Contactează-ne

Actualitate

Campioana CSM Ceahlăul a cîştigat şi Cupa României

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Voinţa Ion Creangă - CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 0-5 (0-2), în finala disputată duminică pe Stadionul Moldova din Roman ■ campionii Ligii 4 au dominat autoritar jocul ■ portarul Burlacu are pe conştiinţă două goluri ■

După cîştigarea titlului de campioană a Ligii 4 Neamţ, CSM Ceahlăul Piatra Neamţ a reuşit să facă eventul, duminică, 10 iunie, cîştigînd faza judeţeană a Cupei României Timişoreana. Finala întrecerii a avut loc la Roman, pe stadionul Moldova, unde pietrenii au înfruntat echipa Voinţa Ion Creangă, finalistă a cupei pentru al doilea an consecutiv. Tinerii elevi ai profesorului Gabriel Rădulescu au învins cu 5-0 (2-0), pe fondul unui joc consistent şi a unei dominări teritoriale cvasitotale. Pietrenii au intrat ceva mai motivaţi în teren, iar asta s-a simţit şi în evoluţia per ansamblu. Ceahlăul a deschis scorul în minutul 9, prin Mateiciuc, la o bîlbă monumentală a portarului Daniel Burlacu. Acesta din urmă, de altfel, a fost şi cheia succesului celor de la Piatra Neamţ, îngropîndu-şi propria echipă prin execuţii neverosimile. De altfel, Voinţa Ion Creangă, pregătită de către instructorul Gheorghe Leonte, nu a prea contat în atac, însă l-a avut permanent pe vîrful Ionuţ Tofan ca un ghimpe în coasta pietrenilor. Jucătorului i-au ieşit cîteva driblinguri, s-a apropiat destul de periculos de poarta lui Teo Cîmpianu, dar nefiind susţinut din spate nu a putut marca. Pe acest fond şi cu un joc mult mai combinativ, cu o posesie net superioară, Ceahlăul a mai punctat o dată, în minutul 16, printr-un şut din afara careului, aparţinîndu-i lui Andrei Vîlea, pe colţul lung, fără şansă pentru portar. Meciul a fost întrerupt la jumătatea primului mitan, pentru ca sportivii să poată să se hidrateze, în condiţiile în care a fost caniculă la Roman, partida fiind programată în plină amiază, cu începere de la ora 11. S-a intrat, aşadar, la vestiare cu un avantaj de două goluri, pe care cei din Ion Creangă nu au putut să îl surmonteze. Au reintrat ceva mai determinaţi în teren, însă din nou singurul lor vîrf a fost rupt de faza de contrucţie, trebuind să alerge după mingi din spate, pe care, de cele mai multe ori, nu reuşea să le transforme în faze periculoase. Mai mult decît atît, junii de la CSM Ceahlăul au continuat munca de construcţie, au pasat mult şi astfel s-au impus pe merit. Portarul Burlacu a mai gafat o dată, la minge destul de moale, dar bine plasată, trimisă spre poarta sa, a boxat în sus cu o mînă, balonul a căzut pe transversală iar de acolo a ajuns la decarul Mateiciuc, care nu a iertat, cu o lovitură plină, cu capul (minutul 54). Voinţa a căzut aproape de tot şi, pe acest fond, au venit şi ultimele două goluri ale pietrenilor. Acelaşi Mateiciuc a făcut 4-0 în minutul 62, scorul final fiind opera lui Ovidiu Toma, în minutul 73, în urma unor faze colective de atac. Partida, care a fost oprită pentru hidratare şi în repriza a doua, s-a desfăşurat într-o atmosferă plăcută, la final oficialii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Neamţ înmînînd două cupe, una mai mică, învinşilor şi una de panoplie, pentru învingători. Ceahlăul a sărbătorit evenimentul pe teren, alături de suporterii veniţi de la Piatra Neamţ, cu şampanie şi fumigene, ca-n vremurile bune, fanii aşteptînd cu încredere barajul de promovare în Liga a III-a.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Vremea se zburleşte

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ toată săptămîna va fi vreme rece, cu maxime modeste şi minime de pînă la 7 grade ■ precipitaţiile se lasă aşteptate ■ în ultima săptămînă a lunii se încălzeşte pînă spre 25 de grade ■

Vremea s-a zburlit un pic şi de la valori termice de 27 – 28 de grade, am trecut brusc în toamnă, la temperaturi cu circa 10 grade mai puţin. Meteorologii spun că aşa va fi vremea toată săptămîna, iar minimele coboară dramatic pînă spre 7 grade Celsius. După acest episod răcoros, specialiştii spun că se mai îmbunează temperaturile chiar de săptămîna viitoare. Cel puţin aşa rezultă din estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru Moldova, în perioada 16 – 29 septembrie. „În prima zi de prognoză vremea va fi caldă pentru această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 27 de grade. În următoarele patru zile va urma o răcire notabilă, astfel că media maximelor termice va ajunge la valori de 16…17 grade, în jurul datei de 21 septembrie. După acest interval, tendinţa va fi de încălzire treptată, pînă la o medie regională a valorilor maxime de 21…25 de grade. Tendinţa va fi asemănătoare şi pentru valorile minime de temperatură. În primele două nopţi media minimelor termice va fi de 11…13 grade. Ulterior acestui interval, temperatura aerului va scădea, astfel încît pînă în data de 22 septembrie să se înregistreze 5…6 grade, iar pînă la sfîrşitul intervalului de referinţă se estimează o creştere, spre medii regionale de 11 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor, în general slabe cantitativ, va fi mai ridicată în intervalul 17-21 septembrie“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Sînt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sînt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor. Aşa se face că de luni şi pînă marţi în judeţ valorile termice au scăzut dramatic. Ieri, la ora 11, în tot judeţul erau doar 15 grade, mai puţin în vîrf de munte, pe Toaca, unde se înregistrau 7 grade. Cu o zi înainte, luni 16 septembrie, au fost temperaturi estivale. La Tîrgu Neamţ maxima a fost 26,8 grade, la Piatra Neamţ au fost 27,4 grade, dar cel mai cald a fost la Roman unde s-au înregistrat 28 de grade. Şi pe munte a fost mai cald, cu o maximă de 14,2 grade Celsius. În perioada 18 – 19 septembrie, miercuri şi joi, nu sînt schimbări în registrul meteo. Chiar dacă va fi soare, maxima rămîne cantonată la 19 grade, iar peste noapte se vor înregistra 8, poate cel mult 9 grade. Cea mai rece zi din săptămînă pare a fi cea de vineri, 20 septembrie, cînd sînt şanse de ploaie şi nu vor fi mai mult de 15 grade. Noaptea vor fi 8 grade. De sîmbătă, 21 septembrie pare că se mai încălzeşte şi vor fi cam 17 grade. Soare şi ceva mai cald va fi duminică, 22 septembrie, cînd mercurul din termometre saltă ziua la 21 de grade, iar noaptea aduce o minimă de 10 grade. În prima parte a săptămînii viioare vremea se îmbunează şi pînă miercuri sînt anunţate maxime de 25, poate chiar 26 de grade. Şi nopţile vor fi mai blînde, cu pînă la 14 grade.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Au furat arma unui pădurar, autorii prinşi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii nemţeni au dat de urma celor trei indivizi care, la sfîrşitul săptămînii trecute, au furat arma şi muniţia unui pădurar, faptă reclamată duminică, 15 septembrie. În jurul orei 23.30, anchetatorii de la Secţia Rurală Bicaz au fost sesizaţi de un lucrător de la Ocolul Silvic Borca, care reclama că în timp ce se afla în timpul serviciului, i-a fost sustrasă arma. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în seara de 15 septembrie, în timp ce trei persoane cu vîrste între 25 şi 41 de ani, toţi din Suceava, se aflau pe un drum forestier din Borca, pe fondul unui conflict spontan, ar fi sustras arma şi încărcătorul cu cinci cartuşe din autoturismul unui bărbat de 47 de ani“, se arată într-un comunicat al poliţiştilor nemţeni. În aceeaşi seară, în jurul orei 21.00, cei trei indivizi ar fi sunat la 112 şi au reclamat faptul că unul dintre ei ar fi fost lovit cu patul armei de către silvicultorul din comuna Borca, că puşca şi muniţia ar fi fost abandonate şi că doreau să le predea poliţiştilor. Ulterior, cei trei au fost depistaţi pe raza judeţului Suceava, arma în cauză fiind predată la sediul Poliţiei din oraşul Frasin. Pînă la descurcarea iţelor acestei poveşti, cercetările sînt continuate de poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Neamţ în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Reţinut pentru că a agresat un agent de pază

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr de 28 de ani, din Călăraşi, care a lovit şi ameninţat un agent de pază de la o sală de jocuri de noroc, a fost trimis la beci de oamenii legeii din Neamţ. “Polițiștii romașcani au identificat și reţinut un tînăr de 28 de ani, din Călăraşi, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violențe, ameninţare şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. La data de 16 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi de către un agent de securitate, de 47 de ani, din Sagna, cu privire la faptul că a fost lovit de către o altă persoană. Din investigații a reieșit faptul că, la data de 16 septembrie a.c., în timp ce un tînăr de 28 de ani, din Călărăși, ar fi încercat să pătrundă împreună cu un minor în incinta unei săli de jocuri de noroc din Roman, unul dintre agenții de securitate nu i-ar fi permis accesul persoanei minore, moment în care acesta l-ar fi ameninţat cu un obiect tăietor-înțepător . În acel moment, un alt agent de securitate care a intervenit pentru aplanarea conflictului izbucnit, ar fi fost lovit și amenințat de tînărul din Călăraşi. În urma documentării activității infracționale, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț. Astăzi, cel în cauză urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending