Contactează-ne

Actualitate

Campioana României și-a aflat adversarele posibile din turul 1 preliminar al Champions League

Știre publicată în urmă cu

în data de

Campioana României la fotbal cunoaște deja lista cu adversarele posibile pe care le va avea în turul 1 preliminar al Champions League 2020/2021. Indiferent dacă titlul în Liga 1 va fi câștigat de Universitatea Craiova sau de CFR Cluj, campioana României se va afla în urna favoritelor la tragerea la sorți programată pe 9 august.

Meciurile din turul 1 preliminar vor avea loc într-o singură manșă, pe 18 și 19 august.

Lista cu adversarele posibile este următoarea:

Fola Esch (Luxemburg), Djurgardens (Suedia), Buducnost Podgorica (Muntenegru), Flora Tallinn (Estonia), Dinamo Brest (Belarus), Riga FC (Letonia), Connah’s Quay Nomads (Ţara Galilor), Europa FC (Gibraltar), KI Klaksvik (Insulele Feroe), NK Celje (Slovenia), Ararat-Armenia (Armenia), KuPS Kuopio (Finlanda), KR Reykjavik (Islanda), Sileks Kratovo (Macedonia de Nord), KF Tirana (Albania), Floriana (Malta) și o echipă venită din turul calificărilor – Linfield Belfast (Irlanda de Nord), FC Drita (Kosovo), Inter Club d’Escaldes (Andorra) sau Tre Fiori (San Marino).

Fiind în urna favoritelor, campioana României va evita dueluri cu echipe mai bine cotate precum Celtic Glasgow, Ludogorets Razgrad, Astana, Steaua Roșie Belgrad, Legia Varșovia, Maccabi Tel-Aviv sau Molde.

Premieră: Noul sezon din Champions League începe înainte să se încheie actualul

Noul sezon din Champions League va începe pe 8 august cu runda preliminară, concomitent cu reluarea meciurilor din ediția curentă.

Actuala ediție din Champions League se încheie pe 23 august, când este programată finala de pe Estadio da Luz din Lisabona. Potrivit cotelor disponibile deja pe sport.netbet.ro, prima favorită la câștigarea Champions League este Manchester City (cota 4.35), la egalitate cu Bayern Munchen. A treia șansă o are PSG (cota 6.00), urmată de Atletico Madrid și FC Barcelona (cota 9.00 pentru ambele). Cotele sunt preluate de pe site-ul operatorului online NetBet, care, pe lângă oferta bogată de pariuri sportive, oferă clienților poker și peste 2.000 de jocuri de cazino de la cei mai buni provideri la adresa casino.netbet.ro.

Ce echipe au rămas în cursa pentru trofeul Champions League

Meciurile din actuala ediție a Champions League se vor relua pe 7 și 8 august, cu confruntările rămase de disputat din optimile de finala:

7 august, ora 22:00: Manchester City – Real Madrid (2-1 pentru City în tur)

7 august, ora 22:00: Juventus – Olympique Lyon (1-0 pentru Lyon în tur)

8 august, ora 22:00: FC Barcelona – Napoli (1-1 în tur)

8 august, ora 22:00: Bayern Munchen – Chelsea (3-0 pentru Bayern în tur)

Sferturile de finală se vor disputa într-o singură manșă, la Lisabona, între 12 și 15 august, după următorul program:

12 august, ora 22:00: Atalanta – PSG

13 august, ora 22:00: RB Leipzig – Atletico Madrid

14 august, ora 22:00: Real Madrid/Manchester City – Lyon/Juventus

15 august, ora 22:00: Napoli/Barcelona – Chelsea/Bayern Munchen

Semifinalele vor avea loc pe 18 și 19 august, iar finala este programată pe 23 august.

Se cunosc 24 de echipe calificate în Champions League

În paralel cu actuala ediție de Champions League, echipele fac planuri și pentru următorul sezon. Iar 24 de echipe din cele 32 calificate în grupe sunt deja cunoscute.

Acestea sunt: Atletico Madrid, Sevilla, Real Madrid, Barcelona, Liverpool, Manchester City, Chelsea, Manchester United, Juventus, Inter Milano, Atalanta, Lazio, Bayern Munchen, Borussia Dortmund, RB Leipzig, Borussia Monchengladbach, PSG, Marseille, Zenit, Lokomotiv Moscova, Porto, Club Brugge, Șahtior Donețk, Istanbul Basaksehir.

Restul de 8 echipe calificate vor fi cunoscute în urma preliminariilor și în funcție de rezultatele din finalele Champions League și Europa League.

România nu a mai avut echipă în grupele Champions League la fotbal de șapte ani. FCSB are patru prezențe, Steaua 3, CFR Cluj 3, Unirea Urziceni 1 și Otelul Galați 1.

Actualitate

ATENȚIE: Restricționări ale circulaţiei rutiere în municipiul Piatra-Neamț în perioada următoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

În urma solicitării făcute de SC Drupo Neamț SA pentru a putea desfăşura lucrări pentru dezafectarea rețelei electrice aeriene fir contact troleibuze, se va restricționa circulaţia vehiculelor în perioada 23.10.2020 – 18.12.2020 , în intervalul orar 18:00 – 06:00, alternativ pe tronsoane, pe următoarele străzi: Bd. G-ral. N. Dăscălescu, Bd.Traian, Str. Orhei, Str. Mihai Viteazu, Str.Dărmănești, Str.1 Decembrie 1918, Bd. Decebal, Piața M. Kogălniceanu, Bd. Republicii Str. Petru Movilă, Str. Bistriței, Bd. 9 Mai și Piața Gării.

Asigurarea semnalizării rutiere se va face de SC Drupo Neamț SA, iar urmărirea restricționării circulaţiei se face de Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra-Neamţ şi Poliţia Locală.

Citește știrea

Actualitate

Spitalul de la Leţcani, o “ruină” de peste 13 milioane de euro?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Altă ştire tristă: “Zeci de persoane confirmate cu virusul SARS- COV-2 și internate în spitalul mobil de la Lețcani îndură frigul în interiorul containerelor medicale. În cursul zilei de 20 octombrie 2020, în containere s-a înregistrat o temperatură de numai 13 grade Celsius și bolnavii au tremurat de frig. Maricel Popa, fostul președinte al Consiliului Județean Iași, a achiziționat un spital din bani publici cu mari probleme: stațiile de oxigen nu funcționează, instalațiile de climatizare scot un zgomot asurzitor, iar echipamentele par a fi la mâna a doua”. Sursa: www.bzi.ro

Aşadar, după amânări şi amânări, după festivisme greţoase şi mincinoase făcute doar pentru voturi, după cheltuirea a 3,3 milioane de euro din banii nemţenilor, cu ce ne-am ales: cu un spital cu multe probleme, în care amărâţii internaţi cu COVID-19 tremură de frig la orice pană de curent.

Cât despre Secţia ATI, aia extrem de importantă, acolo unde s-ar fi putut salva vieţi ale pacienţilor cu forme grave, lucrurile stau aşa din informaţiile apărute în spaţiul public: ni s-au promis şi am plătit pentru peste 100 de paturi, DSP a avizat 48 de paturi, dar s-a ajuns la doar 24 de paturi pentru că nu funcţionează staţiile de oxigen.

De ce nu funcţionează? Pentru că nu s-a ocupat nimeni de întreţinerea lor în stare de funcţionare. Normal, toţi erau ocupaţi să taie panglici, să se pozeze din toate poziţiile şi să se milogească după voturi.

Penibil? Nu. Normal. De ce normal? Pentru că asta merităm. Lipsa noastră de reacţie ce ne caracterizează încă din anii de dinainte de pandemie, lipsa de coloană vertebrală şi lipsa curajului de a lua atitudine, faptul că am ridicat pupatul în fund al şefilor politici la rang de artă naţională ne-au dat şi ne dau clasa politică pe care o merităm: una plină de lepre şi de ciumaţi, de toate culorile, care ne cheltuie banul public pe spitale în care nu merg staţiile de oxigen, instalaţia de climatizare te asurzeşte când merge şi te transformă în stană de piatră când nu merge. Asta am votat, asta avem şi acum putem muri mulţumiţi că e doar din vina noastră.

Ştiţi ce e şi mai ironic? Că tot din banii noştri şi-au plătit politicienii pozele făcute triumfalist în faţa unui spital care a costat milioane de euro, dar se dovedeşte a fi, iată, o ruină. Am plătit tot, de la cap la coadă, şi apoi i-am şi votat.

Pe final, întreb şi eu public pe “ai mei” politicieni din Neamţ: în “frigiderul” de la Leţcani, la ora aceasta, e vreun nemţean internat? Că 3,3 milioane de euro au dat nemţenii.

Citește știrea

Actualitate

COVID -19: Piatra Neamţ a trecut de pragul de 3 la mie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Bicaz rata de incidenţă este de 3,6, la Girov de 3,7 ■ Taşca şi Tarcău, localităţile carantinate, au o rată de 3,24, respectiv 8,10 ■

Piatra Neamţ a trecut de rata de incidenţă de 3 cazuri de îmbolnăviri de COVID 19 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, fiind raportată joi, 22 octombrie o rată de 3,14, cu 436 de cazuri confirmate în ultimele 14 zile, dintre care 80 în spitale şi 356 cazuri comunitare. În localităţile carantinate din Neamţ, Taşca şi Tarcău, rata de incidenţă este de 8,10, respectiv 3,24. Alte localităţi cu rată peste 3 sunt Bicaz, cu 3,6 şi Girov, cu 3,7. Conform reglementărilor în vigoare, în maxim 48 de ore de la raportarea depăşirii indicilor, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni şi va decide ce noi măsuri trebuie aplicate.

Citește știrea

Trending