionat faptul că cei 20 de consilieri locali prezenţi la şedinţă au fost de acord cu această asociere fără a solicita vreo explicaţie suplimentară privind cererea Federaţiei de Arte Marţiale sau referitor la condiţiile de asociere.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fotbal

Ceahlăul, înfrîngere oarecum previzibilă cu Bucovina Rădăuţi

Știe publicată cu

în data de

■ sucevenii s-au impus la Piatra Neamţ, scor 1-0 ■ diferenţa dintre cele două grupări era dată şi de locul în clasament ■ gazdelor le-au lipsit trei titulari ■

CSM Ceahlăul a pierdut disputa de sîmbătă, 20 aprilie, cu Bucovina Rădăuţi, în etapa cu numărul XXIV-a Ligii 3, Seria 1, la fotbal. Scorul final al întîlnirii începută de la ora 17 pe Stadionul Municipal din Piatra Neamţ a fost 1-0, pentru oaspeţi, la pauză tabela indicînd egalitatea. Despre meci nu sînt prea multe de spus, gazdele fiind în puţine rînduri periculoase la poarta adversă, în timp ce gruparea antrenată de cunoscutul Dorin Goian a arătat că este mai solidă, legînd mai bine jocul. Cu toate acestea, sucevenii au marcat prin Busuioc, în minutul 58, la finalul unei faze la care o greşeală personală a fost decisivă în stabilirea rezultatului final. Disputa se anunţa oricum grea pentru pietreni şi prin prisma faptului că adversarul ocupa locul III în ierarhia seriei. La Ceahlăul se spera într-o victorie, deşi echipa venea după eşecul la scor de tenis, 1-6, din deplasarea din etapa trecută de la Gloria Buzău, un scor cam aspru faţă de cum decurseseră ostilităţile în teren. La pietreni, sîmbătă a contat şi faptul că antrenorii Gabriel Rădulescu şi Florin Anton nu au putut alinia cea mai bună formulă de echipă. Fundaşii laterali titulari pînă acum, Flavius Dumbrăvean şi Cezar Strat, au văzut întîlnirea din tribună, fiind suspendaţi pentru cumulul a cîte patru cartonaşe galbene, iar Valentin Rotaru avea probleme medicale. De partea cealaltă, sucevenii au abordat disputa cu încrederea dată de seria de trei jocuri anterioare fără înfrîngere, două victorii şi o remiză. Cu reuşita de la Piatra Neamţ Bucovina Rădăuţi a trecut pe locul II în clasament, profitînd de faptul că Suporter Club Oţelul Galaţi, care acum cîteva etape mai spera la promovarea în Liga 3, s-a încurcut iar acasă, fiind învinsă de Foresta Suceava. La capitolul statistici, ar mai fi de spus că Sănătatea Darabani este singura echipă care nu a înscris în poarta Ceahlăului în cursul acestui campionat, iar Bucovina Rădăuţi este gruparea căreia pietrenii nu i-au marcat nici măcar o dată în acest sezon. La Rădăuţi, meciul din tur s-a termninat cu scorul de 0-0. Sîmbătă, 20 aprilie, CSM Ceahlăul a început meciul în formula: Barna – Oteliţă, M. Rusu, V.Andreş, R. Sîrbie (Lupaşcu) – C. Antim (Hodorogea), C. Rotaru (Curpăn), Ov. Toma, R. Pîntea, Copoţ-Barb – Robert Vasile (C. Ţapu). Iată şi celelalte rezultate consemnate în etapa a XXIV-a a Ligii 3, Seria 1: CSM Rîmnicu Sărat – Gloria Buzău 1-1; Sănătatea Darabani – FC II Botoşani 1-4; CSM Paşcani – Şomuz Fălticeni 2-2; Ştiinţa Miroslava – CSM Focşani 0-1; Oţelul Galaţi – Foresta Suceava 1-3 şi Metalul Buzău – KSE Tîrgu Secuiesc 4-1. Sporting Lieşti a stat din cauza numărului impar de echipe din serie. Pentru CSM Ceahlăul urmează meciul de la Dorohoi, cu FC Botoşani II, dispută ce va avea loc vineri, 26 aprilie, de la ora 17.00, iar următorul duel pe propriul teren va fi sîmbătă, 4 mai, cînd adversari vor fi cei de la Şomuz Fălticeni.

Citește știrea

Handbal

HCF, final de sezon cu o victorie la scor

Știe publicată cu

în data de

■ handbalistele pietrence şi-au luat la revedere de la suporteri printr- un joc cîştigat la 14 goluri diferenţă în faţa formaţiei UAIC CNOT Iaşi ■ elevele profesorului Dan Valentin au încheiat campionatul pe locul III ■

Handbal Club Feminin Piatra Neamţ, una din cele trei echipe ale judeţului care evoluează într-o divizie secundă, a încheiat sezonul pe podium. Ultimul joc oficial de campionat (etapa a 20-a) a avut loc joi, 18 aprilie, la Sala Polivalentă, şi s-a încheiat cu o victorie clară, scor 37-24 (20-10) în faţa grupării UAIC CNOT Iaşi, ultima clasată din Seria A (Divizia A). Cele 14 goluri în favoarea pietrencelor au fost, de altfel, cea mai mare diferenţă întregistrată din totalul celor patru întîlniri între cele două echipe, de fiecare dată HCF impunîndu-se atît la Iaşi, cît şi la Piatra Neamţ. Dincolo de faptul că diferenţa de valoare nu putea fi pusă la îndoială, meritul nemţencelor a fost că au luptat în condiţii speciale în acest ultim joc al sezonului, fără a avea pe bancă portar de rezervă. Înaintea meciului, staff-ul tehnic a aflat că Iulia Fârţescu a plecat la Bucureşti pentru a se pregăti de facultate, astfel că echipa a trebuit să se bazeze pe postul de portar doar pe Anca Munteanu şi ea, în condiţii nu tocmai grozave după o accidentare survenit chiar la încălzire. Cu toate acestea, pietrencele au impus un ritm sufocant pentru echipa federaţiei (CNOT – Centrul Naţional Olimpic de Tineret), Oancea, Dorneanu şi Roşca dînd tonul atacurilor. Victoria a fost o bucurie şi pentru o jucătoare de bază a echipei în acest sezon, Simona Miron, ea fiind nevouită să privească din tribună evoluţia colegelor, după operaţia suferită recent după o ruptură de menisc la piciorul stîng. „Avem un nucleu bun, pe care se poate construi o echipă care să aspire mai sus. Asta dacă se vrea. Pot spune că ne-am autodepăşit sezonul acesta: am jucat şi Cupa României cu liderul Ligii Naţionale, SCM Rîmnicu Vîlcea, ne-am bătut în campionat cu trei echipe – Slobozia, Neptun Constanţa şi Dunărea Brăila II care nu compară cu noi din punct de vedere financiar. Două dintre aceste echipe au fost în Liga Naţională – Constanţa în urmă cu doi ani, iar Slobozia anul trecut. La meciul cu Neptun, de la Constanţa, de exemplu, gazdele aveau 16 jucătoare, noi aveam 10 de toate…“, a concluzionat antrenorul emerit Dan Valentin sezonul încheiat de HCF Piatra Neamţ pe podiumul Diviziei A. În celelalte două jocuri din serie disputate tot joi, 18 aprilie, s-au înregistrat rezultate normale, echipele calificate la turneul semifinal de la Făgăraş fiind HCM Slobozia şi CSU Neptun Constanţa. Ambele formaţii au cîştigat în deplasare, Slobozia în faţa „satelitului“ Dunării Brăila (36- 32), gazdele avînd mai multe jucătoare de la prima echipă în teren, iar Constanţa la Bacău (35-27), în faţa unei echipe ce promite să facă o figură mai frumoasă în sezonul viitor.

Citește știrea

Fotbal

Ceahlăul, meci greu cu Bucovina Rădăuţi

Știe publicată cu

în data de

■ pietrenii primesc vizita unei echipe de pe podium ■ gazdele vor să spele înfrîngerea la scor de la Buzău, dar nu se vor putea baza pe trei jucători ■

CSM Ceahlăul joacă sîmbătă, 20 aprilie, de la ora 17.00, cu Bucovina Rădăuţi, în etapa 24-a Ligii 3, Seria 1. Numai prin prisma faptului că adversarul ocupă locul 3 în ierarhia grupei se poate afirma că va fi o partidă dificilă. După ce au cedat la Galaţi (etapa a 20-a), sucevenii au reuşit o serie de trei jocuri fără înfrîngere, două victorii şi o remiză şi sînt aproape de viceliderul Oţelul, aflat în pierdere de turaţie după înfîngerea usturătoare în faţa Gloriei Buzău. În tabăra pietrenilor nu e linişte după eşecul la scor de tenis, 1-6, din deplasarea de la Buzău şi, mai ales după lipsurile financiare care se acutizează. În plus, tînăra grupare de sub Pietricica se va prezenta la partidă şi fără o serie de jucători ce vor absenta din diferite motive. Fundaşii laterali titulari pînă acum, Flavius Dumbrăvean şi Cezar Strat, vor vedea meciul din tribună, fiind suspendaţi pentru cumulul a cîte patru cartonaşe galbene. Un alt absent e Valentin Rotaru, experimentatul jucător acuzînd probleme medicale. Chiar şi aşa, antrenorii aşteaptă de la cei care îi vor înlocui să aibă evoluţii consistente şi prestaţii care să ajute la cîştigarea meciului. „Speranţe şi încredere avem, avînd în vedere că şi în tur echipa noastră s-a confruntat cu probleme medicale şi jocul s-a terminat 0-0. Au debutat atunci la echipa mare juniori precum Bogdan Oteliţă, Daniel Moroşanu, Răzvan Sârbie, Răzvan Horodogea şi Adrian Olteanu. Mai mult, există ambiţia de a scoate un rezultat bun şi de a se arăta că insuccesul la scor din runda precedentă de la Gloria Buzău a fost un accident“, au precizat reprezentanţii grupării CSM Ceahlăul. Arbitrul partidei va fi Ovidiu Robu din Chitila (Iflov), ajutat la cele două linii de bucureştenii Marius Bărbulescu şi Andrei Dumitrescu. Observator de arbitri va fi Lorant Szanto (Tîrgu Mureş), iar observatorul de joc vine de la Călăraşi şi este Ionel Brînduşa. Etapa a debutat vineri, 19 aprilie cu întîlnirea CSM Paşcani – ACS Şomuz Fălticeni şi continuă sîmbătă cu partidele: CSM Rîmnicu Sărat – Gloria Buzău; Sănătatea Darabani – AFC Botoşani 2; Ştiinţa Miroslava – CSM Focşani 2007; Suporter Club Oţelul Galaţi – Foresta Suceava şi Metalul Buzău – KSE Tîrgu Secuiesc; Sporting Lieşti stă.

Citește știrea

Trending